O politică publică este totodată o decizie politică, un program de acţiune, metode şi mijloace

adoptate, o mobilizare a actorilor şi instituţiilor pentru a obţine obiective mai mult sau mai puţin
definite. Analistul poate atunci să se întrebe asupra criteriilor care au stat la baza alegerii, asupra
legitimităţii decidentului sau acţiunii, asupra adaptării mijloacelor la scopuri, asupra calităţii
metodelor, asupra costurilor şi beneficiilor: altfel spus, el ridică întrebări care pot relua filozofia
politică, analiza economică, sociologia organizaţiilor sau psihologia socială. Trebuie amintit că o
mare parte din dezbaterile filozofice şi politice din ultimul deceniu au fost suscitate de „intrarea”
economiştilor în câmpul politic. Fie că ne bucurăm sau că le condamnăm, faptele sunt fapte!
Trebuie amintit aici Lindblom, care afirmă că „esenţialul politicii este economicul, şi grosul
economiei este politica”.
Treizeci de ani de cercetări în noul domeniu al politicilor publice ne dau astăzi o viziune
mai precisă, mai realistă, a statului, a capacităţii sale de a inova sau de a administra, a
constrângerilor interne şi internaţionale care sunt prezente în acţiunea sa, a interacţiunilor care se
stabilesc, a relaţiilor pe care le întreţine cu diferite grupuri.
Totodată, politicile publice ne informează de asemenea asupra decalajelor dintre decizie
şi punerea acesteia în practică, între realitate şi afişajul simbolic sau retoric. Ele ne învaţă că
nondeciziile pot fi tot atât de importante ca şi deciziile sau că tirania angajamentelor poate duce
la veleităţi reformatoare sau la voluntarism politic. Această analiză demistificatoare este întărită
de studii comparative. Acestea pot servi la evaluarea centralizării statului în diferite ţări, a forţei
sau omniprezenţei sale, prin compararea politicilor sale cu acelea ale statelor cu un nivel de
dezvoltare comparabil.
Analiza politicii poate fi atât prospectivă, cât şi retrospectivă. Cu alte cuvinte, se poate
focaliza pe opţiunile pentru viitor sau pe evaluările consecinţelor deciziilor luate în trecut. Se
poate focaliza din plin pe conceptele şi instrumentele de analiză economică, dar, în acelaşi timp,
poate încorpora o varietate largă de abordări sociale, ştiinţifice, şi nu numai. Multe studii au o
orientare cantitativă, în timp ce altele sunt exclusiv calitative. Indiferent de abordare, se utilizează
analiza sistematică pentru indicarea opţiunii politice. Ea opune idei împotriva evidenţelor/datelor
concrete. Testează interfaţa dintre analiză şi valori, dintre finalităţi şi mijloace. Mai mult,
oscilează între analiză şi consultanţă deşi în ultimă instanţă se vrea a contribui cu informaţii utile
la procesul decizional.
Să explorăm pe scurt această ultimă idee pentru ca ea conduce la o chestiune pe care
dorim s-o examinăm - rolul analistului politic. Bardach arată ca analistul are puterea decizională
de a stabili ce anume să facă. Se vede clar din ceea ce el spune că analiza se vrea a conduce la
cea mai bună decizie, una care ar părea naturală oricui după o trecere în revistă a datelor ei. După
forma în care pune problema, dacă deciziile se pot considera drept „dificile sau împovărătoare,
motivul analizei este poate clarificarea insuficientă a elementelor exterioare contextului, lucru pe
care nu-1 poţi spune chiar totalmente despre probabilitatea apariţiei unor probleme serioase de
implementare sau ca un cost imens estimat încă este prea vag sau incert...”. Cu alte cuvinte,
această analiză este incompletă. El chiar admite că este adecvat să se prezinte analiza pur şi
simplu fără consultanţă în prealabil în ceea ce priveşte decizia pe cale de a fi luată, dar în acelaşi
timp o analiză trebuie să indice opţiunea foarte clar. Acest lucru poate fi valabil, dar în acelaşi
timp este posibil şi ca o excelentă analiză să conducă la diferite decizii luate de actori decizionali
diferiţi. Nu în cele din urmă, mulţi analişti politici consideră că este treaba lor să-şi promoveze
constatările şi să urmărească adoptarea recomandărilor lor.
Deciziile politice antrenează un set de judecăţi de valoare care nu sunt susceptibile de o
analiză obiectivă. In acest context este impropriu ca analiştii politici să recomande politica. Acest
lucru îi scoate din „tărâmul” lor de competenţe în arena valorilor competitive.
 Opţiunea analiştilor de a face sau nu recomandări de politică publică depinde, cel puţin
în parte, de ceea ce clienţii doresc. în anumite cadre, există tendinţe puternice de a lăsa aria
politicilor publice oficialilor aleşi, concen- trându-şi munca pe sarcini analitice. Chiar şi atunci
totuşi, când se consideră că corpul legislativ sau politica publică poate avea obiective bine
definite, analiştii pot fi încurajaţi să facă recomandări despre modul cum pot fi promovate
operaţii de programe, selectând mai degrabă acele chestiuni tehnice sau de management decât
probleme de politică. Desigur, pot interveni întrebări dacă aceste sugestii sunt de natură tehnică
sau managerială sau de natură politică.
în alte cazuri, clientul poate, de fapt, să dorească recomandarea politică. Acesta este,
adesea, cazul organizaţiilor de reprezentare a intereselor/avoca- tură. Este tot adevărat că multă
analiză politică este făcută mai degrabă în scopuri academice decât pentru un client anume, iar
scolasticii se pot simţi chiar liberi să facă recomandări bazate pe analizele lor.
La rândul lor, Weimer şi Vining subliniază importanţa valorilor sociale în analiza politicilor
publice. Valorile sociale pot interveni chiar şi atunci când sfaturile par simple previziuni. Studiind
consecinţele politicilor dincolo de cele care îl afectează pe client, analistul atribuie automat o
anumită valoare bunăstării celorlalţi. O bună analiză a politicilor publice constituie o viziune cât
mai cuprinzătoare a consecinţelor şi valorilor sociale.
Intr-un studiu efectuat de 166 de analişti de politici publice care lucrează pentru agenţii federale
din SUA, Amold Meltsner a examinat activitatea şi variaţiile de rol ale analiştilor. El a descoperit
că ei fac diverse lucruri.