FERIGILE

By Dumitrascu Georgiana Florentina ( 9c)

 Caracteristici ale speciei

Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt primele plante vasculare apărute pe
uscat, care au corpul vegetativ reprezentat de generația sporofitică, care devine
dominantă. Se cunosc peste 12000 specii de ferigi, clasificate în aproximativ 300
genuri. Sunt plante iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde
este răcoare și lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiții sunt întâlnite în
pădurile de câmpie, dar în special în cele de la munte, pe valea râurilor.

 Organizarea structurală

Rădăcina
Ferigile sunt cormofite. Aceasta înseamnă că au organe vegetative adevărate (rădăcină,
tulpină, frunze). Feriga comună trăiește în locuri umede pe marginea apelor de munte, în
păduri, etc. În pământ are un rizom, de care sunt prinse rădăcini adventive și firoase care
alcătuiesc în fiecare an buchețele de frunze. Frunza este formată din teacă, pețiol și limb
(organe vegetative adevărate), întrucât acestea au vase conducătoare. Pe dosul frunzelor
la ferigi se găsesc sporangi, iar sporangii la rândul lor conțin spori. La maturitate sporii cad
pe pământ. Dacă găsesc locuri umede, ei vor da naștere unei plăntuțe numită protal.
Aceasta are organe sexuale bărbătești (anteridii) și femeiești (arhegoane). Prin fecundație,
ele dau naștere celulei-ou. La rândul ei, aceasta dă naștere unei noi plăntuțe și atunci
protalul va muri. Ciclul de dezvoltare este diferit prin generația sexuată (protalul) și
asexuată (celula-ou) față de mușchi, deoarece generațiile sunt independente.
Frunza
Anual se dezvoltă frunze noi, care la unele specii pot atinge 30m în lungime. La început ele
sunt răsucite în formă de melc, deoarece partea inferioară crește mai repede decât cea
superioară. Pe măsura creșterii, frunzele se desfac, apărând un pețiol și o lumină dublă
penat-sectată. Frunzele îndeplinesc, de regulă, doua funcții: de fotosinteză și
de sporificație.
Se întâlnesc și ferigi cu frunzulițe mici (Salvinia natans) sau în formă de panglică (Phllitis
scolopendrium). În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla sp.) se
dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. La unele specii de ferigi tropicale epifite,
majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului, iar cele de la bază prezintă un
,,butonaș” cu resturi vegetale în putrefacție.
Tulpina
Unele specii tropicale și subtropicale sunt arborii. Tulpina lor nu crește în grosime, pastrând
forma cilindrică. În vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. Spre deosebire de
mușchi, ferigile dispun de țesut conductor, reprezentat de traheide și tuburi perforate
fără celule anexe.

 Reproducerea

Ferigile se înmulțesc vegetativ (prin fragmente de rizomi), asexuat (prin spori)

sau sexuat (gameți - anterozoizi și oosfere). Pentru realizarea reproducerii sexuate este
necesară prezența apei, prin care anterozoizii se deplasează cu ajutorul flagelului spre
oosfera.

1
Ferigile sunt mai evoluate comparativ cu mușchii prin prezența țesuturilor și a organelor
adevărate (frunze, tulpină și radăcină) care formează cormul.

Exemple de specii :

 Feriga comună (Dryopteris filix-mas) este o plantă medicinală, erbacee, perenă, din

familia Dryopteridaceae, cu frunze mari, dublu penat divizate, pe spatele cărora se
găsesc sporangi cu spori, acoperiți de induzie. Rizomul este orizontal, gros de circa 25
cm. Este comună în pădurile montane și subalpine din România.
Alte denumiri populare: barba-ursului, făliuță, feligă, feregă, ferice, firică, filiuță, iarba-
șarpelui, limba-cerbului, limba-șarpelui, năvalnic, spasul-dracului, spata-dracului.
Încadrarea taxometrică

Clasificare științifică

Regn: Plantae

Diviziune: Pteridophyta

Clasă: Pteridopsida

Ordin: Polypodiales

Familie: Dryopteridaceae

Gen: Dryopteris

Specie: D. filix-mas

Nume binomial

Dryopteris filix-mas
(L.) Schott

Morfologia
Tulpina este un rizom gros, subteran, lung până la 30 cm, oblic-ascendent. El este
acoperit cu resturi de pețioluri din anii precedenți, în formă de solzi bruni și este fixat prin
numeroase rădăcini firoase, negricioase, adventive. Structura rizomului este polistelică,
formată din fascicule în număr variabil, inegale și turtite, având lemnul în centru, înconjurat
de liber, dispuse în așa fel încât alcătuiesc împreună o formă cilindrică întreruptă. Nu apare
niciodată cambiu și ca o consecință nici îngroșări secundare nu se formează.
Frunzele cresc în fiecare primăvară din rizom și la început sunt răsucite în formă de spirală
sau cârjă (circinate, scorpioide), iar mai târziu se întind și se desfac apărând un pețiol și o
lamină dublu penat divizată. Frunze mature sunt mari, până la 140 cm
lungime. Pețiolul (codiță) frunzei de 30 cm, este acoperit cu palee membranoase, brun-
roșcate și cu lamina dublu-penat-sectată. Segmentele primare ale frunzei sunt în număr
de 15-30 de fiecare parte. Pinule (rămurele sau segmente secundare ale frunzelor) sunt
oblong-ovate, dințate pe margini, cu vârful rotunjit. Pe dosul frunzelor în timpul verii apar
grupuri de sporangi, numite sori.
2
 În România ,
feriga este
comună în
regiunea
inferioară a
munților până la
etajul subalpin din
întreg lanțul
carpatic, crescând
în pădurile de
foioase, tufărișuri,
locuri umbrite,
buruienișuri de
depresiune, este
sporadică în
molidișuri.

 Osmunda regalis, sau ferigă regală, este o specie de ferigă de foioase, originară din
Europa, Africa și Asia, care crește în bălțile împădurite și pe malurile pârâurilor. Specia
este uneori cunoscută sub numele de ferigă înflorită datorită apariției frunzelor sale
fertile.

Osmunda regalis produce fronde separate fertile și sterile. Frunzele sterile se răspândesc,
cu 60–160 cm (24–63 in) înălțime și 30–40 cm (12–16 in) lat, bipinnate, cu 7-9 perechi de
3
pinne până la 30 cm (12 in) lungime, fiecare pinna cu 7-13 perechi de pinnule 2,5-6,5 cm
lungime și 1-2 cm lățime. Frunzele fertile sunt erecte și mai scurte, înălțime de 20–50 cm,
de obicei cu 2-3 perechi de pinne sterile la bază și 7-14 perechi de pinne fertile deasupra
care poartă sporangia dens grupată. În multe zone, O. regalis a devenit rară ca urmare a
drenajului umed al agriculturii.

 Asplenium scolopendrium,
cunoscută sub numele
de limba-cerbului sau feriga 
limba-cerbului (syn. Phyllitis
scolopendrium)
și năvalnic (Scolopendrium
vulgare), este
o ferigă din genul Asplenium,
care crește în emisfera
nordică.

Plantele sunt neobișnuite față de ferigile simple, având de obicei frunzele nedivizate.
Frunzele în formă de limbă au dus la numele comun de "feriga limba cerbului". Modelul de
dispunere a sporangilor este asemenea picioarelor unui miriapod; chiar
numele scolopendrium este un sinonim latin pentru "centiped". Frunzele au 10-60 cm
lungime și 3-6 cm lățime, cu sporangii aranjați în rânduri perpendiculare pe axul frunzei.
Plantele cresc pe sol neutru și cu substrat bogat în calcar, inclusiv pe sol umed și în fisuri în
ziduri umede vechi, cel mai frecvent în zone umbrite, dar, ocazional, și în plin soare;
plantele în plin soare sunt, de obicei, pipernicite și gălbui la culoare, în timp ce cele din
umbră sunt complet de culoare verde și luxuriante. Rareori au fost cazuri când varietatea
nord-americană din sud-estul SUA a fost găsită în gropi umbrite.[4] Aceste populații pot fi
relicve ale climatului rece din pleistocen.

 Importanța ferigilor

Din rizomul de ferigi se prepară medicament împotriva viermilor intestinali (vermifug).

Ferigile mai pot fi folosite și ca plante decorative.

4
Ferigile arborescente străvechi au și ele o importanță deosebită , deoarece au format, în
timp, rezerve consistente de huilă și antracit (cărbuni).
Ferigile nu au importanţă economică deosebită, dar câteva sunt folosite pentru remedierea
solurilor deteriorate; abilitatea unora de a îndepărta unii poluanţi din aer este, de
asemenea, un subiect de cercetare.
Sporii sunt bogaţi în lipide, proteine şi calorii, aşa încât constiuie hrană pentru unele
vertebrate.
Deşi nu sunt la fel de importante din punct de vedere economic precum plantele cu
seminţe, ele au o valoare considerabilă pentru unele societăţi umane, fiind folosite ca hrană
(Pteridium aquilinum, Matteuccia struthiopteris, Osmunda cinnamonea.
-Tuberculii de la feriga-regală (Ptisana salicina) reprezintă hrana tradiţională în Noua
Zeelandă şi sudul Pacificului;
– Tuberculii de ferigă au fost folosiţi ca hrană chiar cu 30 000 de ani în urmă. Berberii din
Insulele Canare făceau din ei gofi (un fel de turte);
– Rizomii ferigii lemn-dulce (Polypodium glycyrrhiza) erau mestecaţi – precum guma de
mestecat – de nativii din Pacificul de Nord-Vest, pentru aroma lor.
S-a constat că multe ferigi sunt utile la transferarea metalelor grele şi a arsenicului din sol.
Ferigile arborescente sunt folosite ca material de construcţie în unele zone tropicale.

Exemple de ferigi:
Lycopodium clavatum (pedicuță sau brădișor)

Selaginella helvetica (struțișor)

5
Polypodium vulgare (feriguța)

Bibliografie:

Texte
https://ro.wikipedia.org/wiki/Feriga_
comun%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pteridof
ite

https://en.wikipedia.org/wiki/Osmun
da_regalis

https://ro.wikipedia.org/wiki/Aspleni
um_scolopendrium

Fotografi

https://ideipentrucasa.ro/cum-se-
ingrijeste-cea-mai-cunoscuta-planta-
de-apartament-feriga/

https://www.remediinaturiste.net/pag
e/3

http://www.fancyfrondsnursery.com/
ferns/selaginella-helvetica