Ştiinţa politică a fost mai mult preocupată de procesul de formulare a politicilor publice,

căutând să găsească o explicaţie pentru următoarele întrebări:

■ care sunt motivele pentru care anumite probleme sunt calificate ca fiind publice, în
timp ce altora li se neagă această calitate?
■ cum şi pentru ce motive guvernele includ anumite probleme publice pe agenda lor, în
timp ce pe altele le exclud?
■ cum sunt definite anumite probleme publice?
■ cum şi pentru ce motive guvernele tind să aleagă anumite căi de acţiune, să folosească
anumite instrumente?
* cum şi pentru ce motive se aleg anumite scheme de implementare şi se preferă anumite
criterii de evaluare?
■ cum şi pentru ce motive se menţin anumite politici, în timp ce la altele se decide să se
renunţe sau să fie modificate?
Pe de altă parte, din punct de vedere economic, ingineria sistemelor matematice se pretinde
a se încorpora în procesul de deliberare şi decizie publică, astfel încât informaţia şi metodele
analitice permit ca implementarea procesului să se desfăşoare după opţiunile politice. Concret
este vorba de a aplica decizia la politicile publice, de a viza optimizarea matematică a
problemelor şi de a analiza efectele intervenţiei publice în transformarea acestor probleme.
Aceste două orientări, ştiinţa politică şi ingineria sistemelor matematice, răspund în
esenţă unor preocupări diverse ale administraţiei publice, prima este interesată mai mult de
proces în sine, iar a doua, mai mult de conţinutul lui politic.
Politica publică (public policy), ca disciplină ştiinţifică, analizează acele procese de formulare
şi implementare a diferitelor interese publice, utilizate pentru a rezolva probleme specifice legate de
viaţa societăţii,1 Politica publică este, ca urmare, o disciplină ştiinţifică sui-generis care traversează
multe alte discipline ştiinţifice. Ea depăşeşte graniţele ştiinţelor sociale tradiţionale atât prin
structura sa tematică, cât şi prin scopul cognitiv şi prin metodele de investigare utilizate.
Unul dintre elementele-cheie ce caracterizează politica publică drept ştiinţă are în vedere
tensiunea dintre dezvoltarea abstractă a teoriei şi relevanţa practică. Cele mai abstracte teorii sunt
ignorate de cei care iau decizii, fiind considerate drept irelevante pentru problemele lumii reale.
Oamenii de ştiinţă ignoră şi ei unele aplicaţii practice din motive diametral opuse, şi anume ca
acestea nu contribuie la generalizarea şi testarea teoriilor. Prezyworski arăta că scopul analizei
comparative a politicii publice ar trebui să fie înlocuirea numelor de variabile cu numele de ţări
(1971). Acest lucru trebuie să ne facă să ne întrebăm dacă cercetarea realizată în vestul Europei
este relevantă pentru o anumită istorie sau cultură a regiunii, dacă generalizările de nivel înalt
tind să minimizeze diferenţele culturale şi istorice.
Explicarea politicilor se bazează pe două aspecte principale:
■ „ciclul politicilor” explică politicile ca pe o succesiune logică de „paşi” (ex. definirea
problemei, identificarea răspunsurilor alternative, evaluarea opţiunilor, decizia, implementarea,
evaluarea);
■ „analiza politicilor” în stil american, care se bazează pe elaborarea unor metodologii
pentru determinarea rezultatelor unei anumite politici şi pentru a realiza comparaţii între politici
alternative în ceea ce priveşte rezultatele lor. O altă distincţie clasică este cea dintre policy
analysis (analiza politicilor) şi policy design (elaborarea politicilor).
Policy analysis (analiza politicilor) presupune o privire neutră, expertul studiază o politică

1 Martin Potucek, Lance T. Le Loup, „Approaches to Public Policies in Central and Eastern Europe”, in Public
Policy in CEE Theories, Methods, Practices NISPAcee, 2003, p. 19.
publică iară să-şi asume a priori, în mod conştient, vreo alternativă prestabilită, o alegere precisă
şi din mai multe opţiuni posibile. Analiza constă în identificarea tuturor consecinţelor pe care le
implică toate alternativele disponibile sau imaginabile, precum şi în descrierea lanţului de efecte
previzibile. Analiza trebuie să răspundă astfel la două întrebări, şi anume:
■ care sunt alternativele de acţiune imaginabile din punct de vedere politic pe care
actorul guvernamental le poate lua în considerare în situaţia în care se află?