Realismul

Realism

Opunandu-se romantismului ,curentul realist dezaproba subiectele traditionale si de

fictiune,sub motivul ca ele nu sunt reale si vizibile in lumea prezenta .In acest sens
,realismul sustine ca numai lucrurile timpului sau,cele care pot fi vazute sunt "reale".Atat
in artele plastice , cat si in literatura ,pozitia realista a fost intarita de toate cuceririle
stiintifice ale secolului inventarea fotografiei fiind una dintre cele mai importante pentru
arte .Intuitia,imaginatia,sunt acum condamnate de "metodele stiintifice".In arta,
realismul sustine prin urmare doua directii majore :o orientare a subiectelor picturii catre
temele contemporane (sociale si politice si o pictura accesibila marelui public ,pe
intelesul tuturor .

Gustave COURBERT (1819-1877)se opune cu violenta pricipiilor clasice evocand adesea

in picturile sale realitatile cotidiene,cu moravurile si problemele sociale ale epocii sale .El
afirma ca arta picturii consta numai in reprezentarea obiectelor vizuale si tangibile .

Edouart MANET (1832-1883) este al doilea mare realist, alaturi ce Counbert si totusi
diferit de acesta .

In 1863 ,in urma protestelor a foarte numerosi artisti ,este organizat din initiativa lui
Napoleon ,un Salon al refuzatilor ,care sa gazduiasca nenumarate lucrari respinse de
juriul Salonului oficial ,organizat de Academia de Arte Frumoase, expunea in fiecare an
lucrari ale artistilor din toata Franta;un premiu sau numai acceptarea la cest Salon
insemna recunoasterea artstica si asigura succesul profesional .

La Salonul refuzatilor din 1863 ,Manet socheaza cu lucrarea intitulata Dejunul pe iarba
.Aici,el transpune tema paradisului pastoral ,folosita din Renastere pana in secolul stilului
rococo ,in lumea contemporana lui,personajele lucrarii find perfect identificabile in
vremea sa.Opinia publica este indignata de prezenta ,intr-un paravan parizian a unei
femei goale ,stand intre doi barbati imbracati la moda ;publicul nu mai vede, de aceasta
data ,nimfe si satiri din mitologie ,ci portretele , reprezentate aproape fotografic,ale unor
contemporani.

Capodopera lui Manet ,Bar la Fois-Bergere (1882) ,este un exemplu al felului de a

integra figura umana in contextul pictural .Suprafata picturii vibreaza de nenumaratele
reflectii ale luminii pe care lampile le imprastie asupra obiectelor ce compun frumoasa
natura moarta si care se reflecta ,in acelasi timp in oglinda .Totul devine stralucitor , Bar
de Foiles –Bergere fiind ,in cele din urma un spectacol optic care surprinde un anumit
moment

Astfel,Manet rupe cu traditia ,redefinind suprafata picturala si deschizand drumul

Impresionismului .

Realismul se caracterizeaza prin acuratete, detalii concrete.

Acest curent a fost propus pentru prima oara in Franta la mijlocul
secolului 19, existand diferite puncte de vedere, o parte dintre artisti
sustinand curentul prin linia precisa, dar detasata, altii sustinand in
principal, o latura educationala, trebuind sa ilustreze problemele celor
neprivilegiati si sa promoveze schimbarile sociale.

Gustave Courbet a fost primul pictor care s-a declarat realist,

anuntand intr-un manifest ca, pentru el, pictura reprezinta o arta a
vizibilului si concretului.

Un alt pictor realist a fost Jean-Francois Millet, unul dintre primii artisti
care au reprezentat munca taranului si viata rurala intr-o maniera
simpla, dar eroica.

Prin contrast, Honore Daumier prezinta orasul, cateva din subiectele

preferate fiind peisaje cu muncitori in mahalalele Parisului.

Reprezentanti:

- sec. XIX si inceputul sec. XX - Statele Unite: William Harnett, John

Peto, Thomas Eakins, Robert Henri, William Glackens, George
Benjamin Luks, John Sloan;

- urmatorul val de peste Atlantic s-a produs in timpul marii depresii din
anii '30 si include nume cum sunt: Grant Wood, Thomas Hart Benton,
John Steuart Curry, William Gropper si Ben Shahn.

Dupa ce marea depresie a luat sfarsit, realismul nu a mai fost prezent

decat dupa anii '60.
Inapoi
Pictorul Gustave Courbet a inceput si a dominat miscarea Franceza catre realism.
Criticii de arta si publicul erau obisnuiti cu picturile frumoase care puneau viata
intr-o lumina mai frumoasa decat era. Courbet, impotriva opozitiei, a portretrificat
cu adevarat oameni obisnuiti si locuri la fel de banale.

Gustave Courbet s-a nascut pe data de 10 iunie 1819, intr-o familie prospera de
fermieri din Ornans, Franta. A venit la Paris in 1841 dorind sa studieze dreptul, dar
s-a decis in curand sa studieze pictura copia operele marilor artisti. In 1844
autoportretul sau, 'Courbet cu un Caine Negru', a fost acceptat de salon, o expozitie
anuala de arta sponsorizata de influenta Academie Regala.
 In 1848 revolutia din Franta a descoperit o revolutie in arta datorita deschiderii
oamenilor catre idei noi. Opera de pana atunci a lui Courbet a fost expusa cu succes
in 1849. In acelasi an el si-a vizitat familia la tara si a facut una din cele mai mari
opere ale sale, 'Spargatorul de Pietre', urmata de 'Inmormantari la Ornans’ in 1850.
Amandoua tablourile erau diferite de picturile romantice ale zilei deoarece aratau
tarani in imprejurari realiste si nu ca oameni bogati in situatii somptuase. In 1855 a
terminat o panza uriasa, 'Studioul Artistului', si, cand a fost refuzat de o importanta
expozitie Courbet si-a prezentat singur opera, cu mandrie, langa sala expozitiei.

Courbet a vizitat Germania in 1856 unde a fost bine primit de comunitatea

artistilor. Pana in anul 1850 a devenit liderul de neclintit al unei noi generatii
Franceze realiste. A pictat tot felul de subiecte, incluzand admirabile portrete si
nuduri senzuale dar, majoritatea dintre ele, scene de natura. Seria sa de peisaje
marine cu nori de furtuna in forme schimbatoare a inceput in anul 1856 si a avut o
mare influenta pentru pictorii impresionisti. 52761lop82tkk3l

Fiind ca politician un socialist, Courbet a luat parte in cateva activitati

revolutionare pentru care a fost incarcerat timp de 6 luni in 1871. A fost de
asemenea amendat mai mult decat ar fi putut plati astfel ca a plecat in Suedia, unde
a murit pe data de 13 decembrie 1877, in orasul La Tour-de-Peilz.
Inmormantare la Ornans

Locul nasterii: Ornans, Franta

Gustave Courbet a marturisit ca \" intr-o societate atat de civilizata
este necesar pentru mine sa traiesc o viata salbatica..oamenii ma plac
si trebuie sa ma adresez direct\". Aceste cuvinte ilustreaza oarecum
opera lui Courbert si nu doar pentru ca subiectele sale sunt predictibile
si acceptate social. Exista o tenta salbatica in modul de a picta al lui
Coubert : zgarieturile, suprapunerea formelor, aranjarea uimitoare a
elementelor componente. \" Inmormantarea lui Ornans\" nu este o
semnatura perfecta a lui Coubert; tonalitatea grava, umbrele exagerat
de intunecate, imaginile palide confera impresia de mister.
Édouard Manet (* 23 ianuarie 1832, Paris - † 30 aprilie 1883, Paris) a fost un pictor
francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradiţiilor marilor maeştri,
Manet a fost în măsură să lege sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt
pentru care i s-a spus "pictor al zilelor noastre" (Charles Beaudelaire). Creaţiile sale au
stârnit scandal şi indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni,
a dorit numai să schimbe pictura şi s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic şi
totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc şi astăzi şi ne trezesc interesul,
reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale.

[modifică] Viaţa şi Opera

Édouard Manet s-a născut la 23 ianuarie 1832 în Paris. Tatăl său, Auguste Manet, fost
diplomat, era funcţionar ministerial de rang înalt, iar mama, Eugenie Fournier, provenea,
de asemenea, dintr-o familie selectă. Manet îşi începe studiile în 1842 la gimnaziul
Rollin. Tatăl său îl consacră carierei juridice, însă unchiul său, Edmond Fournier, îi
descoperă talentul artistic şi îl sfătuieşte să urmeze cursuri speciale de desen în cadrul
gimnaziului. În 1848 îşi încheie studiile, se gândeşte să se dedice picturii, dar îşi
descoperă şi altă vocaţie: vrea să devină marinar. Nu este însă admis în "Şcoala
Superioară de Marină", de aceea, în decembrie 1848, se îmbarcă la bordul vasului "Havre
et Guadeloupe", pe post de cârmaci.Pe vasul care se îndrepta spre Rio de Janeiro
desenează mult, pe membrii echipajului şi peisaje marine.

În iunie 1849, după revenirea la Paris, tatăl său îi recunoaşte talentul şi îl sfătuieşte să se
înscrie la "École des Beaux-Arts". Manet însă, în locul metodelor rigide de învăţământ
ale Academiei, alege şcoala lui Thomas Couture. În ciuda metodelor liberale de predare
ale şcolii, Manet are deja ideile sale despre artă, se împotriveşte tiparelor obişnuite
acceptate până la el, solicită modelelor sale să se îmbrace, le aşează în poziţii naturale în
locul ţinutei alese şi aranjate. Îşi desăvârşeşte tehnica picturală, copiind lucrările
maeştrilor în muzeul Louvre. Un interes deosebit îi trezeşte Tiziano, Rubens, precum şi
Velázquez. Din pictura franceză, doi artişti sunt consideraţi înaintaşii direcţi ai picturii
sale: Eugène Delacroix şi Gustave Courbet. În 1856, părăseşte şcoala lui Couture.
Călătoreşte mult, vizitează de mai multe ori muzeele olandeze, unde admiră în special
picturile lui Franz Hals. În Italia, descoperă Veneţia şi Florenţa. Copiază tabloul lui
Tiziano "Venus din Urbino". Acum se naşte în el vestita temă a Olympiei, care va fi
pictată zece ani mai târziu. Se întoarce în Franţa, trecând prin Germania şi Europa
Centrală, vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda şi München.

Concert în parcul Tuilleries, 1862

Dejunul pe iarbă, 1863

Olympia, 1863
Pe balcon, 1868-1869

Bar la Folies-Bergère, 1881-1882

În 1859, se prezintă pentru prima dată la "Salonul Oficial" - expoziţie organizată anual la
Paris, unde tablourile sunt selecţionate de un juriu select - cu tabloul "Băutorul de
absint", o lucrare departe de tradiţiile epocii ca temă şi tehnică picturală. Cu excepţia lui
Delacroix, care făcea parte din juriu, trezeşte sentimente ostile şi este refuzat. Doi ani mai
târziu, în 1861, tabloul său "Cântăreţul spaniol" este selecţionat.

Vestit pentru eleganţa sa, Manet frecventează concerte la modă, cafenele, parcuri. În
aceste locuri îşi găseşte inspiraţia pentru tablourile sale înfăţişând viaţa pariziană. Unei
astfel de seri i se datorează tabloul pictat în 1862, "Concert în parcul Tuilleries", în care
putem recunoaşte prietenii pictorului, printre care şi pe Beaudelaire. Tema aleasă de
Manet a fost surprinzătoare pentru acele timpuri, asemenea tablouri plein-air nu erau
considerate artă adevărată, erau utilizate pentru ilustrarea revistelor şi reportajelor.
Criticii nu-şi ascund dezaprobarea: "Pictura lui Manet supără ochiul, exact în acelaşi mod
în care muzica falsă supără urechea", scria unul din aceştia. În 1863, trimite trei tablouri
pentru Salon, unul dintre ele fiind "Dejunul pe iarbă", sunt şi acestea respinse. Le expune
atunci în "Salonul independenţilor", stârnind indignarea criticilor, care îl acuză de prost
gust. Manet a acordat la alcătuirea operei "Dejunul pe iarbă" o mare importanţă
principiilor sale estetice. În primul rând, redă lumina de zi naturală. înfăţişează nudul
feminin într-o ambianţă obişnuită, în contrast cu obiceiul epocii sale, care admitea
reprezentarea nudului numai la evocarea temelor din mitologie. Publicul n-a înţeles esenţa
operei, au găsit-o neruşinată şi provocatoare. În 1865, se prezintă din nou la Salon, de
data aceasta cu "Olympia". Şi acest tablou primeşte o critică aspră şi produce un scandal
enorm, comentariile răutăcioase îl intitulează "femeie de harem cu burta galbenă". În
această operă Manet doreşte să-şi arate mai expresiv stilul personal. Pictează o femeie
concretă, din care vrea să creeze o Venus modernă, senzuală. Talentul pictorului este
provocator, se oferă cu o forţă care impune respect, de aceea nu este surprinzător că a
şocat publicul. Totuşi, asupra câtorva pictori tineri tabloul a avut un efect deosebit de
mare, Cézanne îşi exprimă fără rezerve încântarea.

De acum încolo, Manet, care a fost atât de frecvent refuzat de Salon, se apropie de o altă
grupare de pictori, care vor fi mai târziu impresioniştii. Claude Monet, Edgar Degas şi
Auguste Renoir admiră sincer talentul creatorului Olympiei. În 1867, pentru a ocoli
respingerea care era de aşteptat din partea juriului "Expoziţiei Mondiale din Paris", Manet
închiriază un pavilion, unde prezintă cincizeci de tablouri. Deşi admirator al noilor
creaţii, Manet n-a participat niciodată la expoziţiile impresioniştilor. A preferat să se
lupte cu juriul Salonului, şi în anii următori se impune şi este din ce în ce mai des admis
la vernisajele Salonului Oficial, dar îşi organizează expoziţii şi în atelierul propriu.

În septembrie, Manet suferă de reumatism şi are durei foarte mari, ceea ce îl împiedică tot
mai mult să lucreze. În această epocă realizează naturi statice şi acuarele. În 1881 i se
acordă Ordinul Legiunii de Onoare. Luptându-se permanent cu boala, Manet mai
realizează un tablou de mari dimensiuni, "Bar la Folies-Bergère", primit de data aceasta
cu mult entuziasm la Salonul Oficial. După opinia lui Manet, lumina este atât de unitară,
încât este suficientă o nuanţă, pentru a putea fi pictată. În tabloul "Bar la Folies-Bergère"
lămpile electrice au fost pictate cu alb viu. Pictorul are o predilecţie deosebită, aproape o
brutalitate, de a trece de la culori foarte deschise la cele foarte închise. În opoziţie cu
impresioniştii, Manet nu foloseşte întrepătrunderile fine dintre nuanţe care nu pot fi
văzute de aproape. După opinia lui, o asemenea elaborare migăloasă a culorilor slăbeşte
caracterul decis al acestora. O bună ilustrare a acestei tehnici este faptul că pictorul a
realizat marele candelambru printr-o suprapunere de culori.

La 30 aprilie 1883 se stinge din viaţă la Paris. După moarte sa, s-au făcut toate
demersurile pentru ca Olympia să fie expusă în muzeul Louvre. Manet a învins, deoarece
a intrat printre vechii maeştri şi a rămas tot atât de actual ca şi aceştia, ale căror tradiţii le-
a urmat, înscriindu-şi pentru totdeauna numele în istoria artei.

[modifică]