Aparatul de fotografiat

Istorie și origini
Din totdeauna oamenii au dorit să lase generațiilor viitoare o mărturie a evenimentelor
importante din viața lor. Pentru aceasta, ei au gravat, au desenat, au pictat, iar la sfârșitul
secolului al 19-lea au fotografiat.
O cameră obscură, echipată cu o diafragmă reglabilă formează o imagine răsturnată a unui
obiect, mai mult sau mai puțin clară și mai puțin luminoasă.
Principiul de funcționare al aparatului de fotografiat a fost descoperit de pe vremea
artistului și inventatorului Leonardo da Vinci, care a arătat că pentru a proiecta o imagine este
suficient un mic orificiu prin care să treacă lumina. Cu cât este mai mic orificiul, cu atât
imaginea este mai clară. Acest aparat simplu, numit "cameră obscură", există de la începutul
secolului al XVII-lea. Mai mult a durat până a fost găsit un material fotosensibil pentru a
înregistra imaginea respectivă. Această problemă a fost rezolvată abia în 1826, când Joseph
Niepce a descoperit că pentru a produce un bitum sensibil la lumină, poate fi folosită clorura
de argint.
În decursul timpului, fotografia a evoluat foarte mult. Progresele au urmărit următoarele
direcții:

- reducera duratei de expunere / mărirea sensibilității filmului sau a plăcii;

- mărirea stabilității imprimării;

- simplificarea aplicării tehnicilor de fotografiat, datorită apariției;

- aparatelor de fotografiat din ce în ce mai mici și mai ieftine;

- substanțelor chimice de developare și stabilizare a peliculei sensibile negative sau a

suportului de carton pentru pozitive gata preparate de laboratoare specializate.

De-a lungul timpului au aparut multe modele de aparate foto, insa marea lor majoritate se
incadreaza in una dintre aceste categorii: 
- aparate cu vizor sau telemetru 
- aparate cu vizare prin obiectiv (SLR, reflex) 
- aparate cu doua obiective 
- aparate cu planfilm 
Termenul de fotografie are o triplă semnificație în vorbirea curentă:

- este tehnica care poate crea imagini sub acțiunea luminii;

- este o imagine obținută prin această tehnică;
- este o ramură a artei grafice care folosește această tehnică.

Cuvântul fotografie are originea de la două cuvinte provenite din limba greacă: fotos

(φotoς) care se traduce ca lumină, evident (în cazul de față se folosește termenul de lumină) și
grafein (γραφειν) care se traduce ca lumină, desen, scris. Literalmente se poate traduce prin a
picta cu lumină. În vorbirea curentă pe scurt se folosește termenul de imagine.
 Părțile componente ale aparatului de fotografiat

Oricât a avansat tehnica în ultimii ani, aparatele de fotografiat au aceleași componente de

bază:

- corpul aparatului (camera obscură)

- obiectivul
- diafragma
- obturatorul
- vizorul
- sistemul de transport

> Obiectivul 
Obiectivul permite accesul luminii în aparat și focalizează imaginea pe film. Este
elementul care determină în foarte mare măsură claritatea și calitatea imaginii finale.
Caracteristicile definitorii ale obiectivelor sunt distanța focală și luminozitatea. 
Distanța focală a unui obiectiv se masoară in milimetri și determină unghiul de câmp. În
funcție de distanța focală, obiectivele se împart în: 
- superangulare, cu distanța focală până în 40mm; 
- obiective normale, cu distanța focală în jur de 50mm; 
- teleobiective, cu distanța focală peste 70mm. 
Aceste valori sunt valabile pentru filmul de 35mm si cresc o dată cu dimensiunile
filmului folosit, astfel că, de exemplu, pentru un aparat cu film 6x6cm, un obiectiv de 85mm
este normal. 
Luminozitatea  reprezintă deschiderea maximă a diafragmei obiectivului.

> Diafragma
Diafragma controlează deschiderea obiectivului și determină cantitatea de lumină care
ajunge pe film. Se măsoară cu ajutorul numarului f, care este de fapt un raport între diametrul
fizic al deschiderii și distanța focală, astfel încât, indiferent de obiectiv, o anume valoare a
diafragmei înseamnă aceeași cantitate de lumină intrată în aparat. De obicei, este controlată cu
ajutorul unui inel de pe obiectiv. 
Diafragma ia valori din scala 1; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 64 etc., fiecare
valoare reprezentând jumătate din cantitatea de lumină admisă de valoarea precedentă.

> Obturatorul
Obturatorul este mecanismul care controlează durata de expunere a filmului la lumină. 
Ca și în cazul diafragmei, controlul timpului de expunere se face în trepte, fiecare treaptă
dublând sau înjumătățind timpul de expunere. 1/2000; 1/1000; 1/500; 1/250; 1/125; 1/60;
1/30; 1/15; 1/8; 1/4; 1/2; 1 etc.
Obturatoarele pot fi de două tipuri: centrale (leaf shutter) și focale (focal plane shutter). 
Poziția B pe butonul care controlează timpul de expunere reprezintă modul Bulb, în care
aparatul ține obturatorul deschis atâta timp cât este ținut apăsat butonul de declanșare. 
Pozitia T - mai puțin folosită în prezent - este asemănătoare, cu diferența că obturatorul
se deschide la apăsarea butonului de declanșare și rămâne deschis până la a doua apăsare a
butonului de declanșare. 
Pozitia X indică sincronizarea cu blitzul, care se face la un anumit timp de expunere, în
funcție de modelul aparatului (1/60, 1/125 și chiar mai puțin la modelele mai noi). 
 > Vizorul
Vizorul permite vizualizarea imaginii înainte de a fi înregistrată pe film, permițând
controlarea compoziției și, în funcție de tipul aparatului, a clarității. 
În funcție de tipul de vizor, aparatele se împart în: 
-  aparate foto cu vizare prin obiectiv (SLR - Single Lens Reflex) - cu ajutorul unei
oglinzi, care se ridică în momentul expunerii, fotograful poate vedea exact imaginea care se
va înregistra pe film 
-  aparate foto cu vizare laterală  - vizorul este separat de obiectiv, ceea ce creează
probleme la fotografierea unui subiect apropiat. În acest caz, imaginea care apare în vizor
diferă ușor ca încadrare față de imaginea care se înregistrează pe film, fenomen denumit
"eroare de paralaxă".

> Sistemul de transport

Sistemul de transport, deși nu este o componentă propriu-zisă a aparatului, este totuși
important în funcționarea acestuia. La aparatele mai vechi, acesta este o pârghie în partea de
sus, dreaptă a corpului, însă la majoritatea aparatelor moderne sistemul este automat. 

Un aparat mai avansat permite controlarea acestui sistem, oferind posibilitatea antrenării
cadru cu cadru, continuă (aparatul declanșează continuu, câteva cadre pe secundă, atât cât este
ținut apăsat butonul de declanșare), expunere multiplă (obturatorul este armat, însă filmul este
menținut pe poziție pentru expunerea unei imagini suplimentare). 
În afară de aceste elemente de bază, anumite situații pot impune necesitatea folosirii unor
accesorii: filtre, blitz, trepied, declanșator flexibil etc.

Afișare

Deși pixelii și imaginile digitale nu pot fi văzute în mod nemijlocit, până la urmă scopul
folosirii lor este tot obținerea unor imagini reale, care să poată fi deci văzute de către om.
Acestea se realizează cu ajutorul unor altor dispozitive tehnice, consacrate acestui scop, cum
ar fi imprimantele (normale sau stereolitografice), ecranele (display-urile) de calculator,
proiectoarele de imagini ș.a. Aceste imagini reale, de fapt analogice (deoarece rareori pixelii
sunt reprezentați foarte acurat și fără încălecări), sunt denumite tot "imagini digitale", dacă
provin din imaginile digitale din memoria calculatorului.
Domeniul cunoscut sub numele de procesare a imaginilor
digitale studiază algoritmii transformărilor numerice ale acestora în vederea obținerii efectelor
dorite.
Bibliografie:
http://www.scribd.com/doc/37008923/Aparatul-de-fotografiat

http://www.referat.ro/referate/Aparatul_de_fotografiat_4249.html

http://www.e-scoala.ro/fizica/aparat_foto_parti_componente.html

http://referate.itbox.ro/referate-fizica/referat-aparatul-de-fotografiat/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fotografie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Imagine_digital%C4%83