„O expresie foarte la modă (şi foarte „corectă politic”) în lumea occidentală de azi, inclusiv în

România ultimilor ani, este discriminarea pozitivă. Aceasta este prezentată de susţinătorii săi ca
o metodă de progres social, prin care anumite grupuri defavorizate pot recupera defazajele
istorice faţă de restul populaţiei, fiind justificată de opresiunea din trecut.

În Statele Unite şi Europa de Vest, discriminarea pozitivă a fost aplicată în ultimele

decenii în special pentru minorităţi etnice şi rasiale (negri, ameridieni, hispanici, arabi) şi pentru
minoritatea de gen, adică femeile – care sunt de fapt majoritare ca procent din populaţie. În
România s-a pus în practică în cazul rromilor (sau dacă vreţi, ţiganilor).

Rezultatele au fost foarte modeste, iar uneori chiar contrare aşteptărilor. Situaţia negrilor
din SUA este în multe privinţe mai proastă acum decât în urmă cu 50 de ani, după ce s-a implicat
statul în rezolvarea problemelor comunităţii, deşi au preşedinte mulatru. Gradul de sărăcie,
nivelul de educaţie, numărul de familii destrămate şi copiii crescuţi de un singur părinte sunt
toate la niveluri record.

Indienii americani sunt ţinuţi în rezervaţii, pe care teoretic au dreptul de a le administra

cum doresc. Practic, sunt nişte mini-ţări socialiste, pe modelul kibutzurilor din Israel, cu un nivel
de dezvoltare foarte scăzut, dependente de ajutoare sociale din partea guvernului federal, nivel
crescut al alcoolismului şi fără perspective, din cauza lipsei drepturilor de proprietate şi a
folosirii resurselor în comun.

În America şi în vestul continentului nostru, după al doilea război mondial femeile au

primit din punct de vedere legal toate drepturile pe care le au şi bărbaţii, nu mai există formal
vreo diferenţă între cele două sexe în faţa autorităţilor. Feminismul radical din anii ’60 a reuşit
din păcate să impună unele măsuri în spaţiul public, astfel că acum femeile beneficiază în aceste
ţări de facilităţi mult mai mari decât sexul opus, fiind încurajate practic să-şi folosească genul
pentru a primi avantaje incorecte la locul de muncă şi să crească singure copiii, ceea ce afectează
negativ viitoarele generaţii.

Despre ţiganii din România s-a vorbit foarte mult, iar după sute de milioane de euro din
fonduri naţionale şi europene investiţi în proiecte dubioase de susţinere a acestora, rezultatul
este zero. Majoritatea acestor bani au fost furaţi prin intermediul unor ONG-uri fantomă, cu
legături în lumea politică, care au desfăşurat activităţi doar pe hârtie. Locurile speciale la şcoli şi
universităţi oferite de stat rămân de multe ori neocupate