STATUL MEDIEVAL (I)

Evoluția statului în Evul Mediu

Regatele barbare. Marile invazii au avut drept consecințe apariția unor noi entități
politice ”regatele barbare”. Acestea sunt rezultatul contopirii realităților romanice cu
practicile juridice germane. Germanii se aflau încă în faza organizării gentilice, în care
războinicii liberi erau grupați în jurul unei familii al cărei șef era conducătorul militar. În
aceste condiții, organele gentilice au trebuit să preia funcțiile statului. Puterea conducătorului
militar se transformă în putere regală, iar șefii militari de importanță secundară se transformă
în seniori feudali și vasalii lor. Concepției romane în care statul era superior indivizilor i-a
luat locul aceea a unei regalități absolute, în care suveranul este un șef militar care nu separă
statul de persoana și bunurile sale. Relațiile dintre suveran și supuși se bazează pe fidelitatea
consfințită prin jurământ.
Monarhia feudală. În secolele IX-XI, vasalitatea și acordarea imunităților favorizează
ieșirea marilor nobili de sub controlul regalității și fărămițarea feudală, monarhul având o
autoritate nominală. O dată cu apariția orașelor situația se schimbă. Orășenimea interesată în
lichidarea anarhiei feudale și în crearea unei piețe interne va sprijini monarhul. Același lucru
îl vor face și nobilii, confruntați cu împotrivirea crescândă a țărănimii. Clerul a văzut și el în
întărirea monarhiei un mijloc de a-și conserva avuțiile și autoritatea. Rolul jucat de orășenime,
nobili și cler au favorizat procesul de centralizare statală. În unele țări lupta comună împotriva
unui pericol extern au favorizat centralizarea statală.
Monarhia stărilor. Conștiente de rolul pe care îl avuseseră în acest proces, dar și
temându-se de creșterea prea mare a autorității regale, nobilimea și orășenimea au început să-
și creeze propriile adunări sau stări. Ele s-au dorit a fi contrapondere în fața abuzurilor
monarhice constituind în același timp germenii instituțiilor statului modern: regalitate, stările
generale, parlamentul.
Imperiul bizantin
Începuturile Imperiului Bizantin sunt legate de întemeierea Constantinopolului în 330,
de către împăratul Constantin ce Mare (306 – 337), care devine noua capitală a Imperiului
Roman. După împărțirea acestuia din anul 395, de către împăratul Teodosie, în Imperiul
Roman de Răsărit și Imperiul Roman de Apus, aceste două entități au cunoscut o evoluție
diferită: Imperiul Roman de Apus cunoaște un declin permanent, sfârșind prin a cădea sub
loviturile migratorilor, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit a avut o ascensiune permanentă.
Împăratul Iustinian (527-565) a dus o politică de restaurare a vechiului Imperiu
Roman prin recucerirea fostelor provincii romane din jurul Mării Mediterane. Beneficiind de
sprijinul a doi generali capabili: Belizarie și Narses, Iustinian reușește să recucerească: nordul
Africii (533), Peninsula Italică (535-540), sud-estul Spaniei (554). Pentru a consolida
Imperiul reconstituit, Iustinian a conceput un cod de legi (Codul lui Iustinian), ce avea la bază
norme de drept roman. După moartea împăratului teritoriile cucerite au fost pierdute.
Ideologia imperială. Doctrina politică bizantină a fost concepută de Eusebiu din
Cezareea. Potrivit acesteia Imperiul aparține lui Dumnezeu iar împăratul îl adminisrează.
Imperiul creștin, copia terestră a împărăției cerești, era unic și universal. Puterea imperială era
sacră, iar împăratul, alesul divinității, era singurul reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ,
egalul apostolilor, cu misiunea de a propaga în rândul tuturor popoarelor credința creștină, de
a le cuceri pentru a le împărtăși cuvântul lui Dumnezeu. Puterea împăratului era universală și
absolută.
Împăratul, încoronat solemn de patriarh în Biserica Sfânta Sophia, avea o poziție
superioară în raport cu patriarhul, prezida conciliile ecumenice, decidea în disputele religioase
și denunța ereziile.
În Imperiul Bizantin asistăm la o subordonare a bisericii de către stat.
Luptele iconoclaste. În secolul al VII-lea – Imperiul Roman de Răsărit s-a grecizat și
a devenit Imperiul Bizantin. Limba greacă a devenit limba oficială în detrimentul latinei, iar
împărații au început să poarte titlul de basileu (din gr. basileos)
În fața expansiunii arabe și slave, Imperiul a pierdut o mare parte a teritoriilor sale,
limitându-se la Asia Mică și o mică parte din Peninsula Balcanică.
- 629 – împăratul Heraklios (610-641) a fost primul care și-a luat titlu de basileu;
- 726 – 683 – perioda luptelor iconoclaste dintre iconodului (adepți ai cultului
icoanelor și ai tradiției) și iconoclaști (distrugătorii de icoane și vrăjmași ai
tradiției) care s-a terminat cu victoria iconoduluilor.
Dinastia macedoneană. În timpul acestei dinastii Imperiul Bizantin a cunoscut
apogeul:
- Nikephor Phocas (963 – 969) și Ioan I Tzimikes (969 – 976) au recucerit de la
arabi provinciile din Orient (Siria, Mesopotamia, Egipt, Armenia);
Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025) a recucerit Peninsula Balcanică și a
desființat Țaratul Bulgar.
Declinul Imperiului Bizantin (sec. XII-XV)
-1071, înfrângerea bizantinilor la Mazinkert de către turcii selgiucizi care au ocupat
Asia Mică;
- 1204, cruciada a IV-a, cruciații au cucerit Constantinopolul și au creat Imperiul Latin
de Răsărit (1204 – 1261);
- 1261, împărații bizantini au revenit la Constantinopol, dar imperiul n-a mai putut fi
refăcut;
- 1453, sultanul Imperiului Otoman, Mahomed al II-lea, supranumit Cuceritorul, a
cucerit Constantinopolul Și a pus capăt existenței Imperiului Bizantin.

Texte:
Convocarea Stărilor Generale
”Filip cel Frumos a adunat la Paris numeroși baroni și episcopi și mai ales a chemat
numeroși burghezi din fiecare oraș al regatului...În ziua zisă, Enguerand de Marigny,
cavaler și guvernator al întregului regat, vorbind în numele regelui Franței, a explicat
oamenilor adunați acolo pentru ce i-a chemat regele... Le-a vorbit de războiul cu
Flandra, de cheltuielile pe care acesta le cere. El le-a zis burghezilor din regat că
regele dorește să știe dacă ei pot să dea un ajutor pentru a duce războiul în Flandra...
Apoi s-a ridicat Etienne Barbette, burghez din Paris, și a vorbit pentru orașul său. El
a spus că sunt cu toții pregătiți a da ajutorul, fiecare după puterile sale. Și după
aceasta, toți burghezii care erau veniți din partea comunelor au răspuns în același fel
că doresc să dea ajutorul. Regele le-a mulțumit. După această adunare, o taxă foarte
grea a fost strânsă din regat”.
Marile Cronici ale Franței, 1314
1. Ce erau Stările Generale?
2. Cu ce scop a fost convocată această adunare?
3. Care era rolul Stărilor Generale În Evul Mediu?

Magna Charta Libertatum (1215)

”Ioan ...regele Angliei confirmă:
1. ...Prin charta noastră de față, în numele nostru și al moștenitorilor noștri,
am confirmat pe veci libertatea bisericii engleze de a avea drepturile sale întregi...
Am mai îngăduit tuturor oamenilor din regatul nostru... toate libertățile scrise mai jos
ca să le aibă și să le țină ei și moștenitorii lor...
13. Și orașul Londra să-și păstreze toate libertățile vechi și obiceiurile sale libere atât
pe uscat, cât și pe ape. În afară de acestea, vrem și îngăduim ca toate celelalte orașe,
târguri, sate și porturi să-și păstreze toate libertățile...
39. Niciun om liber să nu fie prins sau închis sau lipsit de bunurile sale sau pus în
afara legii... decât în temeiul judecății legiuite a egalilor săi și potrivit legilor țării”.

1. Ce drepturi s-au obținut prin această chartă?

2. Care este semnificația acestui act?

Temă.
Pornind de la documentele de mai sus, cu ajutorul manualului și ale altor surse,
alcătuiți o compoziție despre: Originile constituționalismului și ale
parlamentarismului.