Mecanismele de invatare si viata intrauterina

Este din ce in ce mai cunoscut faptul ca filtrele prin care privim lumea inconjuratoare se
formeaza ceva mai devreme decat credeam noi in mod obisnuit: nu in primii ani ai copilariei, ci
in primele luni de viata intrauterina. Asa ca, viata intrauterina poate oferi raspunsuri valide la
intrebari existentiale de genul : Copilul se va naste intr-o lume a abundentei sau a saraciei? Va fi
in siguranta si protejat, sau va infrunta pericole si amenintari constante?

Va oferim mai jos o viziune documentata despre acest fenomen de invatare prenatala:

Azi voi vorbi despre invatare. Cand incepe invatarea? In timp ce reflectati la intrebare, poate va
ganditi la prima zi din clasa pregatitoare sau de la gradinita, la primul moment in care copiii sunt
in clasa cu o educatoare. Sau poate v-ati amintit de primii ani de viata cand copii invata sa
mearga, sa vorbeasca si sa foloseasca furculita. Poate ati auzit de miscarea „De la zero la trei”,
care sustine ca cei mai importanti ani pentru invatare sunt primii ani de viata. Deci, raspunsul la
intrebarea mea ar fi: invatarea incepe la nastere.

Azi vreau sa va prezint o idee surprinzatoare, care poate parea chiar neverosimila, dar care e
sustinuta de ultimele descoperiri din psihologie si biologie. Mai exact, invatam cele mai
importante lucruri inainte de a ne naste, cand inca ne aflam in uter. Sunt reporter stiintific. Scriu
carti si articole de revista. Si sunt si mama. Iar aceste doua roluri se intalnesc in cartea mea,
„Origini.” „Origini” e un raport din linia intai dintr-un domeniu interesant, numit originile fetale.
E o disciplina stiintifica, aparuta acum circa doua decenii si bazata pe teoria conform careia
sanatatea si bunastarea noastra de-a lungul vietii e determinata de cele noua luni pe care le
petrecem in uter. Aceasta teorie mi-a starnit mai mult decat interesul intelectual. Eu insami eram
insarcinata cand faceam cercetarea pentru cartea mea. Una dintre cele mai fascinante lectii pe
care le-am invatat atunci e ca invatam despre lume chiar inainte de a pasi in ea.

Cand ne tinem copiii in brate prima data, probabil ne imaginam ca sunt pagini goale, nemarcate
de viata, dar ei au fost deja conturati de noi si de lumea in care traim. Azi vreau sa va
impartasesc cateva lucruri uimitoare descoperite de oamenii de stiinta in legatura cu ce invata
fetusii cand sunt in pantecele mamelor.

Mai intai, invata sunetul vocii mamei lor. Fiindca sunetele din exterior strabat tesutul abdominal
al mamei si lichidul amniotic din jurul fatului, vocile pe care fetusii le aud, incepand cu luna a
patra de sarcina, sunt suprimate si inabusite. Unul dintre cercetatori afirma ca, probabil, vocile
suna ca cea a profesoarei lui Charlie Brown din desenul animat „Peanuts” Dar vocea femeii
insarcinate reverbereaza prin corpul ei, ajungand la fat mult mai clar. Si pentru ca fatul e cu ea
tot timpul, ii aude adesea vocea. Odata nascut, bebelusul ii recunoaste vocea si prefera sa o
asculte in defavoarea altor voci.
Cum putem sti asta? Nou-nascutii nu pot face multe, dar se pricep sa suga. Cercetatorii profita de
acest lucru introducand voci in doua sfarcuri de cauciuc, si daca bebelusul suge dintr-unul, aude
o inregistrare cu vocea mamei sale intr-o pereche de casti, si daca suge din celalalt sfarc, aude o
inregistrare cu vocea unei femei necunoscute. Rapid, bebelusii isi arata preferinta alegandu-l pe
primul. Oamenii de stiinta profita si de faptul ca bebelusii isi incetinesc suptul cand ceva le
atrage atentia si isi reiau suptul rapid cand se plictisesc. In acest fel, cercetatorii au descoperit ca,
dupa ce femeile citesc cu voce tare, in mod repetat, o sectiune din Dr. Seuss „The cat in the hat”
in timpul sarcinii, nou-nascutii recunosc acel pasaj cand il aud in afara uterului. Experimentul
meu favorit e acela care a demonstrat ca bebelusii femeilor ce au urmarit o anumita telenovela in
fiecare zi a sarcinii lor recunosc coloana sonora a serialului dupa ce se nasc. Deci, fetusii invata
chiar si despre limba care se vorbeste in lumea in care se vor naste.

Un studiu publicat anul trecut arata ca din momentul nasterii, bebelusii plang cu accentul limbii
materne. Bebelusii francezi plang pe o nota inalta in timp ce bebelusii germani – pe o nota joasa,
imitand contururile muzicale ale acelor limbi. De ce aceasta invatare fetala e folositoare? E
posibil sa fi evoluat sa-l ajute pe bebelus sa supravietuiasca. Din momentul nasterii, bebelusul e
receptiv cel mai mult la vocea persoanei care e cel mai probabil sa-l iubeasca – mama sa. Isi
modeleaza chiar si plansetele pentru a suna ca limba mamei sale, care ar determina-o sa-si
indrageasca copilul mai mult si i-ar oferi bebelusului un avantaj in sarcina dificila de a invata
cum sa inteleaga si sa vorbeasca limba materna.

Dar fetusii nu invata doar despre sunete. Invata despre gusturi si mirosuri. Dupa sapte luni de
sarcina, papilele gustative ale fatului sunt complet dezvoltate si receptorii sai olfactivi, care ii
permit sa miroasa, functioneaza. Aromele hranei consumate de femeia insarcinata patrund in
lichidul amniotic, care e constant inghitit de fat. Bebelusii par sa-si aminteasca si prefera aceste
arome odata veniti pe lume. Intr-un experiment, unui grup de femei insarcinate i s-a cerut sa bea
mult suc de morcov in al treilea trimestru de sarcina, in timp ce un alt grup a baut numai apa.
Sase luni mai tarziu, copiii au primit cereale amestecate cu suc de morcov, iar expresiile lor
faciale au fost studiate in timp ce mancau. Copiii femeilor care au baut suc de morcovi au mancat
mai multe cereale cu aroma de morcov, si, se pare, ca le-a placut mai mult.

O varianta franceza a experimentului a avut loc in Dijon, Franta, unde cercetatorii au descoperit
ca mamele care au consumat mancaruri si bauturi cu aroma de anason in timpul sarcinii au
preferat anasonul in prima zi de viata, si, la fel si mai tarziu, in cea de-a patra zi de viata.
Bebelusii ai caror mame nu au mancat anason in timpul sarcinii au prezentat o reactie care s-a
tradus prin „cah”. Asta inseamna ca fetusii sunt invatati de mamele lor ce e sigur sa manance si
ce nu. Fetusii sunt invatati despre cultura din care vor face parte prin una dintre cele mai
puternice expresii culturale – mancarea. Li se prezinta aromele si mirodeniile caracteristice
bucatariei culturii lor chiar inainte de nastere.

Se pare ca bebelusii invata lectii si mai importante. Dar, inainte de a vorbi despre asta, vreau sa
va explic o notiune la care probabil va ganditi. Notiunea de invatare fetala cuprinde incercarile
voastre de a dezvolta fatul – cum ar fi ascultarea muzicii lui Mozart la castile puse pe burta unei
femei insarcinate. Dar procesul de noua luni de formare si modelare din uter e mult mai profund
si mai important decat asta. Lucrurile pe care o femeie insarcinata le traieste zilnic – aerul pe
care-l respira, mancarea si bautura consumate, chimicalele la care e expusa, chiar si emotiile pe
care le traieste – sunt impartasite si fatului ei. Se formeaza un amestec de influente la fel de unice
si idiosincrasice ca femeia insasi. Fatul incorporeaza aceste date in propriul organism, in carnea
si sangele sau. Adesea, face mai mult decat atat. Considera aceste contributii materne ca fiind
informatii – imi place sa le numesc carti postale biologice – din lumea exterioara.

Deci, in uter, fatul nu invata „Flautul fermecat” al lui Mozart, ci raspunsuri la intrebari vitale
pentru supravietuirea sa. Se va naste intr-o lume a abundentei sau a saraciei? Va fi in siguranta si
protejat, sau va infrunta pericole si amenintari constante? Va avea o viata lunga si implinita sau
una scurta si chinuita? Dieta si nivelul de stres al femeii insarcinate ofera indicii importante
asupra conditiilor principale, ca un deget ridicat in vant. Reglarile si adaptarile creierului si ale
altor organe ale fatului ne ofera noua, oamenilor, enorma noastra flexibilitate, abilitatea noastra
de a prospera in medii extrem de variate, de la tara la oras, de la tundra la desert.

La final, vreau sa va spun doua povesti despre cum mamele isi invata copiii despre lume chiar
inaintea nasterii lor. In toamna anului 1944, in al Doilea Razboi Mondial, trupele germane au
blocat vestul Olandei si toate transporturile cu mancare. Debutul asediului nazist a fost urmat de
o iarna extrem de apriga – apa din canale a inghetat bocna. Curand, mancarea a devenit
insuficienta numerosi danezi supravietuind cu doar 500 de calorii pe zi – un sfert din ceea ce
consumau inainte de razboi. Pe masura ce saptamanile de lipsuri deveneau luni, unii au recurs la
a manca bulbi de lalea. La inceputul lunii mai, rezerva nationala, rationalizata cu grija, a fost pe
deplin epuizata. Spectrul foametei plana. Iar apoi, pe 5 mai 1945, asediul a luat sfarsit pe
neasteptate, cand Olanda a fost eliberata de Aliati.

„Iarna Foametei”, cum e cunoscuta, a ucis circa 10.000 de oameni si a imbolnavit alte mii. Dar a
mai fost o populatie afectata – acei 40,000 de fetusi aflati in utere in timpul asediului. Unele
efecte ale malnutritiei din timpul sarcinii s-au vazut imediat in numarul mare de copii nascuti
morti, in anomaliile la nastere, greutatea scazuta a copiilor si mortalitatea infantila. Dar alte
efecte vor fi descoperite abia peste ani. Dupa decenii de la „Iarna Foametei”, cercetatorii au
descoperit ca persoanele ale caror mame fusesera insarcinate in timpul asediului prezinta riscuri
mai mari de obezitate, diabet si boli de inima pe parcursul vietii decat persoanele ale caror mame
au avut o sarcina in conditii normale. Experienta prenatala a infometarii traita de acesti indivizi
se pare ca le-a schimbat organismul in foarte multe feluri. Au tensiunea arteriala mai ridicata,
niveluri scazute de colesterol si toleranta scazuta la glucoza – precursoare a diabetului.

De ce subnutritia din uter are ca rezultat bolile de mai tarziu? O explicatie e ca fetusii se
adapteaza in functie de conditii. Cand mancarea e insuficienta, ei canalizeaza nutrientii spre
creier, indepartand-o de alte organe, ca inima sau ficatul. Asta mentine fatul in viata pe termen
scurt, dar nota de plata vine mai tarziu in viata cand celelalte organe, defavorizate la inceput,
devin mai sensibile la boli.

Dar asta s-ar putea sa nu fie tot. Se pare ca fetusii preiau indicii din mediul lor intrauterin
croindu-si fiziologia conform acestora. Se pregatesc pentru lumea pe care o vor intalni de
cealalta parte a uterului. Fatul isi adapteaza metabolismul si alte procese fiziologice anticipand
mediul care-l asteapta. Iar baza predictiilor fatului e hrana mamei. Hrana unei femei insarcinate
constituie un fel de poveste, un basm al abundentei sau o cronica macabra a lipsurilor. Aceasta
poveste ofera informatii folosite de fat pentru a-si organiza corpul si functiile lui – o adaptare la
circumstantele predominante care-i faciliteaza viitoarea supravietuire. Confruntat cu resurse
drastic limitate, un copil mai mic, care are nevoie de mai putina energie va avea mai multe sanse
sa ajunga la maturitate.

Adevarata problema apare cand femeile gravide nu sunt naratori de incredere, cand fetusii sunt
facuti sa intrevada o lume de lipsuri si se nasc intr-o lume a abundentei. Asta li s-a intamplat
copiilor danezi din „Iarna Foametei.” Iar predispozitia lor spre diabet si boli de inima e
rezultatul. Corpurile create pentru a economisi fiecare calorie s-au trezit in avalansa de calorii a
dietei occidentale postbelice. Lumea despre care au invatat in uter nu semana cu lumea in care se
nascusera.

Iata o alta poveste. La 8:46 a.m. pe 11 septembrie 2001, zeci de mii de oameni se aflau in
apropierea World Trade Center, in New York – navetistii coborau din trenuri, ospataritele
pregateau mesele pentru ora de varf a diminetii, brokerii modelau Wall Street-ul. 1.700 dintre
oamenii acestia erau femei insarcinate. Cand avioanele au lovit si turnurile s-au prabusit, multe
din aceste femei au trait aceleasi orori ca si ceilalti supravietuitori ai dezastrului – coplesitorul
haos si confuzia, norii ce se rostogoleau, plini de praf toxic si moloz, teama care facea inima sa
bata cu putere.

La un an de la 9/11 cercetatorii au examinat un grup de femei gravide in momentul atacurilor de

la World Trade Center. Copiii acelor femei, care au dezvoltat sindromul stresului posttraumatic,
sau SSTP dupa chinul trait, prezentau un indiciu biologic de predispozitie la SSPT – care era mai
pronuntat la copiii ai caror mame au trait catastrofa in al III-lea trimestru de sarcina. Cu alte
cuvinte, mamele cu sindromul de stres posttraumatic au transmis o vulnerabilitate sanatatii
copiilor cand acestia se aflau inca in uter.

Ganditi-va la urmatorul lucru: sindromul de stres posttraumatic se pare ca e o reactie anormala la

stres, cauzand victimelor o enorma suferinta nefondata. Dar mai e un mod de a aborda SSPT-ul.
Ceea ce noi consideram a fi patologic, poate fi, de fapt, o adaptare utila in anumite situatii. Intr-
un mediu foarte periculos, manifestarile specifice SSPT-ului – hiper-constientizarea propriului
mediu, raspuns rapid la pericole – pot salva viata cuiva. Teoria ca transmiterea prenatala a
riscului SSPT tine de adaptare e inca o speculatie, dar cred ca e interesanta. Ar insemna ca,
inainte de nastere, mamele isi avertizeaza copiii ca lumea e dura, spunandu-le, „Aveti grija.”
Sa clarific. Cercetarea originilor fetale nu invinovateste femeile pentru lucrurile petrecute de-a
lungul sarcinii. Ea cerceteaza cum putem asigura mai bine sanatatea si bunastarea noii generatii.
Acest efort trebuie sa se indrepte si spre ceea ce invata fetusii in cele noua luni petrecute in uter.
Invatarea e una din activitatile esentiale ale vietii si incepe mult mai devreme decat ne-am fi
imaginat vreodata.