LAVANDĂ

Lavandula angustifolia

DESCRIERE
Părți medicinale: Părțile medicinale sunt uleiul esențialextras din florile proaspete și / sau din
inflorescențe,florile colectate chiar înainte de deschidere și uscate, cele proaspete flori și flori uscate.

Flori și fructe: Florile sunt dispuse în vârtejuri false de 6 până la 10 flori formând vârfuri terminale
întrerupte. Pediculii au tulpini de 10-15 cm lungime. Bracturile sunt de 5 mm lungi, ovate până la larg
triunghiulare, adesea maronii și maro sau violete. Caliculul tubular are 5 vârfuri inegale are culoarea
ametistului și este tomentă. După înflorire este închisă de o apendică a vârfului sale asemănătoare cu un
capac. Corola este mai lungă cu o bază de siguranță cilindrică, buzele sunt plate, iar buza superioară este
mai mare și prezintă 2 lobi. Buza inferioară este trilobată cu vârfuri uniforme. Staminele sunt închise în
tub. Ovarul este format din 4 carpeli și are un nectar sub el. Fructul este o nucă maro lucioasă.

Frunze, tulpină și rădăcină: Lavanda este o subarbure înaltă de 60 cm și este puternic ramificată cu
ramuri tinere, frunze, erecte, asemănătoare cu o tijă, cenușie-verde. Frunzele sunt sesile,
oblonglanceolate, cu margini întregi, involute, cenușii, verzi spre sfârșit, cu pete glandulare dedesubt.

Caracteristici: Florile au un parfum aromat proaspăt.

Habitat: Planta este indigenă în regiunea mediteraneană, dar este comună în cea mai mare parte a
sudului Europei și este cultivată pe larg.

Producție: Floarea de lavandă constă din floarea uscată de Lavandula angustifolia, recoltată cu puțin
timp înainte de a se desfășura complet, precum și preparatele sale. Lăstarii se recoltează atunci când
secțiunea din mijloc a vârfului este înflorit; se taie cu 10 cm sub inserția tijei. Partea cea mai valoroasă
este receptaculul.

A nu se confunda cu: Alte soiuri de lavandă, cum ar fi Lavendula intermedia (Lavendin) și Lavendula
latifolia. Aceste varități sunt adesea comercilizate împreună. Cănd concentrația medicamentului are o
proporție ridicată de tulpini și frunze, acesta este mai puțin valoros.

Alte nume: Lavandă franceză, Lavandă de grădină.

ACȚIUNI ȘI FARMACOLOGIE

COMPUȘI
Ulei volatil (1-3%): componente principale (-) - linalool (alcătuind 20-50%) și acetat de linalil (30-40%), în
plus, incluzând printre altele, cis-ocimene, terpinen-4-ol, betacariofilen, lavandulil acetat.

Hidroxicumarine: incluzând printre altele, umbelliferona, herniarina

Taninuri (13%)

Derivați ai acidului cafeic: incluzând printre alții, acidul rosmaric

EFECTE
Medicamentul conține ulei esențial. Principalii constituenți activi sunt acetatul de linalil și linalool.
Într-un studiu din 1936, a fost descris un efect coleretic și colagog. În plus, un efect antimicrobian a fost
demonstrat in vitro. În experimentele pe animale s-a demonstrat un efect neurodepresiv (scurtarea
perioadei de adormire și prelungirea duratei somnului) și o reducere a activității motorii.

La oameni, după inhalarea medicamentului, s-a demonstrat un efect asupra cortexului limbic (similar cu
nitrazepamul).

INDICAȚII ȘI UTILIZARE
Aprobate de Comisia E:

 Pierderea apetitului
 Nervozitate și insomnie
 Tulburări circulatorii
 Dureri dispeptice

Intern, Lavanda este folosită pentru tulburări de dispoziție, cum ar fi neliniște sau insomnie, dureri
abdominale funcționale (iritații ale stomacului nervos, sindrom Roehmheld, meteorism, disconfort
intestinal nervos).

Extern, Lavanda este folosită în balneoterapie pentru tratamentul afecțiunilor circulatorii funcționale.

Utilizări nedovedite: în medicina populară, Lavanda este folosită pentru migrenă, crampe și astm
bronșic. Extern, este utilizată pentru afecțiuni reumatice (medicamentul ca extract în linimente), ca
sedativ în cazuri de tensiune, epuizare; de asemenea, pentru vindecarea rănilor greu vindecabile (băi de
lavandă) și pentru somn ca terapie cu arome (pernă de plante).

PRECAUȚII ȘI REACȚII ADVERSE

Nu sunt cunoscute pericole pentru sănătate sau efecte secundare în asociere cu administrarea corectă a
dozelor terapeutice desemnate. Uleiul volatil are un potențial slab de sensibilizare.

DOZARE
Mod de administrare: Întregul medicament este utilizat pentru perfuzii, ca extract și ca aditiv pentru
baie. Combinațiile cu alte plante sedative și / sau carminative pot fi benefice.

Preparare: Se prepară o infuzie adăugând între 5 și 10 ml de medicament la o cană de apă fierbinte (150
ml), se trage 10 minute și se strecoară. Pentru uz extern ca aditiv de baie, 100 g de medicament se
scaldă sau se fierbe cu 2 litri de apă și se adaugă la baie.

Dozare zilnică: Un ceai preparat așa cum este indicat mai sus poate fi administrată 1 cană de trei ori pe
zi. Pe un cub de zahăr se pot pune una până la 4 picături de ulei de lavandă.

LITERATURĂ
Atanassova-Shopova S, Roussinow KS, (1970) On certain central neurotropic effects of lavender essential
oil. Bull Inst Physiol 8:69-76.

Buchbauer G, Jirovet L, Jager W, Dietrich H, Plank C, Karamat E, (1991) Aromatherapy: Evidence for
Sedative Effects of the Essential Oil of Lavender after Inhalation. Z Naturforsch 46c: 1067-1072.

Guillemain J, Rousseau A, Delaveau P. (1989) Effets neurodepresseurs de l'huile essentielle de Lavandula

angustifolia Mill. Ann Pharmaceutiques Francaises 47:337-343.
Herisset A et al., (1971) Plant Med Phytother 5:305.

Ianova LG et al., (1977) Khim Prir Soedin 1:111.

Kaiser R, Lamparsky D, (1977) Tetrahedron Lett 7:665.

Meyer A, Der Duft des Monats: Lavendel. In: DAZ 133(40):3667. 1993.

Mukherjee BD, Trenkle RW, (1973) J Agric Food Chem 21:298.

Schilcher H, Pflanzliche Psychopharmaka. Eine neue Klasbifizierung nach Indikationsgruppen. In: DAZ
135(20): 1811-1822. 1995.

Schulz V, Hubner WD, Ploch M, Klinische Studien mit Psycho-Phytopharmaka. In: ZPT 18(3): 141-154.
1997.

Ter Heide R et al., (1970) J Chromatography 50:127.

Timiner R et al., (1975) J Agric Food Chem 23:53.

Further information in:

Hansel R, Keller K, Rimpler H, Schneider G (Hrsg.), Hagers Handbuch der Pharmazeutischen Praxis. 5.
Aufl., Bde 4-6 (Drogen): Springer Verlag Berlin, Heidelberg, New York, 1992- 1994.

Hausen B, Allergiepflanzen, Pflanzenallergene, ecomed Verlagsgesellsch. mbH, Landsberg 1988.

Madaus G, Lehrbuch der Biologischen Arzneimittel, Bde 1-3, Nachdruck, Georg Olms Verlag Hildesheim
1979.

Roth L, Daunderer M, Kormann K, Giftpflanzen, Pflanzengifte, 4. Aufl., Ecomed Fachverlag Landsberg

Lech 1993.

Schulz R, Hansel R, Rationale Phytotherapie, Springer Verlag Heidelberg 1996.

Steinegger E, Hansel R, Pharmakognosie, 5. Aufl., Springer Verlag Heidelberg 1992.

Teuscher E, Biogene Arzneimittel, 5. Aufl., Wiss. Verlagsges. Stuttgart 1997.

Wagner H, Wiesenauer M, Phytotherapie. Phytopharmaka und pflanzliche Homoopathika, Fischer

Verlag, Stuttgart, Jena, New York 1995.

Wichtl M (Hrsg.), Teedrogen, 4. Aufl., Wiss. Verlagsges. Stuttgart 1997.