NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN CHIMIA ORGANICĂ

În 1828 Wöhler a realizat prima sinteză organică.

NH2
NH4NCO CO (uree)
(cianat de amoniu) NH2
Un număr foarte mare de substanţe organice sunt formate numai din carbon şi hidrogen
şi se numesc hidrocarburi. Pe lângă C şi H substanţele organice mai conţin O,N,S,X ... numite
elemente organogene. Deci,

Chimia organică este chimia hidrocarburilor şi a derivaţilor acestora.

În chimia organică legăturile sunt de natură covalentă şi se formează prin punere în

comun de 1,2,3,4 electroni.
Legăturile pot fi:
a) simple σ
(saturate) – C – H ; – C – X ; – C –O– ; –C – C –

b) duble σ, π
(nesaturate) C=C ; C=N ; C=O

c) triple π, σ, π
(nesaturate) –C C– ; –C N;

În compuşii organici atomul de carbon este tetravalent (are 4 valenţe).

Atomii de carbon se pot uni între ei la infinit formând lanţuri de atomi de carbon, numite
CATENE.
Catenele sunt clasificate în următoarea schemă.

Saturate
Liniare
Aciclice Nesaturate
Saturate
Ramificate
Nesaturate
Catene de carbon
Saturate
Simple
Ciclice Nesaturate
Saturate
Cu catenă laterală
Nesaturate
1
 Tipuri de atomi de carbon:
 primari – când realizează o singură covalenţă cu un alt atom de carbon.
Ex: CH3 – CH3
 secundari – când realizează două legături covalente cu un alt atom sau alţi atomi de
carbon.
Ex: CH3 – CH2 – CH3 ; CH2 = CH2.
 terţiari – când realizează trei covalenţe cu un alt atom sau alţi atomi de carbon.
Ex: H–C C–H ; CH2 CH – CH3.
 cuaternari – când realizează toate valenţele doar cu carbon.
Ex: H–C C–CH3 ; CH2 = C = CH2 .

Formule brute şi moleculare

În urma analizei calitative şi cantitative a unei substanţe organice rezultă formula

procentuală. Din ea prin mai multe etape se ajunge la formula brută şi moleculară.
Exemplu :
O substanţă organică conţine 40% carbon şi 6,66% hidrogen. Masa ei moleculară este
egală cu 90. Să se afle formula brută şi moleculară.
1. Se verifică dacă formula procentuală este 100%.
Dacă nu este, până la 100% numai oxigenul poate fi.
O% = 100 – (40+6,66) = 53,34%
2. Se împart procentele la masa fiecărui element.
C = 40/12 = 3,33
H = 6,66/1 = 6,66
O = 53,34/16 = 3,33
3. Se împart câturile obţinute la câtul cel mai mic.
C = 3,33/3,33 = 1
H = 6,66/3,33 = 2
O = 3,33/3,33 = 1
4. Cu noile câturi se scrie formula brută.
(CH2O)n
5. Se egalează masa moleculară cu suma maselor din formula
brută.
90 = (12+2+16) x n
n=3
formula moleculară este : C3H6O3
Ea este reală dacă :
a) Suma tuturor covalenţelor este număr natural.
S = 3x4+6x1+3x2 = 24
b) Nesaturarea echivalentă (N.E.) este un număr natural.
În acest caz N.E = 1; Formula este REALĂ.

2
 Pentru o formulă generală de tipul: CaHbOcNdXe

(2a  2)  b  d  e
N.E. 
2

Substanţele cu aceeaşi formulă dar cu structuri diferite se numesc IZOMERI.

Izomerii pot fi:
A. De structură (constituţie):
- de catenă;
- de poziţie;
- de funcţiune.
B. De configurație = stereoizomeri (spaţiali) care pot fi: geometrici şi optici.

APLICAŢII

A O hidrocarbură conţine 92,31% C şi restul hidrogen. Să se afle formula brută.

1. H% = 100 – 92,31 = 7,69%.
2. C% = 92,31/12 = 7,69
H% =7,69/1 = 7,69
3. C = 7,69/7,69 = 1
H = 7,69/7,69 = 1
4. (CH)n.

B Scrieţi două structuri (2 izomeri) care să conţină 4 atomi de carbon primari, 2 atomi
de carbon terţiari şi unul cuaternar.

CH3

CH3 – CH = C – CH – CH3 CH3 – C – CH = CH – CH3

CH3 CH3 CH3

C Scrieţi 3 izomeri care să conţină numai atomi de carbon secundari.

CH2 = CH2 ; CH2 – CH2 ; CH2

CH2 – CH2 CH2 – CH2

D O substanţă organică conţine 11,11% hidrogen şi de opt ori mai mult carbon în
moleculă. Să se afle formula brută şi moleculară dacă are 6 atomi de hidrogen în
moleculă.
1. C% = 11,11x8 = 88,88%
C% +H% = 11,11+88,88 = 99,99%. Deci nu mai are şi oxigen.
3
 2. C = 88,88/12 = 7,40
H = 11,11/1 = 11,11
3. C = 7,40/7,40 = 1
H = 11,11/7,40 = 1,5
4. (CH1,5)n
5. n = 4; C4H6 – FORMULA ESTE REALĂ.

E Este reală următoarea formulă?

C6H6O
Verificare:
a) S = 4x6+1x6+2x1 = 32
(2x6  2)  (6  0  0)
b) N.E = 4
2

Substanţa cu formula C6H6O – este reală.

4
 HIDROCARBURI

Substanţele organice formate numai din carbon şi hidrogen se numesc hidrocarburi.

Ecuaţia de ardere a oricărei hidrocarburi este:
4X  Y Y
CXHY + ( )O2 XCO2 + ( )H2O
4 2
Clasificarea hidrocarburilor se poate face în funcţie de modul de dispunere a atomilor de
carbon în catenă şi de natura legăturilor chimice.
A. După natura legaturilor chmice există:
- Hidrocarburi saturate – ALCANI - conţin în molecula lor doar legături simple;
- Hidrocarburi nesaturate – conţin în molecula lor cel puţin o legătură dublă sau
triplă între doi atomi de carbon. Acestea se împart în: ALCHENE; ALCADIENE
şi ALCHINE.
- Hidrocarburi aromatice (ARENE) – conţin în molecula lor cel puţin un nucleu
benzenic (aromatic).
B. După tipul catenei:
- Hidrocarburi cu catenă aciclică (liniară sau ramificată);
- Hidrocarburi cu catenă ciclică.

ALCANII
Alcanii sunt hidrocarburile în care nu apar decât legături simple de tipul C─C şi C─H.
Au formula generală
CnH2n+2

Denumirea alcanilor
Dacă i se dau lui n valori naturale succesive (şirul natural al numerelor) se obţine seria
omoloagă a alcanilor. Numele alcanilor se formează, cu excepţia primilor patru termeni care
au denumiri specifice, prin adăugarea sufixului an la cuvântul grecesc care exprimă nr. de
atomi de carbon din moleculă.
n=1 CH4 metan CH4
n=2 C2H6 etan CH3─CH3
n=3 C3H8 propan CH3─CH2─CH3
n=4 C4H10 butan CH3─CH2─CH2─CH3
n=5 C5H12 pentan CH3─CH2─CH2─CH2─CH3
n=6 C6H14 hexan CH3─CH2─CH2─CH2─CH2─CH3
…………………………………………………………
n = 10 C10H22 decan CH3 – (CH2)8 – CH3

Toţi aceşti alcani au catene liniare. La alcanii cu patru atomi de carbon sau mai mulţi poate
apărea ramificarea lanţului. De aceea, denumirea alcanilor liniari este completată cu prefixul
normal (n) iar denumirea alcanilor ramificaţi se completează cu prefixul "izo".

5
Cicloalcanii sunt hidrocarburi ciclice saturate care conţin o catenă ciclică şi au formula
generală CnH2n.

Dacă din molecula unui alcan se îndepărtează un atom de hidrogen rezultă un radical alchil,
monovalent.

Radicali – CH3 metil

– CH2 – CH3 etil se înlocuieşte sufixul ,,an”
– CH2 – CH2 – CH3 propil de la numele alcanului
CH3 – CH – CH3 izopropil cu sufixul ,,il”
Dacă se îndepărtează doi atomi de hidrogen se obţin radicali divalenţi numiţi radicali
alchiliden sau alchilen. (sufixul „an” este înlocuit cu sufixul „ilen” sau „iliden”)
Dacă se îndepărtează trei atomi de hidrogen se obţin radicali trivalenţi numiţi radicali
alchilin sau alchilidin sufixul „an” este înlocuit cu sufixul „in” sau „ilidin”.
Alcanii prezintă izomerie de catenă.
Atomii din catenele de metan, etan, propan, nu se pot aranja decât în câte un singur mod.
Pentru butan există două modalităţi:

Aceştia sunt izomeri de catenă.

Numărul de izomeri de catenă creşte odată cu numărul atomilor de carbon din moleculă.
Este foarte important de reţinut că toţi izomerii unei substanţe au aceeaşi formulă moleculară,
deşi sunt substanţe chimice diferite.

Denumirea izoalcanilor (alcani cu catenă ramificată)

1. Se alege catena liniară cea mai lungă (catena de bază).
2. Se numerotează catena de bază prin cifre arabe (indici de poziţie ai ramificaţiilor) din
partea unde ramificaţia este mai aproape de capăt, astfel încât suma indicilor de poziţie
să fie minimă.
3. Se denumesc ramificaţiile ca radicali, în ordine alfabetică, indicând prin cifre arabe
poziţiile acestora şi prin prefixele mono, di, tri,…nr. lor (în cazul radicalilor identici)
4. Se citeşte numele hidrocarburii din catena de bază.
Exemple:
1 2 3
a) CH3 – CH – CH – CH3
4
CH3 CH2 2,3 - dimetil - pentan
5
CH3
CH3

b) CH3 – C – CH2 – CH – CH3 2,2,4 tri metil pentan

CH3 CH3 2,4,4 tri metil pentan

6
 STRUCTURĂ: Atomii de carbon ai alcanilor sunt hibridizaţi sp3, ceea ce determină un
unghi dintre covalenţe de 1090,28, şi o lungime a legăturilor C-C de 1,54 Å. Valenţele
atomilor de carbon sunt orientate tetraedric, ceea ce determină o structură în formă de zig-zag.
OBŢINERE:
Principalele surse de alcani sunt gazele naturale şi petrolul. Gazele naturale pot fi formate din
metan (zăcăminte de gaz metan) sau gaze de sondă (gaze de petrol) care conţin alcani de la C 1
la C5.
PROPRIETĂŢI FIZICE:
Punctele de topire şi fierbere ale alcanilor cresc odată cu creşterea numărului de atomi de
carbon. Ramificarea determină micşorarea punctului de fierbere. În cazul alcanilor cu acelaşi
nr. de atomi de carbon, izomerul cu catena cea mai ramificată are punctual de fierbere cel mai
scăzut. Alcanii de la C1 până la C4 şi neopentanul sunt gazoşi, cei de la C5 până la C16 sunt
lichizi, iar alcanii superiori sunt solizi.
Deoarece alcanii gazoşi nu au miros, pentru depistarea scăpărilor de gaze din conducte şi de
la aragaz se folosesc compuşi cu miros respingător, de avertizare, numiţi mercaptani.
Alcanii nu se dizolvă în apă dar se dizolvă în solvenţi nepolari (benzină, CCl4). Au densitatea
mai mică decât a apei.
PROPRIETĂŢI CHIMICE
Denumirea de parafine provine de la “parum affinis”- afinitate (chimică) mică, adică au
reactivitate chimică scăzută. Reacţiile chimice la care participă alcanii se grupează după natura
legăturilor covalente care se desfac (legăturile C─H se desfac la substituţie, dehidrogenare,
oxidare; legăturile C─C se desfac la descompunere termică, izomerizare, ardere).

I. REACŢIA DE SUBSTITUŢIE – reacţia prin care unul sau mai mulţi atomi de
hidrogen sunt înlocuiţi cu unul sau mai mulţi atomi sau grupe de atomi.
Foarte des întâlnită este reacţia de halogenare care conduce la un amestec de mono şi poli –
halogenoalcani. Reaţia decurge în condiţii diferite în funcţie de natura halogenului. Alcanii
reacţionează direct cu clorul şi cu bromul la lumină (fotochimic) sau prin încălzire
(300-4000C). Fluorurarea şi iodurarea alcanilor nu are loc în mod direct, ci prin procedee
indirecte.
R─H + X2 → R─X + HX
Monohalogenrea alcanilor cu nr. mai mare de doi atomi de carbon duce la obţinerea de
amestecuri de compuşi monohalogenaţi care sunt izomeri de poziţie.
Atomii de hidrogen se substituie mai uşor dacă sunt legaţi de un Cterţiar, Csecundar, Cprimar.
Exemple: CH4 + Cl2 CH3Cl + HCl
metan clorură de metil
CH3 – CH2 – CH2Cl + HCl
CH3 – CH2 – CH3 + Cl2 clorură de propil
propan CH3 – CH – CH3+ HCl
│
Cl
clorură de izopropil (majoritar)

7
 II. REACŢIA DE IZOMERIZARE prin care n-alcanii se transformă în izo-alcani şi
invers, obţinându-se un amestec de hidrocarburi izomere.
Are loc la temperatura de 50 - 100°C sub acţiunea unor catalizatori ca bromura sau clorura de
aluminiu (umede), sau la temperaturi mai ridicate (250-3000C) în prezenţă de silicaţi de
aluminiu, naturali sau sintetici, numiţi zeoliţi. Reacţia de izomerizare a butanului a fost
descoperită de chimistul român C.D. Neniţescu şi poartă numele acestuia. Se obţine un amestec
care conţine 80% izobutan şi 20% n-butan.
AlCl3; 50-1000C
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 CH3 – CH – CH3
n-butan │
(20%) CH3
izobutan (2-metil –propan)
(80%)
Dintre aplicaţiile practice ale reacţiilor de izomerizare cea mai importantă este
obţinerea benzinelor de calitate superioară, care conţin izoalcani. Calitatea benzinei se
apreciază prin cifra octanică, C.O., care reprezintă procentul masic de izooctan dintr-un
amestec cu n-heptan, care are aceeaşi rezistenţă la detonaţie ca benzina examinată.
n-heptanul are C.O.=0, iar izooctanul (2,2,4-trimetilpentan) are C.O.=100.

III. REACŢIILE DE OXIDARE sunt reacţiile care au loc în prezenţa oxigenului.

Acestea pot fi: oxidări incomplete şi oxidări totale (arderi).

A. Oxidările incomplete sau parţiale conduc la compuşi organici cu grupe funcţionale

care conţin oxigen. Alcanii sunt stabili la acţiunea agenţilor oxidanţi. În prezenţa unor
catalizatori, alcanii superiori se oxidează (cu sau fără ruperea molecule) formându-se
acizi carboxilici superiori, numiţi acizi graşi, folosiţi la fabricarea săpunurilor:

R – (CH2)n – CH3 → R – (CH2)n – COOH

alcan superior acid carboxilic superior

La oxidarea incompletă a metanului se pot obţine diverşi produşi, în funcţie de condiţiile de

reacţie:
CH4 + 1/2O2 → CH3OH (metanol) la 60 atm şi 400°C
CH4 + O2 → CH2O (aldehida formică) + H2O; catalizatori oxizi de azot, 400-600°C
CH4 + 1/2O2 → CO + 2H2(gaz de sinteză)
CH4 + H2O → CO + 3H2(gaz de apă) – catalizator de Ni, la 800°C
CH4 + O2 → C + 2H2O
negru de fum
CH4 + NH3 + 3/2 O2 → HCN + 3H2O – amonoxidare – 10000C, catalizator de platină
acid cianhidric
B. Oxidare completă, numită ardere – este însoţită de degajare de căldură şi lumină.
Prin ardere în oxigen sau aer, orice alcan se transformă în CO 2 şi apă.
CH4 + 2O2 CO2 + H2O + Q (căldură)

8
 Ecuaţia generală a reacţiei de ardere a alcanilor este:
3n  1
CnH2n + ( ) O2 nCO2 + (n+1)H2O + Q, în care Q = cantitatea de
2
alcan căldură degajată
Pe baza acestei reacţii alcanii sunt folosiţi drept combustibili.
Căldura de ardere, Q, reprezintă cantitatea de căldură degajată la arderea unui mol de
substanţă şi se măsoară în kJ sau kcal. Calitatea unui combustibil este exprimată prin
puterea calorică, notată cu q, care se defineşte ca fiind cantitatea de căldură degajată la
arderea completă a unei mase de 1kg de combustibil solid sau lichid, sau a unui volum de
1m3 de combustibil gazos.

IV. REACŢIA DE DESCOMPUNERE TERMICĂ – se produce numai la

temperaturi relativ mari.
Se formează un amestec de alcani şi alchene care conţin în moleculă un nr. mai mic de
atomi de carbon. Descompunerea alcanilor la temperaturi de până la 650 0C este numită
CRACARE; are loc ruperea de legături C–C şi formarea unui amestec de alcani şi
alchene inferioare.
Descompunerea termică a alcanilor la peste 6500C, se numeşte PIROLIZĂ; au loc reacţii
de dehidrogenare (pe lângă cele de cracare).
Moleculele alcanilor se descompun termic la temperaturi cu atât mai joase, cu cât
dimensiunile lor sunt mai mari: metanul este stabil până la 9000C.
10000C
CH4 C + H2
metan negru de fum
15000C
CH4 HC≡CH + H2 (piroliza sau cracare în arc electric)
metan acetilenă
Alcanii superiori se descompun la temperaturi cuprinse între 400-6000C şi au loc atât
reacţii de cracare cât şi de dehidrogenare.

→ CH2 = CH – CH – CH3 + H2
1- Butenă
→ CH3 – CH = CH – CH3 + H2
2 butenă
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 → → CH4 + CH2 = CH – CH3
n- butan metan propenă
→CH3 – CH3 + CH2 = CH2
etan etenă