Universitatea Pitesti, FSESSP

Psihologie I

Mihală Elena
Pătrulescu Lelia
Mihăila Florentina
Manea Antoanela
Pantilie Ionut
Perceptia

Perceptia este un proces psihic prin care obiectele și fenomenele din lumea obiectivă
care acționează nemijlocit asupra organelor de simț sunt reflectate în conștiința omului în
totalitatea însușirilor lor, ca un ansamblu unitar.
Trecerea de la senzatie la perceptie inseamna trecerea de la analiza, in special
diferentierea excitatiilor, la analiza si sinteza proprietatilor senzoriale ale obiectelor reflectate in
senzatii. Cu alte cuvinte, Rubinstein sustie ca in campul constiintei apar obiectele si fenomenele
aflate in exterior.

Diferitele acceptiuni ale notiunii de perceptie

a. Perceptia poate fi perceputa ca o activitate.

Jean Piaget este cel care sustine termenul de activitate perceptiva. “Numim activitate
perceptiva orice punere in relatie a elementelor percepute in campuri diferite” (1963). Perceptia,
ca orice proces psihic are anumite etape sau faze si pornind de la aceasta idee, putem cu atat mai
mult sa consideram ca perceptia reprezinta o activitate.
Forbus (1966) considera ca perceptia este procesul extragerii de informatii si stabilea 5 etape
ale perceptiei:

1. Detectia
2. Discriminarea
3. Rezolutia
4. Identificarea
5. Manipularea formelor identificate

Trecerea de la o faza la alta a perceptiei consta si se bazeaza pe extragerea informatiilor la

un mod progresiv. Primele doua faze sunt determinate senzorial, iar ultimele 3 sunt determinate
de invatarea si experienta anterioara a individului. In acest fel putem concluziona ca actiunea nu
este doar un mijloc de realizare a perceptiei, ci devine elementul ei constitutiv fundamental.
Limite ale acestei acceptiuni sunt subliniate de M. Golu care sustine ca aceasta definitie
naste o serie larga de confuzii. Golu sustine ca perceptia fiind privita strict ca activitate, se
rezuma la activitatea stimulilor asupra organelor de simt. O alta observatie pe care Golu o face
este aceea ca claritatea perceptiei este determinata de intensitatea stimulului. Insa, cercetarile
experimentale demonstreaza faptul ca atunci cand perceptia este rezultatul actiunii excitatoare a
stimulului asupra organelor de simt, calitatea ei este redusa, limitata, eronata si in neconcordanta
cu realitatea. Prin urmare putem concluziona faptul ca perceptia nu este determinata de
intensitatea stimulului, ci mai degraba de gradul de implicare al subiectului in activitatea
perceptiva.

b. Perceptia inteleasa ca deformare a obiectului

La aceasta idee s-a ajuns pornind de la studiile iluziilor perceptive care sunt considerate
perceptii deformate. Studiile experimentale vin sa demonstreze faptul ca iluziile se datoreaza
interventiei factorilor perturbatori la nivelul obiectului, subiectului si al relatiei dintre obiect si
subiect. De asemenea, tot experimental, s-a demonstrat ca iluziile se corecteaza prin actiune.

c. Perceptia ca expresie a personalitatii

Nouttin in 1955 a emis aceasta idee conform careia perceptia nu desemneaza numai
aspectele ce tin de constiinta imediata, ci faptul ca perceptia este determinata este determinata de
relatia omului cu lumea. Omul traieste intr-o lume pe care o percepe ca o situatie de viata, astfel
incat comportamentul lui este influentat nu doar de lumea in sine ci si de felul in care ea este
perceputa.

LEGILE PERCEPŢIEI

Legile generale ale percepţiei încearcă să elimine limitările legilor gestaltiste.

1. Legea integralităţii perceptive: percepţia operează cu obiecte unitare şi nu cu însuşiri

izolate ale obiectelor, ca atare ea creează conştiinţa unităţii şi integralităţii obiectului. Această
caracteristică apare în rapiditatea cu care percepţia se realizează sau prin rezistenţa imaginii perceptive
la modificarea obiectelor sau la eliminarea unor elemente ale acestora.
2. Legea structuralităţii perceptive: efectele de percepţie se creează atunci când însuşirile
obiectului apar împreună, organizate şi ierarhizate; însuşirile care o o mai mare încărcătură
informaţională snt percepute mai repede.
3. Legea selectivităţii: este expresia caracterului activ al omului în timpul percepţiei: nu
toate obiectele sunt percepute, ci doar unele, nu toate însuşirile obiectului, ci doar o parte în acord cu
semnificaţia lor pentru subiect. Se poate reflecta obiectul în esenţa sa, sau se poate asocia cu sărăcirea
sau deformarea percepţiei.
4. Legea constanţei perceptive: menţinerea invarianţei imaginii, chiar şi atunci când există
variaţii ale obiectului perceput.
-teoria inferenţei inconştiente: un proces de inferenţă inconştientă despre localizarea obiectelor este
făcut pe baza experienţei anterioare a mărimii obiectelor;
-teoria ecologică: relaţiile dintre obiectele aflate în mediu dau indicaţii despre mărimea lor.
 5. Legea semnificaţiei: se percep, mai bine, mai rapid şi mai corect obiectele care au o
anumită valoare, semnificaţie pentru subiect, decât cele indiferente;
6. Legea proiectivităţii imaginii perceptive (legea obiectualităţii): deşi imaginea perceptivă
se elaborează cortical, ea este percepută la nivelul obiectului.

ROLUL PERCEPŢIEI
1. Rol informativ;
2. Rol de orientare şi reglare a acţiunilor umane.

Primul experiment:

Consta in capacitatea organismului de a inregistra si de a raspunde la stimuli ce nu ating pragul

absolut minimal. In vedere a sustinerii existentei perceptiei subliminale au fost folosite mai
multe modalitati experimentale. O modalitate prin intermediul careia se demonstreaza existenta
ecestei forme de perceptie o constituie sensibilizarea subliminala a subiectului prin anumiti
excitanti, care mai apoi sunt perceputi mult mai usor. Un experiment interesant in acest sens a
fost imaginat de Corteen si Dunn(1974). Ei au sensibilizat subiectii la unele cuvinte prin soc
electric. Mai apoi subiectului ii este prezentat un set de cuvinte la o ureche si un alt set la
cealalta ureche el trebuind sa fie atent numai la cele care i se prezinta la o singura ureche. In
mod normal,cuvintele transmise ,,urechii neatente’’ n-ar trebui sa fie procesate.
Zuckerman(1960) a proiectat 30 de tablouri pornind de la care doua grupuri de subiecti( unul
experimental si unul de control) trebuiau sa redacteze povestiri descriptive. La inceput, cele
doua grupuri au fost tratate similar. Lucrand dupa aceasi procedura:mai intai avea loc
prezentarea tabloulu, apoi descrierea lui. S-a constatat ca lungimea povestilor redactate de
subicetii celor doua grupurinu era semnificativ diferentiata. Urmatoarele zece tablouri sunt
insotite la grupul experimental de mesajul subliminal ,,scrie mai mult’’. Tot la grupul
experimenatl prezentarea a inca zece tablouri a fost insotita de mesajul ,,scrie mai putin’’. S-a
constatat variatia conduitei subicetilor din grupul experimenatl. Se demonstreaza in felul acesta
ca perceptia subliminala nu este un fenomen gratuit, fara efecte asupra comportamentului.

Al doilea experiment:

Experimentul făcut de Bruner şi Goodman: aprecierea unor monede (redare prin desen) de către
două grupe de copii: proveniţi din mediu sărac şi din mediu înstărit. La ambele grupuri a existat
tendinţa de supraestimare a mărimii monedelor dar aceasta a fost mai mare la copiii din mediul
sărac. La grupul de control care trebuia să aprecieze mărimea unei bucăţi de carton, identică cu a
monedelor, această tendinţă nu s-a manifestat.
Setul, starea de pregătire internă în vederea receptării are o influenţă foarte mare. Reprezintă
predispoziţia capabilă de a orienta activitatea subiectului într-o anumită direcţie. Se exprimă prin
promptitudine, pregătirea de a percepe sau de a răspunde într-un anumit mod, în atitudinea care
facilitează sau predetermină un anumit efect.
Efecte ale intervenţiei setului: asimilarea pozitivă (integrarea rapidă, adecvată a stimulilor) vs.
Asimilarea negativă (denaturarea imaginii actuale a obiectului, identificarea lui eronată);
transformarea (îmbinarea efectelor anterioare, duce la apariţia unei imagini perceptive categorial
concordante cu stimulul real, dar individual neidentică, anumite însuşiri particulare ale stimulului
fiind deformate). Acest efect apare în cazul iluziilor.

Al treilea experiment:

Determinările experimentale ale câmpului percetiv se realizează cu ajutorul tahistoscopului.

Tahistoscopul este un aparat care permite afişarea unor stimuli vizuali cu controlul riguros al
timpului de expunere. Cele mai simple tahistoscoape utilizate în primele laboratoare au fost
realizate pe principiul opturării prin comandă mecanică a unui sistem de obturare asemănător
obiectivului aparatului fotografic.
Cei doi cercetatori,Kunst-Wilson si Zajonc, în 1980,au încercat sa demonstreze faptul ca
stimulii perceputi subconstient tind sa influenteze reactiile afective consecutive. Proiectul lor
experimental pornea de la ipoteza ca preferinta pentru anumiti stimuli se poate baza pe
evenimente percepute subconstient. În cadrul experimentului subiectilor li s-au prezentat 10
forme geometrice, neregulate, lipsite de semnificatie. Fiecare figura a fost prezentata la
tahistoscop timp de 1 ms, conditie în care nici un subiect nu a raportat ca ar fi perceput ceva.
Apoi, în partea a doua a experimentului, s-a trecut la o sarcina de recunoastere fortata ca
indicator al constientizarii si una de preferinta fortata ca indicator al perceptiei subliminale. În
ambele sarcini subiectilor li s-a prezentat 10 perechi de figuri cu fiecare pereche constând dintr-o
figura veche (care a fost prezentata la tahistoscop) si una noua (adaugata). În sarcina de
recunoastere fortata subiectii au fost solicitati sa aleaga o singura figura dintr-o pereche, figura
pe care au "vazut-o" în expunerea initiala. Pentru sarcina de preferinta fortata subiectii au fost
solicitati sa selecteze figura preferata.

Experimentul a relevant:

 ca subiectii au raspuns la aceste sarcini mai bine decât în cazul unei alegeri bazata pe
simpla probabilitate;
 pot fi percepute 4-5 elemente fara legatura;
 formele geometrice sunt mai usor de perceput decat literele;
 Campul perceptiv este ameliorat in situatia experimentala daca:
 sunt riguros controlate iluminarea si timpul de expunere;
 privirea subiectului este fixate in centrul suprafetei stimulative;
 pregatirea subiectului pentru percepere are loc printr-o comanda,cu 1-2 secunde inainte
de prezentarea stimulului.
 Al patrulea experiment:
Intr-un studiu al lui Kohler, efectuat in 1962, s-a investigat daca perceptia poate fi adaptata
la diferite culori. Kohler a purtat ochelari de protectie cu lentile colorate, jumatatea stanga a
fiecarei lentile fiind verde, iar jumatatea dreapta rosie. Dupa aproximativ jumatate de ora, a
incetat sa le mai observe in mod diferentiat, dar cand si-a scos ochelarii a constatat ca, pentru un
timp, i s-a parut ca vede culoarea opusa! Astfel, lucrarile aflate in stanga campului sau vizual
pareau rosiatice, in timp ce in dreapta campului vizual totul i se parea verde, ceea ce sugereaza
nu numai adaptabilitatea perceptiei vizuale, ci si existenta unui fel de mecanism fiziologic care
corecteaza vederea si care necesita un anumit timp pentru a readuce perceptia la normal.
Totusi, se pare ca nu toate ființele au aceasta flexibilitate a perceptiei vizuale. Intr-un studiu
al lui Hess, realizat in 1956, au fost aplicate lentile prismatice peste ochii unor pui de gaina, ceea
ce a avut ca efect o deplasare a obiectelor percepute cu aproximativ 10 grade fata de
amplasamentul lor real. Puii nu au reusit sa nimereasca grauntele pe care incercau sa le
ciuguleasca, nici macar dupa ce au purtat lentile suficient de mult timp. Se pare ca perceptia lor
nu s-a putut adapta la noua situatie.
În alte cateva studii s-au facut cercetari cu privire la masura in care mediul inconjurator
poate afecta functiile fiziologice perceptive in sistemul vizual. Intr-un studiu efectuat de
Blakemore si Cooper, in 1966, un grup de pisoi au fost crescuti in intuneric, cu exceptia unei
perioade de timp, in care erau plasati, zilnic, intr-o "lume verticala" - un aparat in care pisoii erau
inconjurati numai de linii "verticale". In cele din urma, s-a constatat la pisoi o adaptare
perceptiva, care le-a oferit o perceptie foarte buna a obiectelor vertica1e, cum ar fi picioarele de
scaun, anulandu-le insa perceptia obiectelor orizontale, cum ar fi o franghie intinsa in fata lor.
Blakemore si-a continuat investigatiile si, in 1984, a aratat ca aceasta adaptare are loc in sistemul
vizual al pisoilor.

Al cincilea experiment:

Influentele ambientale pot prezenta o explicatie pentru adaptabilitatea perceptiei vizuale la

oameni, in functie de mediu. Intr-un studiu efectuat de Almis si Frost, in 1973, s-a comparat
perceptia vizuala a indienilor Cree din orase1e canadiene cu cea a indienilor cu un stil de viata
traditional. Populatia urbana traia intr-un mediu occidental, avand in jur case cu pereti verticali si
strazi uniform trasate, deci intr-unmediu artificial, plin de linii drepte, cu unghiuri drepte intre
ele. Intr-un mediu occidental normal, majoritatea liniilor sunt fie verticale, fie orizontale, liniile
inclinate fiind cu totul neobisnuite.
 Pe de alta parte, in stilul de viata traditional al indienilor Cree, liniile inclinate sunt mult
mai frecvente. Ei traiesc in colibe sustinute de stalpi drepti de mesteacan, in mediul lor existand
multe alte linii drepte, care nu sunt neaparat verticale sau orizontale. Annis si Frost au constatat
ca indienii Cree cu stil de viata traditional pot stabili mult mai bine paralelismul a doua drepte
decat cei din mediul urban. Indienii cu un stil de viata occidental au obtinut rezultate foarte bune
in operarea cu linii verticale sau orizontale, dar nu si cu liniile inclinate, in timp ce indienii Cree
care si-au pastrat traditia au evaluat cu succes liniile oblice.

Se poate concluziona că aspectele primare ale perceptiei par sa fie innascute, de exemplu,
perceptia culorii si perceptia obiect fond sau perceptia primara a distantei. Totusi, alte aspecte ale
perceptiei sunt invatate sau, cel putin, dezvoltate mai mult prin experienta. Din nou, ca si in cazul
altor controverse de tip ereditate/mediu, constatam ca lucrul cel mai important este interactiunea
intre factorul genetic si cel ambiental.