Studiu comparativ al sistemului fiscal al Belgiei și Olandei

Sistemele fiscale, în forma lor, reprezintă cadrul prin care sunt asigurate resursele
financiare necesare îndeplinirii rolului statului în economie jucând totodată, un rol important
în atenuarea dezechilibrelor. Între fiscalitate și gradul de dezvoltare al unei economii există o
strânsă legătură, întrucât aceasta influențează în mare parte, atât activitatea persoanelor fizice
(în forma lor de salariați, Persoane Fizice Autorizate, etc.), cât și cea a persoanelor juridice
(având impact semnificativ asupra profiturilor companiilor, asupra deciziei de investire și nu
numai). Fiscalitatea a fost și va fi o componentă esențială în existența oricărei națiuni, în cele
mai multe țări, resursele financiare publice formându-se pe baza veniturilor fiscale și astfel,
modalitatea de a acoperi nevoile publice depinde foarte mult de impozite, implicit de
componenta fiscală, iar în acest context diferiți autori au încercat să formuleze ipoteze pe baza
cărora să poată exprima concluzii despre identificarea scopului și a rolului fiscalității, analiza
legăturii dintre fiscalitate și dezvoltare, impactarea fiscalității asupra mediului de business,
etc. Devreme ce rata de creștere este foarte mult influențată de impactul deciziilor politicilor
fiscale, în vreme ce sistemul fiscal, calitatea și cantitatea acestuia poate fi controlat,
posibilitățile pentru a îmbunătăți fiscalitatea trebuie să fie în atenția oricărui guvern.

Aspecte generale privind sistemele fiscale. Apariție.

Relațiile economice și sociale au apărut odată cu evoluția societății umane, având

scopul de a satisface anumite nevoi ale acesteia. Din acest scop, apare astfel, conceptul de
finanțe. Odată cu evoluția societății umane și diferitelor posibilități de a-și procura bunurile
necesare satisfacerii nevoilor, dar și a schimbului și a obținerii foloaselor materiale în urma
acestuia, a fost necesar apariția unei instituții supraveghetoare, care să asigure respectarea
unor reguli la nivel public, oferind, în același timp, sprijin persoanelor nevoiașe, întrucât erau
diferențe considerabile de avuție. Această instituție poartă astăzi denumirea de stat. Totodată,
pe baza ascensiunii sociale și a diferențelor menționate, nevoile oamenilor puteau fi clasificate
astfel: nevoi private, satisfăcute în urma schimbului în domeniul privat (al procurării bunurilor
specifice) și nevoi publice, reprezentate de apărarea națională și securitate, ordine interna,
justiție. Este momentul în care apare diferențierea resurselor financiare, dar și apariția unor
relații financiare specifice, care să poată satisface toate nevoile indivizilor. Odată cu separarea
resurselor financiare între mediul privat și cel public, se vor evidenția primele forme prin care
autoritățile publice își vor diferenția veniturile și cheltuielile – fiscul, tezaurul (întrucât această
separare a statului de mediul privat urmărea posibilitatea acestuia de a-și procura resursele –
veniturile, dar și capacitatea de a-și monitoriza cheltuielile). Fiscul se referă la „un coș (paner,
cămară) în care se strângeau veniturile la dispoziția împăratului, iar tezaurul public servea
colectării veniturilor destinate pentru acoperirea unor nevoi de consum public, aflate în
administrarea senatului”. Astfel, considerăm apariția fiscalității ca fiind un proces necesar în
conceperea metodelor de asigurare a veniturilor publice, de monitorizare a colectării acestora
la bugetul statului, astfel încât să fie satisfăcute în mod eficient nevoile societății. Fiscalitatea
are dublă implicație: juridic și economic. Din punct de vedere juridic, putem considera
fiscalitatea ca reprezentând „un ansamblu de reglementări privitoare la sistemul de impozite și
taxe” , iar din punct de vedere economic, fiscalitatea se referă la „un ansamblu de procese
economice de redistribuire a PIB de la persoane fizice și juridice la dispoziția statului, în
scopul acoperirii unor nevoi cu caracter public.” Sistemul fiscal cuprinde toate „elementele
legate de instituirea, așezarea și organizarea în societate, perceperea veniturilor cu caracter
fiscal- impozite, taxe, contribuții, constituirea relațiilor de natură fiscală, elemente care
conduc la îndeplinirea rolului statului în economie.

Evoluția sistemelor fiscale

De-a lungul timpului, sistemele fiscale au cunoscut o reală diversificare în măsura

evoluției legăturilor cu relațiile economice. Inițial, cel mai dezvoltat sector era cel al
agriculturii, comerțul evoluând mai târziu, la începuturi industria fiind practic inexistentă.
Prin urmare, sistemul fiscal era caracterizat preponderent de impozite pe teren și taxe vamale,
iar principii precum echitatea impunerii sau neutralitatea măsurilor fiscale nu constituiau părți
în sfera de interes a autorităților sau a persoanelor impozabile. Impozitele erau privite doar ca
resurse financiare și de multe ori nu se colectau întrucât nu erau considerate necesare,
accentul era pus pe acestea numai în momentul în care statul avea nevoie de resurse pentru
îndeplinirea rolului său în societate. Această perioadă este cunoscută în literatura de
specialitate ca etapa veche, cu întindere din antichitate până în secolul al XVI-lea, în care
sistemele fiscale s-au dezvoltat într-o măsură mai lentă. Perioada cu întindere din secolul XVI
până la jumătatea secolului XIX poartă denumirea de etapa liberală și este caracterizată de
dezvoltarea comerțului și a industriei. Aceste evenimente vor genera modificări în așezarea și
perceperea impozitelor, începând a fi impozitate bunurile sub formă de accize. Impozitele
principale rămân cele pe terenuri, însă o noutate poate fi considerată interesul pentru echitate,
fiind observabile diferențele de impozit, chiar și pe teritoriul aceleiași țări. Perioada
următoare, respectiv etapa modernă, așa cum este cunoscută în literatura de specialitate,
debutează cu introducerea impozitelor pe venit, Marea Britanie fiind țara cu cea mai mare
contribuție la crearea sistemelor fiscale moderne, întrucât britanicii au atins apogeul revoluției
industriale și odată cu aceasta, au introdus pentru prima dată conceptul de impozit pe venit.
Marea Britanie a servit consolidării capitalismului, iar în urma acestor evenimente, noi relații
de producție urmau să se nască, ceea ce conducea la diversificarea sistemului fiscal, generând
evoluții ulterioare. Plecând de la modelul adoptat de britanici, mai multe țări industrializate au
adoptat noțiunea de impozit pe venit ca fiind parte din propriul sistem fiscal. Tendința a fost
de impozitare în cote progresive în detrimentul cotelor fixe, întrucât autoritățile de la vremea
respectivă considerau că această modalitate de percepere este mai echitabilă. În urma
evenimentelor istorice importante aferente secolului XX, sistemul fiscal a suferit unele
modificări, însă cadrul său a rămas același. Perioada interbelică a marcat profund economia
prin criza globală declanșată, fapt ce a avut impact semnificativ și la nivelul sistemelor fiscale
formate, accentul rămânând pus pe impozitele indirecte (taxe de consumație și taxe vamale) în
detrimentul celor directe.