Petrea Geta

Bft 1

Curentul alternativ
Curentul alternativ stă la baza funcţionării majorităţii aparatelor electrice. El se produce, se transmite şi
se utilizează în condiţii mult mai avantajoase decât curentul continuu.

Producerea curentului alternativ

Una din cele mai importante aplicaţii ale fenomenului de inducţie electromagnetică este producerea
curentului alternativ de către generatoarele de curent alternativ (alternatoare).
T.e.m. alternativă se obţine prin:
- rotirea uniformă a unei spire într-un câmp magnetic uniform;
- rotirea uniformă a unui magnet în faţa unei bobine fixe (câmp magnetic variabil).
Considerăm o spiră dreptunghiulară care se roteşte cu viteza unghiulară constantă  în jurul axei
OO în câmp magnetic uniform, de inducţie magnetică B , produs de un magnet permanent.
'

N
S

N, S - polii unui magnet

B - inducţia magnetică
Orice câmp magnetic este caracterizat prin linii de câmp care ies din polul N şi intră în polul S .
Dacă liniile de câmp magnetic sunt paralele câmpul respectiv este uniform, iar inducţia magnetică are
aceeaşi valoare în orice punct al câmpului.
Acul unui miliampermetru care închide circuitul exterior oscilează de o parte şi de alta a poziţiei zero,
indicând apariţia unui curent alternativ.
Explicaţia este că, prin rotirea uniformă a unei spire în câmp magnetic cu viteza unghiulară  ,
fluxul magnetic  prin suprafaţa spirei S variază în timp conform relaţiei:
  B  S  cos   B  S  cos t
unde  este unghiul dintre B şi S .
Fluxul magnetic este maxim când   0 :  m  B  S
Rezultă    m  cos t
Din cauza variaţiei fluxului magnetic prin spiră se produce fenomenul de inducţie electromagnetică şi

conform legii inducţiei electromagnetice e   , se poate demonstra că: e     m  sin t
t
Notând:    m  Em - valoarea maximă a t.e.m. induse, relaţia anterioară devine: e  Em  sin t
unde:
 - este pulsaţia t.e.m. induse
t - este faza
e - este valoarea instantanee a t.e.m. induse
Obs. Variaţia t.e.m. induse este sinusoidală. In acest caz curentul alternativ obţinut se numeşte curent
alternativ sinusoidal.
 E E  sin t
i  m  I m  sin t
Rr Rr
unde:
 i se numeşte valoarea instantanee a intensităţii curentului alternativ
 I m este valoarea maximă (amplitudinea) a intensităţii curentului alternativ sinusoidal
 r este rezistenţa interioară a generatorului

T.e.m. indusă e şi intensitatea curentului alternativ i variază sinusoidal în raport cu timpul. Ele trec
prin aceleaşi valori şi în acelaşi sens la intervale egale de timp numite perioade; curentul alternativ este deci
periodic.

Prin rotirea unui magnet în faţa unei bobine se induce în bobină un curent alternativ sinusoidal.

La rotaţia unui cadru conductor într-un câmp magnetic apare la bornele acestuia o tensiune electrică
alternativă având expresia u  U m  sin t şi un curent alternativ de intensitate i  I m  sin t .
u - valoarea instantanee a tensiunii electrice alternative
U m - valoarea maximă a tensiunii electrice alternative

Din cauza proprietăţilor de inerţie ale circuitului electric, curentul alternativ monofazat i este defazat
cu un unghi  în urma t.e.m. e , numit unghi de defazaj.
i  I m  sin  t   
Curentul alternativ (în engleză Alternating Current, AC) este un curent electric a cărui direcţie se
schimbă periodic, spre deosebire de curentul continuu (Direct Current, DC), al cărui sens este unidirecţional.
Forma de undă uzuală a curentului alternativ este sinusoidală.
Curentul alternativ apare ca urmare a aplicării unei tensiuni electrice alternative în cadrul unui circuit electric.
Forma alternativă (sinusoidală) a tensiunii/curentului este modul uzual de producere, transport şi distribuţie a
energiei electrice.

Valoarea efectivă a intensităţii curentului şi tensiunii alternative

Intensitatea şi tensiunea curentului alternativ sunt caracterizate de trei valori:

instantanee  i; u  , maximă  I m ; U m  şi efectivă  I ; U  .
Im
I sau I  0,707 I m
2
I m - este valoarea maximă a intensităţii curentului alternativ
I - reprezintă valoarea efectivă a intensităţii curentului alternativ

Valoarea efectivă a intensităţii curentului alternativ I este egală cu intensitatea unui curent continuu,
care dezvoltă aceeaşi căldură prin efect Joule, ca şi curentul alternativ trecând prin acelaşi rezistor în acelaşi
interval de timp.

Um
Tensiunea efectivă a curentului alternativ U se defineşte prin relaţia: U  sau U  0,707U m .
2
Valorile instantanee ale curentului alternativ şi tensiunii alternative se scriu:
i  I m  sin t  I 2 sin t
u  U m  sin t  U 2 sin t
 Obs. În ţara noastră în cazul consumului casnic şi industrial tensiunea de 220 V la priză reprezintă
tensiunea efectivă U , iar valoarea maximă a tensiunii este: U m  2  U  310V
Mărimi caracteristice curentului alternativ

La orice mărime sinusoidală se disting: amplitudinea, faza, faza iniţială, valorea efectivă, pulsaţia,
perioada şi frecvenţa.
Dacă valoarea instantanee a curentului alternativ monofazat este i  I 2  sin  t    atunci:
 amplitudinea este: I m  I 2
 faza este:  t   
 faza iniţială este: 
 valoarea efectivă este: I
 pulsaţia este: 
 perioada este: T
 frecvenţa este: 

Definirea mărimilor caracteristice curentului alternativ

Curentul alternativ fiind un fenomen periodic este caracterizat de mărimile:
 Perioada  T  reprezintă intervalul de timp după care intensitatea şi tensiunea curentului alternativ trec
prin aceleaşi valori, în acelaşi sens, adică efectuează o oscilaţie (sinusoidală) completă. Unitatea de
măsură a perioadei în S.I. este: T  S . I .  1s
 Frecvenţa   reprezintă numărul de oscilaţii complete efectuate în unitatea de timp. Frecvenţa este
1
inversul perioadei:  
T
Unitatea de măsură a frecvenţei în S.I.:   S . I .  Hz  hertz 
 Amplitudinea este valoarea maximă pe care o au în timpul unei perioade, tensiunea sau intensitatea
curentului alternativ ( E m , U m , I m ).
 Valoarea instantanee este valoarea pe care o au tensiunea sau intensitatea curentului alternativ la un
moment oarecare de timp ( e, u, i ).

 Pulsaţia    reprezintă numărul de perioade în 2 unităţi de timp.

2
  2
T
rad
Unitatea de măsură a pulsaţiei în S.I. este:   S . I . 
s
 Faza    a intensităţii şi tensiunii alternative este reprezentată de argumentul sinusului din expresia
intensităţii, respectiv tensiunii.
  t  
  1   2 se numeşte diferenţă de fază sau defazaj

Reprezentarea mărimilor curentului alternativ

Pentru a cunoaşte elementele caracteristice sau pentru a opera cu mărimile alternative armonice, se folosesc
reprezentări convenţionale ale acestora.
a) Reprezentarea analitică
Simpla scriere a mărimii respective în funcţie de mărimile variabile (timp, fază etc.) poate furniza informaţii
privind: valoarea instantanee, valoarea maximă, pulsaţia, perioada, faza iniţială a mărimii reprezentate, de
exemplu:

-valoarea instantanee se obţine dând variabilei timp t diverse valori.

b) Reprezentarea grafică
Prin reprezentarea grafică a unei mărimi alternative în funcţie de un parametru variabil care poate fi timpul t sau
faza j, se obţin informaţii despre perioadă, faza iniţială, valoarea maximă, valoarea instantanee.

c) Reprezentarea fazorială
La reprezentarea mărimilor alternative armonice se poate utiliza un vector numit fazor, care are lungimea
proporţională cu valoarea maximă a mărimii, unghiul pe care îl face cu abscisa să
fie egal cu faza iniţială j0, proiecţia lui pe ordonată egală cu valoarea mărimii la
momentul iniţial sau la alt moment, vectorul se consideră rotitor cu o perioadă
egală cu cea a mărimii alternative.

Altfel spus, tensiunea şi intensitatea curentului alternativ sinusoidal pot fi reprezentate:

 analitic – formulele ce exprimă valorile instantanee ale tensiunii şi intensităţii curentului alternativ
e  Em  sin t şi i  I m  sin t
 grafic –sinusoidele u  u t  şi i  i  t 
 fazorial (diagramele Fresnel). Fiecărei mărimi fizice cu variaţie y
sinusoidală în funcţie de timp  u, i , e  îi asociem un vector
rotitor (fazor) care satisface următoarele condiţii:
i Im
- are modulul egal cu amplitudinea mărimii fizice pe care o
reprezintă; e Em
- unghiul pe care îl face cu axa Ox este egal cu faza mărimii t
fizice la momentul respectiv şi este pozitiv pentru sensul O x
trigonometric.

 în complex: fiecărei mărimi alternative îi este asociat un număr

complex cu modulul egal cu valoarea efectivă a mărimii
alternative şi cu argumentul egal cu faza acesteia.
 Osciloscopul catodic

Osciloscopul catodic este folosit pentru a vizualiza unele mărimi caracteristice curentului alternativ.
Părţile componente ale unui osciloscop:
Tubul unui osciloscop este o incintă de sticlă vidată care conţine trei părti:
 tunul electronic – este un dispozitiv complex care permite obţinerea unui fascicul îngust de electroni;
 plăcile de deviaţie. Fasciculul de electroni străbate două perechi de plăci metalice, orizontale, verticale;
 ecranul fluorescent. Faţa interioară a tubului este acoperită de o substanţă fluorescentă. Impactul
fasciculului de electroni pe această suprafaţă produce o pată luminoasă numită spot.

Căderea de tensiune produsă la trecerea curentului alternativ printr-un rezistor este, conform legii lui
Ohm, u  R  i
Aceasta înseamnă că valorile instantanee u şi i trec simultan prin valori maxime şi minime, adică
sunt în concordanţă de fază.
Un rezistor în curent alternativ nu introduce niciun defazaj între intensitatea curentului şi tensiunea
electrică.
In figura următoare este reprezentată diagrama fazorială a intensităţii şi tensiunii pentru circuitul exterior
cu rezistor în curent alternativ.

I
U  RI
Variaţia tensiunii şi intensităţii în curent alternativ poate fi urmărită pe ecranul unui osciloscop introdus
în circuit.
U
Scrisă pentru valori efective, legea lui Ohm pentru circuitul de rezistor este: I 
R
 Un rezistor se comportă identic în c.c şi în c.a.. El transformă, prin efect Joule, energia electrică în
căldură. Rezistenţa unui rezistor în curent alternativ este numită rezistenţă activă.

Bobina este formată dintr-un fir conductor înfăşurat. Numim bobină ideală bobina la care se anulează
rezitstenţa firului din care este formată.
Orice bobină este caracterizată de o anumită inductanţă L .
 L S .I .  1H  henry 
O bobină aflată într-un circuit de curent alternativ introduce o rezistenţă aparentă numită reactanţă
inductivă X L .
U
XL 
I
X L  L  2L
Unitatea de măsură a reactanţei inductive în S.I. este:  X L  S .I .  1
O bobină ideală aflată într-un circuit de curent alternativ introduce o rezistenţă aparentă şi defazează

intensitatea curentului în urma tensiunii cu .
2

Deci, tensiunea şi intensitatea sunt defazate, defazajul dintre tensiune şi intensitate este ( u este
2
dafazată înainte faţă de i ).
Legea lui Ohm pentru un circuit cu bobină ideală în curent alternativ pantru valori efective este:
U
I
XL

Defazajul între intensitatea curentului şi tensiune poate fi vizualizat pe ecranul unui osciloscop introdus
în circuit.
Condensator în curent alternativ
Condensatorul este un element de circuit caracterizat de capacitatea electrică C şi care legat la o sursă de
tensiune acumulează a anumită sarcină electrică.  C  S . I .  1F  farad 
După cum se cunoaşte, între armăturile unui condensator este un strat izolator numit dielectric, ce nu permite
trecerea curentului electric prin el. Într-un circuit de curent alternativ, condensatorul are o comportare diferită,
deoarece el se încarcă şi se descarcă electric periodic, determinând prezenţa unui curent electric prin circuitul
exterior lui. Dacă tensiunea aplicată condensatorului are expresia următoare:
u=Umsinwt 
atunci, curentul de încărcare şi descărcare al condensatorului este:

unde q este sarcina electrică variabilă de pe armăturile condensatorului.

Ţinând cont că sarcina este: q=Cu, rezultă q=CUmsinwt, iar intensitatea este i=CwUmcoswt sau:

Se face notaţia: , numită reactanţă capacitivă.

Se constată că intensitatea curentului electric printr-un circuit cu condensator este defazată cu p/2
înaintea tensiunii sau că tensiunea la bornele condensatorului este în urma curentului cu p/2.
Din cele prezentate mai sus, rezultă că atât bobina cât şi condensatorul se comportă, în curent alternativ,
ca şi rezistorul, numai că ele introduc defazaje între tensiune şi intensitate cu +p/2 respectiv -p/2 .
Folosind metoda fazorială, din figură se observă că U - fazorul tensiunii de la bornele circuitului este dat,
conform teoremei lui Pitagora, de relaţia:
U  U R2   U L  U C 
2

Înlocuind tensiunile în funcţie de intensitatea curentului din circuit, rezultă:

U  I R2   X L  X C 
2

Defazajul dintre tensiunea de la bornele circuitului şi intensitatea curentului din circuit este:
U  UC X L  X C X  XC
tg  L     arctg L
UR R R
Între valorile maxime (şi efective) ale intensităţii şi tensiunii există relaţia:
Um U
Im   I
R2   X L  X C  R2   X L  X C 
2 2

Pentru circuitul serie dependenţa dintre valorile efective ale tensiunii şi intensităţii sugerează existenţa unei
opoziţii manifestate de circuit la trecerea curentului electric. Mărimea fizică ce constituie măsura acestei
U
proprietăţi se numeşte impedanţa circuitului serie RLC şi este definită de relaţia: Z  ,
I
unde:
U - tensiunea efectivă aplicată circuitului,
I - intensitatea efectivă ce parcurge circuitul.
U
Dar I   impedanţa unui circuit serie RLC este dată de relaţia Z R2   X L  X C 
2
sau
R   X L  XC 
2 2

2
 1 
Z R 2   L  
 C 