Sunteți pe pagina 1din 1

Într-o buna zi, un negustor şi-a trimis fiul să înveţe Secretul fericirii de la cel mai înţelept

dintre oameni. Tânărul a rătăcit prin deşert timp de 40 de zile până a ajuns la un castel
măreţ, situat pe vârful muntelui. Acolo trăia înţeleptul pe care îl căuta tânărul.

Spre surprinderea lui, în loc să găsească un om sfânt şi înţelept căruia toţi îi cereau
sfatul, eroul nostru a intrat într-o încapere în care era mare vânzoleală: negustorii
veneau şi plecau, oamenii sporovăiau pe la colţuri, o orchestră micută interpreta melodii
încântătoare şi, pe lângă toate acestea, în incapere se afla şi o masă încărcată cu cele
mai minunate şi gustoase feluri de mâncare din acea parte a lumii.
Înţeleptul vorbea cu toti şi tânărul a trebuit să aştepte preţ de două ore până când i-a
venit şi lui rândul.
Cu o răbdare fără margini şi cu o deosebită atenţie, Înţeleptul a ascultat motivul vizitei
băiatului. “Nu am însă timp în acest moment să îţi explic Secretul fericirii”, i-a spus. I-a
sugerat însă tânărului să facă o plimbare primprejurul palatului şi să vină înapoi în două
ore.
“Cu toate acestea, vreau să îţi cer o favoare”, a adăugat Înţeleptul, dându-i baiatului o
linguriţă în care a turnat două picături de ulei. “Cât timp te plimbi, ia cu tine această
linguriţă şi nu lăsa ca uleiul din ea să se verse.”
Tânărul a început să se plimbe în susul şi în josul scărilor palatului, cu ochii aţintiţi
asupra linguriţei. După două ore, tânărul s-a prezentat din nou în faţa înţeleptului.
Aşadar, a întrebat bătrânul, “ai văzut tapiţeriile persane care atârnă în sufragerie? Ai
văzut grădina pe care Maestrul Grădinar a creat-o în decursul a zece ani? Ai sesizat
frumoasele pergamente din biblioteca mea?”
Stânjenit, tânărul a mărturisit că nu a văzut nimic. Singura lui preocupare a fost să nu
verse picăturile de ulei pe care i le-a încredinţat înţeleptul.
“Atunci du-te înapoi şi descoperă minunile lumii mele”, a spus înţeleptul. “Nu poţi avea
încredere într-un om dacă nu îi cunoşti casa.”
Mai relaxat de data aceasta, tânărul a luat linguriţa şi a străbătut întreg palatul, uitându-
se cu atenţie la toate lucrările de artă care atârnau pe pereţi şi plafoane. A văzut
grădinile, munţii din jurul palatului, gingăşia florilor, bunul gust desăvârşit cu care fiecare
piesă de artă era aşezată la locul ei. Întorcându-se la înţelept, i-a relatat acestuia în
detaliu tot ce a văzut.
“Bine, dar unde sunt cele două picături de ulei pe care ţi le-am încredinţat?” a întrebat
înţeleptul.
Privind linguriţa, tânărul a observat că vărsase uleiul.
“Ei bine, a spus înţeleptul înţelepţilor, "acesta este singurul sfat pe care ţi-l pot da":
“Secretul fericirii constă în a privi toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două
picături de untdelemn din lingură.”

S-ar putea să vă placă și