REFERATE

CONSTITUŢIE ŞI TIPOLOGIE ÎN HOMEOPATIE ŞI

AYURVEDA

RODICA MARIA ONOFREI

Universitatea „Transilvania” Braşov

Rezumat: Înţelegerea stării de sănătate, aprecierea celei sistem logic pe baza însuşirilor fizico-morbide dominante.
de boală cu recunoaşterea relaţiei dintre ele reprezintă Ulterioarele cercetări morfologice şi biologice au
condiţia de bază a vindecării. Aplicarea unei terapii demonstrat valabilitatea unor sisteme de clasificare
eficiente de către homeopat presupune cunoaşterea tipologică a indivizilor.
noţiunii de biotipologie precum şi a denumirii procesului S-a considerat că fiecare individ uman reprezintă
de boală. Ayurveda, ca medicină tradiţională consideră o unitate biologică perfectă cu funcţii şi relaţii
constituţia factor determinant al susceptibilităţii la boală. interdependente şi că nu există fenomen local fără răsunet
O cooperare a profesioniştilor medicinii convenţionale cu general asupra organismului, precum nu există fenomen
practicienii medicinei complementare pot determina general fără expresii locale organice (1). Predominanţa
dezvoltarea unei colaborari interdisciplinare în unei anumite funcţii imprimă individului particularităţi
beneficiul pacientului. anatomice, fiziopatologice şi psihice.
Cuvinte cheie: constituţie, homepatie, ayurveda Cercetările moderne asupra tipologiei umane au
Abstract: The comprehension of the health stage, the fundamentat două postulate:
appreciation of the disease stage with the recognition of - toate particularităţile unui individ uman sunt
the relation between these two, represents the basic determinate în raport cu tipul general
condition of the healing process. Appling a certain - tipurile posibile în ordinea normală sunt limitate ca
therapy by the homeopath practitioner suppose to know număr, ceea ce le fac cogniscibile şi descriptibile (1)
the biotipology concept and besides this the designation Medicina cunoaşte numeroase sisteme de
of the disease process. Ayurveda as a tradiotional clasificare tipologică, fiecare având la bază un criteriu
medicine consider the habit like a determiner of the biologic de diferenţiere a indivizilor.
disease susceptibility. A close cooperation between the Principalele clasificări tipologice sunt;
conventional medicine practitioner and the - tipologia medicamentoasă homeopatică;
complementary medicine practitioner may determine an - tipologia pe bază temperamento-constituţională;
evolution in the interdisciplinary cooperation all in the - tipologia pe bază toxico-infecţioasă.
benefit of the patient. Toate aceste clasificări se regăsesc în
Keywords: constitution, homeopathy, ayurveda homeopatie şi în medicina clasică.
Homeopatia, ca ramură a medicinei holistice,
abordează omul ca un întreg. Ea tratează fiecare organism
În ultimele decenii descoperirile ştiinţifice şi ţinând cont de întreg şi de evoluţia sa dinamică, aplicând
dezvoltarea tehnologiei au produs o incredibil de mare strict individualizat fiecare indicaţie terapeutică. Această
expansiune a cunoaşterii. Cei ce lucrează la frontierele modalitate de abordare a bolnavului, integralist şi
teoretice ale cunoaşterii sunt conştienţi de faptul că pot individualizat este caracteristica specifică medicinei
există adevăruri valide în înţelepciunea antică mai multe primare (16).
decât pot fi depistate de ochiul pur tehnologic (10). O.M.S defineşte starea de sănătate ca acea stare
Medicina este ştiinţa prevenirii, vindecării bolilor şi a caracterizată nu numai prin absenţa bolii, ci şi printr-o
menţinerii sănătăţii. bunăstare fizică, psihică şi socială.
Condiţia de bază în realizarea vindecării o Sănătatea pentru homeopatie este starea de
reprezintă înţelegerea stării de sănătate şi a celei de boală echilibru a minţii, corpului, a întregii fiinţe, o
precum şi relaţia lor. O corectă comprehensiune a necondiţionată stare de bine, perceperea şi integrarea
raportului dintre individual şi general, a noţiunii de corectă a realităţii, abilitatea de a fi în prezent şi de a
constituţie (biotipologie) precum şi înţelegerea dinamicii reacţiona adecvat în orice situaţie printr-o adaptare
procesului de boală sunt indispensabile unei terapii tranzitorie proporţională. Postura adaptativă este părăsită
eficiente. după încetarea stimululuii(14). Starea de sănătate
Medicina a necesitat integrarea diversităţii presupune capacitatea de a metaboliza trecutul prin
aparent infinite a indivizilor sănătoşi şi bolnavi într-un sinteza experienţei individuale şi raportarea la viitor prin
AMT, vol II, nr. 3, 2009, pag. 135
 REFERATE
scopuri şi idealuri. Aceasta se realizează printr-un
echilibru psihologic. Cu două secole în urmă homeopatia
ajunsese deja la o concepţie modernă asupra sănătăţii şi
bolii înţelegând că nu numai fizicul este răspunzător de
geneza bolii, ci şi psihicul.
Printre terapiile complementare ea este o metodă
simplă, sigură, eficientă necostisitoare şi acceptată
actualmente de lumea medicală.
Homeopatia modernă îşi explică funcţionarea
organismului ca fiind datorată unor câmpuri bioelectrice
“forţa vitală” ce pot fi influenţate de energiile subtile ale
remediilor potenţate. Aceste remedii, prin energiile
inerente dinamizărilor succesive şi la potenţe la care nu
mai vorbim de substanţă stabilesc o rezonanţă cu forţa
vitală a organismului putând iniţia vindecarea (14).
Faptul că există mai multe clasificări tipologice
nu presupune subestimarea valorii principiului tipologic,
din contră oricare poate fi adaptat şi considerat ca
îndreptar în activitatea practică medicală.
Pentru homeopaţi clasificarea tipologică
reprezintă însăşi temelia doctrinară şi terapeutică a acestei
modalităţi de considerare a pacientului. Tipologia curentă
fără care nu s-ar putea practica homeopatia, este cea pe
bază medicamentoasă.
Aceasta este întemeiată prin analogia dintre
tipurile de indivizi şi tabloul clinic rezultant al intoxicării
cu diverse substanţe medicamentoase. S-a ajuns astfel la
identificarea unor tipuri morbide purtând numele
remediului respectiv cu care are cea mai mare asemănare.
Această clasificare este susţinută de două
afirmaţii potrivit cărora fiecărui tip morbid uman îi
corespunde un tip morbid medicamentos. A doua
afirmaţie are valoare terapeutică şi postulează că remediul
ce va echilibra fiziologia organismului este tocmai acea
substanţă medicamentoasă ce a generat boala. Exemple de
tipuri medicamentoase ar fi: obezul Calcarea Carbonica,
timidul Pulsatila, emotivul Ignatia, agitatul Gelsenium
(2,3) etc.
În homeopatie vorbim despre individualizare
deşi în principiu există tot atâtea sindroame individuale
câţi indivizi bolnavi ar putea există (1,9). În realitate nu
există un singur individ ce-ar corespunde sindromului de
exemplu Nux Vomnica ci o multitudine de indivizi
apropiaţi ca şi exteriorizări dar nu identici (1). Fiecare
sindrom homeopatic nu este deci expresia unui individ ci
a unei categorii tipologice ce poartă denumirea remediului
respectiv.
În conduita terapeutică homeopatică, tipologia
aceasta nu este suficientă deoarece în cursul evoluţiei
maladiei un individ poate trece succesiv de la un tip
medicamentos la altul. Deasemenea acelaşi individ
corespunzător unui tip medicamentos poate evolua
îmbrăcând caracteristicile definitorii ale altor tipuri
medicamentoase.
Aceasta a determinat concluzionarea clasificării
tipologică medicamentoasă. Ea este o subunitate minoră
sau o fază morbidă statică aparţinând adevăratei tipologii
bazată pe temperament-constituţie şi toxico-infecţioasă.
Constituţia se referă la aspectul somatic al
AMT, vol II, nr. 3, 2009, pag. 136
indivizilor şi poate varia în limite restrânse însă trebuie
ştiut că un tip constituţional fundamental nu se poate
transforma în altul.
Temperamentul se referă la aspectul funcţional
modificabil şi înglobează totalitatea modalităţilor
reacţionale: fizice (constituţia), psihice (caracterul),
fiziologice (sănătatea), fiziopatologice (starea morbidă).
În concluzie fondul temperamento-constituţional
înglobează ansamblul aptitudinilor personale: fizice,
psihice (fixe şi dinamice), fiziologice, morbide (moştenite
şi dobândite) (1). Fiecare individ se naşte cu o anumită
predispoziţie ereditară de a funcţiona şi reacţiona.
Cunoaşterea tipologiei temperamento-constituţionale
permite înţelegerea particularităţilor ce diferenţiază
fiinţele umane din punct de vedere reacţional sau evolutiv
şi dezvăluie anumite predispoziţii morbide.
Predispoziţiile morbide sunt predeterminate: “nu
oricine poate face o maladie ci numai cel predispus.
Reacţiile morbide ale unui bolnav nu sunt decât
exagerarea reacţiilor sale normale, obişnuite” sublinia
Dr.L. Vanier (19).
Clasificarea tipologică temperamentală morbidă
pe baza dominaţiei funcţionale clinice aparţinând lui von
Grauvogl este: oxigenoidă, hidrogenoidă,
carbonitrogenoidă. Oxigenoidul corespunde
temperamentului sanguinic şi bilios caracterizat prin
exagerarea oxidaţiilor şi metabolismului. Corespunde
unui tip: emaciat, excitabil, cu tendinţe la curbatură
febrilă şi afecţiuni ameliorate la aer rece. Principalele
remedii homeopatice sunt: Iodum, Arsenicum Album,
Phosphorus etc. Hidrogenoidul corespunde
temperamentelor sanguinic şi limfatic. Este un individ:
palid, lent, sensibil la răceală, predispus la edeme cu
maladii ce evoluează în pusee. Principalele remedii sunt:
Natrium Muriaticum, Dulcamara, Calcarea Carbonica etc.
Carbonitrogenoidul corespunde temperamentului nervos
predispus datorită încetinirii schimburilor nutritive: gutei,
reumatismului, astmului, dermatozelor, psihozelor etc şi
are ca remedii diatezice: Carbo Vegetabilis, Lycopodium,
Graphites (1).
Clasificarea tipologică mai modernă aparţine
homeopatului L. Vanier ce clasifică constituţionalul în:
carbonic, fosforic, fluoric. Carbonicul este un individ
rigid, cu ţinută dreaptă, cu mers ţeapăn, gesturi sobre,
răbdător, tenace, meticulos şi care se impune prin
autoritate. Este un individ masiv cu oase mari, de statură
scundă-medie, cu antebraţ şi braţ în repaus făcând un
unghi obtuz deschis înainte. Este rezistent la oboseală şi
boală şi reprezintă tipul constructorului echilibrat.
Fosforicul este un individ zvelt, nervos, vioi, friguros, cu
mers suplu şi elegant. Este un sensitiv delicat ce oscilează
psihic între exaltare şi depresie. Aspectul fizic este
longilin, facies expresiv, cu un farmec aparte, antebraţul
şi braţul în hiperextensie este rectiliniu. Dominanţa
mişcărilor este eleganţa, distincţia atitudinii şi gesturilor
armonioase. Este tipul creator de vis şi poezie. Fluoricul
esenţialmente instabil, cu gesturi dezordonate, este un tip
dezechilibrat în activitatea şi pe plan fizic-psihic.
Morfologic are oase groase, deformate, sistem venos bine
 REFERATE
reprezentat, laxitate articulară şi ligamentară iar antebraţul
şi braţul în hiperextensie formează un unghi obtuz deschis
înapoi. Este tipul intuitiv cu ţâşniri geniale.
Tipologiile pe bază toxico-infecţioasă referitoare
la influenţa diverşilor morbogeni asupra terenului
biologic individual sunt aceleaşi ca şi în 1828 când au fost
descrise de S. Hahnemann. Hahnemann a oferit medicinei
o sinteză a maladiilor în raport cu terenul toxico-infecţios
pe care acestea se dezvoltă şi evoluează. El a concluzionat
că originea maladiilor se găseşte în una dintre marile
diateze fundamentale: sifilis, sicoza, psora, tuberculoza şi
că organismul poate deveni receptiv dezvoltării unui
anumit grup de maladii.
Maladiile acute şi cronice cu care ne confruntăm
în succesiunea vieţii reprezintă izbucniri morbide ale
aceluiaşi substrat diatezic (9). Duprot evidenţia că există o
doctrină a patologiei generale bazată pe observaţii foarte
întinse care consideră logica maladiilor drept manifestare
discontinuă ale unei morbidităţi cronice preexistente.
Tuberculinismul sau diateza tuberculoasă este o
stare de intoxicare şi receptivitate a organismului pe care
se poate instala la un moment dat tuberculoza. Diateza
poate fi ereditară sau dobândită. Impregnarea
tuberculoasă ereditară corespunde constituţiei fosforice
descrisa de Vanier. Pe acest teren se dezvoltă o sumă de
afecţiuni precum: rujeola, răceli frecvente, bronşite
repetate, tuse convulsivă etc. Remediile homeopatice
sunt: Phosphorus, Iodum, Natrium Muriaticum,
Arsenicum Album etc.
Diateza sifilitică este o diateză dobândită sau
moştenită. Impregnarea ereditară se traduce prin
constituţia fluorică. Fondul diatezic sifilitic constituie
teren de apariţie şi evoluţie a unor afecţiuni: scarlatina,
angine repetitive, întârzieri în creştere. Remediile
homeopatice sunt: Mercurius, Aurum, Platina etc.
Sicoza este consecinţa vaccinozei, în particular
celei anti-variolice sau gonoreei şi poate fi dobândită sau
ereditară predispunând la malformaţii cutaneo-mucuoase
proliferante, veruci, polipi, papiloame etc. Remediile
homeopatice sunt: Thuya, Causticum, Dulcamara,
Natrium Sulfuricum etc.
Psora este o diateză complexă fără
corespondenţă în medicina clasică ce poartă semnatura
profundă a eredităţii şi poate să apară şi să dispară brusc
în cursul vieţii individului. Se exteriorizează prin
manifestări funcţionale şi lezionale apărute spontan.
Maladiile dezvoltate pe teren psoric sunt: dermatoze,
astm, hemoroizi sau alternanţe morbide (apariţia unei
furunculoze poate coincide cu stoparea evoluţiei TBC).
Remediile homeopatice sunt: Sulfur, Hepar Sulfur, Silicea
etc.
Diateza canceroasă rezultă dintr-o intoxicare
complexă, cronică a organismului la care a contribuit şi
una dintre precedentele diateze prin alterarea rezistenţei
individului şi crearea predispoziţiilor precanceroase.
Neoplasmul trebuie înţeles drept un fenomen tardiv
reacţional al unei stări morbide de origine şi natură
complexă.
Cunoaşterea tipurilor constituţionale
AMT, vol II, nr. 3, 2009, pag. 137
(morfologice), a modului de reactivitate (temperament)
este utilă pentru homeopat deoarece:
- se poate concepe o clasificare a remediilor în funcţie
de constituţia individului
- observarea tipului constituţional permite orientarea
dialogului şi investigaţiilor
- sărăcia acuzelor subiective/obiective cu sesizarea
biotipului constituie premisa indicării unui remediu
- anticiparea posibilităţilor de adaptabilitate a
bolnavului la terapie
- permite profilaxia şi sesizarea deficienţelor
individului
Ayurveda ca şi alte sisteme tradiţionale de
medicină pune un accent special pe constituţia umană.
Toate măsurile de prevenţie şi vindecare a bolilor sunt
formulate în funcţie de constituţia individuală (11,15).
Constituţia individuală este considerată ca factor ce
determină susceptibilitatea sau sensibilitatea la diferite
afecţiuni, modalitatea de manifestare a acestora, modul de
evoluţie a procesului morbid, eventualele complicaţii
precum şi prognoza evoluţiei bolii (5,6,12). De asemenea,
constituţia determină reacţia individului la terapia
aplicată. În medicina ayurvedică cunoaşterea este
fundamentală şi direcţionată pe studiul celor trei umori
fundamentale: vata, pitta, kapha. Descrierea acestora ne
demonstrează că ele formează baza structurii şi
funcţionării întregului organism. Funcţionarea echilibrată
a celor trei elemente menţine procesele vitale dintr-un
organism şi promovează sanogeneza (8,17,18).
Constituţia umorală sau “dosa prakrti” cuprinde
atât trăsăturile fizice cât şi pe cele mentale reprezentând
prin urmare întreaga constituţie psihosomatica a unui om.
Tabelul nr. 1. Clasificări ale constituţiei umane din
punct de vedere ayurvedic (7,17)
Vata Pitta Kapha
Apoplectic - Flegmatic
Saguinic Coleric Flegmatic
Cald / umed Cald / uscat Rece / umed
Tip muscular Cerebral Digestiv
Atletic Cerebral Flegmatic
Vesel, plin de viaţă Impetuos Calm
Carbonic Phosphoric Fluoric
Extrovertit - Introvertit
Neurogenic Vasogenie Histogenie
Acid uric - Colesterol
Importanţa cunoaşterii acestor biotipuri rezultă şi
din faptul că tipul constituţional direcţionează într-o
oarecare măsură reacţiile indivizilor (4).
Cunoaşterea biotipurilor, a modurilor de reacţie
inclusiv a bioritmurilor este utilă medicului homeopat şi
nu numai, spre a şti cum să orienteze anamneza şi
investigaţiile, să prevadă posibilităţile de rezistenţă şi
adaptabilitate a pacientului în cursul tratamentului. În
acelaşi timp ne sesizează punctele nevralgice ale
bolnavului. Este latura cu care homeopatia şi ayuverda
privesc spre profilaxie.
Practic biotipologia, singură este ineficientă spre
 REFERATE

a rezolva un caz, de aceea homeopatia recurge în

permanenţă la individualizare.
Tipologia trebuie considerată ca un element, am
putea spune un simptom alături de alte simptome care
traduc modul de a reacţiona a bolnavului (4).
Cooperarea constructivă dintre adepţii medicinei
convenţionale (clasice) şi cei ai medicinei complementare
pot duce la dezvoltarea unei colaborări interdisciplinare
astfel încât terapiile complementare să fie incluse în
schema de îngrijire a pacientului (13).

BIBLIOGRAFIE
1. Blăjeni C.A – Homeopatia. Teorie şi practică, Ed.
Litera Bucureşti 1994, 271-546
2. Castro Miranda – Homeopathic guide to stress, St.
Martins Press 1996
3. Chappell P. – Vindecarea traumelor emoţionale prin
homeopatie, Ed. Teora 1996, 15-78
4. Chirilă P., Bungeţianu Ghe. – Manual de homeopatie,
Ed. Medicală, Bucureşti 1983, 48-56
5. Doboş A. – Medicina Ayurvedică, Ed. Nirvana col
Satva 1995
6. Dunea G. – Opţiuni alternative, British Medical J
2/1997, 90-91
7. Elby Anna, Hayward I – Ayurveda, Ed. Creative
Publishing International. 2001
8. Godagama Shantha - The Handbook of Ayurveda,
Kyle Cathie; New Edition, 2001
9. Hahnemann S. – The chronic diseases, Jain
Publishers, New-Delhi 1999, 1-82
10. Jayasuriya A – Homeopatie clinică. Cluj-Napoca
Ed.Apimondia, 2000, 551-615
11. Kapoor R. – Ayurveda. Tratat de terapie vol1, Ed.
LVB Bucuresti 1999, 16-22
12. Lad V. - Textbook of Ayurveda: A Complete Guide
to Clinical Assessment: v. 2: A Complete Guide to
Clinical Assessment: v. 2, Ayurvedic Press, 2007
13. Nash E.B – Guide de therapeutique homeopatique,
Ed. Boiron 1984, 28-45
14. Negomireanu M, Telescu Claudia – Homeopatie.
Iniţiere în teoria şi practica homeopatiei clasice.
Timişoara, Ed de Vest 1997, 7-21
15. Onofrei Rodica Maria – Terapii complementare,
volum Curs de Medicina Familiei pentru susţinerea
examenului de medic specialist MF conform ordin
MSF 418/20.06.2001; 1-12
16. Restian A. – Bazele med. de familie. Vol. I. Ed.
Med. Bucureşti 2000 pag. 403-24
17. Tirtha S.S.S – The ayurveda encyclopedia, Ayurveda
Holistic Center Press 1998
18. Udupa K.N, Singh R.H – Manual ayurveda, Ed.
Govidia 1998, 72-79
19. Vannier L. – Typology in homeopathy, Beaconsfield
Publishers 1992, 50-70

AMT, vol II, nr. 3, 2009, pag. 138