1.

PRINCIPIILE DE BAZA ALE ACTIVITATII NOTARIALE

Aratam la inceputul lucrarii, ca natura functiei de notar porneste de la principiile care stau la
baza desfasurarii acestei activitati, principii care nu pot exista, in mod practic decat intr-o
puternica interdependenta.

1.1. Notarul este cel investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei
functii autonome (art. 3 din Legea nr. 36 / 1995).

Activitatea si solutiile date de notar nu pot fi controlate pe cale ierarhica, acestea putand fi
atacate numai in fata instantei (in speta a judecatoriei).

Autonomia profesiei se manifesta se manifesta cel putin pe doua coordonate :

1. in valabilitatea, pana la desfiintarea printr-o hotarare judecatoreasca, a solutiilor pronuntate

de notar in probleme de drept (art. 111 din Regulament),

2. si prin stabilitatea in functie. Notarul nu poate fi mutat din localitatea unde isi desfasoara
activitatea, fara acordul sau, eliberarea din functie putandu-se face doar in cazurile expres
prevazute de Lege si Statut.

In ceea ce privesc problemele profesional disciplinare, notarul poate fi tras la raspundere pentru
actiuni sau inactiuni ce stirbesc prestigiul profesiei sau nu asigura buna functionare a serviciului.

Actiunea disciplinara se exercita de Colegiul director al Camerei Notarilor, din oficiu, la

sesizarea Ministrului Justitiei sau al Biroului Executiv al Consiliului Uniunii si se judeca de catre
Consiliul de disciplina constituit in cadrul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania,
consiliu compus din cate un reprezentant al fiecarei Camere, ales de Adunarea generala pentru un
mandat de patru ani.
Consiliul de disciplina isi desfasoara activitatea in mod independent si nu se subordoneaza nici
un organ de conducere al uniunii si functioneaza potrivit unui Regulament propriu adoptat de
Consiliul Uniunii in conditiile legii de organizare a activitatii notariale17.

Consiliul de disciplina judeca in complet de trei membrii. Notarul public, sanctionat disciplinar,
nu poate exercita functii eligibile, pe o perioada de patru ani, de la data ramanerii definitive a
masurii de sanctionare.

Competenta Consiliului de disciplina este prevazuta in Lege si Regulament, acesta putand trage
la raspundere notarul public pentru urmatoarele abateri:

· intarzieri sau neglijenta in efectuarea lucrarilor;

· lipsa nejustificata de la birou;

· nerespectarea secretului profesional;

· comportament care aduce atingere onoarei sau probitatii profesionale.

Potrivit Statutului, notarul public raspunde si pentru modul in care isi indeplineste atributiile, cu
privire la legalitatea raporturilor juridice pe care le constata si la exercitarea drepturilor si
ocrotirea, in conditiile legii, a intereselor persoanelor care solicita incheierea actelor notariale,
precum si de incalcarea dispozitiilor Legii, Regulamentului si Statutului.

Deci, dupa cum se poate observa, cu exceptia unor probleme strict disciplinare, activitatea
notarului in domeniul competentelor sale nu se supune nici unui control ierarhic, acestea fiind
prezumate a fi exercitate cu respectarea legii pana la desfiintarea printr-o hotarare
judecatoreasca.
1.2. Potrivit art. 4 din Legea nr. 36 / 1995 a notarilor publici si a activitatii notariale “actul
indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia este de autoritate publica si are
forta probanta prevazuta de lege”. Notarul public este investit prin numirea sa de Ministrul
Justitiei, cu autoritate de stat, are statutul unei functii autonome, actul sau fiind de autoritate
publica si are, asa cum am precizat, forta probanta prevazuta de lege.

Inaintea inceperii activitatii sale, notarul va depune juramantul in fata ministrului justitiei si a
presedintelului Uniunii Nationale a Notarilor Publici sau reprezentantilor acestora, prin care
“jura sa respecte Constitutia si legile tarii, sa-si indeplineasca cu onoare si credibilitate publica,
cu constiinta si fara partinire atributiile ce-i revin si sa pastreze secretul profesional”.

Puterea conferita de legea actului notarial atrage dupa sine pozitia de “judecator in necontencios”
al notarului si ca o consecinta a acestui fapt obligatia sa de a fi independent in limitele functiei
sale autonome.

1.3. Notarul desfasoara o profesiune liberala.

Potrivit acestui principiu notarul, in exercitarea si organizarea profesiei sale, se bucura de

libertate, avand responsabilitatea alegerii sediului, in limitele Legii, sau a angajarii personalului
administrativ.

Acesta nu poate fi asimilat functionarilor publici.

Principala deosebire (pe langa lipsa controlului ierarhic) dintre notar si functionarul public consta
in dreptul notarului la onorariu pentru activitatea desfasurata. Acest drept la onorariu isi gaseste
expresia in organizarea financiar – administrativa a birourilor notariale, organizare care
cade in sarcina fiecarui notar public in parte. Astfel, onorariul devine elementul principal, pe
langa desfasurarea serviciului de interes public, mobilul fiecarui notar public de a-si exercita
profesia. Drept urmare, sumele cuvenite notarului public pentru prestatiile sale sunt stabilite de
catre acesta in functie de principiile concurentei (pregatirea si prestigiul profesional al acestuia,
locatia biroului, posibilitatea clientilor de a suporta plata onorariului etc.) cu respectarea
baremelor minimale stabilite de Consiliul Uniunii si aprobate prin ordin al ministrului de justitie.
In sprijinul celor de mai sus sta si prevederea dintr-un Regulament al Curtii de Justitie a
Comunitatii Europene care prevede “Notarii nu au nici o legatura de subordonare ierarhica fata
de autoritatile publice, deoarece ei nu fac parte din administratia publica. Ei isi desfasoara
activitatile independent si pe proprie raspundere, isi organizeaza liber modul in care isi
desfasoara activitatea, in limitele stabilite de lege si isi colecteaza personal onorariile care
alcatuiesc venitul lor”.

1.4. Notarul indeplineste un serviciu de interes public pentru a asigura securitatea legala a
partilor contractante. El este un profesionist in domeniul dreptului, numit de autoritatea statului
pentru a autentifica si certifica actele pe care le intocmeste. Acest principiu se afla in stransa
legatura cu cel al legalitatii actului notarial, precum si cu cel al egalitatii persoanelor in fata
notarului public. Interesul public se manifesta prin obligatia notarului ca la cererea partii, daca
sunt respectate conditiile legale si morale, sa incheie actul cerut. Deci, incheierea actului nu
poate fi refuzata in mod arbitrar. In orice caz incheierea de respingere a notarului de a autentifica
actul poate fi atacata in instanta, prin aceasta aducandu-se o garantie suplimentara servirii
interesului public.

In activitatea sa notarul are obligatia sa verifice actele pe care le instrumenteaza, sa nu cuprinda

cauze contrare legii si bunurilor moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor asupra continutului
acestor acte spre a se convinge ca le-au inteles sensul si le-au acceptat efectele, in scopul
prevenirii litigiilor.

In cazul in care actul solicitat este contrar legii si bunurilor moravuri, notarul public va refuza
intocmirea lui (art. 6 alin. 1 si 2 din Legea nr. 36 / 1995).

Totusi, in alineatul urmator al articolului 6 este prevazuta situatia conform careia “daca inscrisul
prezentat are un continut indoielnic, iar notarul nu poate refuza instrumentarea actului, va atrage
atentia partilor asupra consecintelor juridice la care se expun si va face mentiune expresa in act”.

Numai in situatia in care partea se opune la inserarea mentiunii, notarul public va refuza
intocmirea actului.
Aceasta prevedere a legii este aspru criticata de corpul notarilor, considerandu-se inacceptabil
faptul ca un notar care are cunostinta despre un act cu continut “indoielnic” sa indeplineasca
procedura notariala expunand partile semnatare la pericolul anularii actului incheiat.

1.5. In activitatea sa notarul este investit cu autoritate publica. Pentru sublinierea acestui
principiu intrarea in profesie se face numai prin numire de catre ministrul justitiei. In cadrul
acestei caracteristici se regaseste principalul scop al existentei institutiei notariale: autentificarea
actelor si desfasurarea procedurii succesorale. In lipsa investirii cu autoritate publica, notarul nu
ar fi decat un particular, neputand intocmi acte din care sa emane solemnitatile cerute de lege.
Totodata, prin inserarea autoritatii publice in actele incheiate de parti, acestor acte li se confera o
forta probanta superioara celei de drept comun.

In afara fortei probante legea confera actului autentic si forta executorie. Aceasta rezulta din
textul art. 66 din Legea nr. 36 / 1995 “Actul autentificat de notarul public care constata o creanta
certa si lichida are putere de titlu executoriu la data exigibilitatii acesteia. In lipsa actului
original, titlul executoriu il poate constitui duplicatul sau copia legalizata de pe exemplarul din
arhiva notarului public”.

1.6. Principiul legalitatii. In intreaga sa activitate notarul trebuie sa respecte legea. Acest
principiu general, existent in orice sistem de drept, respectiv cel al legalitatii actului si activitatii
notariale, se regaseste, dupa cum era si de asteptat, in organizarea activitatii notariale. Acestui
principiu i se subscriu cel al cautarii adevarului, al echitatii si al bunei credinte, toate acestea
creind cadrul sub auspiciile caruia se desfasoara activitatea notariala. Ca o reflectare a acestor
cerinte, notarul, precum si celelalte organe cu atributii notariale, este obligat sa verifice ca actele
ce le instrumenteaza sa nu contina clauze contrare legii sau bunelor moravuri, sa se asigure de
identitatea partilor si de respectarea celorlalte conditii prevazute de lege. Buna credinta a
solicitantului unui act notarial este prezumata pana la proba contrarie. In cazul constatarii
existentei unei clauze nelegale notarul va refuza intocmirea actului.

Respectarea principiului legalitatii de catre notar in activitatea sa este aproape sinonima cu

respectarea ordinii contractuale, ca ansamblu de reguli juridice referitoare la un contract. Aceasta
are doua surse : legea (in sens larg) si vointa partilor contractante.
Cu alte cuvinte, conjugarea vointei individului si incadrarea acestei vointe in cerintele legii dau
sens legaturii dintre notar si ordinea contractuala.

1.7. Principiul tratamentului egal, al echidistantei si al impartialitatii fata de solicitantii intocmirii

actului notarial. Potrivit art. 7 al Legii nr. 36 / 1995 “activitatea notariala se infaptuieste
in mod egal pentru toate persoanele, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de
limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenta politica, de avere sau origine sociala“.
Consacrarea acestui principiu apare drept o consecinta fireasca a dispozitiilor constitutionale
inscrise in art. 16 alin 1 din Constitutie, potrivit caruia cetatenii sunt egali “in fata legii si
autoritatilor publice“.

Ca subtext al acestui principiu, introducerea in Codul deontologic al notarilor publici din

Romania (art. 3) a conceptului de echidistanta fata de partile actului si al impartialitatii in
exercitarea profesiei este de natura a consolida conceptul constitutional. Totusi, notarul trebuie sa
urmeze spiritul legii pentru ca nu intotdeauna egalul tratament, din punct de vedere al
explicatiilor sau al posibilitati de intelegere al partii, duce la finalitatea dorita de legiuitor. Astfel,
in cazul minorilor sau al persoanelor susceptibile de nu a avea o capacitate de intelegere
suficienta, notarul public trebuie sa dea dovada de staruinta si sa se asigure de acceptarea, in
cunostinta de cauza, a continutului si a efectelor actului intocmit.

1.8. Notarul indeplineste solitar si personal actele ce intra in competenta sa, prin aceasta
intelegandu-se solutionarea de catre un singur notar a problemelor asupra carora este sesizat.
Intradevar, actele date de Lege in competenta sa nu suscita conlucrarea mai multor notari publici,
pregatirea teoretica precum si calificarea in functie fiind suficienta din partea unui singur notar.

Posibilitatea angajarii unui personal de specialitate sau administrativ, precum si delegarea

notarului stagiar de a efectua anumite lucrari cu caracter notarial nu presupune o exceptie de la
acest principiu, intrucat incredintarea acestor lucrari precum si delegarea, emana de la notarul
public, acesta fiind singurul investit cu autoritate publica si fiind competent a rezolva problemele
respective.

Ca un element subsidiar trebuie mentionata raspunderea notarului public care este personala
indiferent daca actul respectiv a fost intocmit in mod fizic de notar, pe personalul angajat sau de
notarul stagiar, intrucat notarul public este obligat sa exercite un control calitativ asupra actelor
incheiate sub titulatura sa.

In final, ca un ultim aspect, relatia client / notar are un caracter intuitu personae, alegerea
acestuia din urma facandu-se pe baza increderii si in consideratia calitatilor profesionale,
onorariului, dupa cum se apreciaza in doctrina, nefiind doar un mijloc de plata al unui serviciu, ci
si echivalentul increderii in actul notarial.

1.9. Confidentialitatea sau principiul pastrarii secretului profesional. Cu ocazia exercitarii

atributiilor sale, notarul public intra in contact si ia cunostinta de fapte sau imprejurari pe care
partile, din motive variate, nu doresc sa le faca publice. Astfel, se consacra principiul
constitutional al dreptului la o viata intima. Din aceste motive, notarul este indatorat sa respecte
confidentialitatea lucrarilor intocmite si sa nu divulge informatiile ce i-au fost incredintate in
exercitiul profesiei sale. Aceasta obligatie are un caracter viager, subzistand si dupa incetarea
activitatii, cu exceptia cazurilor in care legea sau partea interesata il elibereaza pe notar de
aceasta indatorire.

Potrivit prevederilor din Lege si Regulament obligatia de confidentialitate se intinde si asupra

personalului birourilor notariale fara a se face diferenta daca acesta este de specialitate sau pur
administrativ.

Acest principiu impune notarilor “interdictia de a da informatii, precum si de a permite accesul la

actele notariale altor persoane in afara partilor, succesorilor si reprezentantilor acestora, precum
si a celora care justifica un drept sau un interes legitim” (art. 29 alin.1 din Regulament). Trebuie
aratat ca interesul legitim al unui tert, fiind lasat la aprecierea notarului, trebuie verificat de
acesta pentru a se putea aprecia daca nu lezeaza drepturile partilor sau daca incalcarea acestor
drepturi este justificata prin urgenta si prin lipsa unui alt mijloc de afirmare al drepturilor tertului.

Principalul aspect al respectarii secretului profesional se regaseste in cazul citarii notarului public
ca martor in cadrul unui proces sau in fata unui organ judiciar. Chiar si intr-un asemenea caz,
indiferent de importanta cauzei, notarul public este tinut de a respecta increderea ce i-a fost
acordata, acesta neputand fi obligat la dezvaluirea datelor sau informatiilor ce le cunoaste in baza
relatiilor sale cu clientul. Doar in cazul in care cei interesati il dezleaga de obligatie, secretul
profesional poate fi dezvaluit.

O alta componenta de o importanta practica deosebita este regasita in cazul cercetarii arhivei
biroului notarial in scopuri jurisdictionale. Aceasta se poate face numai de catre un magistrat
delegat in acest scop de autoritatea judiciara competenta. In cazul cercetarii pentru fals actele ce
compun dosarele notariale sunt retinute doar daca sunt declarate false, cu obligatia comunicarii
hotararii instantei sau a ordonantei procurorului, in caz contrar acestea fiind restituite (art. 29
alin 4 din Regulament).

1.10. Disponibilitatea intocmirii actelor notariale. Fiind un organ cu atributii eminamente in

domeniul dreptului privat, institutia notarului isi indeplineste atributiile doar in masura in care
este sesizata de partea interesata. Asa cum este statuat si in Lege (art. 43 alin 1) “toate actele
notariale se indeplinesc la cerere“, notarul public neputandu-se sesiza din oficiu cu privire la
intocmirea unui act. Consider ca acest principiu isi gaseste aplicare nu numai in domeniul
declansarii procedurii notariale ci si pe tot parcursul exercitarii acesteia, partea putandu-se
razgandi si solicita incetarea procedurii respective, fara a fi necesara justificarea unei astfel de
hotarari.

1.11. Principiul libertatii contractuale. Asa cum se regaseste acesta in Codul deontologic (art. 3)
presupune posibilitatea partilor de a insera orice clauze ce nu contravin ordinii de drept sau
bunelor moravuri, precum si de a redacta inscrisurile in orice mod sau alcatuire le face suficient
de explicite pentru a le exprima neindoielnic vointa. Notarul public nu poate interveni in
redactarea sau in obiectul unui inscris decat daca i se solicita acest lucru de catre parti.

Manifestarea unei libertati peste lege de catre parti, ca si acceptarea sau asumarea de notar a unei
asemenea libertati, atrag invaliditatea actului si raspunderea notarului (art. 11 alin. 4 din Codul
deontologic).

1.12. Rolul activ al notarului se manifesta pe tot parcursul activitatii sale acesta fiind un
participant la indeplinirea actului si nu un simplu constatator. Rolul activ se manifesta prin :

- deslusirea raporturilor reale dintre parti si explicarea acestora a consecintelor actelor

juridice ce doresc a le incheia (art. 11 alin. 3 din codul deontologic);

- grija notarului ca in cuprinsul actului sa fie reprezentata vointa partilor si respectarea si

impunerea de catre notarul public a principiului legalitatii in cadrul incheierii actelor juridice de
catre parti.