TRAUMATISMELE TORACICE

Închise:
•contuziile peretelui toracic (cu sau fără leziuni viscerale toracice)
•fracturi şi luxaţii ale scheletului toracic
Plagi:
•plagi ale peretelui toracic (nepenetrante)
•plagi penetrante (cu sau fără leziuni viscerale)
•plagi ale organelor mediastinale )trahee, bronhii, esofag, inima, plămâni, pleură)

FIZIOPATOLOGIA TRAUMATISMELOR TORACICE

Orice traumatism toracic dezvoltă:
•Insuficienţa respiratorie acută (IRA) prin
•Tulburări ale ventilaţiei cauzate de depresiunea centrelor respiratorii prin hipoxie, edem
glotic, obstrucţia căilor aeriene cu sânge, corpi străini, pierderea rigiditatii cutiei toracice
datorită fracturilor
•Tulburări ale difuziunii şi perfuziei pulmonare datorită edemului pulmonar, aspiraţiei
traheobronsice, precum şi scăderii fluxului pulmonar secundar hemoragiilor grave,
emboliilorpulmonare sau hematomului pulmonar
•Dezvoltare şi transportul gazelor, precum şi inspiraţia tisulară pot fi afectate secundar
hemoragiei, hipoxiei sau ca urmare a scăderii activităţii de pompa cardiacă
• Insuficienţa cardio-circulatorie acută ca urmare a modificării masei de volum de sânge
circulant,
activităţii cardiace, circulaţiei sistemice şi circulaţiei pulmonare.

SINDROAMELE FIZIOLOGICE SPECIFICE TRAUMATISMELOR TORACICE

1.
Sindromul de perete mobil (voletul costal) determină apariţia IRA
•
respiraţie paradoxală
•
aerul pendular
•
balansul mediastinului
2. Sindromul de compresiune
•
hemotoraxul
•

1
pneumotoraxul
•
leziunele mediastinului (pneumomediastinul, hemomediastinul)
•
leziunile cardio-pericardice
•
chilotoraxul (acumularea limfei în torace)
•
leziunile diafragmului
3. Sindromul de încărcare şi obstrucţie traheo-bronsică – realizează plamanul umed
traumatic
caracterizat prin acumulare de secreţii şi sânge în căile aeriene şi în alveole, consecinţa
fiind
hipoventilaţia, atelectazia şi acidoza respiratorie. Apariţia plamanului umed traumatic se
datorează
•
inhibiţiei mecanismelor de apărare bronhoalveolară (tuse, expectoraţie)
•
acumularea de sânge în bronsiole şi parenchimul pulmonar
•
aspiraia în căile aeriene a salivei sau conţinutului gastric prin vărsătură
4. Plamanul de şoc (ARDS – Adalt respiratory distress syndrom) – este un sindrom de
IRA
gravă, apărut tardiv, caracterizat prin edem, congestie vasculară cu hemoragii
intraalveolare, embolii
gazoase şi membrane hialine, cu consecinţe de hipoxie, hipercapnie şi acidoza
respiratorie.
5. Sindromul de dezechilibru hidro-electrolitic şi acido-bazic – se instalează ca urmare a
pierderilor de sânge, lichide şi electroliţi, hiper sau hipoventilaţiei
6. Sindromul toxico-infecţios – este prezent în toate traumatismele toracelui

Traumatismele toracice cu risc imediat pentru viaţa bolnavului:

•
Obstrucţia căilor respiratorii
•
Pneumotoraxul deschis
•
Pneumotoraxul cu supapă sau sufocant
•
Hemotoraxul masiv
•
2
Voletul costal (sau instabilitatea toracică severă)
•
Tamponada inimii

Dezobstrucţia căilor aeriene superioare:

1.Tripla manevră SAFAR (1981) de dezobstrucţie aeriană
•
Hiperextensia capului
•
Subluxarea anterioară a mandibulei (manevra Esmarh)
•
Deschiderea gurii
•
Intubaţia orofaringiană (canule orofaringiene Guedel, tubul Safar)
•
Obturatorul esofagian
•
Intubaţie nasofaringiană (canula Robertazzi)
Dezobstrucţia căilor aeriene inferioare:
•
Intubaţie traheală
•
Cricotireotomia şi cricitirostomia pe ac
•
Traheostomia
•
Aspiraţia secreţiilor traheobronsice

HERNIILE DIAFRAGMATICE TRAUMATICE

Majoritatea rupturilor interesează hemidiafragmul stâng (85%)
Tabloul clinic
•
respiraţie paradoxală abdominală
•
zone de matitate şi hipersonoritate la baza hemitoracelului lezat
•
zgomote hidro-aerice de tip intestinal în torace
•
devierea zgomotelor şi matităţii cardiace, sau chiar dispariţia matităţii cardiace
•
radiografia toraco-pulmonară – evidenţiază organele herniate, plamanul colabat,
3
deplasarea cordului şi mişcările diafragmului
Tratamentul – chirurgical obligatoriu datorită riscului strangulării şi consecinţele grave
asupra
funcţiilor cardio-respiratorii
LEZIUNELE CORDULUI, PERICARDULUI ŞI VASELOR MARI
Mecanismul de producere
•
lovirea directă a cordului;
•
compresiunea cordului şi vaselor mari între stern şi coloana vertebrală;
•
decelerare bruscă responsabilă în special de rupturile aortei;
•
plăgi prin arme albe sau arme de foc.
Tipurile de leziuni
•
confuzia cardiacă
•
ruptura pericardului
•
rupturile cardiace
•
rupturile aortei toracice
•
plăgile cardio-pericardice
Tabloul clinic
•
Şocul hipovolemic acut-tegumente şi mucoase palide, dispnee, tahipnee, puls
accelerat,
filiform sau dispărut, hipotensiune arterială sau colaps, etc.
•
Tulburări de ritm cardiac.
•
Insuficienţă cardiacă acută: insuficienţa hipodiastolică acută, sindrom de debit cardiac
scăzut, tulburări de hemodinamică intracardiacă.
•
Insuficienţă respiratorie acută.
LEZIUNILE TRAUMATICE ALE CĂILOR AERIENE SUPERIOARE
Mecanismul de producere a rupturilor traheo-bronsice:
•
mecanismul direct de zdrobire şi forfecare a traheei sau bronşilor între stern şi coloana
4
vertebrală;
•
elongaţia bruscă şi puternică în direcţii divergente a celor două bronşii principale la
nivelul
bifurcaţiei traheale;
•
hipertensiune intrabronşică în compresiunile exercitate asupra toracelui expir forţat cu
glota închisă
Diagnosticul se bazează pe triada simptomatică:
•
pneumotorax sufocant ireductibil
•
pneumomediastin
•
emfizem subcutan sau interstitual
Examenul radiologic şi bronhoscopia confirmă diagnosticul:
Tratamentul :
•
reechilibrarea respiratorie şi circulatorie
•
asigurarea permeabilităţii căilor aeriene superioare
•
evacuarea revărsatelor gazoase şi lichidiene intrapleurale
•
toracotomie – chirurgie reconstructivă în primele 5-6 zile
TRAUMATISMELE ESOFAGULUI
•
Plăgile esofagului
•
perforaţiile esofagului
•
rupturile esofagului
Tabloul clinic
•
durere violentă, care apare imediat după leziune
•
dispnee, cianoză
•
agitaţie însoţită cu senzaţie de moarte iminentă
•
disfagie dureroasă, iar deglutiţia accentuează durerile
5
•
emfizemul subcutanat cervical şi/sau toracic
•
pneumotorax şi/sau pneumomediastinul
Dacă leziunea interesează esofagul abdominal, tabloul clinic este al unei peritonite.
•
debut brusc, dominat de durere epigastrică de intensitate mare;
•
contactură musculară;
•
pneumoperitoneu
•
stare generală gravă, stare de şoc cu hipotensiune, tahicardie, oligurie, febră.
Investigaţii paraclinice:
•
radiografia toracică-pneumomediastenul, pneumotoraxul
•
examenul cu contrast – evidenţiază substanţa de contrast în afara lumenului
•
esofagoscopia – confirmă leziunea
Complicaţii:
•
mediastinite acute
•
abcese mediastinale
•
flegmonul cervico-mediastinal
•
pleurezie purulentă
•
septicemii
•
flotule
Tratamentul medico-chirurgical
•
antibiotice;
•
mediastinatomie şi drenaj;
•
toracotomie cu sutura esofagului şi drenaj pleural;
•
6
toracotomie cu rezecţia esofagului rupt anastomoza ecografică
Toate rupturile de intervenţii se asociază cu o gastrostomică sau jejunostomie de
alimentaţie.
TRAUMELE CUTIEI TORACICE FRECVENT ÎNTÂLNITE
•
Fractura coastelor (sau de coastă)
•
Pneumotorax simplu
•
Hemotorax mic sau mijlociu
•
Contuzia cutiei toracice

Anevrismele arteriale

Boala anevrismala arteriala

7
Ce este boala anevrismala?

Un anevrism este o dilatare, o largire de forma unui balon a unei artere, datorata slabirii peretelui acesteia.
Anevrismele se pot produce la nivelul oricaror artere, dar cel mai frecvent se intalneste la aorta, vasul
principal care conduce sangele de la inima in corp. Anevrismele mai pot apare la artera poplitee, in
spatele genunchiului si mai rar la arterele carotide sau femurale.

Important de stiut!!!

Anevrismele de aorta abdominala, denumite AAA, trebuie obligator tratate, deoarece ele se pot rupe,
cauzand hemoragie interna grava si chiar moarte. Doar jumatate din pacientii care ajung la spital cu un
anevrism rupt reusesc sa supravietuiasca. Riscul de ruptura creste cu marimea anevrismului. In general,
anevrismele aortei abdominale mai mari de 4,5 cm trebuie operate, iar cele mai mici urmarite periodic, la
6 luni.

Care este cauza si care sunt factorii de risc?

Cauza anevrismelor nu este cunoscuta, dar se pare ca un rol important il are pierderea treptata a unor
proteine care mentin elasticitatea vaselor, anume colagenul si elastina.

Riscul de a face AAA este mai mare la:

barbatii peste 60 de ani, fumatori;

rudele pacientilor cu anevrisme;

pacienti cu hipertensiune arteriala;

pacienti cu hipercolesterolemie;

pacienti cu diabet zaharat;

pacienti cu boli pulmonare obstructive;

pacienti cu alte boli arteriale.

Cine face anevrism de aorta abdominala?

AAA se produce de 6-10 ori mai frecvent la barbati decat la femei si este diagnosticat la pacienti cu varste
cuprinse intre 70 si 80 de ani. Se estimeaza insa ca 5% din barbatii peste 60 de ani prezinta un AAA.

Cum se manifesta anevrismul de aorta abdominala?

Medicii pot sa diagnosticheze in timpul unui consult doar 1 din 10 anevrisme abdominale. Majoritatea
AAA sunt asimptomatice, asa incat sunt gasite intamplator cu ocazia unei ecografii abdominale, a unei

8
computer tomografii sau RMN, facute pentru alt motiv. Din aceste motive boala se face prezenta prin una
dintre complicatiile majore, ruptura sau disectia anevrismului, care reprezinta urgenta chirurgicala
majora, cu mortalitate foarte ridicata.

Marimea conteaza!

Scopul acestui tratament il reprezinta refacerea unei curgeri normale sau aproape normale a sangelui in
membrul inferior afectat. Acest deziderat se realizeaza printr-o serie de procedee chirurgicale dintre care
majoritatea covarsitoare sunt reprezentate de catre by-pass-urile arteriale. In principiu un by-pass arterial
presupune aducerea sangelui de acolo unde curgerea acestuia se realizeaza normal (dintr-un vas fara
leziuni), folosind „tuburi” care pot fi grefoane venoase (recoltate de la pacient) sau grefoane sintetice si
descarcarea sangelui intr-un alt vas de sange normal, distal fata de leziunile diagnosticate prin
angiografie.

Recuperarea postoperatorie, in cazul unei evolutii simple, este in functie de tipul de by-pass, mai rapida
pentru cele infrainghinale (5-7 zile) si mai lunga (7-10 zile) pentru cele suprainghinale.

Beneficiul obtinut prin aceste operatii il constituie ameliorarea neta a simptomatologiei (disparitia
durerilor de repaus, vindecarea leziunilor trofice, cresterea perimetrului de mers pana la disparitia
claudicatiei intermitente) si indepartarea riscului unei amputatii.

Ce alte complicatii pot apare?

Ruptura anevrismului este cea mai devastatoare complicatie care poate sa apara, dar se mai pot produce si
alte evenimente:

embolii in vasele picioarelor: in sacul anevrismului se formeaza cheaguri, care se pot rupe si pot bloca
circulatia in extremitati

ruperea in intestin, in vena cava sau tromboza sunt foarte rare.

Ce trebuie sa fac?

Rareori pacientii cu AAA au dureri abdominale pasagere, fara o cauza evidenta. De aceea este extrem de
important ca aceste dureri sa fie investigate corect si complet. O simpla ecografie abdominala poate sa
evidentieze prezenta unui anevrism de aorta abdominala.

Din momentul descoperirii ecografice urmeaza o serie de investigatii mai complexe (computer
tomografie, angiografie, etc), care trebuie sa stabileasca cu exactitate intinderea si dimensiunile
anevrismului si eventualele boli la nivelul arterelor periferice.

Cum se trateaza aceasta boala?

Tratmentul difera in functie de marimea anevrismului. Astfel, pacientii cu anevrisme abdominale de circa
4 cm se trateaza conservator: se monitorizeaza ecografic sau prin computer tomografie la 6 luni, se scade
tensiunea arteriala, se recomanda renuntarea la fumat. Toate aceste masuri au rostul de reduce riscul de
crestere sau de rupere al anevrismului.

9
Un anevrism de peste 5 cm sau orice anevrism care devine simptomatic are indicatie de operatie. Operatia
se poate face prin deschiderea abdomenului sau prin tratament endovascular.

In ce consta tratamentul chirurgical?

Operatia deschisa consta in inlocuirea portiunii dilatate a aortei cu o proteza tubulara din material sintetic
special denumit Dacron sau ePTFE. Aceasta este o procedura excelenta si ea a trecut testul timpului din
momentul in care a fost descrisa de chirurgii americani Blakemore si Voorhees.

Aceasta interventie este una dintre cele mai complexe operatii vasculare si prezinta un grad de risc crescut
comparativ cu alte operatii (mortalitate de circa 5%). Spitalizarea este de 7-10 zile, iar recuperarea
completa se face in 2-3 luni.

Ce trebuie sa fac dupa operatie?

Postoperator se continua toata viata tratamentul medicamentos prescris, in special cel impotriva
hipertensiunii arteriale. La acesta se adauga tratamentul antiagregant si/sau anticoagulant , medicamente
hipolipemiante, etc.

Controalele periodice postoperatorii sunt obligatorii pentru a depista posibile complicatii tardive.

Varice si tromboflebita

Tromboflebita
Varice
Definirea Varicele sunt dilatatii ale venelor cauzate Tromboflebita este obturarea totala sau
afecţiunii de insuficienta valvelor de pe traiectul partiala a peretelui venos prin
acestora coagularea intravenoasa.
Venele membrelor inferioare

Organe/sis
teme Venele membrelor inferioare
afectate

Cauze,fact varsta, sexul, factori genetici, obezitatea si Insuficienta cardiaca , imobilizarea

10
 prelungita , obezitatea , tulburari de
metabolism , leucemii, anemii,
ori de risc statul in picioare pentru mult timp , factori
poliglobulii, febra tifoida, cancer,
genetici , obezitatea
supuratii, traumatisme, varice, de
tratamente cu antibiotice si corticoizi
reactii inflamatorii (roseata) ale venelor
superficiale , durere continua si la mers,
aparitia unui cordon dur, rosu si sensibil
in zona afectata, de obicei la nivelul
venei .

cordon albastru, moale, sinuos vizibil prin

Simptome piele, care se aplatizeaza in pozitia intinsa
si iese in evidenta in pozitia in picioare ,
senzatie de “picioare grele” , oboseala

Metode de
Clinic , teste de coagulare , Ecografie Clinic , teste de coagulare , Ecografie
diagnostic Doppler Doppler

Evoluţie şi Evolutie favorabila sub tratament , se Evolutie favorabila sub tratament , se

prognostic monitorizeaza pentru evitarea monitorizeaza pentru evitarea
complicatiilor . complicatiilor .
- stadiul preedematos caracterizat
prin febra de 38°, tahicardie,
stare de neliniste cauzata de o
durere spontana la nivelul
gambei sau a musculaturii
Complicaţ Ulcerul varicos , embolie , tromboflebita plantare, greutate si schiopatare,
cresterea temperaturii locale
ii migratoare sau recidivanta, tromboflebita
- tromboza venoasa care se
varicoasa
manifesta prin aparitia unui
edem dur, cald, alb, lucios,
dureri in timp care scad pe
masura constituirii edemului.
- Embolia pulmonara

Maladii Pbezitate , HTA , tulburari de

Pbezitate , HTA , tulburari de coagulare ,
coagulare , fumatul , consumul de
associate fumatul , consumul de alcool
alcool

Tratament medicamente venotonice, sclerozarea Tromboflebitele profunde constituie

varicelor, tratament chirurgical prin urgente medicale, al caror tratament
"stripping" sau chiva care consta in trebuie de preferinta sa se faca in mediu

11
 ligaturarea venelor deficiente.

spitalicesc. Sunt prescrise

anticoagulante. O tromboflebita
superficiala isi revine dupa un tratament
antiinflamator si nu imbraca acelasi
caracter de urgenta.

Observaţii Preventia este de maxima importanta ; se Preventia este de maxima importanta ;

recomanda exercitiu fizic sustinut . se recomanda exercitiu fizic sustinut .

Limfangita

Limfangita reprezinta inflamatia sau infectia ductelor limfatice, care apare ca rezultat al infectiei cu
Streptococcus pyogenes, stafilococi sau mai rar cu fungul Sporotrix schenckii. Sistemul limfatic cuprinde
o retea de vase, ganglioni si organe localizate in intreg corpul. Functionind ca parte a sistemului imun,
acesta transporta fluide, grasimi, proteine si alte substante prin corp. Nodulii limfatici sau ganglionii,
filtreaza limfa. Corpii straini cum sunt bacteriile si virusurile sunt procesate in nodulii limfatici pentru a
genera un raspuns imun si a lupta impotriva infectiei.

Totusi, organismele patogene intra in canalele limfatice, invadind direct printr-o abraziune sau plaga sau
ca o complicatie a infectiei, determina inflamatie locala si infectie secundara, manifestindu-se prin
cordoane eritematoase, edematoase, dureroase cutanate. Inflamatia sau infectia se extinde apoi proximal
spre nodulii limfatici regionali. Bacteriile pot prolifera rapid in sistemul limfatic.

Desi nu exista date specifice asupra predispozitiei fata de un sex sau altul pentru limfangita acuta, doua
treimi dintre pacientii cu celulita (o complicatie a limfangitei aparuta in absenta unei antibioterapii
adecvate) sunt raportati a fi barbati. Pacientii asociaza de obicei si factori de risc precum diabetul,
imunodeficite, varicela, corticoterapie sau alte conditii patologice.

Limfangita nodulara este o entitate clinica separata de limfangita acuta. Aceasta conditie se

12
caracterizeaza prin noduli inflamatori de-a lungul limfaticelor care dreneaza o infectie cutanata primara.

Limfangita se poate extinde in citeva ore, iar inocularea fluxului sangvin cu microorganism poate fi
fatala. Sursa infectiei trebuie determinata si tratata cu antibiotice. Analgezicele pot fi prescrise pentru
durere iar medicatia anti-inflamatoare poate ajuta la reducerea inflamatiei si a edemului. Compresele
antiseptic umede, caldute trebuie aplicate asupra infectiei localizate pentru a reduce inflamatia si durerea,
iar zona afectata trebuie ridicata pentru a diminua edemul. Imobilizarea membrului afectat reduce
extinderea infectiei. Incizia si drenajul unui abces pot fi recomandate.

Fara un tratament adecvat, infectia poate conduce la sepsis si chiar deces. Antibioterapia prompta ofera
cea mai buna sansa de recuperare completa. Complicatiile limfangitei acute cuprind extinderea infectiei la
sistemul circulator sangvin, formarea de abcese si inflamatia pielii (celulita).

Cauze si factori de risc

La indivizii cu o aparare imuna normala, speciile de streptococi hemolitici de grup A sunt agentii
etiologici cei mai frecventi ai limfangitei. Aceste bacterii elaboreaza fibrinolizine si hialuronidaze,
enzime care le ajuta in invazia canalelor limfatice. Limfangita determinata de streptococi poate progresa
rapid si a fost asociata cu complicatii severe.

Staphyloccus aureus poate de asemenea determina limfangita, desi conditia este mai frecventa la pacientii
cu celulita datorata streptococilor decit la cei cu celulita rezultind din infectia cu stafilococi.

Alte microorganisme care pot determina limfangita cuprind urmatoarele:

- speciile de Pseudomonas
- streptococcus pneumonia - o cauza relativ comuna de limfangita
- Pasteurella multocida - asociata cu muscaturile pisica sau ciine, poate determina limfangita si celulita
- cocii gram-negativ, bacilii gram-negativi si fungi - pot determina celulita si limfangita secundara la
gazdele imunocompromise
- Aeromonas hydrophila - poate contamina plagile care apar in apa
- Wuchereria bancrofti - nematod filarial, cauza comuna de limfangita acuta in toata lumea,
simptomatologia acestei etiologii fiind similara cu cea a limfangitei bacteriene.

In plus, pacientii cu diabet zaharat, imunodeficite, varicella, corticoterapie cronica sau alte conditii
patologice sistemice, au risc crescut de a dezvolta limfangita acuta severa si cu evolutie rapida.

Semne si simptome

Istoricul unei trauma minore intr-o zona cutanata distal locului de infectie este sugestiv pentru pacientii cu
limfangita acuta. Copiii cu limfangita au febra, frisoane si stare de rau, iar unii copii pot acuza cefalee,
anorexie si crampe musculare. Pacientii au istoric recent de abraziune sau taietura in zona cutanata care
apare infectata. Limfangita poate progresa rapid la bacteriemie si infectie diseminata cu sepsis, mai ales
daca este cauzata de streptococii de grup A.

Examen clinic

13
La examenul clinic, se observa cordoane eritematoase si neregulate care se intind de la locul primar al
infectiei spre nodulii limfatici de drenaj regional. Aceste cordoane pot fi dureroase si calde.

Alte caracteristici pot cuprinde urmatoarele:

- localizarea principala poate fi un abces, o plaga infectata sau o zona de celulita
- veziculizarea pielii afectate poate apare
- nodulii limfatici asociati canalelor limfatice infectate sunt de obicei mariti de volum si durerosi
- pacientii pot fi febrili si tahicardici.

Diagnostic

La orice pacient care prezinta limfangita se va efectua o hemoleucograma completa si o hemocultura.

Hemoleucograma arata de obicei leucocitoza marcata. Zonele abcedate necesita incizie si drenaj. Cultura
si coloratia Gram a fluidului poate ajuta la identificarea organismului implicat si la selectarea
antibioterapiei adecvate. Hemoculturile pot evidentia daca infectia s-a extins si la singe, totusi rezultatele
sunt rar pozitive. Cultura si coloratia Gram al aspiratului din locul primar al infectiei pot ajuta in
identificarea organismului infectios si in alegerea antibioticelor. Unii medici recomanda aspiratia, altii
prelevarea unei antibiobiograme. Aspiratia este relativ insensibila in diagnosticarea organismului
cauzator. Densitatea mica a patogenilor prezenti in tesuturile infectate determina sensibilitatea scazuta a
aspiratului. Aspiratul din zona maxima de inflamatie poate creste procentul de rezultate pozitive.

Sensibilitatea coloratiei Gram este de aproximativ 100.000 microorganisme pe mililitru, o concentratie rar
gasita in celulita sau limfangita. Aspiratia din punctul de maxima inflamatie nu este considerata de ajutor
in evaluarea rapida a cazurilor de limfangita acuta, dar poate ajuta in cazurile rezistente la tratament.
Aspiratia poate identifica organismele rezistente sau greu de suspectat.

Tratament

Pacientii cu limfangita acuta trebuie tratati cu un agent antimicrobian adecvat. Copiii care par nontoxici,
cu virsta peste 3 ani, afebrile si bine hidratati pot fi tratati initial cu antibiotice orale la domiciliu. Pacientii
adulti care par nontoxici, afebrili si bine hidratati pot de asemenea fi tratati cu antibiotice orale la
domiciliu. Acesti pacienti vor continua sa fie supravegheati de catre un medic.

Antibioticele parenterale pot fi indicate la pacientii cu semne de boala sistemica (febra, frisoane, mialgii).
Pacientii suspectati de infectie cu streptococ grup A vor fi tratati intensiv, deoarece aceste cazuri pot
progresa rapid, fiind asociate cu complicatii severe.

Antibioticele ofera acoperire antibacteriana empirica pentru speciile de streptococ grup A si stafilococi.
Regimurile antibiotice acceptabile la domiciliu cuprind administrarea unei peniciline de sinteza
penicilinazo-rezistente sau a unei cefalosporine de prima generatie. Pentru pacientii internati se poate
administra o cefalosporina de generatia a doua sau a treia sau o penicilina sintetica rezistenta la
penicilinaze. In cazurile in care se suspecteaza un stafilococ rezistent la meticilina se pot administra
trimethoprim-sulfametoxazol sau clindamicina.

Antibioticele care pot fi folosite in aceste cazuri cuprind: dicloxacilina, cefalexina, cefazolin, cefuroxime,
ceftriaxone, clindamicina, trimethoprim si sulfametoxazol.

14
Analgezicele pot fi folosite pentru a controla durerea, medicatia anti-inflamatorie poate ajuta la reducerea
inflamatiei si a tumefierii. Compresele, caldute, umede pot ajuta la reducerea inflamatiei si a durerii.
Membrul afectat va fi ridicat deasupra nivelului patului si imobilizat. Un abces format necesita drenaj
chirurgical.

ELEFANTIAZIS – boala picioarelor de elefant

Elefantiaza ( filariaza limfatica) este o boala severa ce afecteaza structura

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/8/8c/Elephantitus.jpgtisulara , suprapunand straturi de tesuturi
pana la niveluri grotesti, in special in regiunea membrelor inferioare, genitala masculina sau la glandele
mamare feminine. In cazul picioarelor, acestea se maresc la dimensiuni considerabile avand o similitudine
cu picioarele de elefant.

Cauze: de natura parazitica, in infectie cu viermii Wuchereria bancrofti, Brugia malayi si Brugia timori
transmibili prin tantari africani, ce odata introdusi, vor rezida in sistemul limfatic. Insa nu e atat de
simplu. Boala insasi este o relatie de intermediere dintre unul dintre viermii de mai sus, o bacteria
simbiotica numita Wolbachia (probabil cel mai prolific parazit din toata biosfera) , raspunsul imunitar al
gazdei si infectiile oportunistice care apar pe langa. Exista si o varianta non-parazitica a elefantiazis-ului
numita podoconioza care este cauzata de solurile rosii alcaline bogate in Na si K asociate cu activitatea
vulcanica.

Tratament: nu se poate spune ca exista actualmente un vaccin care sa inlature elefantiazis-ului, insa exista
anumite substante care pot fi cat de cat eficiente. Albendazolul se poate folosi in combinatie cu
ivermectin in zonele sub-sahariene. In restul zonelor afectate se foloseste combinatia dintre albendazol si
dietilcarbamazine pentru a reduce simptomele elefantiazis-ului. Doxiciclina este un antibiotic foarte util
in eliminarea totala a bacteriei Wolbachia, odata cu care va muri si viermele simbiont. Chirurgia poate de
asemenea veni in ajutor in privinta inlaturarii afectiunii scrotale, insa este practic inutila in cazul
membrelor afectate. Podoconioza se poate inlatura prin evitarea solurilor iritante si prin folosirea unor
antiseptice si bandaje imbibate in uleiuri.

15