Proprietatea intelectuală e o formă de titlu legal care permite posesorului să controleze utilizarea

anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii.

Formele comune de proprietate intelectuală includ :

 brevet de invenție
 drept de autor
 mărcile inregistrate
 secrete industriale/comerciale.

În contextul protecţiei dreptului de autor, drepturile economice cuprind drepturile de a controla
copierea şi diseminarea operei publicului, inclusiv prin radiodifuziune, interpretare publică, adaptare,
traducere, recitare publică, demonstrare publică, distribuire etc. Drepturile morale includ dreptul
autorului de a obiecta oricărei distorsiuni, mutilări sau altor modificări ale operei sale care ar putea
aduce prejudiciu onoarei sau reputaţiei sale şi dreptului său de a se identifica drept autor al acestei
opere.

Drepturile economice şi morale aparţin creatorului, care le poate exercita. Aceasta înseamnă că el/ea
poate folosi opera în scopuri personale, poate acorda permisiune altor persoane de a se folosi de opera
sa, sau poate interzice cuiva folosirea operei sale. Firul roşu al acestui principiu general este că
drepturile protejate de autor nu pot fi utilizate fără acordarea autorizării din partea titularilor acestor
drepturi. Există câteva excepţii de la această regulă, care sunt înscrise în legile naţionale cu privire la
dreptul de autor. Drept exemple de asemenea excepţii pot constitui operele, care, în anumite
circumstanţe, pot fi folosite în scopuri didactice, de cercetare ştiinţifică sau pentru prezentarea
evenimentelor curente.

Drepturile conexe”, cunoscute şi ca „drepturi înrudite”, ţin de altă categorie de titulari de drepturi şi
anume, actori, cântăreţi, muzicieni, producători de fonograme (înregistrări sonore) şi organizaţii de
radiodifuziune și sunt drepturi care, respectiv, aparţin acestor grupuri cu privire la spectacolele,
fonogramele şi emisiunile lor. Aceste drepturi sunt înrudite cu dreptul de autor: titularii drepturilor
conexe dau expresie pieselor originale ale autorilor, prin comunicarea acestor opere publicului.

Ca exemplu de drepturi conexe pot servi:

• un actor joacă un rol într-o piesă de spectacol scrisă de un dramaturg;

• o companie de înregistrări înregistrează cântece şi muzică compuse de autori şi compozitori;

• organizaţiile de radiodifuziune difuzează opere şi fonograme pe postul lor de radiodifuziune.

La nivel internaţional, drepturi

Drepturile de proprietate industrială

Proprietatea industrială cuprinde două categorii principale: (i) cele desemnate, în primul rând, stimulării
inovaţiei, designului şi creării tehnologiei – de exemplu, invenţii (protejate de brevetul de invenţie),
desene ale circuitului integrat, desene industriale şi informaţii confidenţiale/secret comercial. Protecţia
acestora, de obicei, e acordată pe un termen finit (de regulă, 20 ani în cazul brevetului de invenţie); şi (ii)
cele desemnate protecţiei semnelor distinctive – în special, marca comercială (care face deosebire
dintre bunurile şi serviciile unei companii de cele ale altor companii) şi indicaţii geografice (care
identifică bunurile conform originii lor geografice, unde o anumită caracteristică a bunurilor este
atribuită în mod esenţial). Această protecţie poate dura o perioadă indefinită, atât timp cât semnul
distinctiv continuă să existe

Brevetele de invenţie

Brevetul de invenţie reprezintă dreptul exclusiv acordat asupra unei invenţii. Acesta poate fi un produs
sau un proces care furnizează noi modalităţi de a face ceva, sau oferă noi soluţii tehnice unei probleme.
Acest drept este garantat de către Stat unui inventator pentru rezultatele invenţiei sale în domeniul
tehnologiei, dându-i posibilitate să-şi implementeze invenţia în mod personal pe o anumită perioadă de
timp, sau să autorizeze o altă persoană la implementarea acesteia.

Protecţia asupra unui brevet de invenţie este garantată pe o perioadă limitată de timp, de regulă, 20 de
ani. Pe parcursul acestei perioade de timp, invenţia nu poate fi replicată, folosită, distribuită sau
vândută, fără consimţământul titularului brevetului de invenţie. Totuşi, titularul brevetului poate acorda
permis sau licenţă altor persoane de a se folosi de invenţie, conform condiţiilor convenite reciproc.
Drept alternativă, titularul brevetului de invenţie poate vinde dreptul asupra invenţiei sale unei alte
persoane, care, la rândul său, devine noul posesor al brevetului de invenţie.

Mărci înregistrate

Marcă poate fi orice semn distinctiv care identifică anumite bunuri sau servicii drept aparţinând unor
persoane sau organizaţii specifice. Mărcile înregistrate pot apărea sub forma unei litere sau a unei
combinaţii de litere, cuvinte, sintagme, muzică sau sunete vocale, aromă, formă, logo-uri, culori, aspecte
ale împachetării folosite drept caracteristici distinctive.

Originea mărcilor datează încă din antichitate, atunci când meşterii înscriau semnăturile, sau „mărcile”
sale pe obiectele făcute de ei, pentru a-şi deosebi produsele de cele ale altor meşteri. Pe parcursul
anilor, aceste mărci au evoluat în sistemul curent de protecţie a mărcilor. Acest sistem ajută
consumatorilor să aleagă produsele sau serviciile pe baza mărcilor asociate cu ele.