I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 171/A din 13 mai 2015

Fapta notarului public, săvârşită cu intenţie, de a autentifica un contract de vânzare-cumpărare

a unui imobil, contract încheiat prin mandatar în numele vânzătorului, în lipsa extrasului de
carte funciară, cauzând o vătămare a intereselor legitime ale proprietarului imobilului prin
transferarea dreptului de proprietate, în condiţiile în care proprietarul a notat în cartea
funciară o interdicţie de vânzare a imobilului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de abuz în serviciu.

În cazul infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 C. pen., eliminarea cerinţei ca
fapta să fie săvârşită „cu ştiinţă”, care stabilea ca formă a vinovăţiei intenţia sub imperiul
reglementării anterioare, rezultă din dispoziţiile art. 16 alin. (6) C. pen. - potrivit cărora fapta
constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie, iar
fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres -,
dispoziţii din care rezultă că forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de
abuz în serviciu este intenţia.          

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că fapta notarului public, săvârşită cu intenţie, de
a autentifica un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, contact încheiat prin mandatar în
numele vânzătorului, în lipsa extrasului de carte funciară, cauzând o vătămare a intereselor
legitime ale proprietarului imobilului prin transferarea dreptului de proprietate, în condiţiile în
care proprietarul a notat în cartea funciară o interdicţie de vânzare a imobilului, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu. Instanța supremă arată că, în cazul
infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 C. pen., eliminarea cerinţei ca fapta să fie
săvârşită „cu ştiinţă”, care stabilea ca formă a vinovăţiei intenţia sub imperiul reglementării
anterioare, rezultă din dispoziţiile art. 16 alin. (6) C. pen. potrivit cărora fapta constând într-o
acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie, iar fapta comisă din
culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres, dispoziţii din care rezultă
că forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu este intenţia.