Lacul Siutghiol

De mult de tot , larãsãrit de Canaraua de azi, unde este astãzi lacul Manaia (Siutghiol),
era un sat cu oameni foarte rãi, ce nu ar fi primit pe nimeni spre gãzduire la ei, oricît de sãrman
ar fi fost cãlãtorul ursit sã treacã prin satul lor.

Într-o zi de sãrbãtoare, cînd toţi oamenii erau acasã, un strain a intrat în satul
lor,cerându-le gãzduire pentru o noapte .

Vãzînd cãlãtorul cã într-un sat atît de mare nu se gãseşte nici un om primitor ,s-a
îndreptat şi ek nau spre marginea satului,urc}ndu-se pe un tãpşan de loc , unde era o casã mica
de piatrã, a unei femei sãrmane, care s-a îndurat şi a primit pe cãlãtor. Dar femei fiind foarte
sãracã,se vãita nereu cã nu are cu ce-şi ospãta musafirul neaştepata.Atunci cãlãtorul spuse
vãduvei aã puna un tezec proaspãt de vacã în cuptorul sobei, în cenuşe. Care nu-I fu mirarea
cînd, dupa puţin timp, rãscolind în vatrã o pine mare şi gustoasã, cu care îşi sãturã cãlãtorul şi
care pine nu se mai termina deloc,cãci, de cite ori rupea din ea, pine creştea la loc.

În sfîrşit, a doua zi dupã plecarea oaspetelui minunat satul cu oameni aceia atît de rãi se
scufundã sub apã, prefãcîndu-se într-un lac nare şi adînc , râmînînd numai un mic ostrov cu casa
nefeii celei bune.

Pãrãul , Valea Alba

Pãrãul Valea Albã se zice cã I s-ar fi dt numele de la un cîmpul alb,rãmas de la oasele

soldaţilor morţi în bãtãlia dintre Ştefan cel Mare Şi turci ,şi cã Ştefan cel Mare a de s-au adunat
oasele toate de pe cîmp şi, fãcînd o groaã mare a,a pus oansele în ea şi apoi a zidit o bisericã
deasupra , care bisericã e şi astãzi în opropierea Biserica,mãnãstirea şi satul poartã numele de
Rãzboieni, nume dat îm amintirea acestui rezbel.

Mureşul şi Oltul

Mureşul şi Oltul au fost doi flãcãi buni, care semãnau unul cu altul ca douã picãturi de
apã.Ei trãiau amîndoi prin munîi , îndeletnicindu-se cu vînãtoatea. Odãta ãşti doi fraţi Mureşul
şi Oltul,fãcurã o prinsoare ca sã se culce amîndoi la un loc şi care s-o deştepta mai întîi sã plece
oriîmcotro o vrea şi ãl de-o rãmînea adormit sã-l caute cînd s-o dştepta, ca sãvazã care e mai
deştept din ei.

Fãcurã prinsoarea şi se culcarã unul lîngã altul, cap la cap.Oltul, ceva mai zburdap ca
Mureşul, fu mai ostenit şi adormi buşstean, de sã fi tãiat lemne pe el şi n-ar fi simţit.Mureşul, mai
domol de fire , se culcã şi dormi mai uşor :I se pomeni mai }nt}i. Cum se de:tept{, pleca u:urel
de lînga frate-sãu o luã în spre scãpãtat, îşi apucã pas şi-şi vãzu de drum.

Cînd se deşteptã Oltu ;I v[zu cã frate-sãu, Mureşu, nu au e su ca rãmase de ruşine , o

luã necãjit foc spre miazãzi, rãsturnînd în drumul lui munţii cy brazii, fãcînd o larmã grozav de
mare ,urlînd ca un turbat , de nare ciudã.
De atunci a rãmas Mureşu nerge urşurel de tot, lin, pecîtã vreme Oltul a rãmas de merge viforos,
fãcînd un zgomot cît nu se nau poate.