Introducere (vezi eseul-prima liniuță)

Romanul este construit pe două planuri: destinul unu tânăr care trăiește o criză erotică înainte
de a ajunge om de carieră și istoria unei moșteniri (Alexandru Piru). Această temă devine centrul
nucleului epic, iar cel care o întreține în mod evident este Costache Giurgiuveanu, posesorul unei averi
ținute departe de ochii familiei sale. Costache Giurgiuveanu este personajul pivot al romanului
călinescian, reliefând o etopee a omului avar, acesta fiind un caracter dominat de o singură trăsătură:
zgârcenia absolută.
Statutul social îl prezintă drept un rentier avar care o crește în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa
vitregă, cu intenția de a o înfia. bătrân subțirel și puțin încovoiat, unchi al lui Felix și cumnat cu tatăl
acestuia care murise de un an și îl lăsase tutore al copilului orfan, administrându-i bunurile. Același
bătrân este tutore al Otiliei Mărculescu, fiica soției decedate și frate al Aglaei Tulea. În plus, poziția sa
de chiriaș ce deține în ascuns sume de bani de la casele pe care le vinde sau le închiriază îl plasează în
rândul oamenilor cu avere. Arhitectura casei lui părăginite din strada Antim poate sublinia poziția de
avar și esența decrepitudinii. Trăsăturile sale fizice pot sugera un statut social al unui om bolnav,
neglijent cu propria persoană: buzele galbene de prea mult fumat, doi dinți vizibili, ca niște așchii de
os și cu fața spână. Obiceiul bătrânului de a se bâlbâi denotă un alt aspect social care arată contrastul
dintre esență și aparență. Latura morală derivă din caracterizarea indirectă realizată din acumularea
de fapte, vorbe și gesturi. Avar și lipsit de orice inițiativă de a îngriji tinerii din casă și chiar de
propria-i persoană, Giurgiuveanu se supune privațiunii de mâncare și îmbrăcăminte și refuză controlul
medical. Micile „ciupeli” de la Pascalopol, socotelile încărcate pentru întreținerea lui Felix, obținerea
unor venituri din închirierea unor imobile pentru studenți, localuri și restaurante denotă o tipologie a
omului lipsit de generozitate –singura trăsătură dominantă a bătrânului. Lăcomia sa este evidentă prin
gestul de a mânca cu „capul vârât în farfurie” , iar faptul că vrea să-i construiască Otiliei o casă cu
materiale vechi, strânse din demolări subliniază disperarea lui în fața renunțării la bani. Speriat și
îngrozit devine când ascunde banii peste tot și nu vrea să fie văzut de cineva, iar nevoia de a-i pipăi tot
timpul sugerează aceeași dependență de avariție. Alte bizarerii, precum râsul prostesc, glasul stins și
răgușit îi dau individualitate. Tată protector și iubitor, Giurgiuveanu are duioșii față de Otilia și „o
soarbe din ochi” , alintând-o „fe-fetița mea”. Victimă a propriei slăbiciuni, bătrânul ajunge să fie
prădat și să –și găsească sfârșitul din cauza șocului de a fi rămas fără bani. Din punct de vedere
psihologic, personajul duce un conflict lăuntric față de propria frică de a nu rămâne sărac. Luptă să-l
îndepărteze pe Felix la început, știind că acesta își va cere drepturile, apoi, trăiește numai ascuns,
dosit. La primul atac cerebral dovedește o frică aproape viscerală (simțită în toate măruntaiele), pentru
că –și ține la subsuoară cutia de tinichea cu bani, iar în mâini inelul cu chei.
O trăsătură dominantă a eroului balzacian devine avariția ca mod de a trăi și este o funcție a
mediului ca și la Balzac. Către acest personaj converg toate energiile din motive și interese diferite:
Otilia și Felix îl iubesc, Pascalopol simte milă față de el, clanul Tulea vrea să-i ia averea. Dacă Balzac
crea viață, Călinescu o comentează, atitudinea lui fiind critică, deci Costache Giurgiuveanu este
portretizat prin chip și decorul exterior, reliefând tipologia zgârceniei delirante.
O secvență elocventă pentru puterea dominatoare a banului asupra eroului este episodul din
incipit, moment în care Felix ajunge la ușa unchiului său tutore și primește un refuz acordat de
vorbele: Aici nu stă nimeni…Nu cunosc. Derutante pentru Felix dar salvatoare pentru bătrân, vorbele
definesc firea speriată a omului care știe că va trebui să-l repună în drepturi pe tânărul care venise să
studieze. Atenția cade asupra fizionomiei cu o uitătură ca de bufniță a eroului și vine în concordanță cu
aspectul hidos al casei neîngrijite . Aici se reflectă contrastul dintre pretenția de confort a unor
burghezi și realitate: zgârciți, delăsători, snobi. Comportarea lui Giurgiuveanu este bizară: simulează
senilitatea, uitarea din teamă și din nevoia de apărare față de noul venit. Bâlbâiala poate fi un defect de
vorbire, dar și mijloc de apărare. Egoismul său din această secvență este atât de mare, încât este dispus
să îl lase pe Felix să plece, mințindu-l că a greșit adresa, însă Otilia este cea care îl va recunoaște pe
tânăr și îl va introduce în casă.
O altă secvență ilustrativă pentru avariția extraordinară a eroului este primul atac de inimă pe
care îl face Giurgiuveanu după ce muncește haotic, fiind flămând și deshidratat, dorind să –i facă
Otiliei o casă ieftină în mijlocul grădinii sale. Inconștiența sa arată că zgârcenia îi anulează orice urmă
de psihologie umană, căci nu cunoaște faptul că Otiliei îi trebuie mai mult decât atât. Atacul îl lasă
neajutorat, fiind la îndemâna surorii sale care își ia aere de Căpitan de vapor și dă ordine . Bătrânul
este instalat în pat, este dezgolit de haine, dar ține strâns cutia cu bani și cere cheile. Scena este
grotescă prin înfățișarea mizerabilă a bărbatului ce nu-și mai îngrijea corpul din cauza zgârceniei,
afișând unghii netăiate și îngălbenite, haine rupte și deformate. Spaima de a plăti un medic pe care
dorea să îl aducă Stănică se vede prin ochii mari pe care-i holbează și prin senzația că trage de timp
până răspunde. Criticul Pompiliu Constantinescu este de părere că Giurgiuveanu „nu este un
monstru” , ci „un personaj tragic cu o psihologie nefericită”.
Titlul romanului devine un element de compoziție util în descifrarea sensului paratextual. La nivel
morfologic……(luați din eseu) și adăugăm: Titlul are directă legătură cu eroul și cu ambiția lui de a
păstra averea, deoarece Otilia este suportul lui moral pe care se bazează o iubire părintească neobișnuit
de mare. Trăiește drama neputinței proprii, căci vrea să-i ofere bani fetei, dar amână, pentru că mania
de a ține banii e mai puternică. Otilia îl crede „om bun, dar are și el ciudățeniile lui”, iar Felix crede
că„ avariția lui este o manie”.
Conflictul definește tema moștenirii și trăsătura dominantă a lui Giurgiuveanu: delirul zgârceniei……
În concluzie, Personajul este o tipologie de tip balzacian, o combinație de două caractere: avarul (moș
Grandet) și tatăl (moș Goriot) care are un destin tragic și cade victimă propriei mentalități, deși
zgârcenia lui e o formă de rezistență în fața lăcomiei familiei ce-i vrea averea.