3.1.5.

Elementele capacităţii
ii juridice
A. Libertatea
Calitatea de om liber constituie una din condi
condiţiile capacităţii
ăţii juridice. Starea de
libertate se dobânde
dobândeşte odată cu naşterea sau posterior naşterii.
terii. Dacă
Dac ambii părinţi
sunt liberi, copilul se na
naşte liber, iar dacă unul din părinţii e liber şi
ş celălalt sclav,
copilul urmeazăă starea mamei.
Dacă mama este sclav
sclavă în momentul naşterii,
terii, dar în timpul sarcinii a avut calitatea
de femeie liberăă - indiferent pentru câtă vreme - copilul născut ăscut se bucura de
calitatea de om liber. Solu
Soluţia se explică în virtutea reguliii pe care am cercetat-o
cercetat
mai sus, că un copil conceput este privit ca şi născut, dacă interesele lui o cer, şi
evident acestea cereau ca el ssă fie liber şi nu sclav.
Posterior naşterii,
terii, calitatea de om liber se dobânde
dobândeşte
te prin dezrobire şi prin
prescripţie achizitiv
achizitivă: sclavul care se comporta de bună-credinţăţă vreme de 20 de
ani ca om liber, dobânde
dobândeşte după scurgerea termenului şii în drept această
aceast calitate.
Libertatea se pierde prin ccăderea
derea în prizonierat, potrivit unei reguli de drept a
ginţilor, după care prizonierii deveneau sclavii celor care i-au i învins. De
asemenea, erau vânduvânduţi ca sclavi în afara Romei şii în consecinţă
consecin îşi pierdeau
libertatea cei care nu se prezentau la recrutare, cei care refuzau să s se înscrie pe
listele censului, debitorii insolvabil
insolvabilii etc. La aceste cazuri se adaugă
adaug - cele
prevăzute
zute de dreptul imperial, dintre care mai importante sunt condamnările
condamn
penale grave care au drept consecin consecinţă pierderea libertăţii,
ăţii, ca de pildă,
pild
condamnărilerile la munc
muncă silnică.
Poziţia juridică a sclavilor
Sclavii
ii au jucat un rol deosebit de important în via viaţa economicăă a statului roman,
care în tot timpul existen
existenţei sale a rămas
mas un stat sclavagist. În epoca veche
numărul
rul sclavilor era relativ redus deoarece produc
producţia socialăă se desfăşoară
desf într-
un cadru familial restrâns. Sclavii duceau o viaţă patriarhală, ă, ei lucrau alături
al de
stăpânii
pânii lor fiind privi
priviţii ca membrii inferiori ai familiei pentru care munceau.
După războaiele
zboaiele de cucerire duse de Roma şi în special, dupăă războaiele
ră punice,
proporţiile
iile producţ
producţiei materiale s-au lărgit
rgit foarte mult, iar numărul
numă sclavilor a
crescut simţitor.
itor. În epoca clasic
clasică a dreptului roman, sclavia devine „baza întregii
producţii”,, sclavii sunt folosi
folosiţi la cele mai istovitoare munci şi sunt siliţi
sili să ducă o
viaţă care nu se deosebea prea mult de aceea a animalelor de povară.
povar
povară
Socotit simplu obiect de proprietate ((res mancipi) al stăpânului,
pânului, sclavul nu putea
avea un patrimoniu al ssău şi, în consecinţă,, nu putea fi proprietar, creditor sau
debitor şii nici să lase acestora o mo moştenire.
tenire. El era, un simplu instrument de
achiziţie
ie pentru stă
stăpânul său, căruia putea să-i facă situaţia
ia mai bună,
bun dar nu mai
rea. Asupra sclavului st stăpânul avea drept
rept nelimitat, putând să-l
să înstrăineze cu
orice titlu, să-ll omoare.
Fiind lucru, sclavul nu putea ssă se căsătorească,, deoarece această
aceast instituţie era
rezervată numai celor liberi. Leg
Legătura cu o altă sclavă oricât de trainică
trainic ar fi fost
ea era faţă de legi
legile romane un simplu fapt (contubernum)) asemenea relaţiilor
rela
întâmplătoare
toare dintre animale ((mone ferrarum), şi nu o căsătorie
torie în sensul juridic al
termenului.
Având statutul juridic de lucru ((res), ), sclavul nu se poate plânge în justiţie,
justi nu
putea - cu alte cuvinte - intenta o acţiune. Dacă a fost rănit,
nit, lovit sau nedreptăţit
nedrept
într-o formă oricât de grav gravă,, el nu se putea adresa magistratului. Acest drept
aparţinea
inea numai stăstăpânului său, care singur putea intenta o acţiune
ţiune în faţa
fa justiţiei
(instanţei) aşaa cum aar fi făcut-o dacă era vătămat
mat un animal al său,
să deteriorat un
lucru neînsufleţit
ţit ce
ce-i aparţinea etc.
Dacă aceasta era situa
situaţia juridică a sclavului în epoca veche a dreptului roman, ea
se schimbă la finele epocii republicane.
Pretorul intervine recunoscân
recunoscând în anumite cazuri şii limite, potrivit necesităţilor
necesit
economice şii sociale ale epocii, capacitatea sclavului de a încheia acte juridice în
numele şii în interesul ststăpânului şi de a-l face în consecinţă,
ţă, în egală
egal măsură
creditorul şii debitorul acestor tranz
tranzacţii.
ii. Cazurile în care pretorul a recunoscut
sclavilor capacitatea juridic
juridică pentru a încheia acte în numele stăpânilor
stă lor sunt
următoarele:
a) stăpânul
pânul putea îns
însărcina un sclav să ducă la îndeplinire o afacere comercială
comercial
determinată sau să conducă pentru o perioadă mai îndelungatăă un comerţ
comer terestru
sau maritim. Din punct de vedere procedural problema era soluţionată
solu
soluţ pe calea
acţiunilor
iunilor cu transpozi
transpoziţie de care ne-am
am ocupat în capitolul procedurii de judecată.
judecat
În intenţia (intentio
intentio) formulei era trecut numele sclavului căci
ăci cu el contractase
terţul,
ul, iar în condamnarea ((condemnatio) aceleiaşii formule, numele stăpânului,
st
deoarece asupra acestuia se rrăsfrângea activ sau pasiv - efectele tranzacţiei
tranzac
încheiate. Rezultă din cele de mai sus că măsurile
surile luate de pretor
pr în vederea
recunoaşterii
terii dreptului sclavului de a contracta, se explică
explic prin interesele
stăpânilor.
b) în vederea realiz
realizării aceloraşi interese speculative, stăpânii
ăpânii puteau atribui
sclavilor spre administrare o mas masă de bunuri numită peculium „peculiu” ce
cuprindea vite (pecus
pecus, de aici şi numele), bani, imobile şii uneori chiar sclavi. Deşi
De
aceste bunuri rămâneau
ămâneau în proprietatea st stăpânului,
pânului, ele constituiau o masă
mas de
bunuri distincte încredin
încredinţate spre valorificare sclavului.
Veniturile realizate apar
aparţineau stăpânului.
pânului. În administrarea peculiilor sclavii erau
îndrituiţi, ca şi în cazul precedent ssă încheie în numele şii în interesul stăpânilor
st
diverse tranzacţii
ţii economice
economice.
De aici posibilitatea st
stăpânilor de a urmări pe terţii
ii cu care contractase sclavul sau
de a fi urmăriţi
ţi de ccătre aceştia. În acest din urmă caz terţii
ii nu puteau urmări
urm pe
stăpân
pân decât în limita valorii bunurilor ce formau peculiul sau a îmbogăţirii
îmbog sale,
adică a foloaselor trase peste valoarea peculiului din tranzac
tranzacţiile
ţiile încheiate de către
c
sclavul său.
Măsuri
suri pentru ocrotirea sclavilor
În epoca imperială
imperială, economia sclavagistă îşii începe declinul, contradicţiile
contradic sociale
se ascut treptat, iar munca sclavilor devine din ce în ce mai puţin
pu productivă.
productiv Pe
de altă parte, numă
numărul acestora scade cu u mult sub nevoile producţiei.
produc Războaiele
nu mai procura ca odinioar
odinioară numărul
rul de sclavi de care avea acum nevoie Roma
imperială.
Autoritatea de stat intervine încercând ssă pună o frână arbitrarului stăpânilor
st ai
căror
ror victime erau sclavii (omorâ
(omorâţi fără scrupule pentru vini mărunte
ărunte sau în jocuri
de gladiatori la circuri, împu
împuţinând numărul rul lor. Sclavii constituiau o bogăţie
bog
publică şii erau superiori ca num
numărr oamenilor liberi, putând deveni o primejdie, aşa
a
cum dovedise revolta lui Spartacus anterior. De aaici ici necesitatea de a se interveni
pe cale legislativă pentru a fi ap
apăraţi.
În Legea Petronia din anul 61 e. n., st stăpânii sunt opriţi să-şişi dea sclavii fără
f
încuviinţarea
area magistra
magistraţilor, să fie devoraţii de fiare la jocurile de circ. Împăratul
Împ
Claudius (41-51 e. n.) lipseşte te de dreptul de proprietate pe stăpânul
st care îşi
abandonează un sclav bbătrân şi bolnav, iar Antoninus (138-161) 161) promulga douădou
constituţii:
ii: prima pedepse
pedepseşte ca omucid pe stăpânul care şi-aa ucis fără f motiv
sclavul, iar o a doua îng
îngăduie magistraţilor să silească pe stăpânii
pânii prea cruzi să-şi
s
vândă sclavii pe care
care-i maltratează.

Sarcina de lucru 3
Identifică cazurile în care sclavilor li se recunoa
recunoaşte
te capacitate juridică.
juridic

Cum devenea cineva sclav

Modurile stabilite de ordinea juridic
juridică pentru ca cineva săă derivă
deriv sclav sunt:
naşterea, căderea
derea în prizonierat şii regulile speciale ale dreptului civil.
A) copiii născuţi ţi dintr
dintr-o mamă sclavă sunt sclavi indiferent dacă tatăl
tat lor este om
liber sau nu, deoarece o sclavsclavă în conformitate cu legea romană
roman nu se putea
căsători şii în consecin
consecinţă condiţia juridică a tatălui era o simplăă stare de fapt fără
f
nici o consecinţăţă legal
legală.
B) prizonierii de rrăzboi
zboi deveneau potrivit regulilor dreptului ginţilor
gin sclavi,
indiferent dacăă erau romani sau str străini. Dacă romanii căzuţ
ăzuţi în captivitate
reveneau în patrie, ei îîşii redobândeau potrivit dreptului roman libertatea împreună
împreun
cu toate drepturile pierdute. Ordinea juridic
juridică romană a creat în acest domeniu un
ingenios mecanism bazat pe o fic ficţiune cunoscută sub denumirearea de „dreptul de
reîntoarcere” (ius
ius postliminii
postliminii).
 Ficţiunea
iunea considera pe romanii întor
întorşi din captivitate că nu au fost niciodată
niciodat -
prizonieri şii în consecin
consecinţă niciodată sclavi. În felul acesta îşi recăpătau
rec toate
drepturile, care se aplicau unor situaţii juridice nu şii de fapt Spre exemplu
posesiunea, fiind obliga
obligaţi să procedeze la o nouă luare în posesiune a bunurilor,
chiar dacă acestea nu au fost de nimeni posedate în timpul captivităţii.
captivit
captivităţ
În cazul când un cet
cetăţean roman murea în captivitate, Legea
gea Cornelia edictată
edictat în
anul 80 î. e. n. îl socotea tot printr
printr-o ficţiune
iune mort în momentul căderii
c în
prizonierat. Ficţiunea
iunea se justifica prin necesitatea de a se menţine
ţiunea men
menţ valabilitatea
testamentelor întocmite de ccătre cetăţenii
enii romani, înainte de căderea
c lor în
prizonierat.
c). sclav mai putea deveni cineva în virtutea unor reguli speciale de drept:
- în epoca republican
republicană debitorii insolvabili, persoanele care nu se prezentau
la oaste sau cele care refuzau ssă facă declaraţii ii necesare cu ocazia
recensământul
ământului populaţieiiei sau averii lor, puteau fi vânduţi
vânduţ de creditori, în
primul caz, de ccătre magistraţi, în celelalte două,, ca sclavi în afara
hotarelor statului roman, dincolo de Tibru ((trans Tiberim). ). În unele cazuri
hoţul
ul prins în flagrant delict putea fi vând
vândut şii el ca sclav de către
c păgubaş.
- în epoca imperial
imperială unele persoane puteau deveni sclavi cu titlu de
pedeapsă sau ca urmare a pronun pronunţării
rii unei pedepse. În prima categorie intrau
persoanele care deş
deşi libere, se lăsaseră să fie vândute ca sclavi de către c o terţă
persoană - cu care se în înţeleseseră anterior - pentru ca, revendicându-şi
revendicându libertatea
posterior vânzării,
ării, ssă împartă cu terţul suma dobândită din aceastăaceast escrocherie.
Drept pedeapsăă cel ce se llăsase cu rea-credinţă ca sclav, rămânea ră sclavul
cumpărătorului
ului de bun
bună-credinţă. Tot cu pierderea libertăţii ii erau pedepsite femeile
libere care aveau leg
legături cu un sclav, cu toată împotrivirea stăpânului
ăpânului acestuia.
În a doua categorie intrau persoanele, care condamnate la munci silnice, ce se
efectuau mai ales în mine (in metalla)) deveneau sclavi drept urmare acestei
condamnări (servi
servi poenae
poenae).
Modurile de dezrobire a sclavilor
Dezrobirea (manumissio
manumissio) constă într-un
un act juridic prin care stăpânul
stă renunţa la
dreptul săuu de proprietate asupra sclavului, pe care
care-l transforma, cu unele limitări
limit
de drepturi civile şi politice - într-un cetăţeanean liber, în sarcina căruia
c însă
rămâneau
mâneau unele îndatoriri fa faţă de fostul stăpân,
pân, numit acum patron (patronus).
(
Acesta va aduce numeroase profituri fostului ststăpân.
a) printr-un
un pro
proces fictiv stăpânul se înţelegea cu o terţă persoană
persoan să-l cheme în
judecatăă şi să pretindă ca în realitate sclavul este un om liber. La judecată
judecat
stăpânul
pânul sclavului nu va contesta afirma
afirmaţia terţului,
ului, iar magistratul, luând act
de acest fapt, va declara pe sclav om li liber.
ber. Cu timpul, asemenea procese
fictive s-au
au transformat în simple declara
declaraţii făcute
cute înaintea pretorului.
b) prin înscrierea sclavului în listele censului ca fiind om liber. În timpul
recensământului
mântului popula
populaţiei şii bunurilor, ce avea loc din 5 în 5 ani, stăpânii
st
care voiau ssă-şi elibereze sclavii puteau să-ii declare oameni liberi
înscriindu-ii ca atare în registrele ce se întocmeau de cenzori.
 c) prin testament - cu ocazia întocmirii testamentului stăpânul putea să-şi
dezrobească unul sau mai mulţi sclavi fie în mod direct, fie obligând pe
moştenitorul său să procedeze la dezrobire. În primul caz, sclavul era socotit
ca fiind dezrobit de defunct (libertus orcinus); în cel de-al doilea caz de
către moştenitorul acestuia.
d) se cunoşteau şi alte moduri simple introduse de dreptul pretorian. Acestea
constau fie într-o declaraţie orală făcută de stăpânul sclavului înaintea unor
prieteni (inter amicos) sau cu ocazia unui banchet (convivii adhibitione) fie
într-un înscris redactat de acesta ca o dovadă a dezrobirii intervenite (per
epistulam). Cei dezrobiţi prin mijloace pretoriene aveau o poziţie juridică
inferioară celor eliberaţi prin modurile solemne sancţionate de dreptul civil.
Poziţia juridică a dezrobiţilor
Sclavii dezrobiţi purtau numele de liberţi (liberti) iar fostul lor stăpân purta cât
priveşte raporturile ulterioare dezrobirii pe cel de patron (patronus). Poziţia
juridică a dezrobiţilor nu era identică, ea depindea de modul în care au fost
dezrobiţi.
a) Cei eliberaţi prin mijloacele solemne ale dreptului civil aveau o situaţie
juridică superioară celor dezrobiţi prin mijloacele neformale ale dreptului
pretorian; cei dintâi erau liberţi cetăţeni, iar ceilalţi liberţi latini. Liberţii
cetăţeni se bucurau în principiu de privilegiile cetăţenilor liberi, cu toate
acestea condiţia lor juridică era îngrădită atât datorită obligaţiilor pe care le
aveau faţă de foştii lor stăpâni, cât şi datorită unor limitări fixate în
interesul societăţii sclavagiste în general. În folosul patronilor, dezrobiţii
aveau următoarele obligaţii:
1) obligaţia de a presta anumite servicii materiale apreciabile în bani (operae
fabriles). Patronul era îndrituit să folosească aceste servicii în interesul său în cele
mai diverse forme; de pildă le putea închiria contra cost unor terţe persoane sau le
putea da în plată unui creditor de al său. Obligaţia dezrobitului de a presta
asemenea slujbe se transmitea, la moartea patronului, moştenitorilor acestuia.
2) obligaţia liberţilor de a procura patronului în anumite cazuri alimente (bona)
la aceasta se adaugă dreptul patronului de a moşteni averea dezrobitului său în
cazul când acesta murea fără moştenitori.
3) obligaţia de a respecta persoana patronului (obsequium), de aici unele
consecinţe juridice, ca de pildă, interdicţia dezrobitului de a chema în judecată pe
patron şi pe rudele acestuia fără autorizarea magistratului. Dependenţa libertului
faţă de patron se poate observa şi în numele pe care îl ia după dezrobire. Noul său
nume este alcătuit din numele patronului, la care se adaugă cel pe care-l purtase în
sclavie. De pildă, sclavul lui Marcus Tullius, Marci Libertus Hermodarus, adică
numele şi prenumele lui Cicero (Marcus Tullius), precizarea că este dezrobitul său
(dezrobitul lui Marcus), iar ca nume de familie numele său de sclav
(Hermodarus).
Obligaţiile liberţilor erau sancţionate de ordinea juridică; cu alte cuvinte ei puteau
fi constrânşi la nevoie să le îndeplinească, patronii având dreptul să se adreseze
autorităţii de stat: prefectului Romei, guvernatorilor de provincii etc. În epoca
postclasică, datorită contradicţiilor sociale, libertul ce refuza să-şi îndeplinească
obligaţiile faţă
ţă de patron, putea fi readus în stare de sclavie (revocatio
( in
servitutem - propter ingratitudinem
ingratitudinem).
Condiţia juridicăă a dezrobi
dezrobiţilor era îngrădită şii de unele limitări,
limită concepute în
interesul societăţii
ăţii sclavagiste în general.
De aceea, liberţii ţii nu puteau fi ale
aleşi magistraţi (ius honorum)) în adunările
adun pe
triburi, dar pentru a li se mic
micşora valoarea votului, erau înscrişi
şi în listele electorale
ale triburilor urbane. Deoarece fiecare trib avea un vot, indiferent de numărul num
alegătorilor
torilor înscriş
înscrişi, votul triburilor urbane cu tot numărul
rul lor mare de alegători,
aleg
nu egala pe acela al triburilor rustice, care în ciuda numnumărului
rului mic de alegători,
aleg
erau mai numeroase decât cele urbane. În acest mod se asigura preponderenţapreponderen
politică a păturilor
turilor st
stăpânitoare.
Sclavii dezrobiţi ţii prin mijloace neformale ale dreptului pretorian, aveau o poziţie pozi
juridică inferioară liberliberţilor cetăţeni. Situaţia acestor dezrobiţi ţi a fost reglementată
reglementat
prin Legea Iunia ia Norbana din anul 19 e. n., care ii-aa asimilat cu latinii din colonii,
de unde şii numele de liber liberţi latini. După cum se ştie,tie, romanii întemeiau în scopuri
politice şii militare numeroase colonii pe teritoriile cucerite. Dacă Dac unele se bucurau
de privilegiul de a avea dreptul la cet cetăţenia romană,, altele, printre care şi cele
latine - alcătuite
tuite la început din latini supu supuşi Romei - posedau mai puţine pu drepturi.
Legea Iunia a acordat liber liberţilor dezrobiţii prin mijloacele neformale statutul juridic
al latinilor din colonii, adic adică o poziţie inferioară cetăţenilor enilor romani. Ca şi
dezrobiţii, cetăţeni
ăţeni romani, liberliberţii latini numiţi şii latini iuniani după
dup numele Legii
Iunia - aveau acelea
aceleaşi obligaţii materiale şi morale, faţă de patronii lor, dar, pe
deasupra le era inter interzis
zis de a dispune prin testament de patrimoniul propriu, care
revenea foştilor
tilor lor st stăpâni. Ei trăiau ca oameni liberi, dar aşa şa cum se spunea,
mureau ca sclavi.
Spre finele Republicii, dezrobirile luaser
luaseră proporţii,
ii, ceea ce periclita bunul mers al
producţiei
ei sclavagiste. De aceea, împ
împăratul
ratul Augustus, care a pus bazele Imperiului
Roman, a promulgat dou două legi menite să îngreuneze dezrobirile. Prima - Fufia
Caninia din anul 2 e. n. - limitează numărulrul de sclavi pe care stăpânul
stă putea să-i
elibereze prin testam
testament, proporţional cu numărul rul total de sclavi aflaţi
afla în
proprietatea sa, fără însă de a putea depăşii limita de 100. Legea s-a s aplicat în tot
timpul imperiului, ea a fost abrogat
abrogată numai pe vremea împăratului
ratului Iustinian, adică
adic
în epoca în care produc
producţia sclavagistă a fost înlocuită cu cea feudală.
feudală
A doua lege este Legea Aelia Sentia din anul 4 e. n. Aceasta interzicea tinerilor
sub 20 de ani să-şşi dezrobească sclavii, în afara cazului când dezrobirea le-a le fost
aprobată de un consiliu special prezidat de pretor. Sunt oprite, în afarăafar de motive
bine întemeiate, eliber
eliberările
rile sclavilor care nu au atins vârsta de 30 de ani, precum şi
dezrobirile făcute
cute în dauna creditorilor. În acest din urmurmă caz se cerea ca stăpânul
st
care şi-aa eliberat sclavii, ssă fi pricinuit un prejudiciu
udiciu material creditorilor săi
s şi să
fi procedat cu inten
intenţia de a-i fi prejudiciat.
 Sarcina de lucru 4
Identifică 5 elemente distinctive dintre liberţii cetăţeni şi liberţii latini.

Stările de semisclavie
În diverse etape de dezvoltare a statului roman au apărut diferite categorii de
persoane care deşi teoretic se bucurau de libertate - de fapt aveau o situaţie foarte
apropiată de a sclavilor.
Acceptându-le în fapt, ordinea juridică nu a reuşit însă să elaboreze o construcţie
juridică adecvată pentru noile categorii sociale, fie din pricina complexităţii
problemei, fie datorită interesului de a păstra o confuzie permanentă, între aceste
categorii şi sclavie, bază a întregii producţii sclavagiste. Aceasta va înlesni
trecerea la feudalism.
Exemplu:
a). omul liber care slujeşte ca sclav unei alte persoane libere pe temeiul unei erori
din partea ambelor părţi (homo liber bona fide serviens). Deşi în drept pretinsul
sclav este om liber tot ceea ce acesta dobândeşte, dobândeşte pentru pretinsul său
stăpân.
b). persoanele ce se află în puterea (in mancipio) altei persoane. Această situaţie
se întâlneşte atunci când un şef de familie (pater familias) trece, printr-un act
formal numit manicipatio în puterea unui alt cap de familie, o persoană ce se află
în puterea sa, fie pentru a-i vinde serviciile, fie pentru a o abandona noxal. Prin
abandon noxal se înţelege trecerea în vederea despăgubirii, a unei persoane, care a
comis un delict, de sub puterea capului ei de familie în puterea capului de familie
sub care se afla victima. Aceste persoane constituiau adevărate instrumente de
achiziţie pentru stăpânii lor, deoarece tot ce ele dobândeau, dobândeau pentru
aceştia, având de fapt o poziţie asemănătoare cu cea a sclavilor (loco servi). Din
punct de vedere juridic însă, persoanele in manicipatio nu erau sclavi, deoarece se
găseau numai temporar în această situaţie; într-adevăr dacă ajunseseră în puterea
altei persoane printr-un act de vânzare încheiat de şeful lor de familie cu
respectiva persoană, ele puteau pretinde după 5 ani eliberarea lor, cerând să fie
înscrise în listele censului; dacă fuseseră abandonate noxal, puteau reclama
libertatea numai după ce despăgubiseră prin munca lor pe victimă.
De asemenea, cât timp se găseau în puterea altora (in mancipio) persoanele in
mancipio puteau intenta în cazul unui tratament inuman, o acţiune de injurie
împotriva acestora şi, după toate probabilităţile, puteau să-şi exercite în
continuare drepturile politice.
c). persoanele care se angajau ((auctorati) vânzându-şi forţa ţa de muncă
munc la un
antreprenor (lanista
nista) ce organiza jocuri de circ şii lupte de gladiatori. După Dup ce
depuneau un jurământ „că vor învinge sau vor muri”, ele deveneau în fapt sclavi
ai antreprenorului, de
deşi în drept îşi păstrau
strau calitatea de om liber şi cetăţean.
cet
d). persoanele răscump
ăscumpărate de la duşman (redempti ab hostibus)) de către
c un terţ.
Până când acestea reu
reuşesc prin munca lor sau cu bani să achite terţului
ter respectiva
sumă, rămân
mân în puterea lui.
e). colonii. La romani, marii proprietari funciari îîşii puneau în valoare întinsele lor
domenii,ii, lucrându
lucrându-le fie cu sclavi, fie dându-le în arendăă colonilor. AceştiaAce
plăteau stăpânului
pânului o arend
arendă în bani, dar, pe deasupra, aveau şi unele obligaţii
obliga în
natură.. În epoca postclasic
postclasică, numărul
rul fondurilor cultivate sporesc iar munca lipsită
lipsit
de randament a sclavilor, este înlocuit
înlocuită pe scară din ce în ce mai largă,
larg prin aceea
a colonilor interesa
interesaţii în anumite limite în procesul de producţie;
producţ de aici două
consecinţe: stăpânii
ăpânii tind pe de o parte ssă facă din sclavii lor coloni, iar, pe de altă
alt
parte să împiedice pe coloni să părăsească terenurile pe care lucrau. Acest din
urmă fapt era uşurat
şurat prin aceea ccă arendaşii nu reuşeau să plăteasc
ătească întotdeauna
arenda la termenul fixat.
Consfinţită la început pe calea cutumiar
cutumiară,, legarea colonului de pământ
p a fost
sancţionată prin lege de ccătre împăratul
ratul Constantin în anul 332. Dacă
Dac la început
raporturile de colonat se întemeiau pe un contract de arend
arendă (locatio
locatio-conductio),
treptat colonii devin, dupdupă reformele sus-menţionate,
ionate, parte integrantă
integrant a
domeniului pe care
care-l lucrau. În măsura
sura în care criza sclavajului se adâncea,
colonatul se dezvolta, devenind spre finele imperiului elementul hotărâtor
hot al
producţiei
iei de bunuri materiale.
O persoană devenea colon:
- prin naştere,
tere, dac
dacă unul din părinţi era colon;
- prin prescripţ
prescripţie, dacă un om liber a muncit vreme de 30 de ani pe un ogor în
slujba altuia, trecând drept colon;
- ca pedeapsă, în cazurile prev
prevăzute de lege;
- prin contract încheiat cu un proprietar şii înscris în arhivele cetăţii
cet
(municipalia
municipalia gesta
gesta).
Din punct de vedere ju juridic,
ridic, colonul era un om liber, dar situaţia
situaţ lui de fapt îl
apropia de poziţia sclavului, fiind „rob al pământului”. Dacăă îşi părăsea
p ogorul,
colonul putea fi readus de ccătre stăpân,
pân, care avea în acest scop o acţiune
ac reală, ca
şii când ar fi fost vorba de un sclav.
Fiind sclav al pământului,
ământului, colonul nu putea fi desp
despărţit
it de ogorul său,
să iar vânzarea
fondului fără colon sau a colonului ffără fond era nulă.. În schimb era îngăduit
îng ca
proprietarul să-şişi mute colonii de pe o momoşie
ie pe alta. Fiind om liber, colonul se
putea căsători,
tori, avea puterea ppărintească asupra copiilor, putea încheia diferite acte
juridice, întocmi un testament etc.
Supus unui drept de corec
corecţie din partea stăpânului său,
u, colonul nu putea săl
s cheme
în faţa instanţei
ţei pe st
stăpânul său, decât în cazuri cu totul excepţionale;
ţionale; de asemenea
colonul nu se putea căsători, spre finele imperiului cu o femeie liberă, ci numai cu
o femeie având aceeaşi poziţie socială ca şi el.

Sarcina de lucru 5
Identifică şi explică poziţia juridică a persoanei colon.