1 ELEMENTE DE ALGEBRĂ MODERNĂ: TEORIE GALOIS

2 DUMITRU I. STAMATE

Abstract. Note de curs.

3 1. Grupul Galois al unei ecuaţii binome

4
1
Fie K un corp. O ecuaţie de forma xn − a = 0, cu a ∈ K × se numeşte ecuaţie
5 binomă.
6 În cele ce urmează ne interesează grupul Galois al extinderii CDK (xn − a) ⊇ K,
7 pe care ı̂l numim şi grupul Galois al ecuaţiei xn − a = 0.
8 Pentru ı̂nceput studiem cazul a = 1.

9 1.1. Ecuaţia xn = 1. În cursul anterior am văzut că dacă char(K) = 0 sau
10 (char(K) = p > 0 şi (p, n) = 1), atunci ecuaţia xn = 1 are n rădăcini distincte
11 ı̂n ı̂nchiderea algebrică K. Acestea formează un grup ciclic ı̂n (K × , ·), deci izomorf
12 cu grupul (Zn , +).
13 Teoremă 1.1. Fie n ∈ N şi K un corp astfel ı̂ncât char(K) = 0 sau (char(K) =
14 p > 0 şi (p, n) = 1). Notăm cu L = CDK (xn − 1).
15 Atunci Gal(L/K) este un grup abelian, izomorf cu un subgrup ı̂n (U (Zn ), ·).
16 Proof. Fie ε o rădăcină primitivă de ordinul n a unităţii ı̂n K. Atunci L = K(ε),
17 iar un element u ∈ Gal(L/K) este unic determinat de valoarea u(ε), care trebuie să
18 fie tot o rădăcină primitivă2 de ordinul n a unităţii. Aşadar u(ε) = εj , cu j ı̂ntreg
19 coprim cu n.
20 Definim funcţia ϕ : Gal(K(ε)/K) → U (Zn ) prin ϕ(u) = b j ∈ Zn , unde j ∈ Z e dat
21 de condiţia u(ε) = εj . Atunci
22 • funcţia ϕ e bine definită: deoarece u(ε) = εj e radacină primitivă de ordinul
23 j ∈ U (Zn ).
n a unităţii rezultă că (j, n) = 1, deci b
• ϕ este morfism de grupuri: dacă u, v ∈ Gal(L/K) cu ϕ(u) = jb1 şi ϕ(v) = jb2 ,
atunci u(ε) = εj1 şi v(ε) = εj2 . Deci
(u ◦ v)(ε) = u(v(ε)) = u(εj2 ) = (u(ε))j2 = εj1 j2 ,
24 şi prin urmare ϕ(u ◦ v) = jd
1 j2 = j1 · j2 = ϕ(u) · ϕ(v).
b b
25 • ϕ este morfism injectiv: dacă u ∈ Ker(ϕ), atunci ϕ(u) = b1. Deci u(ε) = ε şi
26 u = 1L .
1
Curs 17 martie 2020
2Întrebare: Ştim că u(ε) trebuie să fie tot o rădăcină de ordinul n a unităţii. Dar de ce trebuie
să fie chiar rădăcină primitivă de ordinul n?
1
1 Din Teorema fundamentală de izomorfism la grupuri rezultă că grupul Gal(L/K)
2 este izomorf cu Im(ϕ), care este subgrup ı̂n (U (Zn ), ·). Cum Zn este inel comutativ,
3 rezultă că Im(ϕ) şi Gal(L/K) sunt grupuri abeliene. 
4 Corolar 1.2. Fie n ∈ N şi K un corp astfel ı̂ncât char(K) = 0 sau (char(K) = p >
5 0 şi (p, n) = 1). Notăm cu L = CDK (xn − 1).
6 Atunci polinomul ciclotomic Φn este ireductibil ı̂n K[x] ⇐⇒ Gal(L/K) ∼= (U (Zn ), ·).
7 Proof. Fie ε ∈ K o rădăcină primitivă de ordinul n a unităţii. Atunci Φn (x) este
8 ireductibil ı̂n k[x] ⇐⇒ Φ(x) = µε,K (x), şi trecând la grade, este echivalent cu
9 deg Φn = [K(ε) : K]. Cum ı̂n ipoteza noastră extinderea K ⊆ K(ε) = L este
10 galoisiană finită, precedenta echivalenţă revine la | Gal(L/K)| = |U (Zn )|.
11 În Teorema 1.1 am construit un morfism injectiv de grupuri ϕ : Gal(L/K) →
12 U (Zn ). Ţinând cont că U (Zn ) este mulţime finită, avem că ϕ este bijecţie dacă şi
13 numai dacă domeniul şi codomeniul său au acelas̆i număr de elemente.
14 Dacă Φn (x) este ireductibil ı̂n k[x], conform discuţiei de mai sus rezultă că ϕ
15 este izomorfism de grupuri. Reciproc, dacă grupurile Gal(L/K) şi (U (Zn ), ·) sunt
16 izomorfe, atunci ele au acelaşi număr de elemente, şi pe baza celor de mai sus
17 deducem că Φn (x) este ireductibil ı̂n K[x]. 
18 În cazul K = Q ştim deja (curs anul 2) că polinomul Φn (x) este ireductibil ı̂n
19 Q[x]. Notăm εn ∈ C o rădăcină primitivă de ordinul n a unităţii, e.g. putem alege
20 εn = cos(2π/n) + i sin(2π/n). Atunci obţinem:
21 Corolar 1.3. Gal(Q(εn )/Q) ∼ = (U (Zn ), ·).
22 În cazul grupurilor abeliene finite, teorema de structură ne spune că ele se descom-
23 pun ı̂n mod unic ca produs de grupuri ciclice Zd1 × · · · × Zdr unde d1 , . . . , dr sunt
24 numerele naturale ≥ 2 cu d1 |d2 | . . . |dr , aşa-numiţii factori invarianţi ai grupului.
Dacă n = pα1 1 · · · pαt t este descompunerea ı̂n factori primi (distincţi) pentru n,
atunci au loc izomorfismele de grupuri
Gal(Q(εn )/Q) ∼ = U (Zn ) ∼= U (Z α1 ) × · · · × U (Z αt ),
p1 pt

25 deci pentru a afla factorii invarianţi pentru Gal(Q(εn /Q) e bine să aflăm factorii
26 pentru grupuri de tipul U (Zpα ). În acest context menţionăm următorul rezultat al
27 lui Gauss ce precizează pentru ce valori grupul U (Zn ) este ciclic.
28 Teoremă 1.4. (Gauss) Grupul (U (Zn ), ·) este ciclic dacă şi numai dacă n ∈ {2, 4}
29 sau n ∈ {q k , 2q k } unde q ≥ 3 numar prim şi k > 0.
30 Exerciţiu 1.5. (1) Precizaţi factorii invarianţi ai grupului U (Zpk , ·), unde p este un
31 numar prim.
32 (2) Determinaţi factorii invarianţi ai grupului Gal(Q(εn )/Q), pentru 2 ≤ n ≤ 10.
33 Teoremă 1.6. Fie p un numar prim şi n un număr natural ce nu se divide cu p.
34 Fie ζn ∈ Fp o rădăcină primitivă de ordinul n a unităţii.
35 Arătaţi că Gal(Fp (ζn )/Fp ) este izomorf cu grupul generat de pb in (U (Zn ), ·), deci
36 [Fp (ζn ) : Fp ] = ord(U (Zn ),·) (b
p).
37 În particular, dacă Gal(Fp (ζn )/Fp ) ∼
= U (Zn ) rezultă că (U (Zn ), ·) este grup ciclic.
2
1 Exerciţiu 1.7. (1) Demonstraţi Teorema 1.6.
2 (2) Fie Fq un corp finit cu q elemente. Dacă (q, n) = 1, atunci formulaţi şi
3 demonstraţi un rezultat similar Teoremei 1.6 pentru grupul Gal(Fq (ζn )/Fq ).
4 Să analizăm acum cazul general.
5 1.2. Ecuaţia xn = a, pentru 0 6= a ∈ K.
6 Propoziţie 1.8. Presupunem char(K) = 0 sau (char(K) = p > 0 şi (p, n) = 1.
7 Dacă 0 6= a ∈ K, atunci ecuaţia xn = a are n rădacini distincte ı̂n K, anume
8 α, αε, . . . , αεn−1 , unde α este o rădăcină particulară, iar ε este o rădăcină primitivă
9 de ordinul n a unităţii.
10 Proof. Daca α şi β sunt soluţii ı̂n K ale ecuaţiei xn = a, atunci α, β =
6 0 şi αn = β n .
n i
11 Deci (β/α) = 1. Aşadar β = αε cu 0 ≤ i ≤ n − 1. 
Cu aceste notaţii obţinem
CDK (xn − a) = K(α, ε).
Pentru a studia acest corp de descompunere considerăm de obicei lanţul de extinderi
succesive
K ⊆ K(ε) ⊆ K(ε, α).
12 Prima extindere a fost studiată ı̂n secţiunea anterioară. Ne uităm acum la cea de-a
13 doua.
14 Teoremă 1.9. Presupunem că avem char(K) = 0, sau (char(K) = p > 0 şi (p, n) =
15 1). Fie 0 6= a ∈ K, iar L = CDK (xn − a). Alegem ε o rădăcină primitivă de ordinul
16 n a unităţii. Atunci:
17 (a) grupul G = Gal(L/K(ε)) este ciclic şi ord(G)|n;
18 (b) polinomul xn − a este ireductibil peste K(ε) ⇐⇒ [L : K(ε)] = n.
19 Proof. (a): Avem L = K(ε)(α), deci un K-automorfism u ∈ G este determinat de
20 valoarea u(α) ∈ {α, αε, . . . , αεn−1 }, cf. Propoziţiei 1.8. Aşadar u(α) = α · εju cu
21 ju ∈ {0, . . . , n − 1} unic.
22 Definim funcţia ϕ : G → Zn prin ϕ(u) = jbu pentru orice u ∈ G. Atunci
23 • ϕ este morfism de grupuri:
24 Fie u, v ∈ G, cu u(α) = α · εju si v(α) = α · εjv . Atunci
(u ◦ v)(α) = u(v(α)) = u(α · εjv ) = u(α) · u(ε)jv
= u(α) · εjv = α · εju · εjv = α · εju +jv ,
25 şi prin urmare ϕ(u ◦ v) = j\
u + jv = ju + jv = ϕ(u) + ϕ(v).
b b
26 • ϕ este morfism injectiv: Dacă u ∈ Ker(ϕ), atunci ϕ(u) = b 0. Deci u(α) = α.
27 Cum u este identitatea ı̂n K(ε) (deoarece u ∈ G) avem că u = 1L , deci ϕ
28 este morfism injectiv.
29 Din teorema fundamentală de izomorfism la grupuri ne rezultă că G ∼ = Im(ϕ),
30 care este subgrup ı̂n (Zn , +). Acesta din urmă este subgrup ciclic, deci şi Im(ϕ) şi
31 G sunt grupuri ciclice. Din teorema lui Lagrange avem că ord G = ord Im(ϕ) divide
32 ord Zn = n.
3
1 (b): Polinomul xn − a este ireductibil peste K(ε) ⇐⇒ xn − a = µα,K (x) ⇐⇒
2 [L : K(ε)] = n. 
3 Corolar 1.10. Fie p un număr prim, iar K un corp ce conţine o rădacină primitivă
4 de ordinul p a unităţii. Pentru orice a ∈ K, polinomul xp − a ori se descompune ı̂n
5 factori liniari ı̂n K[x], ori este ireductibil peste K.
6 Proof. Exerciţiu. 
7 Exerciţiu 1.11. Cu notaţiile din Teorema 1.9, arătaţi că extinderea K(ε) ⊆ L este
8 galoisiană finită.
9 În cursul viitor vom vedea condiţii ı̂n care o extindere galoisiană finită cu grupul
10 Galois ciclic este corp de descompunere al unei ecuaţii binome.

11 2. Grupuri ciclice şi extinderi radicale

3
12 Am văzut ı̂n cursul anterior (Teoremele 1.1 şi 1.9) situaţii (condiţii suficiente)
13 pentru care la extinderi radicale simple grupul Galois este ciclic. Ne interesează ı̂n
14 continuare “reciproce” ale acestor rezultate, anume plecând de la un grup ciclic finit
15 să ı̂l realizăm drept grup Galois al unei extinderi obţinute prin adjuncţionarea unui
16 radical. Pentru ı̂nceput demonstrăm Teorema lui Dedekind de independenţă liniară
17 a caracterelor unui grup.
18 Definiţie 2.1. Fie G un grup şi K un corp comutativ. Un morfism de grupuri
19 ϕ : G → (K × , ·) se numeşte caracter al grupului G cu valori ı̂n K.
20 Remarcă 2.2. Dacă ϕ1 , ϕ2 : G → K sunt funcţii arbitrare, iar λ1 , λ2 ∈ K, atunci
21 notăm λ1 ϕ1 + λ2 ϕ2 : G → K funcţia dată de g 7→ λ1 ϕ1 (g) + λ2 ϕ2 (g), şi astfel
22 mulţimea F(G, K) a funcţiilor de la G ı̂n K este ı̂n mod natural un K-spaţiu vec-
23 torial.
24 Teoremă 2.3. (Dedekind) Fie (G, ·) un grup, iar K un corp comutativ. Orice
25 mulţime S de caractere distincte ale lui G (cu valori ı̂n K) este liniar independentă
26 peste K.
27 Proof. Presupunem, prin reducere la absurd, că există γ1 , . . . , γn : G → K o multime
28 liniar dependentă minimală de caractere ale grupului G. Atunci există λ1 , . . . , λn ∈
29 K \ {0} astfel ı̂ncât
λ1 γ1 + · · · + λn γn = 0, deci
(1) λ1 γ1 (g) + · · · + λn γn (g) = 0, pentru orice g ∈ G.
30 Cum γ1 este morfism de grupuri, avem γ1 (1) = 1, deci4 n ≥ 2. Cum γ1 6= γn , putem
31 alege h ∈ G astfel ı̂ncât γ1 (h) 6= γn (h). Avem atunci
λ1 · γ1 (hg) + · · · + λn · γn (hg) = 0, pentru orice g ∈ G, deci
λ1 · γ1 (h) · γ1 (g) + · · · + λn · γn (h) · γn (g) = 0, ∀g ∈ G.
3curs 24 martie 2020
4Argumentaţi de ce n ≥ 2.
4
 Din precendenta ecuaţie scădem ecuaţia (1) ı̂nmulţită cu γn (h), şi după ce grupăm
termenii obţinem
λ1 · (γn (h) − γ1 (h)) · γ1 (g) + λ2 · (. . . )γ2 (g) + · · · + λn−1 · (. . . ) · γn−1 (g) = 0, ∀g ∈ G.
1 Cum λ1 · (γn (h) − γ1 (h)) 6= 0, deducem că γ1 , . . . , γn−1 sunt caractere liniar depen-
2 dente peste K, ceea ce contrazice minimalitatea lui n.
3 Aşadar, orice mulţime de caractere distincte este liniar independentă şi teorema
4 lui Dedekind este demonstrată. 
5 Vom folosi de fapt următorul corolar.
6 Corolar 2.4. Fie K un corp, u1 , . . . , un automorfisme distincte ale lui K şi λ1 , . . . , λn ∈
7 K × . Atunci există c ∈ K × astfel ı̂ncât λ1 u1 (c) + · · · + λn un (c) 6= 0.
8 Proof. Cum ui este automorfism, avem ui (K × ) = K × , deci ui |K × este un caracter al
9 lui K × cu valori ı̂n K pentru i = 1, . . . , n. Din Teorema lui Dedekind
Pn (2.3), aceste
10 caractere distincte sunt liniar independente
Pn peste K. Deci funcţia i=1 λi ui 6= 0, şi
×
11 prin urmare există c ∈ K astfel ı̂ncât i=1 λi ui (c) 6= 0. 
12 Acum teorema anunţată la ı̂nceputul secţiunii.
13 Teoremă 2.5. Fie K un corp şi L ⊇ K o extindere galoisiană cu [L : K] = n.
14 Presupunem că
15 (i) G := Gal(L/K) este grup ciclic;
16 (ii) (char K = 0) sau (char K = p > 0 şi (char K, n) = 1);
17 (iii) există ε ı̂n K, o rădăcină primitivă de ordinul n a unităţii.
18 Atunci există a ∈ K pentru care polinomul xn − a este ireductibil ı̂n K[x] şi
19 L = CDK (xn − a).
20 În plus, dacă α ∈ L este rădacină pentru xn − a, atunci L = K(α).
Proof. Deoarece extinderea L ⊇ K este galoisiană finită, avem ord G = [L : K] = n.
Fie u un generator pentru G. Aşadar G = {1L , u, u2 = u ◦ u, . . . , un−1 }. Din
Corolarul 2.4 rezultă că există β ∈ L× astfel ı̂ncât
β + ε · u(β) + ε2 · u2 (β) + · · · + εn−1 · un−1 (β) 6= 0.
Notăm cu α această valoare din L× . Cum u|K = 1K , după ce aplicăm u expresiei
anterioare avem
u(α) = u(β) + ε · u2 (β) + · · · + εn−2 un−1 (β) + εn−1 · un (β).
Deoarece un = 1L şi εn = 1, obţinem că
u(α) = ε−1 · α.
În plus, α ∈/ K, deoarece altfel ar trebui ca u(α) = α, deci ε = 1, ceea e e fals.
Avem u(α ) = u(α) · · · u(α) = ε−n · αn = αn , aşadar αn ∈ Lhui = LG = K, unde
n

pentru ultima egalitate am folosit Teorema fundamentală a Teoriei Galois pentru

extinderea galoisiană L ⊇ K. Notăm a = αn ∈ K × . Din Propoziţia 1.8 rezultă că
xn − a = (x − α)(x − εα) . . . (x − εn−1 α),
21 deci CDK (xn − a) = K(ε, α) = K(α), deoarece ε ∈ K, din ipoteză.
5
1 Se verifică imediat că ui (α) = (u ◦ · · · ◦ u)(α) = ε−i · α, pentru i = 0, . . . , n − 1,
2 aşadar restricţiile elementelor din G la K(α) sunt K-endomorfisme distincte, şi
3 chiar K-automorfisme ale lui K(α) (deoarece extinderea K ⊆ K(α) este algebrică).
4 Deducem că
(2) n = |G| ≤ | Gal(K(α)/K)| = [K(α) : K] ≤ [L : K] = n.
5 Am folosit că extinderea K ⊆ K(α) este normală (deoarece K(α) = CDK (xn −a) ) şi
6 separabilă (pentru că K ⊆ L este separabilă), deci este galoisiană cu | Gal(K(α)/K)| =
7 [K(α) : K]. Inegalităţile din (2) sunt de fapt egalităţi, deci L = K(α). În plus,
8 deg µα,K (x) = [L : K] = n, de unde rezultă că polinomul xn − a este ireductibil ı̂n
9 K[x].
10 Evident, dacă α0 este o altă rădăcină a lui xn − a, avem α0 = εi · α cu i ∈ N, deci
11 K(α0 ) = K(α) = L, deoarece ε ∈ K. 
12 Un rezultat similar, pe care ı̂l enunţăm fără demonstraţie, are loc ı̂n cazul ı̂n care
13 char(K) = p = [L : K].
14 Teoremă 2.6. Fir K un corp cu char(K) = p > 0 şi K ⊆ L o extindere finită.
15 Următoarele afirmaţii sunt echivalente:
16 (i) extinderea K ⊆ L este galoisiană, Gal(L/K) este grup ciclic şi [L : K] = p;
17 (ii) L este corpul de descompunere peste K al unui polinom ireductibil ı̂n K[x]
18 de forma xp − x − a.
19 În situaţia de la (ii), are loc L = K(α) pentru orice rădăcină α ∈ K a polinomului
20 xp − x − a.
21 Exerciţiu 2.7. Demonstraţi implicaţia (ii) ⇒ (i) din Teorema 2.6.

22 3. Grupuri rezolubile
23 Definiţie 3.1. Un grup G se numeşte grup rezolubil dacă există un lanţ de sub-
24 grupuri
(3) G = G0 ⊇ G1 ⊇ · · · ⊇ Gn = {e}
25 astfel ı̂ncât
26 (i) Gi E Gi−1 , pentru i = 1, . . . , n ,̧ si
27 (ii) grupul factor Gi−1 /Gi este abelian, pentru i = 1, . . . , n.
28 Un lanţ de subgrupuri (3) ce satisface proprietatea (i) se numeşte sir normal ı̂n
29 G, iar grupurile factor Gi /Gi+1 se numesc factorii şirului. Dacă ı̂n plus are loc şi
30 proprietatea (ii), atunci şirul se numeşte şir rezolubil. Aşadar, un grup este rezolubil
31 dacă şi numai dacă admite un şir rezolubil.
32 Să observăm că ı̂n condiţia (i) se cere ca subgrupul Gi să fie subgrup normal ı̂n
33 Gi−1 , ceea ce nu implică de obicei că Gi ar fi subgrup normal şi ı̂n G.
34 Exemplu 3.2. (i) Dacă G este grup abelian, atunci este rezolubil. Într-adevăr,
35 avem şirul rezolubil G ⊃ {0}.
6
1 (ii) Grupul S3 este rezolubil, deşi nu este abelian. Considerăm şirul normal
2 de subgrupuri S3 ⊇ A3 ⊇ {e}, ai carui factori sunt S3 /A3 ∼ = (Z2 , +) si
3 A3 /{e} ∼
= Z3 , deci grupuri abeliene.
4 Grupurile rezolubile vor apărea ı̂n caracterizarea ecuaţiilor rezolvabile prin radi-
5 cali. Va fi util să ştim care dintre grupurile finite de permutari Sn sunt rezolubile.
6 Înainte de acest rezultat, avem un exerciţiu şi o lemă.
7 Exerciţiu 3.3. Amintim că prin An notăm grupul permutărilor pare din Sn . Arătaţi
8 că An poate fi generat de ciclii de lungime 3 din Sn .
9 Comparaţi cu rezultatul cunoscut din anul 1: grupul Sn poate fi generat de
10 mulţimea transpoziţiilor, i.e. ciclii de lungime 2.
11 Lemă 3.4. Fie n ≥ 5, G un subgrup ı̂n Sn cu An ⊆ G ⊆ Sn 5, iar H un subgrup
12 normal al lui G astfel ı̂ncât G/H este grup abelian. Atunci H ⊇ An .
Proof. Considerăm 3-ciclul (i, j, k) ∈ G. Deoarece n ≥ 5, putem alege s, t ∈
{1, . . . , n} astfel ı̂ncât i, j, k, s, t sunt distincte. Din ipoteza, produsul
σ = (j, i, s)−1 · (k, i, t)−1 · (j, i, s) · (k, i, t) ∈ G,
13 unde am ţinut cont că inversul unui 3-ciclu este tot un 3-ciclu. În grupul factor G/H
14 are loc
b = (j,\
σ i, s)−1 · (k,\
i, t)−1 · (j,
\ \
i, s) · (k, i, t)
−1 −1
\
= (j, i, s) \
· (k, i, t) \
· (j, i, s) · (k, \
i, t) = eb,
15 deoarece grupul G/H este abelian. Aşadar σ b = eb, adică σ ∈ H. Pe de altă parte,
16 este uşor de verificat prin calcul direct că σ = (i, j, k). Aşadar, H conţine toţi ciclii
17 de lungime 3 din Sn , deci An ⊆ H. 
18 Teoremă 3.5. Grupul (Sn , ◦) este rezolubil dacă şi numai dacă n ≤ 4.
19 Proof. ⇐=: Grupul S2 este abelian, iar S3 am vazut ı̂n Exemplul 3.2 că este rezolubil.
20 Pentru S4 se verifică uşor că lanţul de subgrupuri
(4) S4 ⊇ A4 ⊇ V ⊇ {e}
21 este un şir rezolubil, unde V = {e, (12)(34), (13)(24), (14)(23)} .
22 =⇒: Presupunem că Sn este grup rezolubil şi n ≥ 5. Fie Sn = G0 ⊇ G1 ⊇ · · · ⊇
23 Gr = {e} un şir rezolubil pentru Sn . Deoarece Sn /G1 este grup abelian, rezultă din
24 Lema 3.4 că G1 ⊇ An . Atunci r ≥ 2 si deoarece G1 /G2 este abelian, tot din Lema 3.4
25 obţinem că G2 ⊇ An . Continuând raţionamentul, obţinem astfel că Gi ⊇ An pentru
26 i = 0, . . . , r, ı̂n contradicţie cu G0 = {e}. Aşadar, n ≤ 4. 
27 Exerciţiu 3.6. Arătaţi că (4) este un şir rezolubil pentru (S4 , ◦).
28 Proprietatea unui grup de a fi rezolubil se transferă (de) la subgrupurile sale şi
29 grupurile sale factor, conform teoremelor următoare.
30 Teoremă 3.7. Fie G un grup şi H un subgrup al său. Atunci
5Arătaţi că asta e echivalent cu a spune că G = An sau G = Sn
7
1 (i) dacă G este grup rezolubil, atunci şi H este grup rezolubil;
2 (ii) dacă H este subgrup normal ı̂n G, iar G este grup rezolubil, atunci G/H
3 este grup rezolubil.
4 Proof. Fie G = G0 ⊇ G1 ⊇ · · · ⊇ Gr = {e} un şir rezolubil ı̂n G.
5 (i): Notăm Hi = H ∩ Gi , i = 0, . . . , r. Evident
(5) H = H0 ⊇ H1 ⊇ · · · ⊇ Hr = {e}.
6 Fie 1 ≤ i ≤ r, x ∈ Hi−1 şi h ∈ Hi . Pe de o parte xhx−1 ∈ H, deoarece Hi , Hi−1 ⊆ H.
7 Pe de altă parte h ∈ Gi , care e subgrup normal ı̂n Gi−1 , iar x ∈ Hi−1 ⊆ Gi−1 . Deci
8 xhx−1 ∈ Gi , şi prin urmare xhx−1 ∈ H ∩ Gi = Hi . De aici obţinem că Hi E Hi−1 .
9 Definim aplicaţia ϕ : Hi−1 /Hi → Gi−1 /Gi prin x b 7→ x pentru orice x
b ∈ Hi−1 /Hi .
−1
10 Aceasta este bine definită: dacă xb = yb, atunci xy ∈ Hi ⊆ Gi , deci x = y, şi e clar
11 un morfism de grupuri. Dacă x b ∈ Ker ϕ, atunci ϕ(b x) = e, i.e. x = x = 1. Deci
12 x ∈ Gi . Cum x ∈ H, obţinem x ∈ H ∩ Gi = Hi , i.e. x b = eb. Aşadar ϕ este un
13 morfism injectiv de grupuri.
14 Din Teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri deducem că Hi−1 /Hi
15 este izomorf cu un subgrup ı̂n grupul abelian Gi−1 /Gi , deci şi Hi−1 /Hi este grup
16 abelian.
17 În concluzie, (5) este un şir rezolubil pentru H, iar H este grup rezolubil.
18 (ii): Pornind de la şirul rezolubil (5), notăm prin Li = HGi , subgrupul generat
19 de H şi Gi . Atunci avem lanţul de subgrupuri
(6) L0 = HG0 = G ⊇ L1 ⊇ · · · ⊇ Lr = HGr = H.
20 Arătăm că Li E Li−1 , pentru i = 1, . . . , r. Într-adevăr, dacă x ∈ Li−1 = HGi−1 =
21 Gi−1 H şi ` ∈ Li = HGi = Gi H, atunci x`x−1 ∈ HGi−1 · HGi · (HGi−1 )−1 = HGi =
22 Li . Am folosit faptul că Gi E Gi−1 , deci Gi−1 Gi G−1 i−1 = Gi .
23 Pentru 1 ≤ i ≤ r considerăm aplicaţia ψ : Gi−1 /Gi → Li−1 /Li dată prin x b=
24 xGi 7→ xb = xLi . Aceasta este bine definită, i.e. nu depinde de reprezentanţi: dacă
25 xGi = yGi pentru x, y ∈ Gi−1 , atunci xGi H = yGi H, adică xLi = yLi .
26 Se verifică uşor că ψ este un morfism de grupuri. Arătăm că e un morfism surjectiv.
27 Fie clasa xLi ∈ Li−1 /Li . Deci x ∈ Li−1 = HGi−1 = Gi−1 H şi putem scrie x =
28 gi−1 h cu h ∈ H şi gi−1 ∈ Gi−1 . Prin urmare ψ(gi−1 Gi−1 ) = gi−1 Li = gi−1 HGi =
29 (gi−1 h)HGi = xLi , ceea ce arată că funcţia ψ este surjecţie.
30 Din Teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri rezultă că grupul Im ψ =
31 Li−1 /Li este izomorf cu un grup factor al grupului abelian Li−1 /Li , deci şi Li−1 /Li
32 este grup abelian.
33 Deoarece H este subgrup normal ı̂n G, rezultă că H este subgrup normal ı̂n Li ,
34 pentru i = 0, . . . , r. Considerăm atunci şirul de subgrupuri ı̂n G/H
(7) L0 /H = G/H ⊇ L1 /H ⊇ · · · ⊇ Lr /H = H/H = {e}.
35 Din teorema de corespondenţă pentru subgrupuri, din Li E Li−1 rezultă că Li /H E
36 Li−1 /H. În plus, factorii şirului normal (7) sunt (Li−1 /H)/(Li /H) ∼= Li−1 /Li ,
37 grupuri abeliene. Prin urmare, G/H este grup rezolubil. 
38 Teoremă 3.8. Fie H un subgrup normal ı̂n grupul G. Atunci G este grup rezolubil
39 dacă şi numai dacă H şi G/H sunt grupuri rezolubile.
8
1 Proof. Exerciţiu. 
2 Exerciţiu 3.9. Demonstraţi Teorema 3.8.
3 În cazul grupurilor finite rezolubile găsim un şir normal cu factorii chiar grupuri
4 ciclice de ordin prim.
5 Teoremă 3.10. Fie G 6= {e} un grup finit. Atunci următoarele afirmaţii sunt
6 echivalente:
7 (i) G este grup rezolubil;
8 (ii) G are un şir normal cu factorii grupuri ciclice;
9 (iii) G are un şir normal cu factorii grupuri de tip (Zp , +), p număr prim.
10 Exerciţiu 3.11. Demonstraţi Teorema 3.10.
11 Indicaţii: Pentru (i) ⇒ (ii) puteţi folosi teorema de structură a grupurilor abeliene
12 (finite). Pentru (ii) ⇒ (iii) vă puteţi reduce la cazul G = Zpn cu p prim, n ∈ N∗ .
13 În cursul următor vom prezenta criteriul de rezolvabilitate prin radicali al ecuaţiilor
14 polinomiale.

15 4. Rezolvabilitatea prin radicali a ecuaţiilor algebrice

6
16 Rezultatul principal din acest curs este un criteriu de rezolvabilitate prin radicali
17 a ecuaţiilor algebrice. Amintim aici câteva noţiuni deja introduse: element radical,
18 extindere radicală, polinom/ecuaţie rezolvabil(ă) prin radicali peste un corp.
19 Definiţie 4.1. Fie K ⊆ L o extindere de corpuri.
20 • un element α ∈ L se numeşte radical peste K dacă este rădacina unui poli-
21 nom de forma xn − a ∈ K[x], i.e. există n ∈ N∗ pentru care αn ∈ K.
22 • extinderea K ⊆ L se numeşte extindere radicală dacă există un şir finit
23 de extinderi K = K0 ⊆ K1 ⊆ · · · ⊆ Kr = L astfel ı̂ncât pentru fiecare
24 i = 1, . . . , r, există αi ∈ Ki radical peste Ki−1 cu Ki = Ki−1 (αi ).
• polinomul f ∈ K[x] se numeşte rezolvabil prin radicali relativ la K dacă
există N o extindere radicală a lui K ce conţine un corp de descompunere a
lui f peste K:
K ⊆ CDK (f ) ⊆ N.
25 În această situaţie spunem şi că ecuaţia f (x) = 0 este rezolvabilă prin radicali
26 relativ la K.
27 Remarcă 4.2. Dacă polinomul f (x) ∈ K[x] este rezolvabil prin radicali relativ la
28 K, nu e obligatoriu ca şi extinderea K ⊆ CDK (f ) să fie radicală.
√ √
Exemplu 4.3. • Extinderea Q ⊆ Q( 2, 3 4) este radicală deoarece putem
scrie √ √ √ 3
Q ⊆ Q( 2) ⊆ Q( 2)( 4)
√ √ √
29 cu ( 2)2 = 2 ∈ Q şi ( 3 4)3 = 4 ∈ Q( 2).
6Curs 31 martie 2020
9
 p4
√
• Extinderea Q ⊆ Q( 2 + 3 5) este radicală deoarece avem
√ √
q 
4
Q ⊆ Q( 5) ⊆ Q 2+3 5
√ p
4
√ √ √
1 cu ( 5)2 = 5 ∈ Q şi ( 2 + 3 5)4 = 2 + 3 5 ∈ Q( 5).
2 • Extinderea R ⊆ C este radicală deoarece C = R(i) si i2 = −1 ∈ R. Rezultă
3 atunci că orice polinom f ∈ R[x] este rezolvabil prin radicali relativ la R.
4 Vom vedea ı̂nsă că nu orice polinom din Q[x] este rezolvabil prin radicali
5 relativ la Q, dar pentru a putea da astfel de exemple ne mai trebuie câteva
6 rezultate.
√
3 √
2− 1+ 5
7 Exerciţiu 4.4. Fie α = 7+ √ 3 √
2+ 5 6
. Găsiţi o extindere radicală L ⊇ Q astfel ı̂ncât
8 α ∈ L. Este Q ⊆ L o extindere normală?
9 Lemă 4.5. Fie K un corp, f un polinom nenul din K[x] şi E = CDK (f ). Fie L o
10 extindere a lui K şi F un corp de descompunere al lui f peste L astfel ı̂ncât F ⊇ E.
11 Atunci aplicaţia de restricţie ϕ : Gal(F/L) → Gal(E/K), u 7→ u|E este un morfism
12 injectiv de grupuri.
13 Proof. Fie A = {α1 , . . . , αr } rădăcinile lui f ı̂n K. Atunci E = K(α1 , . . . , αr ) şi
14 F = L(α1 , . . . , αr ). Pentru u ∈ Gal(F/L) avem u|L = 1L si u(A) ⊆ A. Cum
15 A este mulţime finită şi u injectiv, rezultă că u(E) = E, deci u|E ∈ Gal(E/K).
16 Evident, ϕ este morfism de grupuri. Dacă ϕ(u) = 1E rezultă că ϕ(ui ) = ui pentru
17 toţi i = 1, . . . , r, deci u = 1F şi ϕ este morfism injectiv. 
18 Definiţie 4.6. Pentru f un polinom nenul din K[x], grupul său Galois se defineşte
19 ca fiind GalK (f ) := Gal(CDK (f )/K).
20 Teorema următoare ne prezintă o condiţie suficientă ca un polinom să fie rezolvabil
21 prin radicali.
22 Teoremă 4.7. Fie K un corp şi f ∈ K[x] un polinom separabil astfel ı̂ncât GalK (f )
23 este grup rezolubil. Dacă char(K) nu divide ord GalK (f ), atunci f este rezolvabil
24 prin radicali relativ la K.
25 Proof. Fie d = ord GalK (f ) şi ε o rădăcină primitivă de ordinul d a unităţii ı̂ntr-o
26 ı̂nchidere algebrică K. Notăm L = K(ε) şi N = CDL (f ) (cum f ∈ K[x], rezultă şi
27 f ∈ L[x]).
28 Deoarece char(K) nu divide pe d rezultă că ε este separabil peste K.
29 Din Lema 4.5 deducem că grupul GalL (f ) = Gal(N/L) este izomorf cu un subgrup
30 ı̂n Gal(CDK (f )/K) = GalK (f ). Dar din ipoteză GalK (f ) este grup rezolubil, deci
31 conform Teoremei 3.7 şi Gal(N/L) este grup rezolubil.
32 Găsim atunci pentru acesta un şir normal cu factorii grupuri ciclice, cf. Teore-
33 mei 3.10:
(8) GalL (f ) = G0 ⊇ G1 ⊇ · · · ⊇ Gr = {e}.
34 Deoarece f este separabil peste K, este separabil şi peste L = K(ε), deci L ⊆ N
35 este extindere galoisiană finită. Notăm Lj = N Gj pentru j = 0, . . . , r, şi din (8)
10
1 obţinem şirul de extinderi intermediare
(9) L = L0 = N G0 ⊆ N G1 = L1 ⊂ · · · ⊂ N Gr = N = Lr ,
unde, conform Teoremei fundamentale a teoriei Galois (TFTG) avem
Gi = Gal(N/Li ), i = 0, . . . , r.
Extinderea L ⊆ N fiind galoisiană finită, rezultă că şi Li ⊆ N este galoisiană
finită, pentru i = 0, . . . , r. Considerăm extinderile
Li ⊆ Li+1 ⊆ N.
Deoarece din ipoteză Gi+1 = Gal(N/Li+1 ) E Gi = Gal(N/Li ), rezultă din TFTG că
extinderea Li ⊆ Li+1 este normală (şi deci galoisiană finită), iar
Gal(Li+1 /Li ) ∼
= Gi /Gi+1 , un grup ciclic, i = 0, . . . , r − 1.
Avem din teorema lui Lagrange ca
di := ord Gi /Gi+1 | ord Gi | ord Gal(N/L) | ord GalK (f ) = d,
2 deci din ipoteză rezultă că ord Gi /Gi+1 nu se divide cu char(K). Deoarece L (⊆ Li )
3 conţine o rădăcină primitivă de ordinul d a unităţii, va conţine şi o rădăcină primitivă
4 de ordinul di a unitătii. Putem aplica Teorema 2.5 şi deducem că există αi+1 ∈ Li+1
di+1
5 astfel ı̂ncât bi+1 = αi+1 ∈ Li şi Li+1 = CDLi (xdi+1 − bi+1 ). Deci Li ⊆ Li+1 este o
6 extindere radicală, i = 0, r − 1.
7 Completând extinderea radicală K ⊆ K(ε) = N cu lanţul de extinderi radicale
8 L = L0 ⊆ L1 ⊆ · · · ⊆ Lr = N , obţinem K ⊆ GalK (f ) ⊆ N , deci f este rezolvabil
9 prin radicali relativ la K. 
10 Mergem ı̂n direcţia obţinerii unei reciproce pentru Teorema 4.7, ı̂n caracteristică
11 zero. Pentru aceasta vom demonstra mai ı̂ntâi, ı̂n doi pasi, că o extindere radicală
12 se poate lărgi la o extindere radicală şi normală.
13 Teoremă 4.8. Fie K ⊆ L o extindere galoisiană finită, iar β o rădăcină a polino-
14 mului xn − a ∈ L[x]. Presupunem că char(K) - n.
15 Atunci, există o extindere radicală L(β) ⊆ N astfel ı̂ncât extinderea K ⊆ N să
16 fie galoisiană.
Concret, teorema afirmă că după ce adjunctionăm un radical la o extindere ga-
loisiană, putem ajunge la o extindere galoisiană tot prin adjunctionarea de radicali:
K ⊆ L ⊆ L(β) ⊆ N.
17 Proof. Conform Propoziţiei 1.8 este natural să adjunctionăm la L(β) măcar rădacinile
18 de ordin n ale unităţii. Fie ε o rădăcină primitivă de ordinul n a unităţii (dintr-o
19 ı̂nchidere algebrică K ce conţine pe L(β)). Deoarece char(K) - n rezultă că ε este
20 separabil peste K (şi peste L). Avem şirul de extinderi
(10) K ⊆ L ⊆ L(β) ⊆ L(β, ε) = CDL (xn − a).
Introducem polinomul
Y
f= (xn − u(a)) ∈ L[x].
u∈Gal(L/K)
11
 Notăm prin N = CDL (f ). Deoarece 1L ∈ Gal(L/K), e clar că xn − a este factor ı̂n
f şi putem atunci completa şirul (10) cu
CDL (xn − a) ⊆ CDL (f ) = N.
1 Deoarece factorii lui f de forma xn − u(a) sunt polinoame cu rădăcini simple,
2 rezultă că extinderea L ⊆ N este separabilă şi radicală, deci şi K ⊆ N este separabilă
3 şi radicală.
Fie v ∈ Gal(L/K). Dacă aplicăm v pe coeficienţii lui f (să notăm prin v f poli-
nomul astfel obţinut) găsim acelaşi polinom ca şi cum am aplica v pe factorii lui f .
Astfel,
Y Y Y
v
f = v( (xn −u(a))) = (xn −(v◦u)(a)) = (xn −u(a)) = f,
u∈Gal(L/K) u∈Gal(L/K) u∈Gal(L/K)

unde am folosit faptul că v · Gal(L/K) = Gal(L/K), grupul Gal(L/K) fiind finit.
Rezultă deci că toţi coeficienţii lui f sunt fixaţi de morfismele din Gal(L/K), prin
urmare
f ∈ LGal(L/K) [x] = K[x].
4 (Am folosit aici TFTG pentru extinderea galoisiană L ⊇ K.)
Deoarece K ⊆ L este normală şi finită, există un polinom g ∈ K[x] astfel ı̂ncât
L = CDK (g). Deci
N = L({rădăcinile lui f }) = K({rădăcinile lui f }∪{rădăcinile lui g}) = CDK (f ·g).
5 Aşadar, extinderea K ⊆ N este normală, şi pe baza celor de mai sus este chiar
6 galoisiană şi radicală. 
7 Iar acum un rezultat similar pentru extinderi radicale, ı̂n caracteristică zero.
8 Teoremă 4.9. Dacă K ⊆ L este o extindere radicală şi char(K) = 0, atunci există
9 o extindere galoisiană şi radicală K ⊆ M astfel ı̂ncât K ⊆ L ⊆ M .
10 Proof. Din ipoteză, avem un lanţ de extinderi K = L0 ⊆ L1 ⊆ · · · ⊆ Lr = L cu
11 Li = Li−1 (βi ) şi βini ∈ Li−1 , pentru i = 1, . . . , r. Vom demonstra teorema prin
12 inducţie după r.
13 Dacă r = 0, atunci K = L şi nu mai e nimic de demonstrat.
Dacă r = 1, atunci avem K ⊆ L = K(β1 ) cu β1n1 = a1 ∈ K. Atunci, dacă notăm
cu ε o rădăcină primitivă de ordinul n1 a unitatii, are loc
L ⊆ M := L(ε) = K(β1 , ε) = CDK (xn1 − a1 ),
14 iar extinderea K ⊆ M este galoisiană şi radicală.
15 Presupunem teorema adevarată pentru extinderi obţinute prin adjuncţionarea
16 succesivă a cel mult r − 1 radicali. Cu notaţiile de mai sus, din ipoteza de inducţie
17 găsim Mr−1 ⊇ Lr−1 atfel ı̂ncât extinderea K ⊆ Mr−1 este radicală şi galoisiană.
18 Deoarece βrnr ∈ Lr−1 ⊆ Mr−1 , conform Teoremei 4.8 putem lărgi extinderea
19 Mr−1 ⊆ Mr−1 (βr ) la o extindere radicală Mr−1 ⊆ N astfel ı̂ncât K ⊆ N este
20 galoisiană.
12
 Lr = Lr−1 (βr )

⊆
K = L0 ⊆ · · · ⊆ Lr−1 Mr−1 (βr ) ⊆ N
Mr−1

⊆
1 Dar K ⊆ Mr−1 era deja o extindere radicală, aşadar şi extinderea K ⊆ N este
2 radicală, ceea ce ı̂ncheie demonstraţia pasului de inducţie. 
3 Exerciţiu 4.10. Explicaţi de ce a fost nevoie de char(K) = 0 ı̂n demonstraţia
4 Teoremei 4.9, spre comparaţie cu Teorema 4.8. Pornind de la demonstraţia acesteia,
5 formulaţi un rezultat similar când char(K) > 0.
√ √
11−√7 23
6 Exerciţiu 4.11. Fie α = 4
1+ 5
∈ R.
7 (i) Găsiţi o o extindere radicală L ⊇ Q astfel ı̂ncât α ∈ L.
8 (ii) ()7 Verificaţi dacă extinderea Q ⊆ Q(α) este radicală.
9 (iii) Determinaţi o extindere normală şi radicală Q ⊆ N astfel ı̂ncât α ∈ N .
10 Sugestie: Adjuncţionaţi rădăcini ale unităţii de ordin potrivit.
11 Demonstrăm acum reciproca anunţată a Teoremei 4.7, valabilă pentru corpuri de
12 caracteristică zero.
13 Teoremă 4.12. Fie K un corp cu char(K) = 0 şi f un polinom nenul, rezolvabil
14 prin radicali relativ la K. Atunci grupul GalK (f ) este rezolubil.
Proof. Fie K ⊆ L o extindere radicală astfel ı̂ncât K ⊆ CDK (f ) ⊆ L. Conform
Teoremei 4.9, fără a micşora generalitatea putem presupune că L ⊇ K este galoisiană
finită. Putem scrie atunci că avem
K = L0 ⊆ L1 ⊆ · · · ⊆ Lr = L,
cu Li = Li−1 (βi ), iar βini = ai ∈ Li−1 , pentru i = 1, . . . , r. Fie n = lcm(n1 , . . . , nr )8 şi
ε o rădăcină primitivă de ordinul n a unităţii. Notăm L0i = Li (ε), pentru i = 1, . . . , r
s̆i L0 = L(ε). Obţinem
K(ε) = L00 ⊆ L01 ⊆ · · · ⊆ L0r = L0 = L(ε).
În plus, extinderea K ⊆ L0 este galoisiană. Aşadar, pentru toţi 1 ≤ i ≤ r şi
extinderea L0i ⊆ L0 este galoisiană. În plus,
L0i = Li (ε) = Li−1 (βi , ε) = L0i (βi ) = CDL0i−1 (xni − ai ).
15 Pentru ultima egalitate am folosit faptul că deoarece L0i−1 conţine pe ε, o rădăcină
16 primitivă a unităţii de ordin n, va conţine şi o rădăcină primitivă de ordinul ni , care
17 e divizor9 al lui n.
Aşadar L0i−1 ⊆ L0i este extindere normală, şi din TFTG deducem că
Gal(L0 /L0i−1 ) ∼
Gal(L0 /L0i ) E Gal(L0 /L0i−1 ) şi = Gal(L0i /L0i−1 ).
Gal(L0 /L0i )
7Cerinţă
mai tehnică.
8lcm(a, b):=cel mai mic multiplu comun al ı̂ntregilor a şi b
9Demonstraţi acest lucru!
13
1 Dar Gal(L0i /L0i−1 ) = GalL0i−1 (xni − ai ) este grup ciclic, conform Teoremei 1.9(a), de
2 unde rezultă că grupul Gal(L0 /L00 ) = Gal(L(ε), K(ε)) este rezolubil.
În acelasi timp, deoarece K ⊆ L este normală, deducem10 că şi K ⊆ L(ε) este
extindere normală, şi chiar galoisiană deoarece char(K) = 0. Considerând subex-
tinderea normală K ⊆ K(ε) ı̂n L(ε), din TFTG deducem că
Gal(L(ε)/K) ∼
Gal(L(ε)/K(ε)) E Gal(L(ε)/K) şi = Gal(K(ε)/K).
Gal(L(ε)/K(ε))
3 Din Teorema 1.1 avem că grupul Gal(K(ε)/K) este abelian, deci rezolubil. Deoarece
4 am arătat anterior că şi Gal(L(ε)/K(ε)) este rezolubil, ne rezultă din Teorema 3.8
5 că grupul Gal(L(ε)/K) este rezolubil.
Revenind la polinomul f ∈ K[x], să notăm cu N = CDK (f ). Atunci K ⊆ N este
subextindere normală ı̂n extinderea galoisiană11 K ⊆ L(ε), deci din TFTG obţinem
că
Gal(L(ε)/K)
GalK (f ) = Gal(N/K) ∼ = .
Gal(L(ε)/N )
6 Fiind izomorf cu un cât de doua grupuri rezolubile, din Teorema 3.8 deducem că şi
7 GalK (f ) este grup rezolubil, ceea ce trebuia demonstrat. 
8 Punı̂nd cap la cap rezultatele anterioare, obţinem următorul criteriu.
9 Teoremă 4.13. Fie K un corp cu char(K) = 0. Atunci un polinom nenul f ∈ K[x]
10 este rezolvabil prin radicali relativ la K dacă şi numai dacă grupul GalK (f ) este
11 grup rezolubil.
12 Exerciţiu 4.14. Arătaţi că orice polinom nenul f ∈ Q[x] de grad cel mult 4 este
13 rezolvabil prin radicali relativ la Q.
14 În cursul următor vom da exemple de polinoame care nu sunt rezolvabile prin
15 radicali relativ la Q.
16 Dumitru I. Stamate, Faculty of Mathematics and Computer Science, University
17 of Bucharest, Str. Academiei 14, Bucharest 010014, Romania
18 Email address: dumitru.stamate@fmi.unibuc.ro

10Demonstraţi!
11Arătaţi că această extindere este galoisiană.
14