Societatea civilă şi democraţia

Cuvântul democraţie vine din grecescul demos care înseamnă popor. Într-o
democraţie, de la popor vine puterea suverană al legislativului şi a guvernului. Desigur, se
întâlnesc diferenţe între democraţiile existente în lume, iar principiile şi practicile de
guvernare democratice le disting cu claritate de alte tipuri de guvernare.
Practic, democraţia se caracterizează printr-un ansamblu coerent de trăsături, printre
care se află şi următoarele1 :
- este un mod de guvernare, în care puterea şi responsabilitatea civică aparţin ansamblului de
cetăţeni, care le exercită direct sau prin reprezentanţi liber aleşi;
- este un ansamblu de principii şi de practici ce protejează libertatea;
- se sprijină pe principiul legii majorităţii, echilibrată prin drepturile minorităţii şi drepturile
individuale;
- descentralizează puterile publice către nivelurile locale; protejează drepturile fundamentale
ale omului (libertatea cuvântului şi a religiei, dreptul la o egală protecţie a cetăţenilor prin
lege şi libertatea de a se organiza şi participa deplin la viaţa politică, economică, socială şi
culturală a societăţii);
- organizarea în mod sistematic de alegeri libere, deschise şi cinstite pentru toţi cetăţenii;
- supune guvernul la regula de drept şi asigură ca toţi cetăţenii să fie deopotrivă protejaţi prin
lege şi ca drepturile lor să fie garantate prin legi şi sistemul judiciar;
- cetăţenii, într-o democraţie, au drepturi, dar şi obligaţii şi responsabilităţi.
O societate democratică este organizată şi condusă în strictă conformitate cu o
Constituţie scrisă, care conţine, pe de o parte, legile principale pe care cetăţenii statului
respectiv acceptă să le respecte şi, pe de altă parte, stabileşte structurile fundamentale ale
guvernului. Totodată, într-un stat de drept toate legile trebuie redactate în conformitate cu
prevederile constituţiei sale. Într-o democraţie, o putere juridică independentă permite
cetăţenilor să conteste legile pe care ei le apreciază ca ilegale sau neconstituţionale. În acelaşi

1
Vezi Qu’est que c’est la démocratie?, http://usinfo.state.gov/
timp, Constituţia stabileşte cadrul exercitării autorităţii guvernului, specificând întinderea
acestei autorităţi, mecanismele prin care ea se exercită şi procedurile de promulgare a
viitoarelor legi. De asemenea, Constituţia defineşte ce înseamnă a fi cetăţean, stipulând care
sunt drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile acestuia, dar şi ale structurilor de autoritate din
stat.
Specifică unei societăţi democratice este existenţa pluripartidismului în stat. Partidele
politice sunt organizaţii voluntare, care fac legătura între popor şi guvern. Partidele recrutează
candidaţi şi fac campanie pentru ca membrii lor să fie aleşi în cadrul scrutinului, astfel încât
partidul să câştige alegerile. Partidul majoritar, sau coaliţia de partide care alcătuieşte
guvernul, se străduieşte să traducă în legi programul său politic. Partidele plasate în opoziţie
sunt libere să critice politica şi ideile partidului aflat la guvernare şi să propună ideile lor.
Fiecare partid politic, într-o societate democratică respectă principiile democraţiei şi, ca
urmare, recunoaşte şi respectă autoritatea guvernului ieşit în alegeri.
De asemenea, fiecare partid, indiferent de mărimea lui sau dacă se află la guvernare
sau nu, într-o societate democratică, respectă valorile compromisului şi ale toleranţei.
Principiul opoziţiei loiale este esenţial în orice democraţie. El semnifică faptul că toţi
participanţii la dezbaterea politică – oricât de mari ar fi diferenţele dintre ei - împărtăşesc
valorile democratice fundamentale de libertate a cuvântului, credinţei şi egalităţii în faţa legii.
Partidele care pierd alegerile intră în opoziţie, încrezătoare că sistemul politic le va proteja
dreptul la organizare şi exprimare. Timpul trece şi vin alegerile, când au posibilitatea ca, prin
programele lor, să atragă alegători de partea lor pentru a obţine sufragiile populare. Evident
că, într-o democraţie, lupta între partidele politice este o competiţie pentru a servi mai bine
poporul şi nu interesele politicienilor şi a clientelei politice.
Într-o societate democratică, alegerile sunt libere şi corecte, permiţând locuitorilor să
aleagă acel partid care cred că le va reprezenta mai bine interesele dacă ajunge la guvernare.
Pentru ca alegerile să fie libere şi cinstite, trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii, printre
care se află şi următoarele: votul universal, în aşa fel încât toţi bărbaţii şi toate femeile să aibă
drept de vot, indiferent de starea socială, materială sau studii; libertatea de a se înscrie pe
listele de alegători şi de a accede la funcţii elective; libertatea de expresie pentru candidaţi şi
partidele politice; libertatea organizării campaniei electorale; dreptul alegătorilor de a fi
informaţi obiectiv asupra alegerilor; monitorizarea alegerilor de către observatori străini şi de
către reprezentanţi ai societăţii civile; votul secret;

2
 Un astfel de tip de alegeri creşte posibilitatea unui transfer paşnic al puterii şi
constituie o garanţie că cei care pierd vor accepta verdictul scrutinului şi vor ceda puterea
noului guvern.
Specifică unei societăţi democratice este şi existenţa şi transpunerea în practică a mai
multor tipuri de libertăţi şi anume: libertatea presei; libertatea cuvântului; libertatea credinţei.
Libertatea presei presupune: ca aceasta să fie independentă de orice intervenţie
guvernamentală; să informeze operativ şi corect publicul; să tragă la răspundere pe cei
responsabili şi să constituie un forum de dezbateri asupra chestiunilor locale şi naţionale;
existenţa unor protecţii legale indispensabile.
Într-o democraţie, guvernul trebuie să dea seama de acţiunile sale în faţa societăţii. În
acest scop, există legi şi structuri adecvate. Totodată, cetăţenii trebuie să fie informaţi despre
deciziile pe care guvernul le ia în numele lor. Presa permite satisfacerea acestui drept de
informare, denunţând, dacă este nevoie, erorile sau abuzurile guvernului, permiţând
cetăţenilor să-i ceară socoteală şi să-i pună în discuţie politica. Guvernele democratice permit
jurnaliştilor să acceadă la reuniuni şi documente publice, în condiţiile legii. Ele nu fixează
reguli a priori asupra a ceea ce jurnaliştii pot spune sau nu, ori ce să scrie şi ce nu, dar aceştia
au obligaţia să respecte codul lor deontologic.
Democraţie reprezentativă şi democraţie participativă
În consens cu modul de participare al cetăţenilor la treburile publice se disting două
tipuri principale de democraţie şi anume: democraţia reprezentativă şi democraţia
participativă.
Primului tip îi este proprie participarea cetăţenilor la treburile publice, prin intermediul
aleşilor lor, cu ocazia scrutinului. Al doilea tip se defineşte prin participarea directă,
nemijlocită a cetăţenilor la treburile publice ale localităţii lor şi nu numai.
În ceea ce priveşte formele contemporane de participare, acestea pot fi grupate astfel:
- participarea locuitorilor la treburile locale sub forma adunărilor sau consiliilor ce împrumută
formele tradiţionale ale democraţiei locale. De exemplu, în SUA, întrunirile locale constituie
o realitate ce subzistastre. În Europa, conse de cartier se înscriu într-o tradiţie mai recentă 2.
Din aceste forme clasice, astăzi, îşi trag originea multe forme de asociere a unei părţi sau a
întregii populaţii dintr-un municipiu la discutarea treburilor locale: consiliile municipale ale

2
Beatrice Pouligny, Acteurs et enjeux d’un processus équivoque, Critique internationale nr. 13, octombre 2001.

3
copiilor sau ale tinerilor, consiliile rezidenţilor străini, consiliile înţelepţilor, comitete
consultative de asociere, comisii extra-municipale, forumuri de discuţii pe Internet;
- structurile de consultare ce însoţesc un proiect de amenajare sau crearea unei infrastructuri
susceptibile de a ameninţa mediul ambiant. Ancheta publică nu este decât una dintre
modalităţile unei asemenea concertări. Multiplicarea în cursul ultimilor ani a conflictelor
deschise în jurul unor proiecte de amenajare, fie locale, fie transversale (autostrăzi, linii de
înaltă tensiune etc.) a condus autorităţile politice să generalizeze recursul la„dezbaterile
publice” ca mod de anticipare sau de reglare a conflictelor;
- apariţia unor construcţii democratice mai originale, cele mai multe ivite direct sau indirect
din ştiinţele sociale (vezi juriul cetăţenilor - inovaţie germană -, conferinţa consensului din
Danemarca sau sondajul deliberativ). Aceste forme de participare relevă un demers comun şi
aceeaşi intenţie: asocierea timp de câteva zile pentru consultări a unui grup de cetăţeni aleşi
prin tragere la sorţi sau voluntari pentru elaborarea unei alegeri colective a unui proiect precis
de amploare locală sau naţională. Acest grup de cetăţeni (de la zece, în cazul juriului de
cetăţeni, la câteva sute, în cazul sondajului deliberativ) are sarcina de a produce o judecată
clară, susceptibilă de a îmbogăţi punctul de vedere al autorităţii competente în domeniul
respectiv. Punerea în practică a unor asemenea forme participative a demonstrat că
perspectiva unei democratizări a alegerilor ştiinţifice începe să devină credibilă.
Aceste trei mari genuri de forme de participare a cetăţenilor la treburile publice locale,
şi nu numai, diferă sub numeroase aspecte, fie că este vorba de publicul căruia se adresează,
de formele de reprezentativitate, fie de legătura cu autorităţile. Principala linie de partaj ţine
de gradul lor de formalizare şi instituţionalizare. Pare esenţial să se facă distincţie între
formele de participare ad-hoc, legate de o operaţie dată (dezbatere publică, concertare) sau o
controversă particulară (juriul de cetăţeni, sondajul deliberativ, conferinţa de consens), de
formele care caută dimpotrivă să instituţionalizeze participarea sau deliberarea în relaţie cu
un teritoriu (consiliul de cartier, consiliul de dezvoltare) un serviciu public sau un ansamblu
de echipamente (comisii locale de servicii publice). În primul caz, este vorba cel mai adesea
de prevenirea şi organizarea unui conflict prezent sau latent. În cel de-al doilea caz,
perspectiva este total alta şi problema pusă este găsirea formei capabile să asigure
participarea constantă şi sistematică a cetăţenilor pe termen lung la soluţionarea treburilor
publice.
Dar aceste proceduri împărtăşesc un anumit număr de trăsături în comun, care
autorizează apropierea lor: toate aceste dispozitive, mai întâi, îşi propun să asigure o formă de

4
participare a cetăţenilor obişnuiţi la discuţiile colective. Ele se prezintă ca un mijloc de
deschidere a reprezentării şi a transgresării frontierelor clasice ale democraţiei reprezentative.
În timpul Summit-ului Miami3, de la şefii de state şi de guverne şi-au reiterat
angajamentul la Carta Organizaţiei statelor americane (OEA) care stipulează că „democraţia
reprezentativă este indispensabilă pentru a perpetua stabilitatea, pacea şi dezvoltarea în
regiune”. Democraţia este singurul sistem care garantează respectul drepturilor omului şi
primordialitatea dreptului şi care protejează diversitatea culturală, pluralismul, respectul
drepturilor minorităţilor ca şi pacea în cadrul naţiunilor şi între ele

3
Vezi site-ul http://www.summit-americas.org

5
Bibliografie:
Beatrice Pouligny, Acteurs et enjeux d’un processus équivoque, Critique internationale nr. 13, octombre 2001.

Surse web:

http://www.summit-americas.org

http://usinfo.state.gov/