Consideraţii generale despreexerciţiul fizic

În realizarea antrenamentului sportiv mijloacele de acţionare sunt elemente „cheie” fără de

care procesul de antrenament nu poate exista. În acest context este necesar să explicăm noţiunea de
„mijloc de acţionare” care se referă în principal la exerciţiu fizic sau o combinaţie de exerciţii
fizice.
Mijloacele de acţionare ale antrenamentului sportiv sunt instrumentele cu care se
„operează”, se acţionează în sport la toate nivelurile sale.
Realizarea obiectivelor antrenamentului sportiv presupune utilizarea unui număr mare de
exerciţii (mijloace de acţionare specifice sportului) de diferite tipuri aplicate în anumite condiţii
igienice (denumite mijloace asociate) precum şi folosirea unor dispozitive, instalaţii şi echipament
utilizate în cadrul unor metode sau combinaţii de metode, toate acestea constituind mijloacele
antrenamentului sportiv sau instrumentele sale specifice care au ca scop optimizarea efectelor
exerciţiilor şi a deprinderilor tehnice.
Nu poate exista proces de antrenament fără exerciţii fizice, mai precis mijloace de acţionare
orientate spre un scop precis.
Sinonimul exerciţiului fizic este „exerciţiul”, prezent şi în alte ştiinţe (matematică, fizică,
muzică, limbi străine, etc.) şi reprezintă principala grupă de instrumente didactice. Ele, logic, nu pot
lipsi din tehnologia predării şi însuşirii conţinutului disciplinelor respective.
Aceste exerciţii, prezentate în manuale şi culegeri metodice, sunt concepute în structuri precise, cu
rol de a uşura pătrunderea treptată, pe etape raţional concepute, în problematica disciplinelor
respective.
Exerciţiile sunt „modele” consacrate şi standardizate ce au influenţe atât pe plan formativ cât
şi pe plan informativ „înarmându-i” pe subiecţi cu instrumente necesare corelării relaţiilor existente
între diferite fenomene, lecţii de antrenament.
În antrenamentul sportiv, în activitatea competiţional – sportivă precum şi în educaţia fizică
exerciţiile fizice se constituie în mijlocul specific de bază, respectiv mijlocul de acţionare de bază.
Ele sunt modelele operaţionale cele mai frecvente, cu care se lucrează, se „operează” în scopul
realizării obiectivelor antrenamentului sportiv şi bineînţeles a educaţiei fizice la diferitele sale
niveluri. Ele structurează, într-o îmbinare optimă, influenţele instructiveducative programate de
conducătorul activităţii.
Multe din notele acestei accepţiuni, desigur particularizate, se potrivesc, sunt valabile şi pentru
exerciţiul fizic:
  şi exerciţiul fizic este o acţiune, însă cu caracter preponderent corporal;
 exerciţiul fizic este repetat în mod sistematic şi conştient (deci deliberat conceput şi aplicat
în mod voluntar în scopu realizării obiectivelor stabilite în activitatea motrică respectivă.
În didactica domeniului nostru, exerciţiul fizic este considerat ca fiind cel mai important
instrument în proiectarea procesului de instruire.
În educaţie fizică şi în sportul de performanţă, exerciţiile fizice se constituie în mijlocul specific
de bază, respectiv mijlocul deacţionare de bază.
Putem afirma că exerciţiile fizice sunt modelele operaţionale cele mai frecvente, cu care se
lucrează, se ,,operează” în scopul realizării obiectivelor educaţiei fizice şi sportului la diferitele sale
niveluri.
Exerciţiul fizic nu trebuie înţeles numai ca o repetare stereotipă, ci ca o posibilitate de adaptare
permanentă la condiţiile interne şi externe.
În altă accepţiune, consideră exerciţiul fizic ca fiind un: instrument didactic în vederea
înfăptuirii sistematice aobiectivelor educaţiei fizice şi sportului.
Având în vedere aceste realităţi ne-am permis, să elaborăm o nouă definiţie a exerciţiului
fizic:Prin exerciţiu fizic se înţelege o acţiune motrică executată sistematic şi conştient cu scopul
influenţării stărilor: fizice, psihice, motrice, fiziologice, morale spirituale şi materiale a oamenilor .
Repetarea exerciţiului fizic, într-un mod ştiinţific, este condiţia fundamentală pentru obţinerea
eficienţei optime pe linia îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice. Prin urmare, repetarea respectivă
trebuie însoţită de reguli metodologice riguroase, în funcţie de scopurile propuse.
Exerciţiul fizic îşi are originea în actul motric general al omului, efectuat pentru ca acesta să
poată avea o relaţie optimă cu mediul în care există şi activează.
Este, totuşi, un act motric special şi specializat, numit de mulţi specialişti şi „gest motric”. De
aceea, se justifică şi răspândirea expresiilor „gestică motrică” sau „atitudine gestică motrică”.
Problema fundamentală este de a deosebi exerciţiul fizic de celelalte acte motrice ale omului.
Soluţia este simplă dacă evaluarea se realizează prin perspectiva obiectivelor.
Exerciţiul fizic presupune în mod clar conştientizare şi repetare sistematică, dar în vederea
realizării obiectivelor antrenamentului sportiv şi a educaţiei fizice.
Orice act motric din agricultură, comerţ, industrie, etc. sau din viaţa cotidiană, cu toate că
presupune conştientizare şi repetare sistematică nu este un exerciţiu fizic deoarece rezolvă în
principal alte obiective.
Conţinutul depinde, în privinţa eficienţei sale şi în analiza care urmează aplicării, de intenţia
sau scopul în care este practicat exerciţiul fizic respectiv.
Toate demersurile teoretice sunt „provocate” pornindu-se de la intenţie sau scop şi modul în
care s-au realizat acestea. Intenţia este deliberat concepută şi trebuie să fie în concordanţă
cuobiectivele antrenamentului sportiv şi educaţiei fizice. Această intenţie, de fapt, diferenţiază
exerciţiul fizic de celelalte tipuri de acte motrice.
Exerciţiul fizic, repetat conştient şi sistematic, are indubitabil efecte pe toate planurile
personalităţii umane, nu numai pe planurile biologic şi motric.
Conţinutul exerciţiului fizic
Conţinutul exerciţiului fizic primeşte două interpretări:
 „totalitatea elementelor (mişcărilor globale sau segmentare) care îl compun”;
 „influenţele asupra organismului”, influenţe uşor de determinat dacă se au în vedere
următoarele:
 să se ţină seama că efectele se obţin doar în timp, nu de „azi pe mâine”;
 să se respecte, inclusiv în analiza efectelor, particularităţile colectivelor de
subiecţi şi în consecinţă prevederile unor documente oficiale (programe,
instrucţiuni, etc.);
 să se urmărească toate obiectivele antrenamentului sportiv şi implicit ale
educaţiei fizice, adică polivalenţa exerciţiilor fizice în scopul realizării
obiectivelor specifice.
Conţinutul exerciţiului fizic este analizat, în mod analogic, şi după eficienţa sa, după finalitatea
realizată.
Între intenţie şi finalitate trebuie să fie corespondentă, în perspectiva termenilor de analiză
logică.
De aceea, între intenţie şi finalitate trebuie luate în consideraţie elementele care reprezintă de
fapt esenţa conţinutului exerciţiului fizic.
Este vorba de următoarele:
 Efortul fizic solicitat de actul motric respectiv sau deacţiunea motrică respectivă.
Acesta poate fi foarte bineapreciat prin prisma celor trei elemente specifice
(volum,intensitate şi complexitate), consemnate în literatura despecialitate şi sub
denumirea de „parametrii” efortului fizic.
 Mişcările corpului sau ale segmentelor acestuia.Aceste mişcări, fiind subordonate
scopurilor urmărite, suntcondiţionate ca execuţie de unele prevederi regulamentarenaţionale
sau internaţionale.În sport sau în activitatea competiţional – sportivăpredomină prevederile
regulamentare internaţionale, întimp ce în educaţia fizică predomină cele naţionale.
 Efortul psihic depus pentru efectuare actelor sauacţiunilor motrice respective. Nu
poate exista efort fizicfără implicarea şi unor elemente de efort psihic. Nu sepoate contracta
nici-un muşchi fără participare psihică, fărăparticiparea scoarţei cerebrale, într-o măsură mai
maresau mai mică.
 Între cele trei elemente sunt legături foarte strânse.Ele reprezintă o parte din componentele care
intră în procesulinstructiv-educativ, alături de mijloacele, metodele şi metodologiacorespunzătoare,
la care se adaugă de la sine înţeles subiecţii,„materia primă”.
Toate determină eficienţa activităţii respective, analizatăîntotdeauna, aşa cum am subliniat mai
sus, prin prisma raportuluiîntre intenţii şi finalităţi.

Forma exerciţiului fizic

Majoritatea specialiştilor domeniului nostru consideră că numaipentru deprinderile şi
priceperile motrice forma este sinonimă cutehnica.
Pentru aprecierea noţiunii de „formă” a exerciţiului fizic se propunmai multe elemente din care
am selecţionat în acest sens.
Sintetizând, apreciem că exerciţiul fizic are următoarele patrucategorii de caracteristici:
o spaţiale (poziţii, direcţii, amplitudine, distanţă, etc.);
o temporale (ritm, tempo, durată);
o spatio-temporale (determinate de vitezele cu care seefectuează);
o dinamice (determinate de forţele interne şi externe careinfluenţează execuţia).

Relaţia între conţinutul şi forma exerciţiului fizic

Între cele două aspecte fundamentale ale exerciţiului fizic trebuiesă fie o unitate. Forma
apare ca un element de legătură întreconţinut şi scop.
Relaţia între cele două aspecte este de tip dilectic: conţinutul arerol determinant, dar forma
poate şi trebuie să influenţeze în modactiv conţinutul.
Conţinutul nou, de exemplu al jocului de fotbal (în mare viteză, cuparticiparea aproape a
tuturor jucătorilor în fazele de atac şi deapărare, etc.) a determinat schimbarea formei de organizare
aacţiunilor individuale sau colective şi „ieşirea” din sistemele clasicede aşezare a jucătorilor pe
teren.
Menţinerea unei forme depăşite, învechite, în contradicţie cu noulconţinut este un aspect pe
care specialiştii îl denumesc formalism.

ZAMFIR MANUEL CATALIN

EFS ANUL I