HARD-ROCK

LED ZEPPELIN
 Robert Plant (voce)
 Jimmy Page (chitară)
 John Paul Jones (chitară bass, clape)
 John “Bonzo” Bonham (percuție)

[modificare] Discografie
 Led Zeppelin I - 1968
 Led Zeppelin II - 1969
 Led Zeppelin III - 1970
 Led Zeppelin IV - 1971
 Houses of the Holy - 1973
 Physical Graffiti - 1975
 Presence - 1976
 The Song Remains The Same - 1976
 In Through The Out Door - 1979
 Coda - 1982
Pe primul album, considerat de specialiști „sofisticat dar plin de energie”, se regăseau două piese
importante: Communication Breakdown și Dazed and Confused. Al doilea LP a constituit, bineînțeles,
o augmentare în plan componistic și interpretativ a debutului, incluzând și bine-cunoscuta Whole Lotta
Love. Chiar dacă al treilea album (Led Zeppelin III) a avut la bază stilul hard rock, el a inclus piese de
folk, cum ar fi Friends, Gallows Pole, Bron-Y-Aur Stomp, dar și o superbă piesă de blues minor, Since
I’ve Been Loving You.
După aproximativ un an, pe al patrulea album apărea viitorul hit internațional Stairway to Heaven,
una dintre cele mai reușite înregistrări ale grupului. Următorul album, Houses of the Holy, editat în anul
1973, demonstrează dorința formației, de acum cu o popularitate uriașă în întreaga lume, de a explora
cât mai multe și mai diverse stiluri, plecând de la rock-ul plin de vigoare la reggae, pseudo-soul, până
la baladele folclorice. Având parte si de un impresar competent, Peter Grant, formația și-a consolidat o
reputație stabilă în rândul publicului iubitor de muzică rock.
În anul 1974, formația si impresarul său întemeiază casa de discuri „Swan Song” sub auspiciile firmei
„Atlantic Records”. Coloana sonoră a filmului The Song Remains The Same este constituită în principal
din piesele albumului The Song Remains The Same editat în anul 1976. Albumul In Through The Out
Door, a fost, din păcate, ultima realizare a grupului în componența inițială, deoarece, în 1980 moare
bateristul John Bonham. În memoria acestui uriaș și virtuoz muzician, formația înregistrează albumul
Coda, cu ajutorul bateristului Kenny Jones, de la The Who.
În 1980, urmând morții neașteptate a lui Bonham, Led Zeppelin a încetat a exista, iar membrii
principali ai trupei, Jimmy Page și Robert Plant vor începe cariere individuale.

DEEP PURPLE

Direcția Jon Lord: către rock progresiv

Inițial intitulat Roundabout, grupul s-a dorit un ansamblu specializat pe lucrul în studio. Cuprinzându-i
pe Ritchie Blackmore (chitară electrică), Rod Evans (voce), Nick Simper (chitară bas), Jon Lord
(claviaturi) și Ian Paice (baterie), formația evoluează într-un turneu nord-european și apoi lansează
albumul de debut, Shades of Deep Purple (1968). Albumul trece neobservat în patria sa, dar atinge
primele cinci poziții în Statele Unite ale Americii prin preluarea cântecului „Hush” (semnat de
cantautorul american Joe South). A urmat The Book of Taliesyn (1969), lansat numai în S.U.A., unde
intră în clasamente cu o nouă preluare – „Kentucky Woman” de Neil Diamond.[4]
În continuare, grupul experimentează îmbinarea sonorităților hard rock cu muzica orchestrală de tip
cult, în direcția rock progresiv; aceste tendințe sunt datorate claviaturistului de formație clasică Jon
Lord (orgă electronică, clavecin). Albumul eponim al grupului, cunoscut și ca April, este lansat în 1969
de către casa de discuri americană Tetragrammaton Records. După falimentarea acesteia, survenită la
puțin timp după lansare, Evans și Simper sunt concediați. În locul lor vor veni cântărețul Ian Gillan și
basistul Roger Glover. Jon Lord concepe Concerto for Group and Orchestra (1969), care are parte de o
primire modestă din partea publicului.[4]

Direcția Ritchie Blackmore: pionierat heavy metal

La acest moment, chitaristul Ritchie Blackmore preia conducerea formației. El modifică radical
intențiile muzicale exprimate, Deep Purple devenind o pionieră a muzicii heavy metal din Regatul Unit,
alături de Led Zeppelin și Black Sabbath. Componența în care se produce grupul în această perioadă
este numită adeseori „clasică” – acum se scriu cântecele celebre „Child in Time” (1969); „Speed King”
(1970); „Fireball”, „Black Night” (1971); „Smoke on the Water”, „Highway Star”, „Lazy” (1972)[5] și
se lansează discurile Machine Head și Made in Japan (1972). Deep Purple este înscris în Cartea
Recordurilor drept cel mai gălăgios grup din lume.[4]

Cu David Coverdale. Destrămarea Deep Purple

Din 1973, grupul testează mai multe formule, cu un succes la public tot mai scăzut; din această
perioadă se remarcă piesele „Burn”[5] și „Soldier of Fortune” (1974). Formația se desființează în 1976.
În următorii opt ani, foștii componenți ai grupului participă la diverse proiecte. Una dintre cele mai
fructoase colaborări s-a desfășurat între chitaristul Ritchie Blackmore și formația Rainbow).

Ani (→)
Membri 1968 1969 1973 1975 1976 1984 1989 1992 1993 1994 2002 2009
(↓)
Rod Ian David Ian J.L.
voce Ian Gillan
Evans Gillan Coverdale Gillan Turner
ch. Tommy Joe
Ritchie Blackmore Ritchie Blackmore Steve Morse
electrică Bolin Satriani
activitate
Don
claviaturi Jon Lord suspendată Jon Lord
Airey
chitară Nick Roger
Glenn Hughes Roger Glover
bas Simper Glover
baterie Ian Paice Ian Paice
Discografie selectivă
Shades of Deep Purple (1968)
 The Book of Taliesyn (1969)
 Deep Purple (1969)
 Concerto for Group and Orchestra (1969, în concert)
 Deep Purple in Rock (1970)
 Fireball (1971)
 Machine Head (1972)
 Made in Japan (1972, în concert)
 Who Do We Think We Are (1973)
 Burn (1974)
 Stormbringer (1974)
 Come Taste the Band (1975)
 Made in Europe (1976, în concert)
 Perfect Strangers (1984)
Uriah Heep este o formație rock din Anglia, formată în decembrie 1969, când producătorul
Gerry Bron l-a invitat pe Ken Hensley (cânta la clape, fusese membru în The Gods and Toe Fat)
să se alăture formației Spice, ce purta "eticheta" Bronze Records.
Trupa este legendara in aria hard rock fiind unul din precursorii acestui gen. Cea mai celebra piesa a
trupei este "Lady in black", hit mondial.
Uriah Heep a dezvoltat o amicitie cu trupa rock Iris, cea mai buna trupa rock a Romaniei, impreuna cu
care a concertat in Bucuresti.
Componență
David Byron – vocals
 Mick Box – guitar
 Ken Hensley – keyboards
 Paul Newton – bass guitar
 Alex Napier – drums
Discografie
1970 Very 'eavy... Very 'umble 1971 Salisbury 1971 Look at Yourself 1972 Demons and Wizards
1972 The Magician's Birthday 1973 Sweet Freedom 1974 Wonderworld 1975 Return to Fantasy 1976
High and Mighty 1977 Firefly 1977 Innocent Victim - 1978 Fallen Angel
Black Sabbath
Black Sabbath este un grup britanic de heavy metal, numărându-se printre pionierii genului. Formația,
care a fost înființată în 1968, la Birmingham, este cea mai influentă din Heavy Metal. Formula
originală a trupei: Ozzy Osbourne (voce), Tony Iommi (chitară), Geezer Butler (bas) și Bill Ward
(baterie), formulă care există și în prezent (2008), deși, de-a lungul timpului, au avut loc multe
schimbări de componență.
Black Sabbath are o influență dominantă în heavy metal, gen pe care, de altfel, l-a creat. VH1's 100
Greatest Artists of Hard Rock a clasat grupul pe locul al II-lea, după Led Zeppelin.
Componența
Membrii actuali
 Ozzy Osbourne - voce, muzicuță (1969–79,1985, 1997-prezent)
 Tony Iommi - chitara solo, chitară acustică, pian, flaut (1969-prezent)
 Geezer Butler - chitara bas (1969–1984, 1985, 1990–1994, 1997-prezent)
 Bill Ward - baterie, voce (1969–1980, 1983, 1984, 1985, 1994, 1997–98, 1998-prezent)
Discografie
Black Sabbath (1970)
 Paranoid (1970)
 Master of Reality (1971)
 Volume 4 (1972)
 Sabbath Bloody Sabbath (1973)
 Sabotage (1975)
 Technical Ecstasy (1976)
 Never Say Die (1978)
 Heaven & Hell (1980)
 Mob Rules (1981) Formația Free
Formația Free Cunoscută prin prestația artistică a solistului vocal Paul Rodgers și prin cele două
șlagăre mondiale ale anilor 70 All Right Now și Fire and Water.
În SUA Mountain – echivalentul formației Cream din SUA și ZZ TOP cu albumul Tres Hombres
considerat o adevărată enciclopedie a stilurilor din sud prin prestația chitaristului Billy Gibbon.
Queen
Queen este o formație muzicală britanică de muzică rock activă în anii 1970, 1980 și începutul
anilor 1990 formată din Freddie Mercury, Brian May și Roger Taylor, în 1970, din ceea ce
rămăsese din formația Smile, cărora li s-a alăturat John Deacon completând structura formației
în 1971.
Queen a devenit extrem de cunoscută și iubită în mijlocul anilor 1970, păstrând până astăzi o
remarcabilă bază internațională de suporteri. Deși a fost inițial puternic criticată, mai apoi ignorată, în
special de criticii de specialitate, și mai ales în Statele Unite ale Americii, formația Queen a fost ulterior
larg apreciată și elogiată, recunoscându-i-se forța creatoare, inovativitatea și pionieratul într-o serie de
subcurente rock așa cum ar fi arena rock, glam rock, hard rock [1], heavy metal și rock progresiv[2].
Queen a fost adesea citată ca exercitând o influență puternică asupra multor artiști de mai târziu. A fost
târziu, doar în 2001, când formației i s-a acordat faima de a face parte din galeria dedicată celor mai
buni artiști "rock'n'roll" din toate timpurile, Rock and Roll Hall of Fame, care se găsește în Cleveland,
Ohio.
În 2004, cu ocazia alegerii formației și în instituția similară britanică, United Kingdom Music Hall of
Fame s-a menționat video-ul promoțional al celor patru membri ai Queen, "Bohemian Rhapsody", una
din piesele lor cele mai celebre, ca fiind factorul declanșator al erei video.
Queen a fost, de asemenea, aleasă în RockWalk of Fame de la Guitar Center de pe Bulevardul Sunset
din Hollywod, California și în Hollywood Walk of Fame.
Queen a avut de-a lungul timpului un total de 18 locuri întâi la categoria album, 17 locuri întâi la
categoria single și 8 locuri întâi la categoria DVD.
Componența
Brian May – chitară și claviaturi, liderul grupului
John Deacon – bass
Freddie Mercury – solist vocal
Roger Taylor – baterie
Discografie
Queen (1973)
 Queen II (1974)
 Sheer Heart Attak (1974)
 A Night At The Opera (1975)
 A Day At The Races (1976)
 News Of The World (1977)
 Jazz (1978)
 The Game (1980)
 Flash Gordon (1980)
 Hot Space (1982)
 The Works (1984)
 The Complete Works (1985)
 A Kind Of Magic (1986)
 The Miracle (1989)
 Innuendo (1991)