COMBINATORICĂ ŞI GRAFURI

CLEMENT RADU POPESCU

Curs 6
23 martie 2020

În cursul anterior am văzut ce sunt numerele Stirling de speţa ı̂ntâi şi a două,
şi legătura dintre acestea. Am calculat şi numărul funcţiilor, numărul funcţiilor
injective şi numărul funţiilor surjective ı̂ntre două mulţimi.
Numere Bell
Pentru numerele Stirling de speţa ı̂ntâi, ştim că numărul n
permutărilor, in-
diferent de numărul ciclilor, este n!. Pentru partiţiile unei n
mulţimi definim
° partiţiilor unei n
mulţimi, indiferent de numărul
numărul Bell ca fiind numărul
de clase. Notăm Bellpnq  nk0 Sn,k . Prin convenţie Bellp0q  1.
Propoziţia 1. Pentru numerele Bell avem următoarea relaţie de recurenţă


¸
n
Bellpn 1q  Bellpk q.
n
(1)

k 0
k
Demonstraţie: De fapt vom demonstra combinatorial că


¸
n
Bellpn 1q  Bellpn
k q.
n

k 0
k
Această expresie este egală



¸
n ¸
n
Bellpk q  Bellpk q,
n n

k 0
n
k 
k 0
k
ultima egalitate având loc datorită egalităţii coeficienţilor binomiali.
Într-o partiţie a mulţimii rn 1s elementul n 1 poate fi:
o clasă distinctă a partiţiei. Astfel complementara rn 1sztn 1u 
rns, poate fi partiţionată ı̂n orice mod. Numărul acestor partiţii este deci
numărul partiţiilor mulţimii rns  Bellpnq.
ı̂ntr-o clasă de două elemente. Fie acea clasă ti, n 1u, unde i P rns.
Restul elementelor, rn 1szti, n 1u, formează o pn
1q
mulţime. Pentru
fiecare alegere a elementului i, perechea lui n 1 ı̂n clasa partiţiei, numărul
1
2 C.R. POPESCU

partiţiilor complementarei sunt Bellpn
1q. Numărul modalităţilor de a

alege pe i din mulţimea rns este n1 . Deci ı̂n total pentru 
situaţia ı̂n care
n 1 face parte dintr-o clasă de două elemente avem 1 Bellpn
1q partiţii
n

ale mulţimii rn 1s.

ı̂ntr-o clasă de trei elemente. Fie acea clasă ti, j, n 1u, unde i, j P rns.
Restul elementelor, rn 1szti, j, n 1u, formează o pn
2q
mulţime. Pen-
tru fiecare alegere a elementelor i, j ce formează alături de n 1 o clasă,
numărul partiţiilor complementarei sunt Bellpn
2q. Numărul  modalităţilor
de a alege pe i, j din mulţimea rns (ti, j u € rns) este 2 . Deci ı̂n total pen-
n

tru situaţia ı̂n care n 1 face parte dintr-o clasă de trei elemente avem
n
Bellpn
2q partiţii ale mulţimii rn 1s.

2
similar, pentru situaţia ı̂n care n 1 face parte dintr-o clasă de k elemente
avem nk Bellpn
k q partiţii ale mulţimii rn 1s.
ı̂n partiţia cu o singură
 clasă, dată de nmulţimea
 ı̂nsăşi, avem acestă partiţie,
numărul fiind 1  n Bellpn
nq  n Bellp0q.
n

Am demonstrat astfel egalitatea (1), deci propoziţia.

l
Partiţii ale unui număr natural
Definiţia 2. Fie n P N . Numim partiţie a lui n, un şir de numere naturale λ1 ¥
λ2 ¥ . . . λk ¥ 1 astfel ı̂ncât λ1 λn . . . λk  n. Numim λ1 , λ2 , . . ., λk părţile
partiţiei λ.
°
Notăm o partiţie cu λ $ n, ı̂nţelegând λ  pλ1 ¥ λ2 ¥ . . . λk ¥ 1q şi kj1 λj  n.
Notăm cu P arpnq mulţimea partiţiilor lui n, cu P arpn; k q mulţimea partiţiilor
lui n cu k părţi şi cu P arpn; ¤ k q, mulţimea partiţiilor lui n cu cel mult k părţi.
Mai notăm ppnq  |P pnq|, ppn; k q  |P pn; k q|, ppn; ¤ k q  |P pn; ¤ k q|.
Exemplul 3. Fie n  4 ı̂n P p4q avem partiţiile: 4; 3,1; 2,2; 2,1,1; 1,1,1,1; ı̂n
P p4; 2q 3,1; 2,2 ; iar ı̂n P p4; ¤ 2q avem partiţiile 4; 3,1; 2,2.
Putem demonstra o primă egalitate
Propoziţia 4. ppn; k q  ppn
k; ¤ k q  ppn
k; 1q ppn
k; 2q ... ppn
k; k q
bijecţie
Demonstraţie: Avem P arpn; k q Ø P arpn; ¤ k q.

Fie λ $ n, λ  pλ1 ¥ λ2 ¥ . . . ¥ λk q şi definim alpicaţia Ψ : P arpn; k q ÝÑ

P arpn
k; ¤ k q, Ψpλq  pλ1
1 ¥ λ2
1 ¥ . . . ¥ λk
1q.
În Ψpλq vom ignora toate elementele care sunt nule. Este clar că Ψ este o bijecţie.
l
 COMBINATORICĂ ŞI GRAFURI 3

Avem următoarea relaţie de recurenţă.

Propoziţia 5. ppn; k q  ppn
1; k
1q ppn
k; k q
Demonstraţie: P pn, k q se scrie ca reuniune disjunctă de două submulţimi S1 şi S2 .
S1 € P pn, kq, S1  tλ $ n|λk  1u. Avem n  λ1 . . . λk
1 1 ô n
1 
λ1 . . . λk
1 . Deci aceste partiţii corespund partiţiilor lui n
1 ı̂n k
1
părţi. Avem aşadar |S1 |  ppn
1; k
1q.
S2 € P pn, kq, S2  tλ $ n|λk ¥ 2u Avem n  λ1 . . . λk
1 λk ô n
k 
pλ1
1q . . . pλk
1
1q pλk
1q (scădem k din fiecare membru). Avem
λk ¥ 2, deci λk
1 ¥ 1, şi deci orice partiţie din S2 a lui n corespunde unic
unei partiţii cu k termeni a lui n
k. Deci |S2 |  ppn
k; k q.
Astfel ppn; k q  |S1 | |S2 |  ppn
1; k
1q ppn
k; k q.
l
Se pot demonstra multe identităţi ı̂ntre submulţimi ale lui P pnq. De exemplu
ppn; k q este egal cu numărul partiţiilor lui n cu cea mai mare parte λ1  k.
Astfel fie λ $ n, λ P P pn; k q. Conjugata partiţiei λ este λ  pλ1 ¥ . . . λi ¥ . . .q,
unde λi este numărul termenilor din λ care sunt mai mari sau egali cu i.
Exemplul 6. Pentru λ $ 13; λ  4, 3, 3, 2, 1 partiţia conjugată este λ  5, 4, 3, 1.
Foarte folositoare ı̂n multe dintre identităţile ce se pot demonstra pentru partiţiile
lui rns sunt diagramele Ferrers sau Young. O astfel de diagramă Young este un
tablou cu n pătrăţele câte λi pe fiecare linie i.
Pentru partiţia λ  4, 3, 3, 2, 1 din exemplul anterior diagrama va arăta ca ı̂n
următoarea figură.

λ1 4 λ1 5
λ2  3 λ1  4
λ λ3  3 λ λ1  3
λ4  2 λ1  1
λ5  1

Diagrama Young asociată partiţiei conjugate λ  5, 4, 3, 1 se obţine reflectând

diagrama asociată partiţiei λ ı̂n a doua diagonală a axelor de coordonate y 
x.
Vedem că numărul părţilor lui λ este egal cu λ1 , cea mai mare parte a lui λ.
Este clar că fiecărei partiţii ı̂i corespunde unic o diagramă iar reflecţia ı̂n a doua
bisectoare a axelor este o bijecţie. Astfel este foarte uşor de văzut că avem nu
4 C.R. POPESCU

numai o bijecţie ci chiar o involuţie pe mulţimea partiţiilor numărului n, anume

λ Ø λ .
Folosind această involuţie este clar că şi numărul părţilor lui λ este egal cu cea
mai mare parte λ1 , a partiţiei λ .
Punem ı̂ntr-o propozitie ceea ce de fapt am demonstrat mai sus.
Propoziţia 7. Numărul partiţiilor lui n cu k părţi este egal cu numărul partiţiilor
lui n cu cea mai mare parte k.
Propoziţia 8. Numărul partiţiilor lui n ı̂n părţi inegale şi impare este egal cu
numărul partiţiilor lui n ce coincid cu conjugatele lor.
Demonstraţie: Fie λ : λ1 ¡ . . . ¡ λk ¥ 1. Pentru fiecare 1 ¤ j ¤ k avem
λj  2pj 1 cu pj distincte. Considerăm diagrama Young a pariţiei λ care pe linia
j are 2pj 1 căsuţe. Construim o altă diagramă aranjând aceste 2pj 1 căsuţe
ı̂ntr-un echer cu colţul ı̂n stânga sus. Pe linie avem pj 1 căsuţe iar pe prima
coloană restul de pj căsuţe.

µ $ 10; µ  µ
µ  4, 3, 2, 1
λ $ 10; λ  7, 3

Echerul obţinut din linia j 1 ı̂l punem ı̂n interiorul echerului construit din linia
j, cu colţul din stânga sus lipit de echerul anterior.
În exemplul din figură pentru λ $ 10; λ  7, 3, partiţie a lui 10, prima linie a
partiţiei λ o distribuim ı̂n primul echer de 7 căsuţe, iar al doilea echer ı̂n al doilea
echer de 3 căsuţe. Lipim echerele.
Trebuie să vedem că avem o diagramă Young. Avem λj ¡ λj 1 , adică 2pj 1 ¡
2pj 1 1 ô pj ¡ pj 1 ô pj ¥ pj 1 1 ô pj 1 ¥ pj 1 2. Această inegalitate ne
asigură că ceea ce am construit este de fapt o diagramă Young, adică numărul de
căsuţe de pe o linie de index mai mare nu depăşeşte numărul de căsuţe de pe linia
de index mai mic.
Din construţie această diagramă Young este simetrică faţă de a două bisectoare
a axelor. Această diagramă corespunde unei partiţii µ. Simetrica acestei diagrame,
adică aceeaşi diagramă, corespunde partiţiei conjugate, µ .
Deci λ corespunde partiţiei µ  µ .
 COMBINATORICĂ ŞI GRAFURI 5

Fiecare diagramă care coincide cu simetrica ei poate fi construită prin echere

lipite unul ı̂n iteriorul celuilalt. Numărul de căsuţe ale unui echer este impar.
Avem pj 1 căsuţe pe prima linie şi ı̂ncă pj linii cu câte o căsuţă, de la linia 2 la
linia pj 1, deci ı̂n total 2pj 1 căsuţe. Numărul de căsuţe al unui echer ”exterior”
este cu cel puţin 2 mai mare decât numărul de căsuţe al unui echer ”interior”,
datorită faptului că echerele lipite dau o diagramă Young.
Reciproc, unei diagrame simetrice faţă de a doua bisectoare a axelor, deci con-
truită din echere, ı̂i asociem o diagramă cu părţi impare distincte. Primul echer
cu 2p1 1 căsuşte ı̂l desfacem, punându-l ı̂ntr-o linie. Al doilea echer care are
2p2 1   2p1 1, căsuţe ı̂l punem pe a doua linie şi continuăm. Diagrama Young
obţinută are pe fiecare linie un număr impar de căsuţe cu 2pj 1 ¡ 2pj 1 1 pentru
1 ¤ j ¤ numărul de echere, deci numărul de linii al diagramei obţinute este egal
cu numărul de echere al diagramei simetrice de la care am plecat.
Am ı̂ncheiat demonstraţia ı̂ntrucât avem bijecţii ı̂ntre partiţii ale lui n ı̂n părţi
impare distincte şi diagrame Young cu linii ce au aceeaşi proprietate pe de o parte,
dar şi ı̂ntre partiţii ale lui n egale cu conjugatele lor şi diagrame Young simetrice.
l
Propoziţia 9. Numărul partiţiilor lui n ı̂n părţi impare este egal cu numărul
partiţiilor lui n ı̂n părţi distincte.
Demonstraţie: Folosim faptul că orice număr n P N se scrie ı̂n mod unic n 
2h p2s 1q.
Fie λ $ n, λ  p2k1 1q ¥ p2k2 1q ¥ . . . p2kr 1q ¥ 1. Între părţile lui
λ putem avea termeni egali. Dacă avem p termeni egali atunci pe p ı̂l scriem ı̂n
mod unic ca sumă de puteri ale lui 2. Să spunem că p2kj 1q apare de p ori,
atunci suma acestor părţi este p2kj 1qp  p2kj 1qp2i1 2i2 . . . 2 1q 
p2kj 1q2i1 p2kj 1q2i1 . . . p2kj 1q2 p2kj 1q. Acestea sunt părţile noii
partiţii µ. Întrucât fiecare număr natural se scrie unic ca produsul dintre un impar
şi o putere a lui 2 atunci aceste numere sunt distincte.
Reciproc dacă avem o partiţie µ cu părţi distincte, fiecare parte distinctă se
scrie unic ca produsul dintre un impar şi o putere a lui 2, să spunem p2k 1q2i
pe care o vom scrie ca sumă de 2i părţi, toate egale cu p2k 1q. Mai precis
p2k 1q2i  p2k 1q p2k 1q . . . p2k 1q, numărul de termeni fiind 2i.
Reodonăm imparele apărute descrescător şi astfel obţinem o partiţie λ cu părţi
impare.
Este clar că cele două operaţii sunt inverse una alteia.
l
6 C.R. POPESCU

Exemplul 10. Să vedem pe un exemplu demonstraţia propoziţiei anterioare. Fie

λ $ 39, λ  7, 5, 5, 5, 3, 3, 3, 3, 3, 1, 1. Cei trei 5, ı̂i adunăm. La fel cei cinci 3, şi de
asemeni cei doi 1. 5 5 5  5  3  5 p2 1q  5  2 5  10 5; 3 3 3 3 3 
3  5  3p22 1q  3  22 3  1  12 3; 1 1  1  2  2; iar 7  7.
Avem după aranjarea părţilor nou obţinute µ $ 39, µ  12, 10, 7, 5, 3, 2. Vedem
am obţinut o partiţie cu părţi distincte.
Reciproc dată µ $ 39, ca mai sus, avem 12  3  22  3 3 3 3, 10  5  2  5 5,
7  7  20 , 5  5  20 , 3  3  20 , 2  1  2  1 1. Scriind fiecare dintre aceste părţi
impare obţinem λ cu care am ı̂nceput.

Voi ı̂ncheia partea de partiţii cu o menţiune despre comportamentul asimtotic

al numărului ppnq. Mai ı̂ntâi câteva valori pentru ppnq, numărul tuturor partiţiilor
lui n.

n 0 1 2 3 4 5 6 7 8

ppnq 1 1 2 3 5 7 11 15 22
? b
Avem următoarea aproximare: logpppnqq  C n pentru n Ñ 8, unde C  π 23 .

Compuneri ale unui număr natural

Definiţia 11. O compunere a unui număr n P N este o ı̂mpărţire ordonată a lui n
ı̂n părţi.
Exemplul 12. Pentru 5 avem: 5; 4, 1; 1, 4; 3, 2; 2, 3; 3, 1, 1; 1, 3, 1; 1,
1, 3; 2, 1, 1, 1; 1, 2, 1, 1; 1, 1, 2, 1; 1, 1, 1, 2; 1, 1, 1, 1, 1. Toate aceste
compuneri sunt distincte. Compunerile ce au aceleaşi părţi diferă prin ordine.

.
n 1
Propoziţia 13. Numărul compunerilor lui n cu k părţi este

k 1

bijecţie
Demonstraţie: n  a1 a2 ... ak ÐÑ ta1, a1 a2 , . . . , a 1 a2 ... ak
1 u

Suma a1 a2 . . . ak
1 ¤ n
1, şi mulţimea din dreapta are k
1 elemente.

aplicaţia este injectivă: pentru sume cu părţi diferite, obţinem mulţimi
diferite. La fel pentru aceeaşi termeni ai sumei, dar aşezaţi ı̂n altă ordine
obţinem mulţimi diferite.
surjectivă: Fie tb1   b2, . . .   bk
1u € rn
1s. Considerăm compunerea lui
n, n  b1 pb2
b1 q . . . pbk
1
bk
2 q pn
bk
1 q. Are k părţi.
Deci compunerilor lui n cu k părţi este egal cu numărul k
1 submulţimilor mulţimii
rn
1s.
l
 COMBINATORICĂ ŞI GRAFURI 7

Probleme.
Considerăm şirul numerelor Fibonacci, f1  1, f2  1, fn  fn
1 fn
2 pentru
n ¥ 3. Exprimaţi ı̂n funcţie de termenii şirului Fibonacci:
(1) Numărul compunerilor lui n ı̂n părţi mai mari ca 1.
(2) Numărul compunerilor lui n ı̂n părţi egale cu 1 şi 2.
(3) Numărul compunerilor lui n ı̂n părţi impare.
(4) Numărul şirurilor p1 , 2 , . . . , n q unde j P t0, 1u a.ı̂. 1 ¤ 2 ¥ 3 ¤ 4 ¥ . . .
(5) Fie k, n P N . Găsiţi o expresie simplă ı̂n funţie de numerele Fibonacci
pentru numărul n
uplurilor pT1 , T2 , . . . , Tn q, unde submulţimile Ti „ rk s
au proprietatea T1 „ T2 … T3 „ T4 … . . ..