Valori şi principii etice în nursing

1. Implicarea pacientului în propria îngrijire

2. Definiţia eticii
3. Rolul de avocat al asistentului medical

Într-o lume aflată în mutaţie permanentă este dificil a percepe sensurile şi direcţiile în care
acesta se îndreaptă. Un lucru este cert şi anume că nimic nu o influenţează mai mult decât evoluţia
cunoasterii umane.
Astăzi, în îngrijirile de sănătate, asistentul medical este pus în faţa a numeroase şi variate
probleme etice faţă de anii anteriori. Multe conflicte apar din rolul complex al asistentului medical
în furnizarea îngirjirilor de sănătate. Aceştia sunt mai bine instruiţi, mai autonomi şi au o
responsabilitate considerabilă în luarea deciziilor de îngrijire medicală. Tehnologiile avansate au
largit mult scopurile muncii lor. Cu pacienţi care îşi cunosc tot mai mult drepturile, asistentul
medical, ca liant între aceştia şi alte categorii de personal medical, trebuie să se asigure permanent
de respectarea drepturilor pacienţilor. Asistentul medical este pus tot mai des în faţa unor
resposabilităţi cu grad mare de dificultate care cer cunoştinţe la un nivel înalt, aptitudini
corespunzătoare şi luare de decizii.
Contactul zilnic cu pacienţii pune asistentul medical într-o poziţie unică ce poate fi
comparată cu alte categorii profesionale. El este prezent alături de pacient atât în timpul celor mai
elementare activităţi umane cum ar fi alimentaţia, păstrarea curăţeniei fizice şi a eliminărilor cât şi
în acordarea de îngrijiri specifice ca administrarea medicamentelor şi examenul fizic. Asistentul
medical poate deasemenea să acorde suport psihologic pacienţilor care experimentează frica,
teama, bucuria sau supărarea. Prin urmare acesta are o relaţie specială cu pacientul, o relaţie bazată
pe încredere. Această relaţie este fundamentul eticii asistentului medical.
Dilemele din acordarea îngrijirilor de sănătate pot determina apariţia nesiguranţei în relaţia
cu pacientul, cu medicul sau alte categorii de persoane care acordă îngrijiri de sănătate. Se ridică
atunci nişte semne de întrebare. Medicul recomandă tratamente, asistentul medical este responsabil
de aplicarea lor. Atunci acesta este pus în faţa unor dificultăţi. Cine decide ce este mai bine pentru
pacient? Ce trebuie sa cunoasca pacientul despre starea sa de sănătate? Care este responsabilitatea
asistentului medical atunci când drepturile pacientului sunt ameninţate?
Definiţia eticii

1
Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei şi poate fi numită ştiinţa realităţii morale;
încearcă elucidarea problemelor morale printr-un demers cognitiv. Etica poate fi înţeleasă de
asemenea ca o filosofie asupra moralei, a binelui şi a răului, a datoriei.
Deontologia este un compartiment al eticii care se ocupă cu studiul normelor si obligaţiilor
specifice unei activităţi profesionale.
La jumatatea anilor '90 Dictionarul Oxford definea bioetica drept „disciplina care studiaza
problemele etice rezultate din progresele medicinei si biologiei". Putem observa ca aceasta
definitie se refera mai ales la ceea ce, in acceptiunea actuala se intelege prin termenul de etica
biomedicala. Intre timp, noi ramuri au aparut in cadrul bioeticii: etica mass-mediei, etica
economica si politica, etica mediului.
In prezent etica medicala - medical ethics este inclusa in etica biomedicala - biomedical
ethics (etica in medicina si biologie) care la randul ei este inclusa in bioetica - bioethics (etica
biomedicala, etica mass-mediei, etica economica si politica,etica mediului,etc.)
Termenul provine din cuvântul grecesc ethos care înseamnă obicei. Mai simplu, etica indică
ce se cuvine să facă o persoană. Caracteristic pentru toate profesiile este faptul că etica serveşte la
protejarea drepturilor omului.
Asistenţii medicali au de înfruntat multe tipuri de probleme etice în situaţii care par
obişnuite, de rutină.
De exemplu: un pacient cu probleme neurologice serioase trebuie sa urmeze zilnic un anumit
tratament dar acesta refuză medicaţia. El susţine ca pastilele sunt periculoase şi nu este obligat sa
le ia daca nu vrea. Ce ar trebui să facă asistentul medical? Să recurgă la forţă pentru a-l
determina pe pacient sa ia pastilele?
În fiecare dilemă etică intră în conflict filosofia de viaţă, valorile şi obligaţiile profesionale. O
dilemă etică este o situaţie care cere să faci o alegere între ceea ce pare în mod egal o alternativa
dezirabila dar si indezirabila. Într-o dilema etică, există un conflict între valori iar persoana devine
nesigură asupra celui mai adecvat comportament. Nu există dreptate sau greşeală absolută.
Pacienţii aşteaptă ca asistenţii medicali să fie înţelegători, priceputi şi apărători ai drepturilor
lor. Curtin şi Flaherty (1982) defineau drepturile omului ca fiind “ doar ceea ce este dator omul să
facă”. Similar cu acţiunile pacientului, acţiunile asistentului medical sunt ghidate de principii şi
valori personale şi profesionale, de variabile culturale şi emoţionale. De aceea studiile etice din

2
nursing sunt direcţionate pentru a instrui asistentul medical cum să adopte un comportament etic
atunci când se confruntă cu o dilemă.
Valorile etice, morale şi legale sunt insuficient clarificate. Un principiu moral este
reprezentat de convingerea personală că un lucru sau o atitudine este în mod absolut corectă sau
greşită în orice situaţie. Pentru o persoană avortul poate fi un lucru moral absolut greşit, cu alte
cuvinte nu gaseste motive acceptabile pentru orice femeie care decide sa renunte prematur la o
sarcina. De asemenea există diferenţe şi între principiile etice şi legale. Frecvent cele două sunt
strâns legate, ca în cazul unei familii care se luptă cu drama stopării suferinţei unui copil cu o boala
terminală. Părinţii au dreptul legal să oprească toate eforturile care duc la menţinerea copilului în
viaţă dacă medicul decide că tratamentul nu mai este eficient şi benefic. Totuşi ei trebuie să lupte
cu principiul etic care pune semnul întrebării asupra deciziei de a opri viata unui copil. Atat etica
cât şi legea se referă la reguli ale comportamentului bazat pe înţelegerea a ceea ce este corect sau
gresit. Un drept legal este ceea ce o persoană este îndreptăţită sa aibă, să facă sau să primească de
la o altă persoană, atâta timp cât nu sunt încălcate limitele legale. Subtilităţile etice şi legale
însoţesc drepturile omului. În contrast, un drept etic nu implică garanţii legale. Dacă eşti de acord
că sănătatea este un drept, trebuie să fii de acord şi cu obligaţiile etice pe care acesta le implică.
Asistentul medical – avocat al pacientului
Standardele etice impun norme generale pentru comportamentul profesional şi instituţional
faţă de pacienţi. În situaţii reale de viaţă, asistentul medical trebuie să-şi amintească şi principiile
morale, cum ar fi autonomia, auto-determinarea pacientului, a face bine, a spune adevărul şi a fi
corect când acorzi îngrijiri de sănătate. Oricum aceste principii trebuie utilizate în situaţia în care ai
grijă de un bolnav terminal, când trebuie să obţii un acord informat, când obţii acordul pentru
donarea de organe şi în cazul în care eşti nevoit să utilizezi măsuri de diagnostic şi tratament foarte
scumpe. Asistenţii medicali pot fi puşi uneori în situaţia dificilă de a menţine şi promova sănătatea
pacienţilor respectând totodată şi drepturile acestora. Curtin (1986) descria nursing-ul ca o artă
morală care implică căutarea celor mai bune tipuri de relaţii cu o altă fiinţă umană.
Un asistent medical poate avea un comportament etic doar atunci când respectă drepturile
pacientului. Relaţia asistent medical-pacient este bazată pe libera determinare a formei acestei
relaţii. Relaţiile interumane existente între asistentul medical şi pacient permit asistentului sa
fie avocatul pacientului. Avocatura implică oferirea informaţiilor de care au nevoie pacienţii pentru
a lua decizii şi pentru a-şi asuma deciziile pe care le iau. Responsabilitatea legală a asistentului

3
medical este reprezentată de informarea corectă a pacientului iar standardele etice sunt
reprezentate de respectarea dreptului acestora la auto-determinare.
Într-o institutie spitaliceasca pacienţii pot deveni foarte vulnerabili. Boala inteferează cu
independenţa acestora, îi forţează să să apeleze la medic sau la asistent pentru a fi ajutaţi. Boala
poate de asemenea să cauzeze pierderea libertăţii de acţiune. Pacienţii îşi pot pierde capacitatea de
a se exprima în condiţii optime datorită limitării mişcărilor, comunicării sau capacităţii
intelectuale. O boală poate de asemenea să interfereze cu abilitatea pacientului de a face alegeri.
Pentru ca drepturile acestora să fie respectate, personalul medical nu poate lua decizii pentru ei.
Avocatul pacientului respectă nevoile umane unice ale fiecărui pacient şi se asigură că acesta este
corect informat atunci când trebuie să ia o decizie.
Cele două funcţii primare ale avocatului sunt să informeze şi să sprijine. Pentru a informa
corect pacientul, asistentul medical trebuie să aibă informaţii corecte. El poate cere şi de la alte
categorii de personal medical informaţii privitoare la pacientul său. Un asistent medical avocat
trebuie de asemenea să vrea ca pacientul să aibă informaţia. Deseori, personalul medical este
împovărat de teama că pacientul va pune multe întrebări sau va refuza tratamentul dacă va şti prea
multe despre boala sa. Oricum pacientii au de asemenea dreptul să nu stie. Asistentul medical
trebuie să prezinte informaţiile atunci când pacientul este pregătit să le asculte, într-un mod
accesibil acestuia. Totodată poate expune câteva explicaţii de bază sau poate programa scurte
întâlniri cu pacientul. Un avocat poate să observe că multe persoane, cum ar fi familia, terapeutul
şi administratorii unităţii de îngrijire nu doresc ca pacientul să fie informat. În aceste condiţii
asistentul medical este pus în situaţia în care trebuie să pună în balanţă dacă să informeze pacientul
despre ce trebuie să ştie şi totodată să nu provoace alterări ale relaţiilor acestuia cu familia şi cu
medicul.
Aspectul de suport al avocaturii cere asistentului medical să acorde sprijin fără fără a aborda
o atitudine defensivă sau salvatoare. Responsabilitatea pentru luarea unei decizii este a pacientului
nu a asistentului. Acesta nu dă sfaturi, nu judecă, nu oferă aprobări. De asemenea el trebuie să fie
pregătit oricând pentru cazul în care un pacient ia o decizie greşită în raport cu sănătatea lui. De
exemplu, un pacient poate să refuze participarea la tratamentul pe care îl primeşte. Această decizie
poate împiedica serios recuperarea şi reabilitarea lui. Asistentul medical este dator să ofere
informaţiile de care acesta are nevoie, punând însă pacientul în situaţia de a decide singur. Dacă

4
decizia e greşită. Asistentul medical are datoria de a învăta pacientul cum să accepte tratametul şi
care sunt influenţele pozitive ale respectării lui în viitor.