THE FLOOD - Șuvoiul

Ideea formatiei The Beach Boys de a realiza o mixtură între ritmul de rock and
roll și stilul melodic al muzicii pop a generat un stil denumit Mersey Sound. Acest
stil a generat în foarte scurt timp un fenomen muzical de proveniență britanică
fără precedent cunoscut sub numele de the flood.

Exista o diferență majoră de concepție între formațiile de rock and roll

americane și cele britanice. Stilul englezesc era unul urban și industrial chiar de
la începutul dezvoltării sale iar cel american unul rural cu influențe din middle
west și sud.

În anul 1963 Londra era o capitală industrializată în care domnea un entuziasm

și o anumită prosperitate însă avea și o anumită categorie socială de tineri cu
probleme și idei revoluționare ceea ce reprezenta prețul plătit de Marea Britanie
pentru începutul erei celei mai industrializate metropole europene. În anii 60
Anglia avea deja o tradiție în importul muzicienilor de blues americani și devine
în scurt timp centrul industriei muzicale europene. O altă diferență majoră
dintre cele două genuri muzicale, cel american și cel britanic a fost generată de
concepția publicului asupra noului fenomen cultural. În timp ce americanii
promovau gustul către personalități individuale, britanicii preferau conceptul de
grup muzical. DPDV filozofic, rock and Roll-ul american transforma sensul
frustrării colective a tinerelor generații în cult al personalității în timp ce rock
and roll-ul britanic transforma sensul frustrării tinerei generații într-un concept
de grup social. În concluzie, britanicii au cultivat conceptul de grup.

Primele formații de rock and roll britanic au fost Yardbirds și Roling Stones, în
timp ce The Beatles au generat rock-ul melodios și au creat noul mainstream al
muzicii noii generații.

Deși nu a avut succesul celor de la Beatles, prima formație care a reunit

conceptul îmbinării muzicii de rock and roll cu fraze melodice tipice muzicii pop a
fost Beach Boys. Grupul american a fost înființat în anul 1961 de către frații
Brian, Denis și Carl Wilson , vărul acestora Mike Love și prietenul lor Al Jardine.
Grupul devine în scurt timp popular în Statele Unite datorită aranjamentelor
vocale armonice și a promovării spiritului din sudul californiei care promova
surfing-ul, mașinile frumoase și spiritul romantic. Piesele acestora, Don,t Worry
Baby – 1964, I Get Around – 1964, Help Me Rhonda – 1965 dar mai ales Good
Vibrations – 1966 devin șlagăre ale tinerei generații americane. Good Vibrations
a fost primul hit care a utilizat preponderent sunet electronic al celor de la Beach
Boys.

Cel mai popular grup al perioadei anilor 1963 – 1968 a fost fără îndoială The
Beatles.

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock
care a urmat.[1][2] Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney
(vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă
generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu,
"The Beatles" este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, [3]
contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.[4]

În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările
lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea
ascultătorilor inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de
muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este
vorba de activism politic.

În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari
artiști ai tuturor timpurilor.[5] În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The
Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960.

n 1954, John Lennon, elev la Quarry Bank High School, reunind pe câțiva dintre colegii de
școală, formează grupul "The Quarrymen".

Paul McCartney l-a cunoscut pe John Lennon pe 6 iulie 1957 și a intrat în formația acestuia, după
ce l-a impresionat pe John cu partitura unei versiuni propii după un cântec la modă al lui Eddie
Cochran. McCartney l-a recrutat, un an mai târziu, pe George Harrison, amicul său de școală în
vârstă de numai 15 ani, care se făcea admirat pe atunci pentru deosebitele sale evoluții solistice la
chitară. Trupa s-a despărțit pentru scurt timp după care s-a reunit. Grupul suferă mai multe
schimbări atât ca nume (odată cu venirea lui George formația a primit numele "Moondogs", apoi
"John And The Moondogs", apoi "Silver Beatles") cât și ca membri și devine în cele din urmă în
1960, The Beatles.

Numele formației a fost ideea lui Stuart Sutcliff (atunci membru al formației) și a fost inspirat din
numele formației lui Buddy Holly, Crickets („Greierii”). S-a păstrat conceptul de „insectă”
(beetle) și a fost combinat cu conceptul muzical de bătaie a măsurii (beat).
În acea perioadă, la baterie era Pete Best. Cântau într-un mic club numit Casbah; apoi întreprind
un turneu la Hamburg. În decembrie 1961, Brian Epstein devine impresarul lor.

În aprilie - mai 1962, fiind angajați la "Star Club" din Hamburg, cântă ocazional cu bateristul
Ringo Starr (pe numele său adevărat Richard Starkey) din formația Rory Storm and the
Hurricanes.

În august 1962 Ringo Starr este cooptat în trupă; înlocuindu-l astfel pe Best, distribuția Beatles
devine completă. În același an, George Martin, producător al casei Parlophone (membră a EMI),
acceptă, la insistențele lui Brian Epstein, o audiere a "Beatles"-ilor. Este semnat imediat un prim
contract.

La 5 octombrie 1962 formația și-a lansat discul de debut Love Me Do pe partea A și P.S. I Love
You pe partea B. La 26 noiembrie 1963, Beatles înregistrează al doilea disc Please Please Me
care va ajunge numărul doi în topul oficial al Marii Britanii.

Beatlemania (1963-1966)

În decursul anului 1963, discurile formației se statornicesc pe locul întâi din topurile britanice.
Numărul total al discurilor care se vânduseră în acest an, de două milioane și jumătate, constituia
un record în istoria muzicală a Marii Britanii.

În 1966 a urmat ultimul concert în Anglia organizat de publicația New Musical Express, în iulie
turneul în R.F. Germania (primiți triumfal la Hamburg), apoi turneul în Filipine (record al
numărului de spectatori - 100.000) și concert în Japonia.

Discografie (albumele originale din Marea Britanie)

 Please Please Me, 22 martie 1963
 With the Beatles, 22 noiembrie, 1963
 A Hard Day's Night, 10 iulie, 1964
 Beatles for Sale, 4 decembrie, 1964
 Help!, 6 august, 1965
 Rubber Soul, 3 decembrie, 1965
 Revolver, 5 august, 1966
 Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band, 1 iunie, 1967
 Magical Mystery Tour, 8 decembrie, 1967
 The Beatles, 22 noiembrie, 1968
 Yellow Submarine, 13 ianuarie, 1969
 Abbey Road, 26 septembrie, 1969
 Let It Be, 8 mai, 1970

Un alt grup britanic ce avea să facă carieră în aceeași perioadă cu Beatles a fost Roling
Stones. Spre deosebire de Beatles, aceștia au promovat un stil de revoltă mai dură decât al
celor de la Beatles.
Istoric
Legenda spune că în octombrie 1960 Mick Jagger și Keith Richards, foști colegi de
școală, s-au întâlnit pe peronul gării din orașul lor natal, Dartford. Împreună cu Dick Taylor au
format grupul Little Boy Blue & The Blues Boys [5]. Doi ani mai târziu, în iunie 1962, au înființat
trupa The Rolling Stones (după piesa "Rollina"½ Stones Blues", interpretată de Muddy Waters).
La 12 iulie 1962 are loc primul concert la Marquee club din Londra. Grupul era format din Mick
Jagger (voce), Keith Richards (chitară solo), Ian Stewart (pian), Brian Jones (chitară ritmică),
Dick Taylor (bass) și Tony Chapman (tobe). În 1963, casa de discuri Decca și directorul ei
artistic Dick Row, celebru pentru refuzul beatleșilor a înregistrat primul lor single.
În anul 1962 formația era compusă din Mick Jagger - voce, armonică, percuție
Keith Richards - chitară, backing vocals, Brian Jones - chitară, backing vocals, armonică,
percuție Ian Stewart - pian, keyboards, percuție. Între 1963 – 1969 componența era formată din
Mick Jagger - voce, armonică, Keith Richards - chitară, backing vocals, bas, keyboards, Brian
Jones - chitară, backing vocals, armonică, keyboards, percuție, acordeon, slide guitar, pian,
xilofon, clarinet, Bill Wyman - bas, backing vocals, percuție, keyboards și Charlie Watts - tobe,
percuție. Discografia din perioada 1964 1971 include  The Rolling Stones (16 aprilie 1964)
The Rolling Stones No. 2 (15 ianuarie 1965), Out of Our Heads (24 septembrie 1965), Aftermath
(15 aprilie 1966), Between the Buttons (20 ianuarie 1967), Their Satanic Majesties Request (8
decembrie 1967), Beggars Banquet (6 decembrie 1968), Let It Bleed (5 decembrie 1969) și Sticky
Fingers (23 aprilie 1971). A fost unul din cele mai longevive grupuri de muzică pop și a activat
timp de aproximativ 45 de ani.
Un alt grup care a făcut carieră în acea perioadă a fost The Animals condus de muzicianul
alb Eric Burdon. Formația a devenit celebră pentru succesul melodiei The House of the Rising
Sun.
Unele dintre cele mai cunoscute albume au fost The Animals 1964, Animal Tracks 1965, Wind of
Charge 1967 și Love 1968. Ca specific, grupul a fost considerat creativ deoarece a reintegrat
tradiția blues-ului, ideilor tinerei generații britanice a anilor 1964. Ei reușesc să integreze blues-ul
concepției tineretului britanic al anilor 60. Acesta devine o adevărată armă pentru propagarea
ideilor noii generații. De asemenea ei au avansat procesul de identificare al unui cântăreț pop cu
un mare star care se desprinde din rândul maselor largi și devine un adevărat erou al acestora.
Un alt grup britanic cunoscut al perioadei a fost Yardbirds. Deși nu au devenit faimoși
precum contemporanii lor, au avut un rol important în dezvoltarea ulterioară a rock-ului britanic,
deoarece au reușit să dezvolte ceea ce critica de specialitate a denumit importanta momentului.
Yardbirds a stabilit supremația și importanța chitării electrice în rock-ul britanic a dezvoltat
demnitate solourilor de rock prin folosirea elementelor tehnice de coloratură timbrală precum
distorsiunea controlată și tehnica de efect sonor chitaristic denumită feedback. Prin turneul
întrprins în anul 1966 denumit Roger The Engineer grupul a devenit fundația stilurilor care au
urmat și anume garage- rock, acid- rock, hard – rock și progressive – rock. Nu întâmplător, cei
trei membri proeminenți ai formației au creat ulterior propriile proiecte. Eric Clapton a înființat
Cream, Jeff Beck a reunit Jeff Beck Group iar Jimmy Page Led Zeppelin.
Altă formație britanică celebră a fost The Who. Puține trupe britanice au reușit să redea
spiritul rebeliunii noii generații urbane așa cum a făcut-o Who. Piesele I can,t Explain și My
generation au fost adevărate imnuri pentru tineri. Au fost și creatorii unor opere rock precum
Tommy – 1969 și Quadrophenia 1972 – 1973, adevărate piese de rezistență pentru repertoriul
tinerilor generației 1968 – 1973.
Blues-ul american a influențat substanțial stilul de interpretare și tehnica chitaristică a
muzicienilor britanici. Așa cum mărturisea Eric Clapton, în timpul adolescenței a primit cadou un
set de albume cu interpreți de blues americani de culoare în special chitariști. A încercat în prima
fază să le imite stilul interpretativ. După cum mărturisea nu a reușit însă a obținut o nouă manieră
de interpretatre personală a stilului și astfel este unul dintre cei care pune bazele stilului alb
britanic de interpretare a Blues-ului.
Alți doi muzicieni britanici care au fost considerați părinții blues-ului alb au fost John Mayal
și Alexis Corner.
John Mayall, născut în 1933 provine dintr-o familie de muzicieni, tatăl său fiind chitarist de
jazz. Mayall cunoaște încă de mic blues-ul tradițional al chitariștilor de culoare Leadbelly și
Eddie Lang pe care îi studiază. Urmează cursurile universității Manchester College of Art. În
1963 hotărește să se dedice unei cariere muzicale și se stabilește la Londra. Înființează formația
Bluesbrackers care a reunit chitariști celebri precum Eric Clapton, Peter Green, Mick Taylor sau
basistul Jack Bruce. Bluesbrackers a fost considerată o adevărată școală a blues-ului britanic.
Mayall deține o uriașă discografie din care se pot aminti 1965: John Mayall Plays John Mayall, 1966:
Blues Breakers with Eric Clapton, 1967: The Blues Alone, 1968: Blues from Laurel Canyon.
Alexis Korner (19 April 1928 — 1 January 1984) a fost supranumit părintele blues-ului
britanic. Tatăl său era de origine australiană iar mama de origine greacă. Și-a petrecut copilăria
în Franța, Elveția și Africa de Sud. În anul 1940 familia sa se mută la Londra. După război se
apucă să cânte la chitară și pian și în 1949 este cooptat de Chris Barber Jazz Band unde îl
cunoaște pe interpretul de muzicuță Cyril Davies. Aceștia încep să cânte împreunăși realizează
primul album în 1957. În anul 1961 cei doi muzicieni înființează Blues Incorporated grup de
Blues electric. În această formație s-au perindat diverși instrumentiști precum Jack Bruce,
Charlie Watts sau bateristul Ginger Backer. De asemenea Korner are o mulțome de fani din
rândurile muzicienilor tinerei generații precum Mick Jagger, Keith Richards, Brian Jones, Rod
Stewart, John Mayall and Jimmy Page. Toți acești muzicieni au semnalat adesea în interviurile întreprinse
numele lui Alexis Korner ca fiind unul dintre întemeietorii blues-ului britanic și un om care le-a influențat
substanțial dezvoltarea ulterioară ca muzicieni. Se vorbește despre el ca de o adevărată școală de
interpretare.