4 PROTECŢIA TARIFARĂ

INSTRUMENT AL POLITICII
COMERCIALE

4.1 Efectele unei taxe vamale

4.2 Costuri şi beneficii ale introducerii de taxe vamale
4.3 Protecţia nominală şi protecţia efectivă
4.4 Crearea şi deturnarea de comerţ
Probleme pentru reflecţie
Bibliografie orientativă
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale

4.1 Efectele unei taxe vamale

Barierele tarifare, cele mai simple măsuri de politică comercială, sunt

reprezentate de taxe vamale percepute cu ocazia importului unui bun. Taxa
vamală specifică apare sub forma unei sume, fixată pe unitatea de măsură
fizică (de exemplu, 3 dolari pe barilul de petrol). Taxele ad valorem sunt
taxe percepute sub forma unui procent din valoarea bunului importat (de
exemplu, 25% pentru importul de camioane). Şi într-un caz şi în celălalt,
efectul taxelor vamale este de a ridica preţul de vânzare al bunurilor
importate.
Tarifele vamale reprezintă cea mai veche formă de politică comercială,
fiind ades utilizate ca sursă de venituri pentru bugetul statului. Adevărata
raţiune pentru care ele au fost însă folosite a fost aceea de a proteja
anumite sectoare economice. Astfel, la începutul secolului al XIX-lea,
Anglia folosea taxele vamale (faimoasele legi asupra grâului) pentru a-şi
proteja agricultura contra concurenţei străine, în vreme ce, la sfârşitul
aceluiaşi secol, Germania şi SUA apelează la măsurile tarifare pentru a-şi
proteja noile sectoare industriale. În epoca recentă, importanţa taxelor
vamale a scăzut, guvernele preferând să protejeze industriile naţionale prin
măsuri de natură netarifară. Cu toate acestea, înţelegerea corectă a
efectelor produse de o taxă vamală reprezintă o condiţie esenţială pentru
înţelegerea celorlalte măsuri de politică comercială.
 Fundamentele comerţului internaţional

P2

P1

Q QT QW

Piaţa naţională Piaţa mondială Piaţa unei terţe ţări

Figura 1 Efectele unei taxe vamale

În figura 1 sunt ilustrate efectele unei taxe vamale specifice, de x dolari pe

unitatea de grâu1. Astfel, în absenţa taxelor vamale, preţul grâului ar fi egal
cu preţul mondial, atât în ţara importatoare cât şi în cea exportatoare. O
dată cu apariţia taxei vamale, exportatorii nu vor mai fi de acord cu
vânzarea bunului decât în cazul în care preţul pe piaţa ţării importatoare
depăşeşte preţul de pe piaţa ţării exportatoare cu cel puţin X dolari. Prin
urmare, preţurile în ţara importatoare cresc, iar cele din ţara exportatoare
scad până la nivelul la care diferenţa de preţ este de X dolari. Introducerea
taxei vamale creează deci un ecart între preţurile de pe cele două pieţe.
Taxa vamală duce la creşterea preţului în ţara importatoare şi reducerea
lui în ţara exportatoare. Producătorii din ţara importatoare pot produce mai
mult grâu, la un preţ mai ridicat, în vreme ce consumatorii vor cere mai
puţin. Ca urmare a scăderii cererii, importurile necesare vor fi şi ele mai
mici.
În străinătate, preţul mai scăzut va determina o creştere a cererii şi o
reducere a ofertei, ceea ce va duce la apariţia unei oferte pentru export mai
mici. Astfel, volumul schimburilor scade, de la nivelul înregistrat în condiţii
de liber schimb, la nivelul corespunzător aplicării de taxe vamale. La acest
nivel al schimburilor, cererea de import este egală cu oferta de export .

1 P.Krugman, M. Obstfeld, Economie Internationale, Ed. Du Boeck, 1997, p. 225-237

 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale
Creşterea preţurilor în ţara importatoare, de la P1 la P2, este mai mică decât
nivelul taxei vamale: într-adevăr, o parte a taxei vamale este absorbită prin
reducerea preţului de export şi nu este deci trecută consumatorilor din ţara
importatoare. Regăsim aici una din consecinţele normale ale unei taxe
vamale şi a tuturor politicilor comerciale care limitează importul. Totuşi, în
practică, acest efect este redus. Când o ţară impune un tarif vamal,
ponderea importurilor sale pe piaţa mondială este limitată astfel încât
reducerea importurilor sale nu are decât un efect foarte slab asupra preţului
mondial.
Figura 2 ilustrează efectul unei taxe vamale în cazul unei ţări mici, situaţie
în care tariful vamal al acesteia nu poate afecta preţurile de export.
În momentul iniţial, importul este liber: preţul pieţei este P1, producţia
internă (oferta) este OO1 iar importul O1C1. Din diferite considerente,
autorităţile din ţara respectivă iau decizia impunerii unor taxe vamale
asupra bunurilor importate, valoarea absolută a taxei vamale fiind P1P2. În
aceste condiţii, preţul la care pot fi vândute bunurile pe piaţă este P2.
Producătorii interni reacţionează prin mărirea producţiei interne de la OO1
la OO2. În acelaşi timp, importurile scad de la O1C1 la O2C2. Efectul asupra
consumatorilor se reflectă în reducerea consumului de la OC1 la OC2.
Figura 2 oferă şi informaţii despre costurile şi beneficiile impunerii tarifului.
Astfel, creşterea preţului face ca, pentru aceeaşi cantitate achiziţionată,
cumpărătorii să plătească mai mult. Prin urmare, în termeni de utilitate,
datorită creşterii valorii marginale a ultimei unităţi cumpărabile, satisfacţia
consumatorului, pe unitatea monetară cheltuită, scade. O parte din
“suprapreţul” suportat de consumator revine guvernului, sub forma
prelevărilor vamale la bugetul statului. Acest transfer nu reprezintă un cost
pentru societate pentru că se presupune că administraţia va folosi banii
publici în folosul cetăţenilor.
 Fundamentele comerţului internaţional

P2 Venituri la
bugetul statului

P1

O O1 O2
C2 C1

Figura 2 Efectele unei taxe vamale asupra unei ţări mici

Taxa vamală a dus la creşterea preţului la bunul importat, de la P1 la P2.
Producţia va creşte de la OO1 la OO2, iar consumul scade de la C1 la C2.

4.2 Costuri şi beneficii ale introducerii de taxe vamale

În figura 3 sunt reprezentate costurile şi beneficiile unei taxe vamale pentru

ţara importatoare.
C O

Pe
P2

P1 b c d

P3 e

O1 O2 Qe C2 C1

Figura 3 Costurile şi beneficiile unei taxe vamale

Costurile şi beneficiile diferitelor grupări pot fi reprezentate
prin suma suprafeţelor a, b, c, d şi e.
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale
Taxa vamală determină creşterea preţurilor interne de la P1 la P2 şi
reducerea preţului extern de export de la P1 la P3 (vezi figura 1). Producţia
internă creşte de la O1 la O2, în vreme ce consumul intern scade de la C1 la
C2. Costurile şi beneficiile pentru diferite grupe de persoane sunt exprimate
prin suma suprafeţelor corespunzătoare celor cinci zone denumite a, b, c, d
şi e.
Să ne oprim mai întâi asupra câştigurilor înregistrate de producătorii
autohtoni. Aceştia primesc un preţ mai ridicat, care se traduce într-un câştig
suplimentar (a). În schimb, consumatorii autohtoni, care se confruntă cu
preţuri mai mari, constată că situaţia lor economică se deteriorează.
Pierderea consumatorilor este egală cu suma a + b + c+ d. Al treilea actor
al acestui joc este guvernul. Câştigul său este proporţional cu nivelul
încasărilor vamale colectate, respectiv c + e.
Cum câştigurile şi pierderile afectează grupe de persoane diferite,
evaluarea costurilor şi beneficiilor globale depinde de modul în care
evaluăm efectul asupra fiecărui grup.
Dacă, de exemplu, surplusul producătorului revine în cea mai mare parte
unui grup de proprietari de resurse cu venituri ridicate, în vreme ce puterea
de cumpărare a consumatorilor scade, efectul generat de taxa vamală va fi
diferit în raport cu situaţia în care taxa vamală este impusă asupra unor
bunuri de lux, achiziţionate de cei cu venituri ridicate, dar produse de cei cu
venituri mici. Rolul jucat de guvern introduce o ambiguitate suplimentară:
încasările vamale vor fi folosite pentru finanţarea serviciilor publice sau vor
merge să acopere deficitele bugetare ?
În ciuda acestor probleme, specialiştii caută să calculeze efectul net al unei
taxe vamale aupra bunăstării naţionale, pornind de la ipoteza că valoarea
marginală a câştigului sau pierderii pentru o unitate monetară
(exemplu: dolar) are aceeaşi valoare socială pentru fiecare grupă.
 Fundamentele comerţului internaţional
Costul net al unei taxe vamale este: pierderea consumatorilor – câştigul
producătorilor – încasările guvernamentale
sau, înlocuind în relaţia de mai sus simbolurile prezentate în figura 3,
obţinem:
(a+b+c+d) – a – (c+e) = b+d-e
Există deci două triunghiuri, care măsoară pierderile şi un dreptunghi, care
măsoară câştigurile compensatorii. Aceste câştiguri şi pierderi se pot
interpreta astfel: triunghiurile pierderilor reprezintă piederea de eficienţă
care derivă din faptul că o taxă vamală provoacă distorsiuni în evoluţiile
economice; dreptunghiul reprezintă câştigurile în termeni de schimb care
rezultă din faptul că taxa vamală duce la reducerea preţurilor de export.

b d

Figura 4 Efectele nete ale unei taxe vamale

Zonele b şi d reprezintă pierderile de eficienţă, iar dreptunghiul e câştigurile
în termeni de schimb.

Graficul din figura 4 sintetizează efectele nete generate de folosirea taxelor

vamale. Efectele negative sunt reprezentate de triunghiurile b şi d. Primul
triunghi reprezintă pierderea din distorsionarea producţiei: ea derivă din
faptul că o taxă vamală îi incită pe producătorii naţionali să producă o
cantitate mult prea mare de bunuri. Al doilea triunghi reprezintă pierderea
din distorsionarea consumului: ea rezultă deoarece consumatorii autohtoni
consumă o cantitate mai scăzută de bunuri. Câştigurile sunt măsurate prin
dreptungiul e: el rezultă din reducerea preţurilor de export provocată de
taxa vamală. În cazul ţărilor mici, care nu pot influenţa semnificativ preţurile
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale
externe, acest ultim efect dispare, astfel încât costurile generate de
introducerea taxelor vamale depăşesc fără echivoc beneficiile.

4.3 Protecţia nominală şi protecţia efectivă

În mod evident, cu cât taxele vamale au un nivel mai ridicat, cu atât

protecţia asigurată de tarife industriilor naţionale este mai mare. Taxa
vamală aplicată asupra unui produs protejează nu numai industria,
respectiv firma producătoare de asemenea produse, dar şi salariile
muncitorilor şi alte elemente de cost, incluse în ceea ce se cunoaşte ca
fiind “valoare adăugată”2.
În afara acestora (firma producătoare şi muncitorii săi), taxa protejează şi
veniturile altor ramuri industriale, furnizoare de inputuri pentru firma /
industria protejată. Aşa de pildă, taxele vamale percepute asupra
bicicletelor au un efect pozitiv nu numai asupra firmei şi asupra salariaţilor
firmei producătoare de biciclete, dar şi asupra firmelor care produc roţi,
cauciucuri şi alte componente care se constituie în imputuri pentru industria
de biciclete. Acest lucru demonstrează faptul că efectul taxelor vamale
trebuie măsurat în integralitatea lui.
În plus, firmele dintr-o anumită ramură industrială nu sunt afectate numai
de taxa vamală percepută asupra produsului finit, ci şi de taxele asupra
inputurilor. De exemplu, firma care produce biciclete va fi influenţată
negativ de taxele percepute asupra oţelului pentru roţi sau asupra
cauciucului. Acest lucru complică şi mai mult încercarea de măsurare a
efectului taxelor vamale, percepute atât asupra produselor finite cât şi
asupra materiilor prime, efect exercitat asupra unei firme individuale.
Măsurarea cantitativă a efectelor pe care întregul set de taxe vamale le are
asupra valorii adăugate pe produs, într-o anumită industrie, se realizează
cu ajutorul ratei protecţiei efective.

2 P.H.Lindert, International Economics, Ed. Irwin, 1986, p. 126-128

 Fundamentele comerţului internaţional
Efectul protecţionist al taxelor vamale îmbracă două forme:
Protecţia nominală, care se referă la valoarea integrală a produsului finit
supus impunerii vamale, egală cu nivelul taxelor vamale (de aceea, taxele
vamale cuprinse în tariful vamal se mai numesc şi taxele vamale nominale).

Protecţia efectivă, care vizează numai sporul valorii adăugate, în condiţiile

impunerii vamale. Rata protecţiei efective este egală cu procentul cu care
întregul set de taxe vamale, utilizat la un moment dat, determină creşterea
valorii adăugate.
Vom ilustra efectele pe care le generează o taxă vamală asupra diferitelor
stadii ale producţiei unui bun prin două exemple.

Exemplul nr.1:
Considerăm că o firmă naţională produce biciclete, cu un preţ unitar de
200 u.m. ( 60 u.m. reprezintă cheltuielile salariale şi 140, cele materiale).
Introducerea unei taxe vamale de 10% asupra bicicletelor permite
creşterea preţului unei biciclete cu 20 u.m. În cazul în care cheltuielile
materiale nu se modifică, cheltuielile salariale pot creşte cu 20 u.m. Acest
lucru înseamnă că taxa de 10% a dus la modificarea valorii adăugate cu
33%:
Rpe = (80 – 60)/60 = 20/60 = 33%
Presupunem că se introduc taxe vamale şi asupra importurilor de oţel,
cauciuc etc, de 5%. În acest caz, valoarea cheltuielilor materiale creşte de
la 140 u.m. la 147 u.m., deci valoarea adăugată scade la 73 u.m. În acest
caz, cele două taxe, asupra produsului finit şi asupra materiilor prime, a
determinat modificarea valorii adăugate cu 21,7%:
Rpe = (73 – 60)/ 60 = 13/60 = 21,7%

Exemplul nr.2:
Să presupunem că preţul unui autoturism pe piaţa mondială este de
8000 dolari şi că valoarea componentelor şi pieselor de schimb este de
6000 dolari. Considerăm două ţări: una din ele doreşte să promoveze o
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale
industrie de asamblare în vreme ce cealaltă ţară, care are deja o
asemenea industrie, vrea să dezvolte producţia de componente şi piese de
schimb.
Pentru a încuraja industria autohtonă de automobile, prima ţară stabileşte o
taxă vamală de 25% asupra maşinilor importate, permiţând astfel
producătorilor naţioanli să fixeze un preţ de 10.000 dolari faţă de 8.000 ca
până acum. Ar fi, privind doar aceste cifre, eronat să credem că industria
naţională a primit o protecţie de 25%. Înainte de introducerea taxei vamale,
asamblarea automobilelor se putea realiza în ţară numai dacă costul
acesteia nu depăşea 2.000 dolari (diferenţa între preţul de 8.000 pentru
automobilul asamblat şi 6.000 pentru piesele componente); după
introducerea taxei, asamblarea se poate face la un cost care ajunge la
4.000 dolari (diferenţa între preţul de 10.000 dolari şi costul pieselor
detaşate). Aceasta înseamnă că taxa vamală de 25% a asigurat
producătorilor o rată a protecţiei efective de 100%.
Să presupunem acum că a doua ţară doreşte să încurajeze producţia
internă de piese de schimb şi impune o taxă vamală de 10% asupra
importului acestora: costul pieselor de schimb se modifică de la
6.000 dolari la 6.600 dolari. Chiar dacă ţara nu face nici o modificare în
taxele vamale asupra maşinilor asamblate, de acum devine mai puţin
avantajos pentru industria autohtonă să asambleze local componentele.
Înainte de introducerea taxei vamale, asamblarea locală a componentelor
se putea face la un cost de 2.000 dolari ( 8.000 – 6.000), în vreme ce, după
introducerea taxei vamale, valoarea acestei activităţi scade la 1.400 dolari
(8.000 – 6.600). În consecinţă, taxa vamală asupra componentelor asigură
o protecţie pozitivă pentru producătorii de componente şi una negativă, de
–30% (-600/2.000), la nivelul industriei de asamblare.
Pe baza unor raţionamente asemănătoare, au fost puse la punct formule
de calcul, menite să măsoare rata protecţiei efective.
Astfel, o primă modalitate de calcul reţine faptul că rata protecţiei efective
reprezintă:
Rpe = (Vat – Va)/Va
unde: Vat reprezintă valoarea adăugată în cazul introducerii de taxe
vamale, iar Va, valoarea adăugată realizată înainte de introducerea taxelor
vamale.
 Fundamentele comerţului internaţional
Rpe se mai poate determina şi după formula:
Rpe = (Vf x Tf - VmpTmp) / Vf – Vmp,
unde Vf reprezintă valoarea produsului finit, Tf taxa vamală asupra
produsului finit, Vmp valoarea materiei prime, Timp taxa vamală asupra
materiei prime.

Factorii care influenţează Rpe3:

1. Rpe variază direct proporţional cu taxa vamală asupra produsului finit şi
invers proporţional cu taxele vamale asupra materiilor prime.
Exemplu practic:
‰ Produsul finit importat are o valoare de 100 dolari. Materia primă
reprezintă 20%. Taxa vamală asupra produsului finit este de 10%,
iar asupra materiilor prime de 0%.
Rpe = ( 100 x 10% - 20 x 0%) / 100 – 20 = 10/ 80 = 12,5%
‰ Materiile prime se taxează cu 5%.
Rpe = (100 x 10% - 20 x 5%) / 100 – 20 = 11,25%

2. Dacă taxele vamale asupra materiei prime depăşesc taxele vamale

asupra produsului finit ( caz extrem de rar în practica internaţională),
Rpe va fi mai mică decât rata protecţiei nominale sau chiar nulă.
‰ Taxa vamală asupra materiei prime creşte la 20%.
Rpe = (100 x 10% - 20 x 20%) / 100 –20 = 7,5%

3. Dispersia tarifară ( diferenţa între nivelul taxelor vamale pe grupe de

produse, în funcţie de gradul lor de prelucrare: materii prime, semifinite,
produse finite) influenţează direct proporţional Rpe (creşte dispersia,
creşte şi pe invers).
‰ Taxa vamală asupra produsului finit scade de la 10% la 8%, iar
asupra materiilor prime de la 5% la 0%.
Dispersia tarifară în to: Do = 10% - 5% = 5%

3 N. Sută, Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, vol.I, Editura Independenţa Economică, 1999,
p. 105-107
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale
Dispersia tarifară în t1: D1 = 8% - 0% = 8%
Rpe 1 = (100 x 8% - 20 x 0%) / 100 –20 = 8/80 = 10%

4. Ponderea manoperei (gradul de prelucrare) influenţează invers

proporţional Rpe.
‰ În exemplele anterioare, manopera reprezenta 80%.
Să considerăm că manopera reprezintă 60%, taxa vamală asupra
produsului finit fiind tot de 10%. Constatăm că în formula folosită de noi,
valoarea numitorului scade, deci valoarea câtului va creşte.
Rpe = ( 100 x 10% - 40 x 0%) / 100 – 40 = 10 – 0/ 60 = 16,6%
Astfel, prin modificarea ponderii manoperei, în sensul scăderii/creşterii
gradului de prelucrare la produsul respectiv, în condiţiile menţinerii
aceloraşi taxele vamale asupra produsului finit, sporul valorii adăugate,
deşi este acelaşi în valoare absolută, se compară cu o valoare mult mai
mică/mare decât în perioada precedentă, ceea ce determină
creşterea/reducerea Rpe.

4.4 Crearea şi deturnarea de comerţ

Crearea unui bloc regional (uniune vamală şi, în mai mică măsură, zonă de
liber schimb) generează anumite modificări ale fluxurilor comerciale.
Îi revine lui Jacob Viener4 meritul de a fi elaborat teoria uniunilor vamale,
arătând că apariţia uniunilor vamale poate determina atât apariţia unor
efecte pozitive, cât şi negative pentru fluxurile comerciale internaţionale.
Asemenea predecesorilor săi, Viener a trebuit să simplifice realitatea,
pornind de la ipoteze extrem de simplificatoare.
Ulterior teoria sa a fost completată5. În viziunea altor economişti
(R.G. Lipsey şi K. Lancaster), generalizarea liberului schimb la scară

4 J. Viener, The Custom Union Issue, New York, Carnegie Endowment for International Peace, 1950
5 J. Meade, The Theory of Custom Union, Allen and Unwin, 1953, R.G. Lipsey, The Theory of Custom Unions.
A General Equilibrium Analysis, Weidenfeld and Nicolson, 1970 etc.
 Fundamentele comerţului internaţional
mondială poate duce la realizarea unui “optim economic deplin”, în timp ce,
liberalizarea comerţului internaţional numai la scară regională sau
subregională, prin crearea de uniuni vamale, la realizarea aşa-zisului
“optim de gradul doi”, reprezentând “răul cel mai mic”.
Contribuţia esenţială a lui I.Viener constă în introducerea noţiunilor de
“creare” şi “deturnare” de comerţ. Abordarea sa este una statică, care nu
ţine cont de reacţiile cererii şi ale ofertei şi nu ia în calcul decât un singur
produs, independent de altele.
Crearea de comerţ reprezintă efectul benefic al creării de uniuni vamale.
Ea apare în cazul în care o ţară, care producea ineficient un anumit produs
(costuri mari), ajunge, ca urmare a apariţiei unei uniuni vamale, să importe
produsul respectiv dintr-o ţară membră, în condiţii de eficienţă ridicată.
Deoarece produsul nu era importat din afară înainte de crearea uniunii
vamale, ţările care nu sunt membre ale acesteia nu sunt afectate.
Prin creare internă de comerţ, Iacob Viner înţelege apariţia de noi fluxuri
comerciale în cadrul uniunii vamale, prin care sunt înlocuite sursele mai
puţin eficiente cu unele mai avantajoase sub raportul costurilor. Atunci când
fluxurile mai puţin eficiente din interiorul uniunii vamale sunt înlocuite cu
fluxuri mai eficiente din afară, fenomenul poartă numele de creare externă
de comerţ.
Deturnarea de comerţ reprezintă efectul nedorit al apariţiei uniunilor
vamale. Apare atunci când o ţară, care importa anterior un produs de la
una din ţările rămase în afara spaţiului integraţionist, se reorientează către
una din ţările membre, ţară ale cărei produse au devenit eficiente în urma
includerii în uniunea vamală. Prin reducerile discriminatorii de taxe vamale,
ţările ne-membre pierd pieţe în favoarea unor producători mai puţin eficienţi
dintr-o ţară membră, ceea ce duce la reducerea eficienţei la scară
mondială, ca urmare a faptului că a apărut o deturnare a comerţului, de la
surse care aveau costuri mai reduse spre altele, care au costuri mai mari.
Deturnarea sau devierea sau reorientarea de comerţ reprezintă înlocuirea
surselor mai eficiente (sub aspectul costurilor) din afara uniunii vamale cu
surse mai puţin eficiente din interior. Acest lucru a devenit posibil prin
liberalizarea schimburilor în interiorul uniunii vamale şi instituirea unor
măsuri protecţioniste faţă de terţi.
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale
I.Viener a arătat faptul că apariţia uniunilor vamale generează atât efecte
de creare, cât şi de deturnare de comerţ, efectul net fiind dat de diferenţa
dintre acestea. Astfel, dacă uniunea vamală domină efectele de creare de
comerţ, acest lucru contribuie în mod pozitiv la liberalizarea comerţului
internaţional, iar dacă domină efectele de deturnare, acest lucru va avea o
influenţă nefavorabilă asupra fluxurilor comerciale internaţionale.
Ipotezele simplificatoare
Teoria lui Viener porneşte de la următoarele ipoteze simplificatoare6:
¾ Trei ţări, A, B şi C; A şi B formează o uniune vamală, C reprezintă
terţii;
¾ Ţara C este şi cea mai eficientă;
¾ Costurile de producţie sunt constante şi oferta nelimitată;
¾ Nu se precizează nivelul taxelor vamale suprimate.

CA OA
P4

P’4 u
CB OB
P3
P3 x z
f e
P2
y

P1

Cb QE Ob O2 O3 O4 QE C4 C3 C2
ţara B ţara A

Figura 5 Efectele creării unei zone de liber schimb

6 C. Neme, Economie internationale. Fondements et politiques, Litec, 1996, p. 81

 Fundamentele comerţului internaţional
Raţionamentul vizează o piaţă cu un singur produs, considerat ca
independent de pieţele altor produse, deci în echilibru parţial. Preţul
mondial este P1.
Se disting două situaţii:
• Cazul în care nu există relaţii comerciale cu alte ţări
Înainte de crearea UV, preţul (incluzând taxa vamală) era P2 în ţara B şi P4
în ţara A. Preţurile coincideau cu preţurile de echilibru, deci nu se realiza
import.
După realizarea UV, consumul creşte în ţara A de la C3 la C2, iar producţia
scade. În ţara B, se produce cantitatea Ob, se consumă Cb şi se exportă
CbOb către ţara A. Acesta este efectul de creare de comerţ, care se
descompune în efectul asupra producţiei, x, şi asupra consumului, z.
Efectul total este x+u+z, suprafaţă egală cu importul Q3C3 multiplicat de
scăderea preţului P4P3.
În ţara B, se produce o creştere de preţ, de la P2 la P3, care determină o
pierdere pentru consumatori, e. Există şi un efect asupra producţiei şi
asupra consumului, dar, pentru ţara B, pierderea consumatorilor este mai
mult decât compensată de încasările din exportul producătorilor şi astfel
ţara B câştigă.
În total a existat: o compensare pentru A, câştig pentru B, iar restul lumii nu
este afectat, pentru că nu existau relaţii cu cele două ţări, nici înainte, nici
după crearea UV. Efectul de creare este deci covârşitor.

• Cazul în care există relaţii comerciale cu ţări terţe

Presupunem că preţul iniţial (inclusiv taxa vamală) în A este P’4, mai mic
decât P4, iar în B rămâne tot P2. În vreme ce situaţia din ţara B rămâne
aceeaşi, cea din ţara A se modifică. Astfel, cantitatea consumată, OC’4,
este furnizată în parte de producţia internă, OO’4 , şi în parte de importurile
din restul lumii, O’4C’4, încasările vamale fiind O’4C’4 x P1P’4 .
Formarea UV generează un dublu efect:
¾ un efect de producţie, producţia internă scăzând de la O4 la O3
(triunghiul X);
¾ un efect de consum, consumul creşte de la OC’4 la OC3 (triunghiul Z).
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale
Cele două triunghiuri, X + Z, reprezintă efectul de creare de comerţ.
Dar ţara A nu mai importă din restul lumii, unde preţurile sunt mai mici, ci
de la partenerul său B, cu preţuri mai mari decât preţurile mondiale, dar
devenite competitive prin dispariţia taxelor vamale. Acest lucru implică o
cheltuială suplimentară, reprezentată prin O’4C’4 x P1P3, această zonă
corespunzând deturnării de comerţ.
Pentru ţara A trebuie comparată amploarea celor două efecte. Pentru ţara
B, ca şi în situaţia anterioară, există numai un efect de creare de comerţ.
Pentru restul lumii, crearea uniunii duce la o restrângere a schimburilor
comerciale (vezi figura 4).
În concluzie, se înregistrează următoarea situaţie:
ƒ suma algebrică a celor două efecte pentru A;
ƒ câştig pentru B;
ƒ pierdere pentru restul lumii.
Zona de liber schimb
Înainte de formarea zonei de liber schimb:
¾ B produce şi consumă OQ la preţul P2 şi nu face nici un fel de
importuri;
¾ A produce OO4 şi consumă OC4 la preţul P4, A va importa
diferenţa O4C4 din restul lumii, la preţul P1; încasările fiscale sunt
z + u.
După formarea zonei de liber schimb:
¾ Oferta zonei, OQ + OO2 la preţul P2, este inferioară cererii din
zona OQ+OC2, dar diferenţa O2C2 este mult mai mică decât
capacitatea de ofertă a ţării B la acest nivel de preţ, deci B va
exporta spre A această diferenţă, O2C2, la preţul P2 şi va importa
pentru sine OQ, din restul lumii, la un preţ mai mic, P1. Cu alte
cuvinte, preţul de echilibru în zonă va fi egal cu preţul cel mai mic
al celor doi parteneri, înainte de formarea ZLS.
¾ În ţara A, expansiunea comercială, respectiv crearea de comerţ
(trade creation), se regăseşte în efectul pentru producţie,
reprezentat prin triunghiul x şi în efectul pentru consum,
 Fundamentele comerţului internaţional
triunghiul z. Efectul de deturnare este reprezentat de y,
reprezentând deturnarea importului O4C4 în favoarea
partenerului.
¾ În ţara B, creşterea încasărilor vamale este reprezentată de
dreptunghiul a, care corespunde câştigului înregistrat de ţara B,
care reexportă spre A ceea ce importă la un preţ scăzut de pe
piaţa mondială.
¾ Restul lumii câştigă de asemenea, pentru că exportă spre B mai
mult decât înainte spre A (OQ este mai mare decât O4C4), iar
ţara A importă la un preţ mai scăzut. Prin urmare, toată lumea
are de câştigat.
Uniunea vamală
În cazul în care A şi B formează o uniune vamală, preţul corespunzător
tarifului vamal comun reprezintă o medie a preţurilor anterioare. În cazul
nostru, considerăm că P3 reprezintă media aritmetică a preţurilor P2 şi P4.
Efectele de creare, X + Y, (efectul de producţie şi efectul de consum) sunt
superioare efectului de deturnare, Z, dar inferioare situaţiei înregistrate în
cazul zonei de liber schimb.
Consumatorii din B înregistrează o mică pierdere, (triunghiul f), iar
producătorii, o alta, (triunghiul e). În plus, uniunea nu are nevoie să recurgă
la importuri.
În concluzie, câştigul total este mai mic decât în cazul precedent.

Pentru a realiza şi mai bine diferenţele între conceptele de mai sus,

prezentăm în continuare un prim exemplu în care consumatorii francezi, în
urma creării unei uniuni vamale între Franţa şi Germania, vor prefera să
achiziţioneze biciclete germane, produse mai eficient.

Franţa Germania SUA

Preţul producătorului 80 dolari 70 dolari 100 dolari
Taxa vamală aplicată 0 20 dolari 20 dolari
Preţul de vânzare în Franţa 80 dolari 90 dolari 120 dolari
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale
Producătorul cu cele mai ridicate costuri sunt SUA, care nici nu au pătruns
pe piaţa franceză sau germană, unde preţurile sunt mai mici. Prin crearea
unei uniuni vamale între Franţa şi Germania, taxele vamale aplicate de
francezi asupra bicicletelor germane devin zero, consumatorii francezi
preferând aceste biciclete, de 70 dolari, bicicletelor locale, de 80 dolari.
Între Franţa şi Germania este astfel evident efectul de creare de comerţ;
SUA nu au fost afectate negativ de apariţia acestei uniuni vamale,
deoarece nici anterior nu aveau în Europa o piaţă de desfacere, deci nu au
pierdut nimic.

În exemplul următor este prezentat efectul fenomenului de deturnare de

comerţ.

Franţa Germania SUA

Preţul producătorului 120 dolari 100 dolari 90 dolari
Taxa vamală aplicată 0 dolari 20 dolari 20 dolari
Preţul de vânzare în Franţa 120 dolari 120 dolari 110 dolari

Conform datelor din tabel, în perioada to, când fiecare ţară aplica taxe
vamale faţă de terţi, în mod nediscriminatoriu, consumatorii francezi
achiziţionau biciclete americane ( 110 dolari faţă de 120). În t1, prin crearea
uniunii vamale între Franţa şi Germania, producătorii americani pierd piaţa,
în faţa bicicletelor germane (100 dolari faţă de 110). Acest lucru înseamnă
că producătorul cel mai eficient a fost eliminat de unul mai puţin eficient
prin efectul discriminatoriu al taxelor vamale. Se înregistrează astfel o
deturnare de comerţ dinspre SUA spre Germania. În concluzie7:
¾ cele mai bune situaţii de creare comerţ se întâlnesc atunci când
cererea de import are o elasticitate ridicată, iar costurile ţărilor
membre sunt la fel de joase ca şi în restul lumii;
¾ situaţiile de deturnare de comerţ se întâlnesc atunci când cererea
de import este inelastică, iar costurile în interiorul noii uniuni vamale
sunt mai ridicate decât în restul lumii.

7 P. Lindert, op.cit., p. 177

 Fundamentele comerţului internaţional
Probleme pentru reflecţie

1. Ţara Pământurile natale este gata să încheie un acord privind

realizarea unei zone de liber schimb cu ţara Pământurile străinătăţii.
Înainte de realizarea uniunii, Pământurile străinătăţii importau
10 milioane tranzistoare din afara ţării, cu 100 dolari şi un tarif de
30 dolari pentru fiecare tranzistor. Preţurile interne pentru realizarea
unui tranzistor erau de 110 dolari în Pământurile străinătăţii şi
130 dolari în Pământurile natale.
a. După realizarea zonei de liber schimb, care va fi costul,
pentru Pământurile natale, a deturnării de comerţ către
Pământurile străinătăţii ?
b. Care ar trebui să fie nivelul importurilor realizate de
Pământurile natale din alte zone, pentru a compensa costul
deturnării de comerţ ?
2. La un moment dat, într-o anumită ţară, se importă televizoare, taxa
vamală fiind de 30%. În interior, televizorul se realizează cu un preţ
de 6 milioane lei, din care 45% reprezintă componentele, iar restul
manopera (se consideră profitul egal cu zero).
a. Să se determine rata protecţiei efective în cazul în care taxa
vamală la importul de televizoare creşte la 50%.
b. Care va fi rata protecţiei efective în cazul în care se introduc
taxe vamale şi asupra componentelor, de 10%?
3. Construiţi un exemplu pentru a demonstra influenţa dispersiei
tarifare asupra ratei protecţiei efective.
4. În situaţia aderării României la UE, comentaţi efectele de creare şi
deturnare de comerţ care se vor manifesta, pentru fiecare din cele
două părţi.
5. Construiţi un exemplu pentru a demonstra efectele de creare şi
deturnare de comerţ. Comentaţi situaţia aleasă.
 Protecţia tarifară, instrument al politicii comerciale

Bibliografie orientativă

KRUGMAN, P. Economie Internationale, Ed. Du Boeck, 1997

OBSTFELD, M.,

LINDERT, P.H. International Economics, Ed. Irwin, 1986

LIPSEY, R.G. The Theory of Custom Unions. A General

Equilibrium Analysis, Weidenfeld and Nicolson,
1970

MEADE, J. The Theory of Custom Union, Allen and Unwin,

1953

MIRON, D. Politici comerciale, Bucureşti,Editura Luceafărul,

2003

NEME, C. Economie internationale. Fondements et

politiques, Litec, 1996

RUJAN, O., Teorii şi modele în comerţul internaţional,

Bucureşti, Editura All, 1995

SUTĂ, N. Comerţ internaţional şi politici comerciale

SUTĂ-SELEJAN, S. contemporane, Bucureşti, Editura Economică,
2003

VIENER, J. The Custom Union Issue, New York, Carnegie

Endowment for International Peace, 1950