Domênikos Theotokópulos (în traducere literală înseamnă "fiul Maicii Domnului") s-a născut în anul 1541 în Candia (în

prezent portul Iraklion), pe insula Creta, pe atunci posesiune veneţiană. Nu deţinem nici un fel de informaţie referitoare
la anii de tinereţe ai pictorului. Doar într-un act notarial, datat 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui şi cuvântul
adăugat de el însuşi - "gufaros" (în limba greacă: pictor). În felul acesta ştim că la vârsta de 25 ani era pictor specializat
în miniaturi pe lemn şi în fresce.

În Italia

Următorii doi ani ai vieţii lui El Greco rămân o necunoscută pentru biogafi. Însemnările din arhive ne informează că în
luna august 1568 se pregăteşte să expedieze, de la Veneţia la Candia, desenele unui cartograf, şi el originar din Creta.
Intră probabil ca ucenic în atelierul lui Tiziano sau lucreză pentru alt pictor. Doi ani mai târziu, îl întâlneşte la Roma pe
Tintoretto, care va fi următorul său maestru. Giulio Clovio, miniaturist şi filosof iluminist, protector al pictorului, îl
recomandă influentului şi bogatului cardinal Alessandro Farnese. Condiţiile sunt favorabile şi tânărul grec începe să
aibă comenzi. În 1572, Domênikos Theotokópulos devine membru al corporaţiei pictorilor din Roma, cunoscută sub
numele de "Academia Sfântul Luca". Relaţiile cu pictorii din Roma nu sunt din cele mai bune, şi în scurtă vreme va
părăsi Italia, plecând în Spania, unde la Escurial regele Filip al II-lea a început construirea unui imens palat-mănăstire,
o ocazie pentru numeroşi artişti de a-şi găsi de lucru.

În Spania

El Greco: El Espolio, Catedrala din Toledo

În anul 1577, după ce soseşte la Toledo, El Greco primeşte din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea
a trei altare pentru biserica mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea
picturilor pentru sacristia catedralei oraşului. Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă "El Espolio"
("Dezbrăcarea lui Hristos", 1577-1579) şi picturile de altar. Graţie acestor adevărate capodopere, succesul său este
răsunător. După ani de peregrinări, emigrantul cretan îşi găseşte în sfârşit locul, va rămâne până la moarte în Toledo.
Spaniolii îl numesc "El Greco", folosind forma italiană "Greco", şi nu expresia castiliană "Griego", cum ar fi fost de
aşteptat. Totuşi, pictorul continuă să-şi semneze lucrările cu numele său adevărat, folosind alfabetul grecesc. Adaugă
adeseori "cretan" sau "executat de un cretan". Printre lecturile sale se află scriitorii clasici Homer, Euripide, Plutarh,
Lucian şi Vitruviu, dar şi scriitori italieni, precum Petrarca, Ariosto şi Tasso.

El Greco: Alungarea zarafilor din templu, 1570 - National Gallery of Art, Washington

1
În schimb, în biblioteca lui nu se găsesc operele autorilor secolului de aur al literaturii spaniole. Nimic nu dă de înţeles
că l-ar fi interesat creaţia lui Lope de Vega sau poemele lui Luis de Gongora, care spune într-una din poeziile sale
despre El Greco că "şi-a pus sufletul pe lemn şi viaţa pe pânză".

La un an după ce a sosit la Toledo, pictorului i se naşte primul fiu, Jorge Manuel. Mama copilului este Jeronima de las
Cuevas, al cărei nume îi indică originea aristocratică, femeie cu care, totuşi, El Greco nu se va căsători niciodată.

În scurtă vreme, frumuseţea tablourilor lui El Greco atrage atenţia regelui Filip al II-lea, un mecenat al artei, care îl
cheamă pe pictor la Madrid şi îi încredinţează câteva comenzi. Când artistul îi prezintă regelui "Martiriul Sfântului
Mauriciu", pe care acesta i-l comandase, suveranul este nemulţumit. Pictorul, afectat de reacţia regelui, se întoarce
pentru totdeauna la Toledo în anul 1583.

El Greco: Martiriul Sfântului Mauriciu, 1580 - Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti

Din fericire, în Castilia comenzile îi vin de peste tot. El Greco stabileşte contacte totodată şi cu negustorii de tablouri
care aprovizionează piaţa obiectelor de artă din întraga Spanie cu creaţiile artistului. În pofida dizgraţiei regale, în
atelierul pictorului activitatea este febrilă. Începând din anul 1589, El Greco închiriază palatul marchizei de Villen.
Câştigă într-adevăr mult, dar îşi administrează prost banii şi, în ultimii ani de viaţă, îl asaltează creditorii. În ziua de 7
aprilie 1614 El Greco îşi sfârşeşte zilele. Deşi nu-şi scrie testamentul înainte de a muri, îi lasă fiului său moştenire două
sute de tablouri şi o bogată bibliotecă. El Greco, umanistul cretan, a iubit oraşul Toledo şi şi-a găsit inspiraţia în
Castilia arsă de soare. A fost îngropat în cripta mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, ale cărei altare le ilustrase cu
picturile sale.

În bisericile din întreaga Spanie se găsesc picturile lui care prezintă personaje deformate cu priviri extatice. S-a încercat
în mod naiv să se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având figuri alungite, ca fiind o
consecinţă a astigmatismului de care suferea. Mulţi au văzut în el un vizionar dezechilibrat.

El Greco: Închinarea păstorilor, 1596-1600 - Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti

Chiar şi astăzi, El Greco continuă să surprindă. Preţul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va
dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câţiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai
Velázquez, care nu şi-a ascuns niciodată admiraţia faţă de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al
artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai
mari creatori. În Franţa, admiratorii lui El Greco vor fi Delacroix, Millet şi Manet. Picasso va nutri o adevărată
fascinaţie faţă de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit în multe dintre tablourile din perioada albastră. Ceaţia lui

2
El Greco devine şi punctul de referinţă al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi pe
cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor.

El Greco: Logodna Mariei, ca. 1612-1614 - Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti

În Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti se găsesc trei opere ale lui El Greco. "Martiriul Sfântului
Mauriciu" este o replică a exemplarului care se află în Mănăstirea Escurial. Autenticitatea tabloului existent în
Bucureşti este controversată, unii (de ex. Harold Wethey, 1967) bănuiesc că ar fi o copie executată mai târziu de fiul
artistului, Jorge Manuel, el însuşi pictor. Majoritatea specialiştilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer 1938, Al.
Busuioceanu 1937) consideră totuşi că este vorba de o operă autentică a lui El Greco, opinie întărită prin lucrările de
restaurare efectuate de Simona Predescu în anul 1993. "Închinarea păstorilor" este una din cele câteva versiuni cu
această temă ieşite din atelierul lui El Greco în anii 1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul Prado din
Madrid, destinat iniţial capelei de familie a lui El Greco de la mănăstirea Santo Domingo el Antiguo. În schimb, al
treilea tablou din muzeul bucureştean, "Logodna Mariei", este un unicat, a cărui autenticitate este unanim recunoscută.