Sunteți pe pagina 1din 6

Tesutul Osos

Elev
Manolea Carmen Geanina
Tesuturile osoase fac parte din familia tesuturilor conjunctive de tip adult formate din celule,
fibre conjunctive si substanta fundamentala dura, avand un inalt grad de mineralizare, datorita
impregnarii cu saruri de calciu (osul este un depozit al calciului, continand 99% din calciul total al
organismului).
Funcții:
1. Alcatuieste scheletul, si ca atare tesutul osos indeplineste rolul de suport pe care se insera muschii
si tendoanele in vederea locomotiei.
2. Protejeaza organele vitale din craniu, torace si bazin, precum si maduva rosie hematogena.
3.Rol metabolic, in reglarea homeostaziei, a concentratie de calciu din sange.
Tesuturile osoase sunt alcatuite din celule osoase si matricea osoasa, compusa din substanta
fundamentala mineralizata si fibre conjunctive.
Celulele osoase sunt de 4 tipuri, celulele osteoprogenitoare, osteoblastele (celule tinere formatoare
de tesut osos), osteocitele (celule mature) si osteoclastele (celule distrugatoare de tesut osos).
Celulele osteoprogenitoare se gasesc pe suprafata interna si externa a oaselor, fiind reprezentate de
celulele periostului si endostului. Se gasesc in stare dormanta (stare de latenta) si se pot transforma
in osteoblaste, in conditiile repararii fracturilor.La oasele in crestere au aspect turtit, nuclei ovalari si
citoplasma bazofila sau acidofila in care se gasesc organite nespecifice, care se pot adapta functiei
de sinteza proteica. La adulti sunt turtite, iar in citoplasma redusa cantitativ contin putine organite.
Osteoblastul este celula osoasa tanara formatoare de os care se diferentiaza din celulele
osteoprogenitoare. Are o forma cuboidala, ovalara sau triunghiulara, cu un diametru cuprins intre
15-20 µm. Nucleul este mare, ovalar, dispus excentric, la polul nesecretor, eucromatic, cu 1-2
nucleoli.
Ultrastructural prezinta in citoplasma organitele interesate in sinteza proteica, reticul endoplasmic
rugos, cu cisterne adesea paralele, cu numerosi ribozomi (poliribozomi) atasati sau liberi,
mitocondrii numeroase, aparat Golgi dezvoltat, asezat perinuclear, asociat cu numeroase vacuole,
lizozomi, fascicule de microfilamente, incluziuni de glicogen si lipide. Citoplasma osteoblastului
mai contine granule PAS pozitive, ce sunt precursori ai glicozaminoglicanilor si un bogat
echipament enzimatic : ATP-aza, hidrolaze acide, enzime oxidoreductoare si fosfataza alcalina cu
rol in procesul de mineralizare a substantei preosoase si granule dense ce contin saruri de calciu.:
Osteoblastele sunt implicate in sinteza matricei extracelulare a osului :
· sintetizeaza si excreta colagen de tip I si proteine necolagene (osteonectina, proteoglicani )
· intervin in reglarea pasajului de ioni minerali, din lichidul extracelular spre substanta preosoasa
· controleaza procesul de mineralizare a matricei osoase.
Osteoblastele acumuleaza ionii fosfati, datorita fosfatazei alcaline.
Mitocondriile sunt implicate in acumularea calciului in vezicule de calcificare, ce sunt apoi
excretate in spatiul extracelular.In mediul extracelular se formeaza fosfati de calciu in solutie
saturata, urmata de declansarea procesului de cristalizare, in care structura ordonata a colagenului
de tip I este fundamentala. In matricea nou formata se vor depune saruri minerale, reprezentate mai
ales de fosfati si carbonati de calciu si cantitati reduse de magneziu, fier, citrati sub forma de cristale
de hidroxiapatita. In momentul in care osteoblastul s-a inconjurat de matricea preosoasa in care au
inceput sa apara nuclee de mineralizare, osteoblastul isi reduce organitele implicate in sinteza si se
transforma in celula osoasa adulta, osteocitul.
Osteocitul intervine in metabolismului osos, localizat in lacune sapate in matricea mineralizata
numite osteoplaste.Osteoplastele au o forma alungita, lenticulara, cu diametrul intre 6-15 µm si
lungimea intre 20-40 µm.
Din osteoplast pornesc radiar canalicule osoase, ce le anastomozeaza cu canaliculele osteoplastelor
invecinate. Fiecare osteoplast contine numai o singura celula, deoarece osteocitele sunt celule
diferentiate ce nu se mai divid.
Osteocitul are o forma ovalara, turtita, lenticulara si diametrul de 10-30µm. Intre corpul osteocitului
si peretele osteoplastului se afla un spatiu redus, ocupat de o substanta fluida si omogena. Acest
spatiu se gaseste si in jurul prelungirilor osteocitului, separandu-le de peretii canaliculelor. Ionii si
metabolitii circula in acest spatiu asigurand supravietuirea osteocitelor.
Osteocitul prezinta un nucleu ovalar, situat central, hipercrom. Citoplasma este mai redusa,
eozinofila, cu prelungiri fine, care patrund in canaliculele osteoplastelor, realizand contacte
jonctionale de tip gap (nexus) cu prelungirile osteocitelor invecinate.
Ultrastructural sunt prezente in citoplasma organite celulare mai slab reprezentate: reticul
endoplasmic rugos, zona Golgi, mitocondrii, rari ribozomi si lizozomi, microfilamente, ceea ce
reflecta o mai redusa activitate de sinteza. Se mai gasesc in citoplasma incluziuni de glicogen, de
lipide si unele granule secretorii ceea ce demonstreaza ca aceste celule sunt inca active, participand
la metabolismul local al osului.Osteocitele au o durata de viata diferita, de la cateva zile (la nivel
epifizar), pana la cateva luni (in osul compact haversian).
Prin stimularea determinata de parathormon (care provoaca cresterea numarului de lizozomi),
osteocitul prezinta o activitate osteolitica redusa, insa suficienta pentru a mobiliza calciul din
substanta fundamentala si a asigura un nivel fiziologic constant al calcemiei.
Osteoclastul este o celula giganta de 50-100 µm, multinucleata (un sincitiu), a carei functie
principala este de resorbtie si de modelare a osului.
Forma si structura sa variaza in raport cu starea de activitate.
Osteoclastul in activitate are o forma neregulata, datorata unor prelungiri scurte si groase,
citoplasma abundenta este usor bazofila si contine numerosi nuclei (intre 30-50). Prezinta inspre
tesutul osos un pol activ, ce constituie suprafata de resorbtie. Aceasta fata, care este implicata in
resorbtia surplusului de os sau a zonelor de matrice osoasa deficitara ce trebuie indepartata, se
numeste margine convoluta sau plisata, formata din prelungiri celulare asemanatoare degetelor. La
microscopul optic aceasta apare ca o margine in perie, PAS pozitiva. Sub marginea plisata, apare o
regiune citoplasmatica numita zona clara, ce nu contine organite citoplasmatice, ci numai
microfilamente abundente. Sub marginea plisata si zona clara se afla regiunea veziculara cu
citoplasma incarcata cu vezicule de forme si marimi diferite. La polul opus marginii dintate, este
regiunea bazala a osteoclastului care contine nucleii, mitocondriile, reticulul endoplasmic rugos,
numerosi saci golgieni si numerosi lizozomi si cristale de calciu.
Osteoclastul in repaus are o forma rotunda sau ovalara, citoplasma acidofila si nuclei neregulati
hipercromi. Organitele citoplasmatice sunt slab reprezentate, iar marginea in perie lipseste.
Functia osteoclastului este de osteoliza (de resorbtie a tesutului osos) ce se manifesta fie in conditii
fiziologice (osteogeneza, remaniere osoasa), fie in conditii patologice (hiperparatiroidie, metastaza
osoasa). In conditii normale, resorbtia este maxima in perioada de osteogeneza, si serealizeaza
numai asupra tesutului osos mineralizat. Osul nemineralizat, osteoidul, este resorbit de macrofage si
nu de osteoclaste.
Indepartarea surplusului matricei osoase mineralizate se efectueaza intr-un proces combinat :
·In primul moment are loc o decalcifiere focala, datorata acizilor slabi (acid lactic, acid citric),
exocitati prin marginea in perie, care creeaza un pH acid necesar demineralizarii.
· In al doilea moment intervine digestia extracelulara a matricei osoase, de catre enzimele
hidrolazice, lizozomale, exocitate tot prin marginea in perie. Colagenul este digerat in vacuole
celulare de o colagenaza, iar alte enzime proteolitice ataca matricea. Microfilamentele din zona
clara inlesnesc atasarea osteoclastului la peretele osos si gratie structurii lor actinice, realizeaza
miscari pulsatile ale suprafetei celulare active (microvilozitatilor), care faciliteaza resorbtia.
Procesul de resorbtie a tesutului osos este dependent de actiunea reglatoare a doi hormoni :
- Parathormonul, care mareste numarul si activitatea osteoclastelor
- Calcitonina, care are o influenta antagonica
Matricea osoasa este sintetizata de osteoblaste, fiind formata dintr-o componenta organica si o
componenta anorganica. Componenta anorganica (minerala) este formata din saruri minerale si apa.
In cantitate mai mica se mai gasesc : carbonat de calciu (10%), clorura de calciu, fosfat de
magneziu, fluorura de calciu, clorura de sodiu.
Apa se gaseste in procent variabil, in functie de varsta osului. In jurul cristalelor de hidroxiapatita se
gaseste un strat de apa si ioni, numit stratul de hidratare, care permite efectuarea usoara a
schimburilor de ioni intre cristale si fluidele organismului.
Componenta organica este reprezentata in special din fibre de colagen de tip I, putine fibre elastice
si din substanta fundamentala.
Fibrele de colagen asigura armatura de rezistenta a tesutului osos, sunt organizate in fascicule a
caror orientare este in raport cu fortele mecanice, care actioneaza asupra osului. Acestea sunt
complet mascate de substanta fundamentala cu care au acelasi indice de refractie, motiv pentru care
nu se pot examina decat in lumina polarizata.Clasificarea tesuturilor osoase
In raport cu histoarhitectura si cu localizarea lor, tesuturile osoase se impart in :
I. Tesut osos imatur (primar sau nelamelar) intalnit la embrion si fat si foarte putin la adult:
II. Tesut osos matur (secundar), care la randul lui cuprinde :
A. Tesutul osos fibros sau nelamelar, de tip periostic
B. Tesutul osos lamelar, ce se imparte in :
· tesut osos lamelar compact, haversian
· tesut osos lamelar spongios
Tesutul osos imatur (primar sau nelamelar) este primul tesut care apare in cursul dezvoltarii
embrionare, fiind un tesut osos tranzitoriu, care va fi inlocuit la adult prin tesut osos matur. La adult
persista in cateva localizari : suturile osoase, osul labirintic, osul alveolar dentar, in regiunile de
insertie a tendoanelor pe os.
Este un tesut osos caracterizat printr-o slaba organizare, fiind format din fibre, celule si substanta
fundamentala redusa.
Fibrele sunt de colagen, dispuse in fascicule groase, inegale, orientate in toate directiile, formand o
textura neregulata, plexiforma.Celulele au forma sferica, sunt mai mari si mai numeroase decat in
tesuturile osoase mature si dispuse intamplator.
Substanta fundamentala este redusa, foarte slab mineralizata, metacromatica in coloratiile cu
albastru de metilen si albastru de toluidina datorita continutului in glucozaminoglicani.
Tesutul osos fibros cuprinde substanta fundamentala in cantitate redusa, rare celule (osteocite mici)
si numeroase fibre de colagen ce formeaza o impaslire orientata in axul lung al osului. Fibrele se
continua cu cele din periostul intern. In afara de fibrele care se dispun paralel cu suprafata osului,
mai sunt si fibre perpendiculare ce provin din periost, care trec ca fibre Sharpey in tesutul osos. In
structura acestui tip de os se mai gasesc mici cavitati umplute cu tesut conjunctiv, vase si nervi.
Tesutul osos fibros constituie o patura de tesut osos foarte dur si rezistent la actiunile mecanice ce
se exercita in lungul osului, dar putin rezistent la fortele mecanice ce se exercita perpendicular pe
suprafata sa; este localizat in oasele lungi (formand sistemul fundamental intern si extern al
diafizelor, la periferia oaselor scurte.Tesutul osos lamelar compact se mai numeste si tesut osos
haversian deoarece este alcatuit dintr-o asociere de mai multe sisteme tubulare, numite osteoane sau
sisteme Havers, care sunt unitatile morfofunctionale ale tesutului osos haversian.
Osteonul este o structura osoasa cilindrica avand diametrul de aproximativ 1 mm si lungime de
cativa centimetrii, alcatuita din 8-15 lamele osoase dispuse concentric, in jurul unui spatiu
conjunctivo-vascular central cu aspect canalicular, numit canalul lui Havers.
Canalele Havers, pe sectiune longitudinala, au o directie paralela intre ele precum si cu axul lung al
diafizei, strabatand intregul os, in toata lungimea lui. Au un diametru de 30-100 µm si din loc in loc
comunica intre ele prin canale oblice, canalele Volkmann, realizandu-se astfel o vasta retea
canaliculara in intregul os compact.Canalele haversiene situate adiacent periostului se deschid la
nivelul acestuia, iar cele situate central se termina in "deget de manusa" sau in "fund de sac".La
periferia osteonului se afla linia de ciment, bazofila, alcatuita din osteoid sarac in colagen. Spre
canalul Havers, lamela cea mai interna este separata de tesutul conjunctivo-vascular al acestuia de
un strat osteoid ce constituie limitanta interna.
Intre osteoane se gasesc sisteme interhaversiene sau interstitiale, reprezentate prin lamele osoase
dispuse sub forma de arc de cerc, necentrate de canal Havers. Ele rezulta, in perioada de crestere si
remodelare a osului, in urma remanierii sistemelor haversiene formate initial si confera o mare
rezistenta si flexibilitate tesutului osos compact. Tesutul osos lamelar spongios este format din
trabecule sau travee osoase de forme si marimi diferite, care prin anastomozarea lor delimiteaza
spatii areolare, lacunare.La periferia osteonului se afla linia de ciment, bazofila, alcatuita din
osteoid sarac in colagen. Spre canalul Havers, lamela cea mai interna este separata de tesutul
conjunctivo-vascular al acestuia de un strat osteoid ce constituie limitanta interna.

Bibliografie

Manual pentru clasa a XI-a, Teodorescu Exarcu


Anatomia si Fiziologia Omului Dr. Mioara Mincu
Biologie B1 Bogdan Voiculescu

S-ar putea să vă placă și