Universitatea “ Petre Andrei “

Referat la filosofie
“Managementul științific “

Studenta: Juganari Dorina

Specizalitatea : Finanțe și bănci.
Anul 1- Iasi
2017-2018

1
 Introducere

Complex și uneori divergent, actul de conducere este definit de eforturile depuse în practica
managerială a mai multor decenii. Pe masura ce condițiile economice și sociale s-au schimbat, s-
au modificat şi modalitățile prin care managerii înțelegeau să ajute la atingerea obiectivelor
organizaționale.

Prin studierea literaturii de specialitate din domeniul managementului se observă existența a

multor clasificări ale scolilor de management.

In opinia mea, studiile in domeniul managementului se grupează în funcție de natura conceptelor

si metodelor utilizate cu precadere, de funcțiile managementului și ale firmei asupra cărora se
axează, în patru școli:

- clasiă sau tradițional.

- behavioristă sau comportisă.

- cantitativă și sistemică.

Școala clasică reprezintă o abordare anglo-saxonă axată pe metode inductive, promovate de F.W.
Taylor, cel care a pus bazele managementului stiințific. Abordarea latină aparține francezului
Henry Fayol. Prin intermediului metodelor deductive, el reușește să extindă managementul
taylorist de la cercetarea proceselor de muncă la ansamblul întreprinderii, de la elementele
productivității individuale la procesele de producție și la organismele sociale, ca factor ai
progresului economic.

2
 Managementul știițific

Cei mai de seamă reprezentanți ai acestei scoli, pe lânga F.W. Taylor (1856-1915 SUA) și H.
Fayol (1841-1925 Franţa) - creatorii acesteia - sunt considerați: H. Towne, F.Gilbreth,
H.Koontz, L.Urwick, O.Gelenier, M.Follet, L.Gulick, L.Allen, H.Gantt.

Reprezentanții școlii clasice abordează într-o manieră analitică principalele concepte și

instrumente ale economiei întreprinderii: profitul, rata rentabilității, cheltuielile, investițiile etc.
Accentul este pus pe aspectele tehnico-materiale ale productiei, utilizându-se concepte și metode
specifice știițelor economice.

Abordarea problemei de conducere a avut ca scop îmbunătățirea rezultatelor economice ale

întreprinderilor. Aici se înscriu: acțiunile de măsurare a muncii, introducerea unor forme de
salarizare stimulative, selecția științifică a personalului, urmărindu-se sporirea productivității
muncii.

Școala clasică promovată de F.Taylor si H Fayol are drept caracteristici esențiale următoarele:

- Utilizarea cu predilecție a conceptelor, metodologiilor și instrumentarului economic;

- Evidențierea și accentuarea importanței funcției de organizare, drept consecință a tratarii în

ansamblu a relațiilor de management;
3
- Acordarea unei atenții prioritare funcției de producție în cadrul unei societăți comerciale.

În cadrul școlii clasice indentificăm trei curente de bază ale concepției de început ale
managementului, fiecare având reprezentanți proeminenți și lucrări consacrate:

- managementul științific, reprezentat de Fr. Taylor și lucrarea “The Principles of Scientific

Management” (1911)

- managementul administrative, reprezentat de Henry Fayol si lucrarea “Administration

Industrielle et Generale” (1916)

- managementul birocratic, reprezentat de Max Weber si lucrarea “Theory of Social and

Economic Organisation” (1915)

Importanța școlii clasice de management constă în constituirea pentru prima dată a științei
managementului și imprimarea unei tente economice a acesteia.

O contribuie substanțiala la întemeierea științei manageriale a avut-o H.Fayol si F. Taylor care

au analizat pentru prima dată în maniera științifică procesul de management și componențele
sale, precum și o parte din principalele elemente ale sistemului de management – structura
organizatorică, elaborând o serie de reguli, principii și metode de conducere științifică.

Frederick Winslow Taylor, cunoscut ca “părinte al managementului științific” a subliniat nevoia

observării pe cale empirică (examinarea unor fenomene reale), a anălizarii și experimentării,
considerând că managerului îi revine rolul de a descoperi cea mai bună modalitate de desfășurare
a muncii sub îndrumarea sa.

Școala managementului științific are ca scop obținerea productivității maxime cu un efort minim.
În principala sa lucrare, “Principiile managementului științific” Taylor susținea că: “pentru a
realiza un management științific este nevoie să fie stabilite o serie de reguli, legi și formule care
să înlocuiască judecata fiecărui individ în parte, dar care pot fi folosite efectiv numai după ce au
fost consemnate oficial”.

Taylor a urmărit analizarea fiecărui pas în vederea elementelor sau mișcărilor distincte ce
alcătuiesc munca fizică. Sarcina următoarea era de a observa dacă acele elemente pot fi
reproiectate sau modificate pentru a putea fi obținută cea mai buna și mai rapidă metodă de a
munci, accentul fiind pus pe eficiența. Taylor dorea ca munca sa fie făcută într-un mod cât mai
simplu.

În lucrarea menționată mai sus, Taylor expune o serie de principii ale muncii care prevedeau:

- concentrarea experienței tradiționale, structurată pe categorii și transpusă în reguli, legi și

formule, având ca scop ajutarea lucrătorilor în activitatea lor zilnică;

4
- formularea elementelor știintițice pentru fiecare element din activitatea unui om care să le
înlocuiasca pe cele empirice;

- selectarea, instruirea și promovarea lucrătorului pe baze științifice;

- colaborarea cu lucrătorii pentru ca munca să fie obtinută conform principiilor științifice

formulate;

- realizarea unei diviziuni a muncii și a responsabilității egală între lucrători și manageri, pentru
ca aceștia să efectueze activitățile pentru care sunt cel mai bine pregătiți.

Pierderile majore de timp apar datorită angajaților și a felului în care percep timpul lor și al
celorlalți. Pe de o parte, nu li se aduce aminte constant scopul pe care îl au, iar pe de altă parte ei
ăasesc inutil sa își termine munca într-un mod mai rapid, tamându-se că vor primi sarcini în plus.

Un alt reprezentant al școlii clasice de conducere a fost inginerul francez Henry Fayol El a
socotit întreprinderea un organism complex, în legătura cu alte organisme economice, pe care l-a
analizat și studiat în intreaga sa complexitate.

H.Fayol a reușit să definească și să grupeze, în mod corespunzător părțile componente ale

întreprinderii din a cărei interacțiune se atinge însăși obiectivul final al activității acesteia.

A identificat șase grupe de activități ce trebuie realizate, respectiv operații: tehnice (de
producție), comerciale (de aprovizionare și desfacere), financiare, de evidență (contabila și
statistică), de asigurare și de administrare (previziune, organizare, coordonare, control și
comandă).

Fără îndoială, ideile inovatoare ale lui Taylor sunt valabile şi astăzi. Totuşi, utilizarea
managementului ştiinţific poate conduce uneori la supraspecializare, fapt care determină
resentimente din partea muncitorilor, scăderea calităţii, absenteism şi monotonie. Dintre limitele
ideilor lui Taylor, specialiştii în management remarcă :

! caracterizarea muncitorului ca fiind o persoană care reacţionează numai la stimulente

materiale, pe motivul că interesele lui se epuizează la nivelul satisfacţiilor de natură fiziologică;

! Încălcarea principiului unităţii de decizie şi acţiune, prin acordarea de competenţă decizională

compartimentelor funcţionale asupra muncitorilor.

G. Barth. G. Barth a fost, timp de câţiva ani, un asociat apropiat al lui Taylor, pentru ca ulterior
să lucreze independent în calitate de consultant în management. Ca matematician, Barth dezvoltă
unele formule matematice care să-l ajute pe Taylor să-şi pună în aplicare ideile.

Henri Fayol (1841 - 1925).

5
Henri Fayol (1841 - 1925). Industriaş francez, Henri Fayol s-a născut într-o familie de burghezi
din Lyon. Având specializarea de inginer minier, el a ajuns în anul 1888 director al unui
combinat metalurgic. Când a preluat firma, aceasta se confrunta cu mari dificultăţi financiare.
Sub conducerea sa, aceasta a devenit o firmă de succes, cu o puternică stabilitate financiară.
Fayol era convins că se pot dezvolta teorii cu privire la managementul unei firme, teorii care apoi
pot fi aduse la cunoştinţa persoanelor cu funcţii administrative. În acest sens, a publicat lucrarea
ìManagement industrial şi generali. El a delimitat principalele tipuri de activităţi realizate în
cadrul unei firme, precum şi funcţiunile în care aceasta se încadrează: tehnic, comercial,
administrativ, financiar, contabil, securitate. Funcţiunea administrativă (sau de management)
cuprinde activitatea de conducere, în cadrul căreia Fayol identifică pentru prima dată funcţiile
mangementului, în concepţia lui acestea fiind: a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona şi a
controla. Abordarea managementului din perspectiva acestor funcţii este cunoscută ca abordarea
funcţională a managementului.

♦ Diviziunea muncii. Specializarea muncii poate determina creşterea eficienţei şi se poate aplica
atât muncitorilor, cât şi managerilor. Totuşi, există anumite limite pînă la care poate fi divizată
munca.

♦ Autoritatea. Autoritatea reprezintă dreptul de a da ordine şi de a solicita obedienţă. Aceasta

derivă din autoritatea formală sau din cea informală, bazată pe factori ca inteligenţa sau
experienţa. Asociată autorit„ţii este responsabilitatea.

♦ Disciplina. Este absolut necesară pentru conducerea fără probleme a unei organizaţii, însă este
determinată direct de calitatea managerilor organizaţiei respective.

♦ Unitatea de decizie. Un subordonat trebuie să primească comenzi doar de la un singur superior.

♦ Unitatea de acţiune. Toate activităţile care au un obiectiv comun trebuie organizate conform
unui singur plan, pentru care o singură persoană să fie responsabilă.

♦ Subordonarea interesului individual, interesului general. Interesul unei organizaţii trebuie pus
înaintea interesului personal.

♦ Remuneraţia. Compensarea muncii trebuie să fie corectă atât pentru angajat cât şi pentru
patron.

♦ Centralizarea. Gradul de centralizare sau de descentralizare depinde de firmă şi de situaţia

impusă. Obiectivul final trebuie să fie utilizarea optimă a resurselor umane.

♦ Niveluri ierarhice. Nivelurile ierarhice dintr-o organizaţie trebuie să permită circulaţia

informaţiilor atât pe verticală cât şi pe orizontală.

6
 ♦ Ordine. Materialele şi documentele păstrate în perfectă stare facilitează desfăşurarea
activităţilor. În mod similar, o bună organizare şi selecţie a personalului permite ca fiecare
persoană să ocupe locul potrivit.

♦ Echitate. Angajaţii trebuie trataţi cu respect şi corectitudine.

♦ Stabilitatea personalului. Deoarece acomodarea într-o nouă slujbă consumă timp, trebuie
evitată fluctuaţia mare a personalului.

♦ Iniţiativa. Managerii trebuie să încurajeze şi să dezvolte iniţiativa angajaţilor.

♦ Spirit de echipă. Deoarece unitatea înseamnă putere, armonia şi spiritul de echipă sunt
esenţiale. Principiile generale ale managementului enunţate de Fayol Fayol a stabilit şi cîteva
principii de management pe care el le-a considerat deosebit de utile în conducerea firmei sale.
Deşi autorii contemporani au formulat cîteva excepţii de la aceste principii, ele sunt totuşi foarte
răspândite în prezent.

Sisteme informaţionale pentru management.

Termenul de sisteme informaţionale pentru management se referă la acel domeniu al
managementului care are în vedere dezvoltarea şi implementarea unor sisteme informaţionale
computerizate, care să satisfacă cerinţele impuse de conducerea unei organizaţii. Aceste sisteme
transformă datele primare în informaţii utile managementului de la diferite niveluri. În numeroase
ramuri de activitate, sistemele informaţionale pentru management au devenit puternice arme
împotriva concurenţei, organizaţia având posibilitatea de a trata un volum mare de informaţii În mod
eficient. De exemplu, crearea ziarului USA Today, o publicaţie cu tiraj naţional a fost posibilă
datorită performanţelor obţinute în domeniul sistemelor computerizate de telecomunicaţii.

Managementul operaţional.
Reprezintă acel domeniu ce se ocupă cu conducerea şi coordonarea producţiei şi distribuţiei
produselor sau serviciilor pe care le furnizează o firmă. Include domenii ca managementul stocurilor,
programarea muncii şi planificarea producţiei, amplasarea echipamentelor şi asigurarea calităţii.
Specialiştii în management operaţional folosesc instrumente precum prognoza, analiza stocurilor,
sistemul planificării cererilor de materiale, metode statistice de control al calităţii, planificare şi
tehnici de control. Managementul operaţional se aplică mai ales în producţie. De exemplu, Seeq
Tehnology, un fabricant de microcipuri, s-a bazat pe managementul operaţional atunci când surplusul
de pe piaţă a făcut ca preţul pentru 128K EPROM, principalul său produs, să scadă de la 15$ la 2$,

7
într-o perioadă de câteva luni. Deoarece costul fabricării unui cip era de 5$, firma trebuia să
îmbunătăţească procesul de producţie, să îmbunătăţească managementul stocurilor, să scadă costul
întreţinerii instalaţiilor de producţie pentru a putea rămîne pe piaţă. Managementul operaţional se
aplica similar firmelor de prestări de servicii.

Concluzie.
Clasici ca Taylor şi Fayol au încercat să identifice cea mai bună metodă de lucru a unui manager
pentru a face faţă diferitelor situaţii. Dacă ar putea fi enunţate anumite principii general valabile,
atunci a deveni un bun manager ar implica doar învăţarea acestor principii şi aplicarea lor în
practică. Din păcate, lucrurile nu sunt aşa de simple. Cercetătorii au descoperit că principiile
clasice, ca de exemplu unitatea de decizie, pot fi încălcate, câteodată acest lucru conducând la
rezultate pozitive. De aceea, s-a dezvoltat teoria contextuală. Teoria contextuală prevede că
fiecare situaţie particulară implică o anumită acţiune din partea managerului. Prin urmare, în loc
să caute să descopere principii universal valabile, teoria contextuală identifică principii
situaţionale, ce prevăd adoptarea unei anumite acţiuni.

8
Bibliografie
1. Constantinescu, D.A. ş. a., Management general, Editura Naţională S.A., Bucureşti, 2000.

2. Fayol, H., Administration industrielle et generale, Ed. Dunod, Paris, 1966.

3. Heyel, K., Enciclopedia of Management, Reinhold Publishing Co, New York, 1963.

4. Lazăr, I., Management general, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002.