Sunteți pe pagina 1din 12

 Apă agitată, contra anemiei.

 Prin anii ‘50 era foarte la modă un leac ciudat: apa agitată de 120 de ori,
înainte de a o bea. Dacă 250 ml de apă se pun într-un recipient tip shaker și se agită de 120 ori, se obține o
cu totul altă apă. Verificând compoziția bacteriologică a apei înainte și după energizare, se constată o
diferență evidentă. Nu numai că dispare orice urmă de germeni patogeni, dar apa câștigă o serie de
proprietăți greu de echivalat cu alte substanțe. Apa astfel energizată este recomandată în stări de depresie
psihică sau în stări de anemie, pentru tonificarea organismului. Căderea părului poate fi, de asemenea,
oprită, folosind acest miraculos remediu. Surprinzător la această apă este încărcarea ei energetică care
pătrunde prin cavitatea bucală în organism, până în structurile medulare și cerebrale, stimulând funcțiile
nervoase superioare.
TESTUL VITAMINELOR
 
Există un test simplu care vă ajută să depistaţi dacă organismul suferă de insuficienţă de vitamine
şi minerale ce se găsesc în cantităţi mari în verdeţurile şi legumele de la începutul verii.
1. Întindeţi braţele înainte, cu palmele în sus şi îndoiţi cele patru degete de la ambele mâini. Prima
falangă de lângă palmă nu se îndoaie. Dacă nu reuşiţi să atingeţi palmele cu vârfurile degetelor
simultan este semn de insuficienţă de vitamine din grupul B, în special B6.
2. Dacă aţi observat că vânătăile de pe corp nu trec mult timp, chiar după o lovitură slabă, este un
semn de lipsă de vitamina C.
3. Dacă vă deranjează permanent ţiuitul în urechi şi aveţi vertijuri, înseamnă că organismul are
nevoie acută de vitaminele B3 şi E, dar şi de microelementele potasiu şi mangan.
4. Albul ochilor de culoare roşiatică, incapacitatea de a ne adapta la întuneric sunt semne, în
paralel cu alte probleme, de lipsă de vitamine A şi B2.
5. Mătreaţa apare în cantităţi mari din cauza insuficienţei vitaminelor PP, B12, B6 şi
microelementului seleniu.
6. Dacă părul se rupe uşor şi devine mat, cu aspect nesănătos, este un semn de lipsă de vitamine C,
H şi B9.

APA ALCALINA-Afecţiuni mai grave

În cazul în care suferiţi de una dintre următoarele boli, consumul regulat de apă alcalină poate
aduce ameliorări semnificative ale stării de sănătate. Se va bea în cantităţi cât mai mari, de cel
puţin 1-2 litri pe zi. Desigur, consumul de apă nu exclude, în niciun caz, tratamentul recomandat
de medicul specialist!
Afecţiuni ale rinichilor, afecţiuni ale ficatului, artrită, hemoragii, hipertensiune, probleme circu-
latorii, osteoporoză, psoriazis. Se spală zona afectată cu apă acidă şi se bea apă alcalină. Diabet,
boli degenerative (Alzheimer), cancer.

Afecţiuni ce ştirbesc frumuseţea


* Acnee - se spală faţa cu apă acidă, apoi se clăteşte cu apă alcalină.
* Coşuri - se bea 1 litru de apă alcalină pe zi.
* Dermatită, inflamaţii - se clăteşte zona afectată cu apă acidă, apoi cu apă alcalină. În cazul
inflamaţiilor, se pot pune comprese cu apă alcalină pe zona afectată.
* Pierderea părului - se clăteşte timp de 10 minute cu apă acidă, apoi 5 minute cu apă alcalină.
În plus, consumul regulat de apă menţine pielea proaspătă, elastică, strălucitoare şi previne
îngrăşarea. Totodată, atenuează retenţia de apă în organism, ce provoacă, printre altele,
neplăcutele pungi de sub ochi, vergeturile şi celulita.

Cum prepari acasă apă vie (alcalină)


Apa alcalină se poate prepara acasă, simplu şi rapid. Iată de ce aveţi nevoie:
* o bandă pentru măsurarea pH-ului (se găseşte în farmacii)
* 2 litri de apă. Dacă e de la robinet, trebuie în prealabil fiartă şi răcită
* o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu
* o jumătate de linguriţă de zeamă de lămâie
* o jumătate de linguriţă de sare neiodată sau sare de Himalaya. Se găsesc în orice supermarket.
Mod de preparare: se amestecă ingredientele. Se testează pH-ul cu banda special cumpărată
pentru acest lucru. Dacă nu ajungeţi de la început la pH 9, adăugaţi bicarbonat de sodiu până când
apa devine alcalină. Apoi lăsaţi-o peste noapte la frigider. Se bea a doua zi, la temperatura
camerei. Atenţie! Apa trebuie păstrată în sticlă, nu în recipiente din plastic!
În concluzie, apa nu ţine locul tratamentului recomandat de medic. Dar, consumată zilnic în
cantităţi suficiente (1,5-2,5 litri pe zi), previne o serie de boli, ne menţine o stare de bună-
dispoziţie şi un aspect tineresc până la adânci bătrâneţi.

Remedii naturale contra candidozei vaginale


UZ INTERN 
Infuzie de urzică albă
Se opăreşte o lingură de urzică albă moartă cu 250 ml apă clocotită. Se lasă 10 minute la infuzat,
apoi se strecoară. Se bea o cană de ceai, după fiecare masă, de trei ori pe zi.
Ceai din trei plante
Se amestecă în părţi egale (câte 2 linguriţe) coada-şoricelului, urzică albă şi creţişoară. Se opăresc
cu 1 litru de apă fierbinte, se strecoară după 10 minute şi se bea întreaga cantitate de ceai într-o zi.
Cura durează patru săptămâni.
Ceai de salcâm
Pentru candidoză vaginală, foarte bun este ceaiul de floare de salcâm - tratamentul durează 21 de
zile. Se beau zilnic 3 căni de ceai. Seara se fac spălături vaginale cu acelaşi ceai. În acelaşi timp, e
bine să se facă o dezintoxicare pentru a elimina toate toxinele produse pe perioada bolii. Pentru
aceasta, trebuie să se bea cel puţin 2 l de apă pe zi, iar dimineaţa, pe stomacul gol, se ia drojdie
proaspătă cât o nucă.
Ceai din coajă de stejar
Opăriţi 3-4 linguri de coajă de stejar uscată cu 1 litru de apă clocotită. Lăsaţi să se infuzeze 10
minute, apoi strecuraţi. Ceaiul poate fi folosit atât pe cale internă (se beau mai multe căni
repartizate pe o zi), cât şi sub formă de spălături vaginale, o dată pe zi, de preferinţă seara.

UZ EXTERN
Baie de şezut cu muşeţel
 Se pune la fiert un litru de apă şi când dă în clocot, se opăresc scurt 3 linguri de flori de muşeţel.
Se strecoară şi se toarnă infuzia în apa din cadă (să nu depăşească 38 de grade). Se fac zilnic băi,
cu o durată de 15 minute, până ce suferinţa dispare.
Instilaţii vaginale cu plante
O infuzie concentrată de cimbru, rozmarin şi salvie este un remediu foarte puternic împotriva
infecţiei cu Candida albicans. Are proprietăţi antibacteriene care inhibă proliferarea ciupercii şi
calmează iritaţia mucoaselor.
Reţetă: 3 linguriţe de cimbru uscat, o linguriţă de rozmarin şi o linguriţă de salvie se opăresc cu
două căni de apă clocotită. Se lasă să se infuzeze 20 de minute, se strecoară, apoi se introduce în
vagin, cu ajutorul unei seringi fără ac sau cu o pară de cauciuc. Se fac instilaţii vaginale de două
ori pe zi.
Spălături vaginale cu ceai de scorţişoară
Studiile ştiinţifice au arătat că scorţişoara posedă virtuţi antifungice puternice. Cercetătorii
germani afirmă că o hârtie de toaletă impregnată cu scorţişoară ar permite eliminarea totală a
candidozelor. Puneţi pe foc 4 l de apă şi adăugaţi 8 batoane de scorţişoară rupte bucăţele. Lăsaţi să
fiarbă încet circa 5 minute, luaţi apa de pe foc şi lăsaţi-o să se "odihnească" aproximativ 45 de
minute. Unii terapeuţi sugerează utilizarea acestei soluţii pentru spălături vaginale (cu ajutorul
unei pompiţe din cauciuc). Alţii afirmă că este suficient să se bea decoctul cu scorţişoară pentru a
vindeca micoza.
Baie de şezut cu petale de crin
Se fac atât spălături vaginale, cât şi băi de şezut cu petale de crin alb sau cu pelin, în combinaţie
cu trifoi roşu şi o linguriţă de bicarbonat. Tratamentul durează zece zile, după care se face o pauză
de 15 zile şi se repetă unul dintre cele două procedee.

2. Vă recomand o reţetă miraculoasă: combinaţia dintre oţetul de mere şi miere. Se pun
într-un pahar cu apă două linguriţe cu miere şi două linguriţe cu oţet de mere şi se amestecă
până se omogenizează. Se beau trei pahare pe zi, înainte de mesele principale, cu înghiţituri
mici (cum bem cafeaua). Această băutură miraculoasă, pe care toată lumea o ştie, dar puţini
o folosesc, distruge în mod sigur streptococul. Ea este la fel de eficientă în combaterea
următoarelor afecţiuni: gripă, răceli, sinuzite, arsuri la stomac şi formarea gazelor,
determină refacerea rapidă după surmenaj, măreşte rezistenţa la frig şi întăreşte sistemul
imunitar, împiedică căderea părului şi ajută la refacerea lui. Cel puţin 80% din boli pot fi
prevenite cu acest elixir care n-ar trebui să lipsească din nici o casă.
ALEX D. - Constanţa

Fac parte dintre fericiţii care au izbutit să scape de problemele cu ochii şi mă grăbesc să vă
împărtăşesc procedeul. Cu ani în urmă, ca şi tatăl dvs., aveam flocoane în corpul vitros.
Oftalmologul mi-a prescris produsul Difebiom. Aflând că este un extract din afine şi fiind
şi foarte scump, am preferat să folosesc produsul Eridiarom (revedeţi interviul publicat pe
tema aceasta în F. AS) care este un extract integral din afine şi este incomparabil mai ieftin.
Efectul a fost formidabil. Am scăpat de flocoanele hemoragice din corpul vitros destul de
repede. Dar, ţinând cont de vârstă (azi am 78 de ani), de faptul că toată viaţa am suferit de
un astigmatism miopic (părinţii mei au fost miopi) şi că de vreo zece ani mi-a fost descope-
rită o cataractă incipientă, am continuat să mestec zi de zi, fără nicio pauză, câte două
pastile de Eridiarom la fiecare masă (sau chiar între mese, ca să fie 6-8 pastile pe zi). Ei
bine, cataracta mea şi-a stopat evoluţia, iar la controalele periodice pe care le fac din şase
în şase luni văd cu ochelarii de distanţă inclusiv penultimul rând de pe tabela de control, iar
de citit, citesc cu ochiul liber. Îi recomand, deci, tatălui dvs. să încerce şi el un tratament cu
Eridiarom.
TUDOR - Cluj-Napoca

Cu mare plăcere. Le recomand părinţilor care au copii să facă sirop de păpădie, sirop de
patlagină şi sirop de muguri de brad. Reţetele sunt foarte simple. La noi, la Predeal, acum
sunt în floare păpădiile. Se culeg 400 de floricele, se pun la fiert cu apă care să depăşească
florile cu 2 degete. Se fierb până când se macerează floarea. Se strecoară şi se face siropul.
La 1 litru de zeamă de păpădie se pune 1 kg de zahăr, se fierb împreună ca la dulceaţă,
câteva ore, apoi se pun în sticle, la întuneric.
La pătlagină se iau 8-900 g de frunze, se dau prin maşina de tocat şi se fierb cu 3 litri de
apă, la fel ca păpădia, până se macerează. Apoi se fierbe zeama cu zahăr. Mi-au ieşit 4
sticle de 750 ml. La fel se procedează şi cu mugurii de brad. Şi mai bune sunt conurile de
pin, dar nu ajungi la ele... Apoi se dă copiilor sirop, câte 10 ml de 2-3 ori/ zi, în sezonul
rece, antitusiv şi detoxifiant.
Pentru persoanele cu probleme respiratorii, pulmonare, cu astm, cu emfizem, probleme la
care e nevoie să facă inhalaţii, le recomand un produs care se numeşte Oximax - apă de
izvor îmbogăţită cu oxigen. Când ai afecţiuni pulmonare suferă toate celulele, creierul,
pentru că nu au suficient oxigen. Din acest produs se iau câte 20 de picături în apă, de 3 ori
pe zi. Primele simptome - eşti mai limpede la cap. Se poate măsura oxigenarea celulară cu
un aparat care măsoară şi pulsul. De multe ori te doare capul pentru că ai lipsă de oxigen...
sau palpitaţii, şi atunci aparaţelul ăsta e foarte bun în casă, pe termen lung, lângă
tensiometru, termometru, nebulizator şi ce mai are fiecare...
Încă un leac bun de ţinut în casă este oţetul de leuştean. Se toacă şi se pune într-o sticlă un
sfert leuştean tocat şi 3 sferturi oţet de mere. Dacă face copilul febră, nu-i dai paracetamol
din prima... iei oţet de mere şi-i faci masaj la gât şi după urechi. La plexurile limfatice, la
încheieturile de la mânuţe şi-i tragi şosete cu oţet. Într-o jumătate de oră nu mai are nimic.
Antiinflamator, antireumatic, anticancerigen - putem să facem extract de coacăz negru. Am
plantat în curte coacăz negru, din care am cules foarte multe fructe. Au ieşit 10 kg de
dulceaţă. Bag şi în smootie de dimineaţă. Restul, am pus la damigeană cu zahăr şi am făcut
coacăzată, cu ţuică de ţară. Nici nu se cunoaşte, pentru că a luat mirosul de la coacăze... şi
e un leac excelent pentru probleme cu articulaţiile, pentru circulaţie, câte un păhărel la
masa de prânz.
Pentru a combate hipertensiunea arterială, care se tratează a la long cu medicamente de
sinteză, e foarte bun usturoiul cu oţet de mere şi miere. Se zdrobeşte o căpăţână de usturoi,
se pune într-o sticlă de 1/2 litru de oţet de mere obţinut prin fermentaţie şi se adaugă 3
linguri cu miere. Se lasă la macerat şi după 5 zile, se poate lua dimineaţa pe stomacul gol,
câte o lingură de compoziţie pe zi. Nu miroase şi are efecte foarte bune şi pentru tensiune
mărită şi pentru tractul digestiv. Tot pentru sistemul digestiv, cu efect antiparazitar,
antifungic, tonic şi detoxifiant este pasta de ghimbir. Sunt cunoscute beneficiile
ghimbirului. Iar pasta de ghimbir se obţine din 400 g ghimbir, 400 g miere şi 5 lămâi,
care se mixează împreună în blender, dar pe porţii mici, ca să se facă pastă. În final,
se pune pasta obţinută în borcane (din cantităţile astea ies 2 borcane de 800 g) şi e un
amestec bun şi sănătos, pentru toată familia.
 

Coada-şoricelului
(Achilea millefolium)
Compoziţie chimică: Florile de coada-şoricelului conţin un ulei volatil, asemănător cu al florilor de
muşeţel, foarte bogat în camazulene. Pe lângă uleiul volatil, s-au mai identificat o substanţă ama-
ră, tanin, acid nicotinic, acid ascorbic, câţiva acizi graşi şi aminoacizi.

Tratamente interne
Bolile stomacului
* Pulbere: se ia câte un vârf de linguriţă, de 2 ori pe zi, amestecată cu lapte fermentat.
* Infuzie: se beau câte 2 căni pe zi.
* Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate în puţină apă.
* Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.

Bolile intestinelor
* Pulbere: se ia câte un vârf de linguriţă, de 2 ori pe zi, amestecată cu lapte fermentat.
* Infuzie: se beau câte 2 căni pe zi.
* Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate în puţină apă.
* Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.
Hematurie în bolile aparatului urinar
* Pulbere: se ia câte un vârf de linguriţă, de 2 ori pe zi, amestecată cu lapte fermentat.
* Infuzie: se beau câte 2 căni pe zi.
* Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate în puţină apă.
* Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.

Bolile aparatului genital şi ale anexelor acestuia


* Pulbere: se ia câte un vârf de linguriţă, de 2 ori pe zi, amestecată cu lapte fermentat.
* Infuzie: se beau câte 2 căni pe zi.
* Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate în puţină apă.
* Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.
Tratamentul intern se completează cu o utilizare externă a preparatelor din coada-şoricelului, sub
formă de băi vaginale sau unguente.

Bolile din sfera ORL


* Pulbere: se ia câte un vârf de linguriţă, de 2 ori pe zi, amestecată cu lapte fermentat.
* Infuzie: se beau câte 2 căni pe zi.
* Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate în puţină apă.
* Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.

Boala hemoroidală
* Pulbere: se ia câte un vârf de linguriţă, de 2 ori pe zi, amestecată cu lapte fermentat.
* Infuzie: se beau câte 2 căni pe zi.
* Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate în puţină apă.
* Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.

Boala de iradiere
Preparatele farmaceutice din coada-şoricelului se folosesc ca protectoare în radioterapie sau după
expunerea îndelungată la radiaţiile solare.
* Pulbere: se ia câte un vârf de linguriţă, de 2 ori pe zi, amestecată cu lapte fermentat.
* Infuzie: se beau câte 2 căni pe zi.
* Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate în puţină apă.
* Vin: se administrează câte o lingură, de 2 ori pe zi, după masă.
Când iradierea este puternică şi afectează integritatea pielii, se poate utiliza în plus o cremă emo-
lientă cicatrizantă pe bază de extract moale de tescovină, gălbenele, muşeţel şi coada-şoricelului.
Farmacia Faltis prepară o asemenea cremă.

Tratamente externe
* Băi vaginale. Înainte de aplicarea unor unguente sau ovule prescrise pentru bolile vaginului, se
recomandă să se facă băi vaginale cu bicarbonat de sodiu sau cu alaun de potasiu, puse într-un
litru de infuzie de coada-şoricelului.

Dermatită seboreică
 
Poate că remediul pe care vi-l propun vi se va părea prea simplu, după o
serie de tratamente sofisticate care nu au dat niciun rezultat, dar este sigur,
şi de el au beneficiat mulţi oameni, cu rezultate foarte bune.
* Ceai din salvie - 1 linguriţă de plantă mărunţită, pusă la 250 ml apă
clocotită. Se lasă 15 minute acoperit, apoi se strecoară. Se fac spălături pe
cap zilnic, până la trecerea afecţiunii.
* Coajă de stejar sau frunze de nuc. Ambele se fierb 10 minute, apoi se
strecoară. Se clăteşte capul cu ele în fiecare seară.
* Frecţii cu suc de lămâie şi apă. Sucul de la o jumătate de lămâie se pune la
250 ml apă şi se aplică pe toată pielea capului.

Va recomand urmatoarele: cumparati de la farmacie vaselina salicilata


(2-3%), circa 200-300 g. Luati apoi un tampon de vata compact (bine
strans), imbibati-l cu unguent si frectionati puternic zonele atinse de
boala, pana ce se topesc toate crustele. Daca parul de pe cap este prea
abundent, se poate scurta putin. Daca se frictioneaza insistent, pielea
devine rosie si crustele dispar. Se formeaza un alt tampon si se
frictioneaza mai departe, pana ce se curata tot corpul de aceste cruste.
Se poate face dupa aceea o baie cu apa calda si sapun de toaleta. Dupa
baie, se pot face frectii cu solutia: acid salicilic - 1 g, Rezorcina - 2 g,
alcool de 70 - 100 ml. Chiar daca crustele seboreice reapar, procedeul
prezentat mai sus se repeta, pana la deplina vindecare.
Dr. Cioranu Nicioae - Str. Lud Szantay nr. 14, Arad
De trei ani mă chinuie dermatita seboreică"
(Răspuns pentru ALINA, F. AS nr. 1317)

Şi eu sufăr de boala asta care s-a declanşat în adolescenţă şi care


durează până în prezent (am 32 de ani). Am fost la o grămadă de
medici şi am făcut o mulţime de tratamente; în urma acestor trata-
mente obţineam o vindecare de scurtă durată, boala revenind de fiecare
dată. Aşa mi-am nenorocit părul, soluţiile pe bază de alcool şi acizi, şi
chiar şamponul cu Nizoral deshidratându-mi firul de păr şi uscându-l
până când acesta cădea. Dar cu timpul, am învăţat să convieţuiesc cu
boala şi să o stăpânesc prin mijloace relativ simple şi ieftine, iar cu
ajutorul lui Dumnezeu, părul îmi este din nou frumos şi sănătos.
Iată sfatul meu: spălaţi-vă pe cap cu săpun de sulf (se găseşte la far-
macie) şi clătiţi-vă cu oţet de mere de la Apicola sau făcut în casă (nu
cumpăraţi oţet decât de la Apicola). Puneţi oţetul direct pe păr, nu în
apă, şi masaţi uşor (nu puneţi mult oţet, eu pun în palmă de două ori,
cât să acopăr toată suprafaţa capului) apoi clătiţi bine cu apă (dacă e
posibil ultimul jet să fie rece pentru că asigură o mai bună irigare a pie-
lii). Acum urmează cea mai importantă parte a tratamentului: luaţi de la
biserică sau de la preot, nişte apă sfinţită; cu apa aceea vă spălaţi pe
cap în fiecare dimineaţă în felul următor: puneţi câteva picături de apă
în palmă, frecaţi palmele şi le treceţi peste cap, prin păr, pe zonele
afectate. În tot acest timp, spuneţi: "Aghiazma ca apa este văzută, dar
nevăzut este Duhul lui Dumnezeu cu care m-am atins şi m-a vindecat".
Acest sfat l-am primit de la o persoană licenţiată în ştiinţe economice şi
informatică, o persoană tânără, dar cu anumite capacităţi dăruite de la
Dumnezeu. Nu sunt o bigotă, dar pot să spun cu mâna pe inimă că
acest sfat şi credinţa m-au ajutat.
MIRELA - Hunedoara
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor si homeopat - Bucuresti.
Tel. 0752/30.45.36, 0744/33.04.92, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com

"Mi-a aparut o iritatie pe fata, provocata de sarcina"


(Raspuns pentru SIMONA, F. AS nr. 995)

Stimata doamna, desi descrierea dvs. nu este foarte clara, combinata


cu faptul ca sunteti insarcinata, sugereaza diagnosticul
de dermatita seboreica. Alte posibile diagnostice (avand in vedere
descrierea destul de neclara) includ eczema, posibila zona zoster, si
psoriazisul.

 
Dermatita seboreica este frecvent intalnita la oamenii sub stres, cu SIDA
si imunosuprimati, la batrani, la cei care folosesc anumite tratamente
cum ar fi cele pentru boala Parkinson. Cateodata apare in perioada de
sarcina, chiar la femeile care au avut inainte un ten satisfacator. Ea este
ceea ce se numeste popular "matreata" si se manifesta pe fata, de
obicei, in zona sprancenelor, intre acestea, in zona barbiei si in santul
nazolabial, pe piept si pe spate, precum si in alte zone paroase (ce
gazduiesc foliculii pilosebacei), ca o zona usor rosie, neclar delimitata,
de regula localizata bilateral, cu scuame deasupra. Poate fi insotita de
mancarime ("iritatie"). Este greu de recomandat un tratament alopat,
fara sa va vada un dermatolog, mai ales ca sunteti insarcinata.
Din punct de vedere naturist pot fi folosite urmatoarele solutii:
* Spalaturi cu decoct de dafin (Laurus nobilis), de tataneasa
(Symphytum officinale) sau de urzici (Urtica dioica). Ele calmeaza
pielea, ajuta la reducerea seboreei.
* Aloe vera aplicata local, sub forma de crema, are un efect
antiinflamator foarte bun. Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabra), consumat
oral, este un bun antiviral.
* Uleiul de masline poate calma zona respectiva.
* Ovazul macinat si amestecat cu apa, pentru a forma o pasta, ajuta la
calmarea mancarimii.
* Acupunctura - vizeaza reechilibrarea energetica a organismului. Se
considera, in acest caz, ca este o posibila dezechilibrare care duce la un
exces de "caldura" la nivelul intestinului gros si stomac. Tratamentele
vor viza reechilibrari, folosind meridianele stomac, trei focare, intestinul
gros si intestinul subtire, eventual rinichi si plamani.
In privinta celorlalte prezumtii:
* Zona zoster are vezicule (basici foarte mici) grupate (in buchete),
ceea ce nu apare in descrierea dvs. Tratamentul include medicamente
antivirale, care sunt contraindicate in aceasta perioada a sarcinii, iar
efectele lor ar fi reduse, avand in vedere deja durata bolii. Solutia de
betadina ar fi excelenta, caci are efecte antivirale, in cantitati mici nu va
va afecta sarcina si va usca orice vezicula. (Atentie, sa nu aveti sechele
oculare sau de pareza faciala.)
* Psoriazisul cere tratamente individuale. Insa leziunile au, de regula,
scuame groase, alb-argintii, care se indeparteaza cu o usoara
sangerare.
* Eczemele pot fi alergice sau iritante. Trebuie determinate cauzele,
inainte de tratament.
Avand in vedere posibilele diagnostice, este, prin urmare, esential, in
primul rand, sa fiti consultata de un dermatolog, inainte de a intreprinde
oricare dintre tratamentele descrise.

Dermatită seboreică

Poate că remediul pe care vi-l propun vi se va părea prea simplu, după


o serie de tratamente sofisticate care nu au dat niciun rezultat, dar este
sigur, şi de el au beneficiat mulţi oameni, cu rezultate foarte bune.
* Ceai din salvie - 1 linguriţă de plantă mărunţită, pusă la 250 ml apă
clocotită. Se lasă 15 minute acoperit, apoi se strecoară. Se fac spălături
pe cap zilnic, până la trecerea afecţiunii.
* Coajă de stejar sau frunze de nuc. Ambele se fierb 10 minute, apoi se
strecoară. Se clăteşte capul cu ele în fiecare seară.
* Frecţii cu suc de lămâie şi apă. Sucul de la o jumătate de lămâie se
pune la 250 ml apă şi se aplică pe toată pielea capului.
De trei ani mă chinuie dermatita seboreică"
(Răspuns pentru ALINA, F. AS nr. 1317)

1. Comandaţi la farmacie următoarea alifie (recomandată de un medic


specialist): Cloramfenicol 0,75 g + Nidoflor (unguent) două tuburi. Se
procedează astfel: se unge bine zona afectată dimineaţa şi la amiază,
apoi seara se spală bine cu un burete cu apă şi săpun, frecându-se
puţin, pentru îndepărtarea crustei. O să vedeţi rezultatul după primele
zile. Cojile se desprind singure. După ce vă ştergeţi bine cu un prosop,
vă ungeţi din nou. Vă doresc sănătate.
CLAUDIA P. - Deva

2. Vă recomand următorul tratament, care nu poate da greş: spălaţi-vă


pe cap cel puţin două luni cu un şampon special, de provenienţă
americană, numit SELSUN (abandonaţi orice alte şampoane), apoi
ungeţi-vă pielea capului cu unguentul DIPROSALIC, pe care îl puteţi
aplica şi în celelalte zone. La spălarea pe cap, lăsaţi şamponul în contact
cu părul aproximativ 5 minute, apoi clătiţi-l. Dacă situaţia este gravă,
luaţi tabletele numite CLARITINE, câte una pe zi. Tratamentul este
costisitor, dar foarte eficient. În speranţa că veţi scăpa de boala care vă
supără, vă doresc însănătoşire grabnică.
RADU - Timişoara
"
Nu pot scapa de dermatita seboreica"
(Raspuns pentru Mang Anca - Arad, F. As nr. 598)

Dermatita seboreica este o afectiune in a carei geneza sunt


implicati multi factori (stresul, regimul alimentar si de odihna,
alte afectiuni concomitente, structura hormonala, mostenirea
genetica etc.), unii dintre ei chiar imposibil de controlat. Insa
exista o substanta care are efecte foarte bune in remisia si
prevenirea recidivelor dermatitei seboreice: zinc-pirithionul. Cu
el am obtinut rezultate excelente si pe timp indelungat. In
farmacii gasiti zinc-pirithionul in produsul Blue-Cap care, sub
forma de crema, cred ca va va rezolva problema, mai ales ca
puteti sa-l folositi si ca o crema cosmetica. Succes!
Dr. Albu H. - tel. 0722/65.63.60
Blue Cap Sampon x 75ML-35 lei

Blue Cap crema x 50g-60 lei

infectie cu ciuperci din genul Candida


Apare din ce in ce mai frecvent in ultimul timp, in special sub forma de
candidoza bucala sau vaginala, sau mai ales ca si candidoza digestiva sistemica,
ca urmare a generalizarii utilizarii antibioticelor pentru orice tip de afectiune
intercurenta, chiar si virala.
Candidoza se dezvolta ca urmare a dezechilibrului florei intestinale si locale
normale a organismului, precum si ca urmare a acidifierii pH-ului local.
Pentru candidoza vaginala exista o solutie populara simpla si eficienta: baile de
sezut cu apa cu sare. Se prefera un lighean inalt, in care sa se poata intra numai
cu sezutul iar apa sa ajunga pana sub ombilic, se pune apa cat de fiarta se
suporta (zona perineului suporta apa mai fiarta decat restul corpului) in care se
dizolva un pumn de sare si apoi se sta cu fundul in apa 5 minute. Apa se va raci
si nu mai este eficienta. Se fac astfel de bai 21 de zile la rand. Dupa primele
zile, vor apare scurgeri vaginale abundente, chiar colorate, apoi totul se curata
si evolutia este deosebit de buna.
Medicina naturala propune combinatia de 3 macerate glicerinice: Extract din
mladite de Cimisir - Buxus sempervirens MG=D1 pentru intarirea imunitatii
mucoasei, cu Extract din mladite de Lemn cainesc - Ligustrum vulgare
MG=D1 cu efect cicatrizant asupra mucoaselor bucala si vaginala si Extract
din mladite de Mur - Rubus fructicosus MG=D1 in special in candidoza
bucala.
Cele trei macerate se folosesc in doze de 35-40 pic in apa, fiecare odata pe zi,
unul dimineata, altul la pranz si al treilea seara, atunci cand sunt indicate toate
trei (candidoza bucala), sau unul dimineata (Extract din mladite de Cimisir
- Buxus sempervirens MG=D1) si celalalt seara (Extract din mladite de
Lemn cainesc- Ligustrum vulgare MG=D1), in candidoza vaginala.
Exista si un remediu homeopatic numit Candida, din care se poate administra o
schema in scara, impreuna cu remediul de constitutie sau de stare al persoanei.
Schema propune 3 granule de Candida CH 5, 14 zile, apoi 3 granule de Candida
CH 7, 14 zile si apoi 3 granule de Candida CH 9, 14 zile. Se poate continua cu
Candida CH15 si eventual Candida CH 30, functie de evolutie si reactia
persoanei.
Binecuvântează-ți trupul, viața, sufletul,viitorul, precum și
trecutul, binecuvântează-ți provocările vieții și inteligența
interioară care îți dă viața nouă, înainte ca aceasta să apară.

S-ar putea să vă placă și