VIAŢA INTRAUTERINĂ

Fecundaţia reprezintă întâlnirea ovulului cu spermatozoidul. Spermatozoizii mobili depuşi în vagin

străbat în câteva minute (2-10) colul uterin, avansează în uter, ajungând în partea superioară a trompelor,
locul de fecundaţie, după o oră şi jumătate, două. Pe acest parcurs suferă anumite modificări.
Dintre ei, numai unul singur ajunge propriu-zis aproape de ovul. După aceea se produce fuziunea
membranelor celor două celule, iar ceilalţi spermatozoizi nu mai pot intra în ovul. Spermatozoidul îşi
pierde flagelul, iar nucleul lui creşte în volum. Se activează ovulul, al cărui nucleu se măreşte, la rândul
lui. Cele două nuclee fuzionează în partea centrală a ovulului. Astfel se formează celula – ou, numită
zigot.
Ovulul are întotdeauna un cromozom X. El este fecundat de un spermatozoid care conţine fie un
cromozom X, fie unul Y. În funcţie de acesta, fătul are un anumit sex:
– masculin (cu cromozomul Y)
– feminin (cu cromozomul X).
În zigot, prima celulă a fătului, există 46 de cromozomi: 23 materni şi 23 paterni. Ei conţin genele.
Cromozomii materni şi cei paterni se asociază pe perechi.
Vorbim de două tipuri de gene:
– dominante: cele care se manifestă,
– recesive: cele care rămân ca potenţial, fiind posibil să fie dominante la generaţia
următoare.

Gemenii pot fi:

Bivitelini: rezultaţi din fecundarea simultană a două ovule diferite de către doi spermatozoizi în timpul
aceluiaşi raport sexual. Ei provin din doi zigoţi diferiţi. Ei vor semăna, dar nu mai mult decât fraţii în
general.
Univitelini: un singur spermatozoid fecundează un singur ovul, rezultând un ou unic, care se va separa
în două părţi egale, care se vor dezvolta independent. Vor rezulta copii asemănători, cu acelaşi patrimoniu
genetic.
La scurtă vreme după fecundare, prima celulă se divizează. La 60 de ore de la fecundare se ajunge la 8
celule. Când ajunge la 16 celule, se numeşte morulă. Volumul este, însă, acelaşi cu al ovulului iniţial.
Între timp oul se deplasează din treimea externă a trompei uterine spre uter.
Când are 64 de celule se numeşte blastulă. Celulele periferice, mai mici, le înconjoară pe cele centrale,
mai mari. Acestea din urmă formează butonul embrionar. Mica sferă se scobeşte în interior, formează o
cavitate plină cu lichid ce adăposteşte butonul embrionar. Din butonul embrionar ia naştere embrionul, iar
învelişul exterior poartă numele de trofoblast.
 În zilele 4-5 de la fecundaţie, blastula pluteşte liber prin uter, după care se lipeşte de mucoasa uterină.
Această fixare este “protejată” de secreţia mare de progesteron care împiedică uterul să se contracte ca în
timpul menstruaţiei. Progesteronul este produs de corpul galben, format din ceea ce a rămas din foliculul
care a eliberat ovulul tocmai fecundat. Corpul galben este menţinut în activitate prin secreţia de
gonadotrofină de către trofoblast, în timpul primelor două spătămâni.
La a şaptea zi de la fecundaţie (21-22 de zile de la începutul ultimei menstruaţii), celulele externe ale
blastulei încep să se insinueze între celulele epiteliului uterin, marcând debutul implantării.
Trofoblastul va forma placenta. Ea va avea rolul de a permite schimburile dintre sângele matern şi cel al
fătului. Placenta este o anexă embrionară. Prin cordonul ombilical, fătul va fi conectat la placentă.
Cavitatea amniotică este o altă anexă (punga apelor). În ea trăieşte fătul până la naştere. Se formează în
opta zi prin alungirea butonului embrionar şi a trofoblastului. Este mărginită de o membrană numită
amnios.

Factorul Rh (Rhesus)
Interesează în mod special în perioada sarcinii.
La suprafaţa hematiilor (globule roşii) există, de cele mai multe ori, aglutinogenul D. Persoana care îl
posedă este numită Rh+ (Rh pozitiv). Cea care nu-l posedă este numită Rh- (Rh negativ).
Cei Rh-, atunci când primesc sânge cu hematii cu aglutinogenul D, produc aglutinine anti-D (un fel de
anticorpi) care distrug (aglutinează) aceste globule roşii.
Importanţa lui pentru procreare:
Dacă ambii părinţi sunt Rh+ (cum sunt majoritatea) copilul este şi el Rh+.
La fel dacă ambii sunt Rh-.
Dacă mama este Rh+ şi tatăl Rh-, există o şansă din trei să fie copilul Rh-, ca tatăl, şi, cum sângele lui nu
intră în contact cu cel al mamei nu are importanţă.
Dacă mama este Rh- şi tatăl Rh+, există riscul incompatibilităţii materno-fetale, când copilul este Rh+ ca
tatăl (două treimi din cazuri)
În acest caz:
• În cursul primei sarcini nu apar complicaţii.
Totuşi, câteva globule roşii ale fătului Rh+ trec în sistemul circulator al mamei în cursul remanierilor
placentare care au loc pe la patru luni şi jumătate, şi mai ales când se desprinde placenta la naştere.
În acel moment, aglutinogenul D de pe hematiile copilului determină formarea, în sângele mamei, de
aglutinine anti-D.
• Problemele apar la o nouă sarcină, atunci când din nou sângele mamei intră în contact cu
hematiile fătului şi creşte iar nivelul de aglutinine anti-D.
La rândul lor, acestea traversează placenta, se fixează pe hematiile fătului, alterându-le. Vorbim de boala
hemolitică a nou-născutului, manifestată prin anemie severă şi leziuni ale ficatului şi splinei.
Pentru a se preveni exsangvino-transfuzia (schimbarea sângelui nou născutului sau chiar fătului), se
foloseşte un tratament preventiv.
El constă în injectarea la mamă, la 72 de ore de la naştere, de gamaglobuline purtătoare de aglutinine anti-
D, care aglutinează toate hematiile Rh+ ale copilului care au trecut în sângele mamei, astfel încât sângele
ei este “curăţat” de acestea şi nu mai formează aglutinine anti-D.
Această imunizare este bine să existe nu numai după o naştere, ci şi după un avort.
La trei săptămâni de la concepţie apare tubul neural. Se formează pe partea dorsală.
 Apoi se formează trei bulbi din care va deriva creierul. Se formează şi măduva care este foarte lungă. În
regiunea frontală încep să se constituie organele de simţ, începând cu forma primară a ochiului şi urechii
interne.
La patru săptămâni de la concepţie apar mugurii membrelor (întâi cele superioare apoi cele inferioare).
În a 22-a zi, cele două tuburi cardiace fuzionează într-unul singur, care are pe alocuri îngroşări separate
prin porţiuni mai subţiri: atriile şi ventriculele primitive. Se realizează o mişcare circulară a sângelui:
inimă, aortă, anexe, vene, inimă.
În a doua lună de sarcină (5 săptămâni de la fecundare)
Din ţesutul cartilaginos primitiv (precartilaj), apar mugurii care vor forma membrele şi elementele din
care se vor forma vertebrele. S-a dezvoltat inima, care formează o proeminenţă. Ea poate fi văzută bine la
ecograf. Continuă elaborarea sistemului digestiv. Greţurile, salivoreea şi oboseala reprezintă simptome
normale. Însă mama trebuie să acorde atenţie surmenajului şi eforturilor prea mari.
La a 14-a săptămână de la fecundare
Lungimea fătului este de 14 cm, şi greutatea de 110 g. Fătul devine mai activ, având mişcări involuntare
ale membrelor. În cursul acestei luni se formează derma, stratul profund al pielii, iar la nivelul epidermei
intră în funcţiune primii corpusculi, care permit apariţia simţului tactil. Procesul de osificare se află în
plină desfăşurare.
Inima bate de 110 – 120 de ori pe minut. Începe să funcţioneze glanda tiroidă.
La 23 de săptămâni de la fecundare
Lungimea fătului este de 28 de cm, iar greutatea de 560 g. Tegumentele sunt netede şi s-a format ţesutul
adipos subcutanat. Ţesutul muscular se generalizează.
Diferenţierea organelor sexuale este încheiată.
Numărul neuronilor este definitiv, migrarea lor se încheie şi rămâne doar să se diferenţieze.
La 28 de săptămâni de la fecundare (a şaptea lună de sarcină)
Dacă se produce naşterea copilul ar putea supravieţui în condiţii de asistenţă specială. Fătul are o
percepţie mai bună, aude sunete şi are senzaţii. Reacţionează la un sunet care îl solicită (în mod reflex) ca
să-şi exprime plăcerea sau neplăcerea.
Percepe emoţiile puternice ale mamei prin intermediul adrenalinei care trece prin placentă.
Mişcările respiratorii sunt ritmice, coordonate.
Începe să funcţioneze autoreglarea temperaturii interne.
Se realizează mielinizarea unor formaţiuni nervoase (la nivelul măduvei spinării, al unor nervi cranieni)
Sunt deja formate şanţuri corticale în anumite zone.
Fătul trăieşte în universul sunetelor corpului mamei sale. Astfel, un experiment efectuat de Salk la
jumătatea secolului trecut pe nou născuţi, care au fost plasaţi într-o cameră cu un metronom, a arătat că
atunci când ritmul acestuia era de 72 de bătăi pe minut (cel cardiac) copiii erau mai liniştiţi, decât atunci
când era de 120 de bătăi pe minut.
Alte experimente au arătat că nou-născutul distinge vocea mamei de a altor femei şi ea are un efect
calmant asupra lui la patru ore de la naştere.
Luna a noua (36 de săptămâni de la fecundare)
• Are o lungime de 46,5 cm şi o greutate de 2,650 kg.
Fătul cunoaşte vocea mamei, sunetul inimii, ştie dacă mama doarme, mănâncă sau merge. Plimbările
mamei îi fac plăcere pentru că-l leagănă.
La 37 de săptămâni de la fecundare
 Lungimea este de 48 cm, iar greutatea de 2,9 kg. Nu mai are loc să se mişte. Este poziţionat cu capul în
jos.
La a 38-a săptămână de la fecundare
Are o lungime de 50 de cm şi o greutate de 3,3 kg. Dacă nu s-a născut deja, aşteaptă să o facă.
Stadiile dezvoltării intrauterine sunt:
- De ou (preembrionar): până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de la concepţie,
- De embrion (până la 80 de zile),
- Fetal (până la naştere).
Haptonomia
Reprezintă o tehnică de comunicare cu copilul în perioada intrauterină prin care se recunoaşte potenţialul
lui şi dreptul lui de a fi respectat de părinţi chiar din momentul concepţiei.
Haptonomia prenatală le permite părinţilor să comunice cu copilul lor încă înainte de naşterea acestuia.
Importante legături bazate pe respectul autonomiei celuilalt se pot construi în acest proces de comunicare
emoţională cu copilul nenăscut. Contactat astfel de mamă şi tată, copilul se simte iubit şi dobândeşte un
sentiment de securitate de bază. Pe de altă parte, „răspunzându-le" părinţilor, el îi face pe aceştia mai
siguri de ei, îi valorizează ca părinţi. Condiţia de bază a acestui contact este să se realizeze în trei. Dacă
tatăl nu este motivat, comunicarea nu se poate realiza.