Sunteți pe pagina 1din 3

INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE

SPECIALE (CES) ÎN ȘCOLILE DE MASĂ

„Școlile trebuie să primească toți copiii indiferent de starea lor fizică, intelectuală, socială, emoțională,
lingvistică sau oricare alta. Aici trebuie cuprinți și copii cu dizabilități, și copiii talentați, și copii din
zonele rurale izolate și cei din populațiile nomade, și copiii minorităților lingvistice, etnice sau culturale,
precum și copiii din alte grupuri sau zone marginale” (Cadrul de acțiune privind cerințele educative
speciale, UNESCO/ Conferința de la Salamanca, 1994, p.6).

Cerinţele educative speciale (CES) sunt acele cerinţe care derivă din nevoile speciale ale unor persoane,
generate de existenţa unor disfuncţii la nivel intelectual, senzorial, fizic, psiho-afectiv, socio-economic,
cultural.

Conform MECTS - Ordinul 5574/ 2011 (Ordinul care reglementează organizarea serviciilor de sprijin
educaţional pentru elevii cu CES):

· Cerinţele educative speciale (CES) desemnează „necesităţile educaţionale suplimentare,


complementare obiectivelor generale ale educaţiei, adaptate particularităţilor individuale şi celor
caracteristice unei anumite deficienţe/dizabilităţi sau tulburări/dificultăţi de învăţare ori de altă natură,
precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională etc.).”

· Deficiență – absența, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcții (anatomice, fizice sau
psihice) a individului rezultând în urma unei maladii, accident sau perturbare, care îi impiedică
participarea normală la activitate în societate;

· Dizabilitate – rezultatul sau efectul unor relații complexe existente / stabilite între starea de
sănătate a individului, factorii personali și factorii externi care reprezintă circumstanțele de viață ale
acestui individ. Ca urmare a acestei relații, impactul diverselor medii asupra aceluiași individ, având o
anumită stare de sănătate, poate fi extrem de diferit. „Dizabilitatea” este termenul generic ce desemnează
afectări, limitări ale activității și restricții de participare.

· Educatie incluzivă – proces permanent de îmbunătățire a instituției școlare, având ca scop


exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susține participarea în procesul de
învățământ a tuturor persoanelor din cadrul unei comunități.

· Școala incluzivă – unitate de învățământ în care se asigură o educație pentru toți copiii si
reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din aceste unități
de învățământ beneficiază de toate drepturile si serviciile sociale și educaționale conform principiului
„resursa urmează copilul”.
· Integrarea școlară - proces de adaptare a copilului la cerințele școlii pe care o urmează, de stabilire
a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului școlar (clasă), de desfășurare cu succes a
prestațiilor școlare. Asimilarea de către copil a statusului de elev este rezultatul unor modificări interne
în echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecințe în planul acțiunii sale.

· Educația școlară a copiilor cu CES – trebuie sa corespundă nevoilor de dezvoltare a copiilor,


presupune evaluarea adecvată a potențialului lor de învatare/ dezvoltare și implică asigurarea reabilitării
– recuperării – compensării deficiențelor / tulburărilor, dificultăților de învățare.

· Integrarea școlară este un proces de includere în școlile de masă/clase obișnuite la activitățile


educative formale și nonformale, a copiilor considerați ca având cerințe educative speciale. Educatia
integrată are rolul de a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase și cât mai echilibrate a copiilor
cu CES.

· Educatia specială este o forma de educație adoptată și destinată copiilor cu CES care nu reușesc
singuri să atingă, în cadrul învățământului obișnuit, în mod temporar sau pe toată durata școlarității, un
nivel de educație corespunzător vârstei și cerințelor societății pentru un om activ, autonom și
independent.

Conceptul de CES corespunde unei abordări care:

 postulează ideea că fiecare copil este unic;


 admite / demonstrează faptul că orice copil poate învăța;
 valorizează unicitatea tipului de învățare determinată de particularitățile individuale;
 cultivă diversitatea copiilor ca un mijloc de învățare care sprijină și întărește învățarea dacă este
folosită adecvat;
 consideră curriculum-ul școlar ca un instrument necesar de a fi flexibil, adaptabil la nevoile /
cerințele elevilor;

Numai plecând de la acest tip de abordare putem vorbi despre egalitatea de șanse/ de acces; participarea
și integrarea școlară și socială.

Condițiile de care are nevoie copilul cu CES:

condiții de stimulare și sprijin al dezvoltării din cele mai timpurii perioade;

flexibilitate didactică;

adaptarea curriculum-ului la posibilitatile individuale;

individualizarea educației;

protecție socială;

programe individualizate de intervenție;


integrare școlară și socială.

Forme de integrare a copiilor cu CES:

a. integrare totală - elevii cu CES petrec tot timpul în școala obișnuită, cu exceptia programelor
terapeutice care se pot desfășura in spații speciale, destinate acestui scop;

b. integrare parțială - elevii cu CES petrec doar o parte din timp în școala obisnuită, sau la anumite
discipline scolare unde pot face față;

c. integrare ocazională – participare ocazională în comun la diferite excursii, serbări, intreceri


sportive, spectacole etc.

Fiecare cadru didactic pus în ipostaza de a avea în colectivitatea sa un copil cu CES, va iniția
acțiuni care presupun: colaborarea cu parinții și consilierea acestora; implicarea directă (participant
activ) în lucrul efectiv cu copiii, și nu în calitate de observator.

Relația dintre părinți, cadre didactice și copiii cu CES trebuie privită pozitiv, iar pentru acest lucru
este nevoie de respectarea următorelor reguli:

parintii si copiii să fie realiști în așteptări; copilul trebuie implicat în luarea deciziilor și trebuie
alese situațiile la care poate să participe; trebuie oferite copilului o alegere de două opțiuni, pe care cei
mai mari le acceptă; problemele trebuie discutate până cand se ajunge la o concluzie acceptabilă, chiar
dacă nu se ia o decizie;

să existe un parteneriat cât mai strans între părințiuu copiilor cu CES și cadrele didactice bine
pregatite și informate în legatură cu modul in care pot interveni pentru consilierea acestora; trebuie
redusă izolarea părinților, punându-i în legatură cu alți parinți aflați în situații similare, promovând o
abordare pozitivă a creșterii și disciplinării copiilor;

trebuie susținut faptul că nu există un model unic de părinte, și numai prin unirea forțelor
părinților, a cadrelor didactice și a școlii se poate ajunge la o mai bună integrare a copiilor cu CES.

Referințe bibliografice:

Verza, E., & Paun, E. (1998). Educatia integrată a copiilor cu handicap. Unicef.

Popescu, G., & Pleșa, O. (coord). (1998). Handicap, readaptare, integrare. București: Pro Humanitate.

Vrăjmaș, T. (2001). Învăţământul integrat şi/sau incluziv pentru copiii cu cerinţe educative speciale.
București: Aramis.

S-ar putea să vă placă și