Tema 7.

GESTIUNEA RISCULUI VALUTAR

1. Riscul valutar: conceptul, importanța și factorii ce îl determină

2. Evaluarea riscului valutar
3. Politica de gestiune a riscului valutar

1. Riscul valutar: conceptul, importanța și factorii ce îl determină

În condițiile dezvoltării comerțului internațional, valuta continuă să rămână o parte componentă a
economiei. În aceste condiții, când într-un stat moneda națională este recunoscută liber convertibilă pe
plan mondial, cursul de schimb valutar al ei se prezintă a fi un factor hotărâtor în cazul efectuării
operațiunilor de export-import. Evoluția cursului de schimb reprezintă unul din vectorii analizei
economice pentru că, în condițiile stabilirii lui de către piață, redă sintetic semnale privind puterea de
cumpărare a monedei, stabilirea economică și gradul de încredere în viitorul economiei, situația din
sectorul schimburilor externe, performanțele politicii economice aplicate.
Globalizarea piețelor financiare și posibilitatea asociată a migrației de capital la scară largă
sporesc vulnerabilitatea băncilor comerciale și duc inevitabil la o creștere a consecințelor negative
provocate de riscul valutar.
Riscul valutar se poate defini ca fiind probabilitatea că o variație (adversă) a cursului valutar pe
piață să ducă la diminuarea profitului bancar. Acesta este asemanător cu riscul ratei dobânzii, însă
pierderile băncii sunt determinate de variația ratei de schimb valutar. El este semnificativ pentru
băncile implicate în operatiuni valutare.
Riscul valutar cuprinde atât operațiunile desfășurate de bancă pentru clienții săi cât și propriile
operațiuni. El este cu atât mai mare cu cât ponderea activelor și pasivelor valutare în bilanț este mai
mare. Mai mult chiar, riscul se poate extinde și în afara bilanțului prin angajamentele extrabilanțiere
acceptate sau acordate de bancă.
În funcție de factorii care îl determină, riscul valutar prezintă următoarele componente:
1. riscul de tranzacție – apare atunci când banca desfășoară operațiuni într-o valută care își modifică
cursul. Acest curs crește odată cu volumul operațiunilor valutare și cu instabilitatea valutară.
Întotdeauna, într-o operațiune supusă riscului de tranzacție dacă unul dintre parteneri a înregistrat o
pierdere celălalt a înregistrat un câștig.
2. riscul de translație – apare în cazul băncilor cu activitate internațională, care au deschise
subunități pe teritoriul altor state. Periodic are loc o consolidare a bilanțului și rezultatelor la
nivelul centralei băncii, care trebuie să cuprindă și situațiile subunităților din străinatate.
Consolidarea se face în valuta țării unde este situată centrala și asta presupune o conversie a
valorilor externe exprimate în alte valute. Conversia se poate face la cursul zilei sau la cursul mediu
pentru perioada de raportare.
3. riscul economic – vizează modificarea valorii băncii în urma variației cursurilor valutare și are în
vedere un orizont mult mai îndelungat de timp decât riscul de tranzacție sau cel de translație.
Valoarea de piață a băncii este ca și în cazul activelor financiare, calculată ca fiind valoarea actuală
a tuturor veniturilor realizate în toate valutele de operare. Riscul economic este perceput ca
posibilitatea că fluctuațiile valutelor să afecteze sumele previzionate sau variabilitatea fluxurilor
bănești viitoare.
Efectele riscului valutar se regăsesc direct în fluxul de numerar și în contul de profit și pierdere.
Printr-o bună gestiune a clienților și furnizorilor, mai ales prin protejarea pe piața financiară, se reduce
efectul negativ al modificărilor de curs valutar sau chiar se pot obține venituri.
Asupra cursului de schimb, și implicit a riscului valutar, influienţează atât factori structurali,
care reflectă starea economică a ţării, cât şi factorii conjuncturali, care se află în continuă schimbare
FACTORII DE INFLUENȚĂ

structurali conjuncturali

nivelul inflaţiei modificări ale ratelor dobânzii

 situaţia balanţei comerciale de activitățile de pe piețele valutare
plăți
tranzacţiile speculative de
situaţia rezervei valutare schimb valutar
sub influienţa tendinţelor pieţei (fig. 1).
evenimente politice accelerarea sau întârzierea
Figura 1. Factorii ce determină riscul valutar
plăților internaționale
solvabilitatea țării și nivelul de
Unul dintre factorii care
credibilitate afectează rata de schimb este raportul valutelor după puterea lor de
în moneda
cumpărare. Cunațională
cât e maipemare
piațarata inflaţiei în ţară, cu atât mai mic va fi cursul monedei sale, în cazul
mondială
în care nu intervin alţi factori. Deprecierea inflaţionistă a monedei în ţară conduce la pierderea puterii
de cumpărare şi la tendinţa de a scădea rata ei de schimb faţă de monedele altor ţări în care rata
inflaţiei este mai mică. Această tendinţă se observă în general pe termen mediu şi lung. Dependenţa
cursului de schimb de rata inflaţiei este deosebit de ridicată în ţările cu un schimb internaţional
avansat de bunuri, servicii şi capital. Aceasta se datorează faptului că legătura cea mai strânsă dintre
dinamica cursului de schimb şi rata relativă a inflaţiei rezultă din calculul cursului pe baza preţurilor
de export.
O balanţă de plăţi pozitivă contribuie la aprecierea monedei naţionale, deoarece creşte cererea
pentru aceasta de la debitorii din străinătate. O balanţă de plăţi negativă creează o tendinţă de
depreciere a monedei, aşa cum debitorii cumpără valută străină pentru a-şi onora obligaţiile sale
externe.
Rezerva valutară este un alt factor ce afectează rata de schimb, întrucât reprezintă principalul
motiv al intervenției Băncii Naționale pe piața valutară în scopul protejării cursului de schimb al
monedei naționale.
Modificări ale ratelor dobânzii la depozit de către BNM, de asemenea, afectează prin diferite
metode mişcarea internaţională de capital, mai ales pe termen scurt. Spre exemplu, creşterea ratelor
dobânzii stimulează influxul de capital străin, iar descreşterea lor încurajează scurgerea capitalului,
inclusiv naţional, după hotare.
Activităţile de pe pieţele valutare şi tranzacţiile speculative de schimb valutar, la fel, afectează
dinamica cursului de schimb. În cazul în care cursul de schimb al unei valute tinde să scadă,
companiile şi băncile tind să o vândă contra unei monede mai stabile, fapt care agravează şi mai mult
poziţia primei valute. Pieţele valutare reacţionează foarte rapid la schimbările din economie şi politică,
la fluctuaţiile raportului de schimb dintre valute. Astfel, ele extind capacităţile speculative valutare şi
mişcării spontane a banilor.
Asupra raportului cursului dintre două monede influienţează, de asemenea, şi accelerarea sau
întârzierea plăţilor internaţionale. În aşteptarea conştientă a deprecierii monedei naţionale,
importatorii tind să accelereze plăţile în valută străină, astfel încât să nu suporte pierderi în
consolidarea cursului. Odată cu întărirea monedei naţionale, invers, domină dorinţa de a întârzia
plăţile în valută străină.
Gradul de încredere în valute pe pieţele valutare naţionale şi internaţionale depinde de starea
economiei şi situaţia politică din ţară, precum şi factorii menţionaţi mai sus, care au un impact asupra
cursului de schimb. Astfel, concludem că riscul este o categorie complexă, care tinde de a fi evaluată
prin probabilistică.
Există și alte tipuri de riscuri legate de aspectele internaționale ale activității valutare, pe care le
întâmpină băncile care efectuează operațiuni valutare. Un astfel de risc este o formă de risc de credit
care se referă la incapacitatea de plată a partenerului dintr-un contract valutar. În astfel de cazuri, chiar
și o bancă cu portofolii echilibrate se poate găsi în mod inevitabil în situația de a avea o poziție
valutară neacoperită.
O altă formă de risc specifică operațiunilor valutare este riscul de decontare legat de diferența
de fus orar. Aceasta apare atunci când contractul valutar implică două decontări care au loc la
momente diferite din cauza diferenței de fus orar, iar partenerul sau agentul de plată se află în
incapacitate în intervalul respectiv.
Riscul la care este supusă o bancă, trebuie privit ca un complex de incertitudini, de cele mai
multe ori interdependente, pentru că pot avea cauze comune, sau că producerea uneia poate genera
efecte de antrenare de tip domino, fiecare exprimând probabilitatea producerii unor evenimente care
pot avea influiențe pozitive sau negative pentru bancă.
În cazul în care sunt cunoscuți factorii de bază care determină riscul valutar, gestiunea acestuia
devine o necesitate, pentru că fie banca comercială se protejează administrând riscul valutar, fie suportă
consecințele lui financiare. Gestiunea riscului valutar urmăreste menținerea unui echilibru între active
și pasive, respectiv între angajamente primite și acordate de bancă, astfel încât pierderile datorate
modificării cursului de schimb valutar să se compenseze cu câștiguri din partea cealaltă a bilanțului.
Strategia gestiunii riscului valutar în sistemul bancar include elaborarea politicii deciziilor pe
baza utilizării la timpul oportun şi succesiv tuturor posibilităţilor de dezvoltare a activităţii valutare a
băncii şi concomitent întreţinerea riscului la un nivel administrat. Aceasta pune personalul bancar
specializat în faţa complexităţii luării deciziilor şi cere o pregătire multilaterală, rapiditate în gândire şi
acţiune.

2. Evaluarea riscului valutar

Decizia suportării riscului înseamnă evaluarea şi întreţinerea lui la un nivel gestionat. Evaluarea
se bazează, în primul rând, pe calitatea personalului, deoarece după afirmaţia lui Pasteur, norocul
favorizează minţile pregătite, în al doilea rând, pe încrederea reciprocă şi strânsa colaborare în
direcţiile de monitoring şi gestiune a riscurilor bancare. Cu adevărat, observatorul perturbă prin însăşi
prezenţa sa fenomenele pe care le studiază. În activitatea bancară acest fapt e foarte important pentru că
deciziile personalului bancar se referă la sume importante ce urmează să fie luate într-un interval scurt
de timp.
Printre scopurile procesului de evaluare a riscului valutar sunt:
• determinarea volumului operațiunilor valutare ale unei bănci comerciale pentru o perioadă (pe
baza datelor de raportare financiară);
• studierea dinamicii operațiunilor valutare;
• determinarea rentabilității tranzacțiilor valutare;
• identificarea principalilor factori ai riscului valutar;
• determinarea nivelului riscului valutar.
Metodele de evaluare a riscurilor bancare pot fi împărțite în generale și specifice.
Metodele generale includ metode care pot fi utilizate pentru a determina riscul oricărui
instrument inclus în portofoliu precum și a portofoliului în întregime. Metodele generale sunt cele mai
complexe și reflectă pe deplin situația, dar necesită calcule atente și precise și consumă mult timp.
Metodele generale de analiză și prognoză a riscurilor se bazează pe modele statistice cu o complexitate
variabilă (inclusiv metodele VAR). Atractivitatea lor se explică prin faptul că riscul unui portofoliu sau
al întregului sold poate fi exprimat într-o singură cifră, însă rezultatele acestui calcul sunt utilizate doar
pentru planificarea curentă.
Metodele specifice sunt aplicabile în special unor instrumente: acțiuni, obligațiuni, diverse tipuri
de rate ale dobânzii etc. Utilizarea metodelor specifice este justificată dacă utilizarea metodelor
generale nu este practică, de exemplu, dacă portofoliul de instrumente expuse riscului valutar este mic
sau conține aceleași instrumente eterogene. În general, băncile preferă să aleagă metodele de analiză
specifice fiecărui instrument. În acest caz, este necesar să se identifice diverși factori și să se evalueze
gradul de influență al acestora. Exemple de astfel de metode de evaluare a riscului valutar includ
evaluări ale factorilor și experților și calcularea indicatorilor calitativi și cantitativi ai riscului valutar.
Aprecierea riscului valutar se poate face în baza următorilor indicatori (tab.1):
1. poziția valutară individuală – se determină comparând activele și pasivele exprimate în moneda
străină. Se calculează pentru fiecare monedă în parte. Spunem că poziția valutară este scurtă dacă
pasivele în valută sunt mai mari decât activele în valută. În situația inversă, când activele în valută
sunt mai mari decât pasivele în valută, poziția valutară este lungă. Expunerea băncii la riscul
 valutar generat de operațiunile într-o anumită monedă străină este cu atât mai mare cu cât poziția
valutară pentru acea monedă este mai mare.
2. poziția valutară globală – se definește ca fiind soldul net într-o monedă de referință al creanțelor
în valută față de pasivele în valută. Aceasta ia în calcul toate pozițiile valutare individuale oferind o
imagine asupra riscului valutar la nivelul băncii. Poziția valutară globală este folosită mai mult la
raportarea situației băncii către centrală și mai puțin la gestiunea efectivă a riscului valutar. Această
poziție, prin compensările de expuneri pentru diferite monede, duce la diminuarea riscului valutar.
Tabelul 1
Indicatorii de apreciere a riscului valutar
Denumirea indicator Modul de calcul Interpretarea
poziția valutară PVx=Ax - Px Pentru fiecare valută
individuală unde: se compară activele și
Ax – total active exprimate în valuta X (creanțe) pasivele
Px- total pasive exprimate în valuta X
(angajamente)
poziția valutară PVg = PVL-PVS În RM PVg la sfârșitul
globală unde: zilei nu poate depăși
PVL –poziția valutară lungă, în echivalent în 10% din fondurile
moneda națională proprii ale băncii
PVS –poziția valutară scurtă, în echivalent în
moneda națională
Pentru sistemul bancar riscul valutar reprezintă o preocupare inevitabilă şi permanentă.
Riscul valutar este de natură speculativă și de aceea poate da naștere unui câștig sau pierderi, în
funcție de sensul în care evoluează cursul valutar și poziți a valutară în valuta respectivă (fig. 2.).

Variația cursului valutar

Poziția valutară
cursul este în creștere cursul este în scădere
Poziție valutară scurtă Nefavorabilă Favorabilă
Poziție valutară lungă Favorabilă Nefavorabilă
Figura 2. Variația cursului valutar în cadrul poziției valutare.
Apariţia riscului valutar în sistemul bancar e legată de situaţia poziţiilor valutare ale băncii.
Riscul valutar apare numai în cazul poziţiilor valutare deschise, atunci când datoriile şi creanţele pe o
valută nu coincid. Pentru a evita riscul valutar instituţiile bancare trebuie să tindă să-şi închidă
permanent poziţiile valutare. Însă această situaţie nu este posibilă şi nici convenabilă. De aceea se
poate de considerat că gestiunea riscului valutar pentru o bancă este mai întâi de toate administrarea
veniturilor şi cheltuielilor în urma tranzacţiilor valutare. Totodată şi autorităţile monetare ale ţărilor
controlează poziţiile valutare deschise ale băncilor comerciale prin intermediul unor restricţii.
Deoarece reducerea tuturor riscurilor prin asigurarea riscurilor individuale nu reprezintă singurul
element luat în consideraţie, trebuie determinat nivelul riscului acceptabil, adică momentul când
balanţa dintre obiectivele maximalizării profitului şi ale minimizării riscului este echilibrată. Întrucât
băncile utilizează în tranzacţiile sale valutare diferite monede străine, nu toate activele sau pasivele sunt
expuse în aceeaşi măsură la risc. Iată de ce e necesar de vorbit nu numai de gestiunea poziţiei valutare a
fiecărei monede aparte, dar şi de administrarea ansamblului de active ce compun portofoliul valutar.

3. Politica de gestiune a riscului valutar

 Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizează reducerea la minim a pierderilor și
cheltuielilor datorate variației cursului valutar. Aceasta se poate realiza pe două planuri:
1. prin reglementări de limitare a riscului valutar;
2. prin politica băncii cu privire la operațiunile în valută.
Reglementari de limitare a riscului valutar – prin funcția sa de centru al politicii valutare,
Banca centrală a creat un cadru legal privind desfășurarea operațiunilor în valută. Bancile trebuie să
folosească un sistem de evidență care să permită înregistrarea imediată a operațiunilor în valută și
calculul pozițiilor valutare individuale și poziției globale. Pozitiile astfel determinate reflectă expunerea
băncii la riscul valutar și trebuie să se încadreze în limitele maxime stabilite de Banca centrală.
Politica internă de control al riscului valutar – aceasta vizează o serie de norme interne ale
băncii și acțiuni îndreptate către evitarea sau diminuarea pierderilor valutare. Această politică îmbracă
două forme: neutralizarea poziției valutare și acoperirea riscului valutar.
Neutralizarea poziției valutare sau imunizarea băncii la riscul valutar se realizează prin
ajustarea periodică a pozițiilor valutare lungi sau scurte. Gestionarea poziției valutare se face pentru
fiecare monedă în parte, dar și pentru elemenete de bilanț, active și pasive pe termen scurt și termen
lung. O limitare a riscului prin neutralizarea poziției valutare implică costuri de gestiune relativ ridicate
și îngrădește libertatea băncii de a specula anumite poziții deja existente, atunci când evoluția cursului
încurajează astfel de operațiuni.
Acoperirea riscului valutar – reprezintă o modalitate nouă de gestionare a riscului valutar prin
utilizarea unor instrumente financiare. În prezent este foarte utilizată, datorită în special dezvoltării
pieței financiare și produselor derivate tranzacționate pe aceste piețe. Astfel, se pot schimba monedele
de referință din operațiunile bancare sau se poate limita pierderea prin limitarea variației cursului de
schimb. Există două criterii fundamentale ce trebuie luate în consideraţie la adoptarea strategiei de
acoperire:
- perspectivele pieţei în ceea ce priveşte viitoarele modificări ale cursului valutar;
- conţinutul economic al acoperirii.
În practica financiară internaţională pentru acoperirea riscului valutar se folosesc un şir de
operaţiuni care au avantajele şi dezavantajele sale printre care: forward, futures, options, swap ş.a.
Gestiunea riscului valutar este un proces permanent care poate fi descompus în mai multe etape:
definirea expunerii, evaluarea riscului, minimizarea riscului şi executarea tranzacţiei (fig.3).
Definirea expunerii şi identificarea practic a tipurilor de expuneri care pot afecta banca ocupă
cea mai mare parte a timpului dedicat procesului de gestiune a riscului valutar ( 60%). Este o operaţie
care trebuie reluată periodic, de regulă la sfârşitul fiecărui trimestru pentru o instituţie dinamică, iar
societăţile bancare de talie mai mică şi cu poziţii globale reduse ca mărime pot efectua operaţia anual.
Evaluarea riscului este o operaţie care consumă puţine resurse şi presupune determinarea valorii
absolute a expunerilor nete pentru fiecare valută din portofoliu în contextul volatilităţii anticipate
pentru fiecare piaţă valutară; datorită ipotezelor referitoare la volatilitatea pieţelor valutare se determină
de fapt un set de expuneri probabile sau se poate calcula valoarea expunerii generate de modificarea cu
un procent al cursului unei valute.

Definirea expunerii

Evaluarea riscului

Controlul riscului

Executarea tranzacțiilor
 Fig.3 Etapele gestiunii riscului valutar
Controlul riscului tinde să capteze cea mai mare parte a atenției conducerii și analiștilor deși,
împreună cu etapa anterioară, ocupă cel mult 30% din timpul acordat gestiunii riscului valutar.
Controlul riscului înglobează următoarele proceduri:
- formularea politicilor scrise ale băncii;
- desemnarea persoanelor autorizate să angajeze banca în operațiuni valutare;
- procedurile de determinare a expunerii la risc;
- definirea strategiilor de gestiune a riscului valutar;
- stabilirea limitelor interne pentru expunerea valutară maximă pentru fiecare valută
gestionată;
- implimentarea unor indicatori de performanță pentru aprecierea calității operațiunilor
valutare angajate de personalul băncii.
Executarea tranzacţiilor ocupă doar 10% din timp. Operaţiile sunt executate pentru clienţi dar
acum este vorba în principal de operaţiile cu caracter corectiv, impuse de o gestiune prudențială în
limitele expunerii maxime stabilite de politica valutară a băncii respective. Aceste operaţii sunt
angajate după o analiză a portofoliului total şi a portofoliului de instrumente derivate. Aceste două
portofolii sunt monitorizate constant, iar valoarea lor este în permanenţă actualizată în funcţie de
variaţia cursului pe pieţele pe care operează banca (marked to market).
Incertitudinea care caracterizează starea funcţionării sistemului ratelor de schimb fluctuante, prin
prisma încasărilor pe care acestea le aduc, influenţează în mod firesc asupra deciziei de a investi sau nu
într-o monedă sau alta. Protejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb valutar, presupune atât
diversificarea portofoliului de active şi pasive în valută, cât şi utilizarea unor tehnici de reducere a
riscului.