Noţiunea şi felurile intervenienţilor în procesul civil

În mod obişnuit, procesul se desfăşoară între reclamant şi pîrît. Uneori un interes îl au şi terţele
persoane. Pentru ca hotărîrea să aibă efect asupra lor, legea permite intervenirea acestora în
proces.
Definiţie. Intervenienţii sunt participanţii la proces, interconexaţi cu raportul litigios ce formează
obiectul dezbaterilor judiciare, care intervin sau se atrag în procesul pornit dintre părţile iniţiale, în
scopul de a-şi apăra drepturile lor subiective sau interesele ocrotite prin lege. Intervenienţii sunt
subiecţi presupuşi ai raportului juridic litigios, ca şi părţile.
În funcţie de gradul de cointeresare juridică, deosebim 2 feluri de intervenienţi:
a)    Principali (adică terţele persoane care formulează pretenţii proprii la obiectul litigiului);
b)    Accesorii (adică terţele persoane care nu formulează pretenţii proprii la obiectul litigios).
Participarea intervenienţilor permite examinarea în acelaşi proces a mai multor pretenţii bazate pe
aceleaşi probe, realizîndu-se o economie de timp şi evitîndu-se pronunţarea unor hotărîri care ar
afecta drepturile şi obligaţiile terţilor.
2.    Intervenienţii principali
La această categorie se atribuie terţele persoane care intervin într-un proces apărut între reclamant
şi pîrît pentru a-şi apăra drepturile şi interesele proprii cu privire la obiectul litigiului sau drepturile
legate de acesta.
Intervenienţii principali pot interveni în proces pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în primă
instanţă, prin depunerea unei cereri de chemare în judecată taxată, şi adresează ambelor părţi sau
numai reclamantului pretenţiile

sale. Dacă judecătorul consideră că pretenţiile intervenientului principal nu se referă la obiectul

litigiului, refuză să le examineze concomitent cu cererea principală. În acest caz intervenienţii
principali nu decade din dreptul de a cere intentarea unui proces de sine stătător.
Exemplu: intervenientul principal: mama soacră în procesul de partaj între soţi, care pretinde dreptul
său de proprietate asupra unei părţi din masa bunurilor partajate dintre aceştia.
Intervenientul principal se bucură de toate drepturile şi obligaţiile reclamantului. Deosebirea
intervenientului principal de coreclamant constă în faptul că pretenţiile coreclamantului sunt adresate
tot timpul pîrîtului şi nu se exclud reciproc. Intervenientul principal nu poate înainta concomitent cu
reclamantul sau coreclamantul. Pretenţiile reclamantului şi intervenientului principal, deşi sunt
îndreptate asupra aceluiaşi obiect, nu se exclud reciproc.
Intervenientul poate îndrepta pretenţiile asupra pîrîtului şi reclamantului sau doar reclamantului.
3.    Intervenienţii accesorii
La această categorie se referă persoanele care au intervenit sau au fost atrase în proces de partea
reclamantului sau pîrîtului deoarece hotărîrea care se va pronunţa poate să influenţeze drepturile
sau obligaţiile lor faţă de una dintre părţi. Exemplu: dauna pricinuită sănătăţii de către un troleibuz.
Intervenient accesoriu va fi şoferul troleibuzului. Dacă parcul de troleibuze pierde, atunci acesta (în
persoana directorului) poate intenta acţiunea de regres împotriva şoferului.
Intervenientul accesoriu este participantul care intervine într-un proces deja pornit între părţile
iniţiale, pe lîngă o parte sau alta, care sunt cointeresate în soarta procesului, fără a formula pretenţii
proprii la obiectul litigiului. Exemplu: şoferul troleibuzului va fi atras în procesul civil în calitate de
intervenient accesoriu de partea pîrîtului (parcul de troleibuze) în acţiunea de despăgubire a
reclamantului pentru daunele cauzate de accident.
Intervenienţi accesorii pot fi de partea reclamantului sau pîrîtului pînă la închiderea dezbaterilor
judiciare în primă instanţă, prin depunerea unei cereri individuale, în care demonstrează interesul
intervenţiei, fie că e atras de o parte sau din oficiul instanţei. În acest sens, partea interesată este
obligată să înştiinţeze intervenientul accesoriu despre pornirea procesului prin intermediul instanţei
de judecată, explicîndu-i dreptul de a interveni în proces în termen de 15 zile.
Intervenientul accesoriu poate să invoce acţiunea din intenţie sau culpă gravă a părţii căreia urma să
i se alăture din cauza incorectitudinii ei în acţiunile procesuale. Neintervenţia în proces fără motive
întemeiate îl decade din dreptul de a dovedi că litigiul a fost soluţionat greşit. Intervenientul
accesoriu se bucură de aceleaşi drepturi şi obligaţii procesuale ca şi partea pe care o susţine în
proces, cu excepţia dreptului de a:
1.    Modifica temeiul sau obiectul acţiunii;
2.    Mări sau micşora cuantumul pretenţiilor din acţiune;
3.    De a renunţa la acţiune;
4.    De a recunoaşte acţiunea;
5.    De a încheia tranzacţia de împăcare;
6.    De a înainta acţiune reconvenţională.
Toate aceste limitări în drepturi rezultă din faptul că ei nu sunt subiecţi ai raporturilor juridice
litigioase de drept material. Necesitatea introducerii în proces a intervenienţilor accesorii rezultă din
următoarele situaţii:
a)    Posibilul drept de regres (exemplu: concedierea ilegală de la serviciu, angajata poate cere
acţiune de regres împotriva şefului său de a fi repusă în serviciu şi de ai plăti salariul pierdut pe
durata concedierii). Salariatul concediat sau transferat nelegitim de la o muncă mai puţin retribuită,
instanţa poate să introducă din oficiu în proces, în calitate de intervenient accesoriu din partea
pîrîtului, persoana cu funcţie de răspundere care a dispus concedierea sau transferul nelegitim. La
rîndul ei, întreprinderea, instituţia sau organizaţia se poate întoarce cu regres asupra persoanei care
a dispus concedierea sau transferul nelegitim.
b)    În legătură cu existenţa unui alt interes juridic. Exemplu: într-un proces de încasare a pensiei de
întreţinere, stabilindu-se faptul că pîrîtul plăteşte pensia pentru copilul din prima căsătorie, va fi
atrasă prima soţie în proces, în calitate de intervenient accesoriu de partea pîrîtului, deoarece în
cazul admiterii de acţiune, adică pensia pentru copilul din a doua căsătorie, se va micşora
cuantumul pensiei de întreţinere încasată de ea pentru copilul din prima căsătorie. Ea participă în
proces individual, avînd o poziţie independentă faţă de celelalte părţi, nefiind obligată să-şi
coordoneze acţiunile cu ele.