Optocuplorul

Nume: Dziuzenschi Stefan

Grupa: 8214
Optoizolatorul
În electronică, un optoizolator, de asemenea numit și optocuplor, fotocuplor, sau
izolator optic, este o componentă care transferă un semnal electric între două circuite
izolate prin utilizarea luminii. Optoizolatoarele împiedică tensiunile înalte să afecteze
sistemul care primește semnalul. Optoizolatoarele disponibile comercial, rezistă la
tensiuni intrare/ieșire de până la 10kV și la șocuri de tensiune cu viteze de până la
10kV/μs. Un tip comun de optoizolator constă dintr-un LED și un fototranzistor în
aceeași capsulă. Optoizolatoarele sunt de obicei utilizate pentru transmiterea
semnalelor digitale (discrete, on/off), dar unele tehnici permit utilizarea lor pentru
semnale analogice (proporționale).
Istorie
Ca funcție tehnologică, optoizolatoarele realizează o izolare galvanică între
două circuite (intrare și ieșire), fiind astfel o continuare a tehnologiei de izolare
inductivă, realizată cu ajutorul transformatoarelor electrice.
Fotorezistoarele bazate pe optoizolatoare au fost introduse în 1968. Ele sunt cele
mai lente, dar de asemenea cele mai liniar izolatoare și încă mai păstrează o nișă
de piață în industria audio și muzicală.
Comercializare tehnologiei LED în anii 1968-1970 a provocat un boom în
optoelectronică, și până la sfârșitul anilor '70 industria a dezvoltat principalele
tipuri de optoizolatoare. Majoritatea optoizolatoarele prezente pe piață utilizează
ca senzori fototranzistori bipolari pe bază de siliciu. Ele ating viteze de transfer a
datelor de viteză medii, suficiente pentru aplicații ca electroencefalograful, de
exemplu. Cele mai rapide optoizolatoare utilizează diodele PIN în modul
fotoconductiv.

Funcționarea
Un optoizolator conține o sursă de lumină, aproape întotdeauna un LED, care
convertește semnalul electric de intrare în lumină, un canal optic închis (de asemenea
numit canal dielectric), și un fotosenzor, care detectează lumina părții de intrare și care,
fie generează energie electrică direct, sau modulează un curent electric continuu care
provine de la o sursă de alimentare externă. Senzorul optic poate să fie un fotorezistor, o
fotodiodă, un fototranzistor, un redresor de siliciu controlat (SCR) sau un triac. Deoarece
LED-ul poate simți lumina pe lângă faptul că o emite, construcția simetrică, bidirecțională
a optoizolatoarelor este posibilă. Un optocuplor (de tip) releu conține o fotodiodă
optoizolatoare care conduce la un comutator de putere, de obicei o pereche
complementară de MOSFET-uri (tranzistori). Un comutator optic cu perforații conține o
sursă de lumină și un senzor, dar canalul său optic este deschis spre perforații, care
permit trecerea și modularea luminii de către obiecte externe ce pot obstrucționa calea
acesteia sau o pot reflecta spre senzorul optic.
Izolare electrică
Echipamentul electronic și de semnal și puterea liniilor de transmisie pot fi
supuse unor supratensiuni induse de fulgere, de descărcari electrostatice, transmisii
de radio-frecvență, tranzițții de impulsuri (vârfuri) și/sau perturbări ale alimentării.
Loviturile de trăsnet pot induce suprasarcini de până la 10 kV, adică de o mie de ori
mai mult decât limitele tensiunii de lucru ale componentelor electronice. Un circuit
poate să fie expus unor tensiuni ridicate, caz în care are nevoie de siguranță de
funcționare, mijloace fiabile de interfațare a componentelor sale de înaltă tensiune cu
cele de joasă tensiune. Funcția principală a unui optoizolator este de a bloca aceste
tensiuni înalte și tranzitii de tensiune, astfel încât un val într-o parte a sistemului nu
va perturba sau distruge alte părți. În trecut, aceasta functie a fost delegată
transformatoarelor de izolare, care folosesc cuplaj inductiv între intrare și
ieșire(izolare galvanică). Transformatoarele și optoizolatoarele sunt singurele clase
de dispozitive electronice, care oferă protecție solida — acestea protejează atât
echipamentul cât și utilizatorul uman ce operează la acest echipament. Ele conțin o
barieră unică de izolare fizică, dar asigura protecția echivalentă cu dubla izolare. Un
optoizolator leagă intrarea si ieșire printr-un fascicul de lumină modulată de curentul
de intrare. Acesta transformă semnalul util în lumina, trimitându-l peste canalul
dielectric, captând lumina pe partea de ieșire și transformând-o înapoi în semnal
electric.
Spre deosebire de transformatoare, care permit trecerea de energie în ambele
direcții cu pierderi foarte mici, optoizolatoarele sunt unidirecționale și nu pot transmite
putere. Optoizolatorii tipici pot modula doar fluxul de energie deja prezent pe partea
de ieșire. Spre deosebire de transformatoare, optoizolatoarele pot trec semnale lente
sau de DC și nu necesită impedanțe asemanatoare dintre părțile de intrare și de
ieșire.

Tipuri de optoizolatori
 Optoizolatori rezistivi

Cele mai timpuri optoizolatoare, original comercializate ca celule de lumină ,

au apărut în anii 1960.
Fotorezistențele utilizate în optoizolatoare se bazează pe efectele bulk într-o
film uniform de semiconductoare; nu există joncțiuni p-n. Unic printre fotosenzori,
fotorezistențele sunt dispozitive nepolarizate potrivite pentru circuite de AC(curent
alternativ) sau DC(curent continuu). Rezistența lor scade invers proportional cu
intensitatea de intrare a luminii, practic de la infinit la un prag rezidual, care poate
fi mai mic de o sută de ohmi. Fotorezistențele au rezistat cu ușurință tensiunilor
de până la 400 v, proprietate ce le-a făcut ideale pentru comandarea afișajelor
fluorescente. Alte aplicații industriale au inclus fotocopiatoare, automatizări
industriale, aparate de măsurare profesională de lumină și auto-expunere. Cele
mai multe dintre aceste aplicații sunt acum învechite, dar optoizolatoarele
rezistive au păstrat o nișă în audio, în special la amplificatoare pentru chitară.
 Fotodioda

Dioda optoizolatoare folosesc LED-uri ca surse de lumina si fotodiodele cu

siliciu ca senzori. Când fotodioda este inversă-polarizata cu o sursa de tensiune
externa, lumina pe care o primeste crește curentul invers care curge prin dioda.
Dioda în sine nu generează energie; modulează fluxul de energie de la o sursă
externă. Acest mod de operare este numit modul de fotoconductie. Alternativ, în
absența polarizarii externe dioda convertește energia luminii în energie electrică
prin perceperea la bornele sale o tensiune de până la 0,7 V. Rata de incarcare
este proporționala cu intensitatea de intrare a luminii. Energia se colecteaza prin
drenarea sarcinii printr-o cale de înaltă impedanță externe; raportul de curent de
transfer poate ajunge la 0,2%. Acest mod de operare este numit modul
fotovoltaic.
Fotodioda optoizolatoare poate fi folosita pentru interfațarea semnalelor
analogice, deși ne-liniaritate lor invariabil denaturează semnalul. O clasă specială
de optoizolatoare analogice idtroduse de Burr-Brown folosește două fotodiode și
un amplificator operațional pe partea de intrare pentru a compensa ne-liniaritatea
diodei. Una dintre cele două diode identice este legata în bucla de feedback a
amplificatorului, care menține curentul total de transfer de la un nivel constant
indiferent de ne-liniaritatea din a doua dioda.

 Fototranzistorul

Fototranzistori sunt în mod inerent mai lenți decât fotodiodele. Mai vechi și
mai lent, dar încă frecvent optoizolatorul 4N35, de exemplu, are timpul de urcare
și coborâre de 5 μs într-o sarcină de 100 Ohm și lățimea de bandă este limitată la
aproximativ 10 kilohertzi - suficiente pentru aplicații cum ar fi
electroencefalograma sau control PWM. Dispozitive cum ar fi PC-900 sau 6N138
recomandate în standardul din 1983 Musical Instrument Digital Interface, permite
viteze de tranfer digitale de zeci de kiloBauds. Fototranzistori trebuie să fie corect
polarizati și încărcati pentru a atinge viteza lor maximă, de exemplu, 4N28
funcționează până la 50 kHz cu polarizare optimă și cu mai puțin de 4 kHz fără
ea.
Optoizolatoarele utilizând tranzistori cu efect de câmp (FET-uri) ca senzori
sunt rare, și precum vactrol-urile, pot fi utilizate ca potențiometre analogice
comandate la distanță cu condiția ca tensiunea la bornele terminalului de ieșire
FET să nu depășească câteva sute de mV. Opto-FET-urile pornesc fără
injectarea încărcării de comutare în circuitul de ieșire, care este în special utilizat
în eșantioane și circuite de menținere.

 Optoizolatori bidirectionali

Toți optoizolatorii descriși până acum sunt uni-direcționali. Canalul optic

funcționează întotdeauna într-o singură direcție, de la sursă (LED) către senzor.
Senzorii, fie fotorezistențe, fotodiode sau fototranzistori, nu pot emite lumina. Dar
LED-urile, precum toate diodele semiconductoare, sunt capabile să detecteze lumina
primită, lucru care face posibilă construirea unui optoizolator bidirecțional plecând de
la o pereche de LED-uri. Cel mai simplu optoizolator bidirecțional este doar o
pereche de LED-uri puse față în față și ținute împreună cu tuburi contractoare la
căldură. Dacă este necesar, distanța dintre cele două LED-uri poate fi prelungită cu o
inserție de fibră de sticlă.
 LED-urile de spectru vizibil au eficiență de transfer relativ slabă, prin urmare
LED-uri de GaAs, GaAs:Si și AlGaAs:Si având spectrul aproape infraroșu sunt
alegerea preferată pentru dispozitivele bidirecționale. Optoizolatorii bidirecționali
construiți în jurul perechilor de LED-uri GaAs:Si au rata curentului de transfer în jurul
valorii de 0.06% în modurile fotovoltaic sau fotoconductiv - mai puțin decât
fotodiodele bazate pe izolatori, dar suficiente pentru aplicații practice reale.

Alternative
Dezvoltatorii au recunoscut de mult timp că optocuploarele sunt bazate pe o
tehnologie învechită, și doar de curând au un cost eficient și astfel alternativele
ușor de utilizat au devenit disponibile. Aceste capsule avansate și pini compatibile
drop-in înlocuirea optocuploarelor oferă performanțe mai ridicate și fiabilitate cu
nici una din obligațiile tehnice ale optocuploarelor. Izolatoarele digitale pot înlocui
direct 6-pini și 8-pini ai optocuploarelor și sunt potrivite pentru ambele
optocuploare de adaptare și noi modele de sistem. Aceste dispozitive care
utilizează arhitectura de izolare bazată pe CMOS sunt de 10 ori mai fiabile decât
optocuploarele, permițând producătorilor să suporte o garanție a prodului mai
mare și să reducă costurile asociate cu reparația sau înlocuirea.
Optoizolatoarele pot fi prea încete și voluminose pentru aplicațiile digitale
moderne. Începând cu 1990, cercetătorii au examinat și perfectat alternative, mai
rapide și cu tehnologie de izolare mai compactă. Două din aceste tehnologii,
transformator bazat pe izolatoare și condensator cuplat, au ajuns pe piață în anii
2000. A treia alternativă, bazată pe o magnetorezistență uriașă, a fost prezentă
pe piață începând cu anii 2000 în cantități limitate. Începând cu anul 2010,
modelele de producție ale celor 3 tipuri permit viteze de transfer de 150 Mbit/s și
rezistență șocurilor de tensiune de până la 25 kV/μs, comparativ cu 10kV/ μs
pentru opto - izolatoare. Spre deosebire de opto – izolatoare, care sunt stive
discrete de LED-uri și senzori, noile dispozitive sunt circuite integrate monolitice,
și sunt ușor scalabile în magistrală izolatoară de date multi-bit.

 În anul 2000 Analog Devices au introdus izolatoarele magnetice integrate –

cu decuplare electrică de 100 Mbit/s, circuitele de izolare de 2.5 kV angajează
transformatoare cu miez de aer pe suprafața circuitelor integrate de siliciu. Ei au
prezentat un consum de energie mai mic și au fost de 4 ori mai rapide decât cele
mai rapide optoizolatore contemporane.
În 2010, Analog a mărit viteza izolatoarelor magnetice la 150 Mbit/s și oferă
izolație de până la 5 kV. În conform cu Analog Devices, până în Decembrie 2011,
compania dispune de mai mult „de 750 milioane (izolatore magnetice) de canale
desfășurate”.
În același an NEC și Renesas au anunțat transformatoare bazate pe dispozitive
CMOS cu rate de transfer de 250 Mbit/s.

 Condesatoarele de cuplare de mare viteză au fost introduse în anul 2000 de

Silicon Laboratories și comercializate de către Texas Instruments. Aceste
dispozitive convertesc un flux de date de intrare într-un semnal de amplitudine
modulat UHF, trece printr-un strat de izolare cu dioxid de siliciu, și demodulează
semnalul primit.
 Spectrele de tensiune parazită, care pot trece prin bariera capacitivă și perturba
operația, se situează mult sub frecvența de modulație și poate fi blocată efectiv.
Începând cu 2010, izolatoarele capacitive de cuplare oferă viteză de transfer de
150 Mbit/s și tensiune de izolație de 560 V.

 NVE Corporation pioneri memoriilor de acces aleator magnetorezistive ,

marchează un tip alternativ de izolator bazat pe efectul magnetorezitiv uriaș
(GMR). Fiecare celulă de izolare a acestor dispozitive este formată de către o
bobină plată care este microprelucrată deasupra a 4 valve îngropată într-o casetă
de silicon. Acești senzori conectați într-un circuite punte Wheatstone, generează
semnale binare de ieșire on/off. La timpul introducerii lor în 2002, NVE anunțau
viteze de 5 până la 10 ori mai mari decât cele mai rapide optoizolatoare; și în
Martie 2008 dispozitivele comerciale produse de NVE au fost clasificate pentru
viteze de până la 150 Mbit/s.

Exemplu de implementare a unui optocuplor: