Modul: 3.

Anatomia și fiziologia omului

Specializarea: AMG I
Profesor: Munteanu Alina
Titlul lecției: Funcțiile de bază ale organismului
uman
Data ultimei actualizări: 23.09.2018

Școala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Bacău, Str. Bicaz, nr. 7, str. Mihai Eminescu, nr. 33
www.scoalasanitarapostliceala.ro
Funcţiile de bază ale organismului
uman
Relaţie, nutriţie, reproducere şi
suportul anatomo-funcţional al
acestora
 Anatomia omului
este studiată în general prin
observarea multiplelor și
variatelor organe ale corpului.
Multe dintre acestea
pot fi grupate laolaltă în
diferite sisteme, pe baza
modului în care unele organe
și structurile asociate lor
acționează împreună pentru
a îndeplini funcțiile specifice
organismului.
 In final, toate sistemele – si celulele
minuscule care sunt componentele de
bază ale tuturor organelor și țesuturilor –
sunt implicate în menținerea sănătății și a
unei stări de echilibru intern ale organismului
în prezența unor factori constant variabili.
Organismul uman prezintă 3 mari funcţii:

1. FUNCȚIA DE RELAȚIE
2. FUNCȚIA DE NUTRIȚIE
3. FUNCȚIA DE REPRODUCERE
• Prin această funcţie se
realizează legătura între
organism şi mediul extern,
organismul uman ia
cunoştinţa despre
realitatea înconjurătoare şi
acţionează în consecinţa
la diferiţi stimuli din mediul
înconjurător.
1. Funcţia de relaţie
- este înfăptuita de către sistemul nervos,
endocrin şi locomotor (sistem osos şi muscular).
 Baza anatomica a
funcţiei de relaţie o
reprezintă organele de
simţ → componente
nervoase, care au rolul
de a capta informaţia, a
o conduce la nivelul
centrilor nervoşi unde
are loc analiza şi sinteză
acestor informaţii.
-organele de simt
infaptuiesc functia de
relatie prin intermediul
analizatorilor.
 Analizatorii sunt
sisteme morfologice care:
• – sesizează prin receptori
specifici, modificările din
mediul extern şi intern, ce
acţionează asupra
organismului;
• – conduc impulsurile
nervoase în ariile corticale
corespunzătoare;
• – realizează analiza şi
sinteza impulsurilor
nervoase determinând
formarea de senzaţii
specifice.
 Orice analizator prezintă trei segmente:

– segmentul extern ( periferic ) – receptorii;

– segmentul intermediar – nervii;
– segmentul central – centrii nervoşi.
 2.FUNCŢIA DE NUTRIŢIE
Această funcţie este realizată de
către aparatul respirator, digestiv,
circulator (cardiovascular şi limfatic) şi
excretor.
Prin functia de nutritie se intelege
activitatea prin care organismul
prelucreaza si transporta substante:
respiratie, hranire, circulatie si excretie.
 Activitatile fiziologice ale organismului uman
necesita un consum permanent de energie. Energia
utilizata provine din substantele organice care sunt
supuse, la nivel celular, unor procese de oxido-
reducere in urma carora rezulta si CO2, care trebuie
eliminat.
 Totalitatea organelor care au rolul de a prelua,
din aerul atmosferic, O2 necesar acestor procese
si de a elimina CO2 din organism, alcatuiesc
sistemul respirator.
 Respiraţia în funcţia de
nutriţie
Reprezintă procesul
fiziologic prin care la nivelul
celulei substanţele organice
sunt oxidate rezultând energie.
• Respiraţia cuprinde
schimburile gazoase dintre
organism şi mediu (respiraţie
externă), preluarea oxigenului
şi eliberarea dioxidului de
carbon, precum şi transportul
gazelor respiratorii până la
nivelul celulelor (respiraţie
celulară).
 Respiraţia celulară (numită şi respiraţie
internă) este reprezentată de ansamblul proceselor
prin care oxigenul sangvin este cedat celulelor şi
utilizat în metabolism, iar CO2 rezultat este trecut în
sânge.
Din punct de vedere funcţional respiraţia internă
cuprinde două procese: schimbul de gaze la nivel
tisular şi respiraţia celulară propriu-zisă.
 a) Schimbul de gaze tisular
• Transferul oxigenului din sângele capilar
către celule de utilizare are loc printr-un
proces de difuziune prin intermediul
lichidului interstiţial.
• Difuziunea gazelor prin endoteliul capilar şi prin
membranele celulare depinde de aceiaşi factori
care condiţionează difuziunea gazelor la nivelul
plămânilor.
 b) Respiraţia celulară propriu-zisă

- Din oxidarea glucidelor, lipidelor şi

proteinelor (prin dehidrogenări, hidratări,
decarboxilări sau dezaminări) rezultă CO2,
H2O şi energie.
 In funcţie de modul in care este folosit oxigenul,
respiraţia poate fi aeroba si anaeroba.
• Organismele aerobe: sunt acele organisme
care au nevoie, pentru activitatea lor vitala, de
oxigen liber molecular. Aerobe sunt toate
plantele, animalele si o parte importanta de
microorganisme.
• Reprezintă oxidarea totală a unor substanţe
organice, în prezenţa oxigenului, proces din
care rezultă: substanţe anorganice (H2O şi
CO2 – produşi finali, ce nu mai pot fi folosiţi ca
sursă de energie chimică) şi energie.
• Respiraţia anaerobă
reprezintă oxidarea
parţială a unor substanţe
organice, cu formarea unor
compuşi organici, dar şi a
CO2 şi cu eliberarea unei
cantităţi mici de energie în
lipsa oxigenului din aer.
• La organismele
microscopice respiraţia
anaerobă se numeşte şi
fermentaţie.
• Grupa organismelor anaerobe cuprinde unele
bacterii, actinomicete şi ciuperci microscopice.
 În absenţa oxigenului nu putem respira şi
astfel organismul nostru nu poate degrada
substanţele organice pentru a obţine energie. Dar
oare chiar toate organismele au nevoie de aer?

Răspunsul este NU. Există organisme care

respiră în absenţa aerului. Respiraţia desfăşurată
în absenţa aerului se numeşte respiraţie
anaerobă sau fermentaţie.
• Fermentaţia este un proces important,
întrucât prin fermentaţie se obţin băuturile
alcoolice, brânzeturile şi lactatele, oţetul,
metanul, biogazul şi fibrele textile moi.

• Organismele anaerobe au fost primele

organisme apărute pe Terra, multe dintre
ele dispărând după îmbogăţirea
atmosferei cu oxigen.
 Fermentatia alcoolica → este procesul
prin care se formează alcool etilic, sub
acțiunea diferitelor organisme
(Saccharomyces sp, Bacillus macerans),
asupra diferitelor substrate, mai ales glucide
 Agenţii tipici ai
fermentaţiei alcoolice sunt
drojdiile genului
Saccharomyces care pot
să producă prin
fermentarea glucidelor mai
mult de 8º alcool etilic.
Alcoolul etilic sau etanolul
(CH3CH2OH) se obţine prin
fermentarea completă, în
special de către unele
drojdii, a diferite zaharuri,
urmată de separarea prin
distilare şi purificare a
alcoolului obţinut.
• Fermentaţia alcoolică
este una din cele mai importante
fermentaţii industriale, deoarece
alcoolul este întrebuinţat curent
în industria alimentară, chimică,
farmaceutică, a parfumurilor şi
cauciucului.
Fermentatia lactica → proces biologic in
care glucidele precum glucoza, fructoza si
sucroza sunt convertite in energie celulara,
iar metabolitul rezultat este acidul lactic.
Reprezintă forma anaerobă a respirației,
care are loc în unele bacterii și celule
animale, precum celulele musculare, în lipsa
oxigenului.
 Acidul lactic este
folosit cu rezultate bune în
industria alimentară
(conservant, agent de
acidifiere, aromatizant),
deoarece are un gust acid
moderat, spre deosebire de
alţi acizi organici care au un
gust mai mişcător, nu
mascheaza alte arome, e
conservant (mai ales,
împotriva drojdiilor şi
fungilor ) şi, fiind în stare
lichidă, e foarte uşor de
folosit.
Fermentatia acetica →
produsă de către aceto-
bacterii.
- acidul acetic este produs
prin fermentaţie din alcoolul
etilic.
- prin fermentaţia acetică a
vinului obţinem oţetul.
- fermentaţia acetică mai
este utilizată şi la
conservarea murăturilor. Deşi
este considerată fermentaţie,
fermentaţia acetică se
desfăşoară în prezenţa
oxigenului
 Digestia în funcţia
de nutriţie
• Digestia este un proces
chimic. În aparatul
digestiv, alimentele sunt
descompuse în mici
molecule numite
substant nutitive. Aceste
substanţe sunt
transportate de sânge
până la celule unde
suferă o serie de
trasnsformari.
 Celulele noastre au, cert, capacitatea
de a crea noi molecule, pornind de la
substanţe deja prezente în organism, dar
această activitate de sinteză este limitată şi
insuficientă pentru buna funcţionare a
organismului. Aproximativ 50 de molecule
vitale, cum este glucoză, nu pot fi obţinute
decât prin alimentaţie.
• Principalele substanţe nutrititive sunt
proteinele, lipidele şi glucidele.
• În regnul animal cel mai răspândit mod de
nutriţie este cel heterotrof şi se realizează
prin:
• 1. Osmoza → hrana lichida difuzează pe
toată suprafaţa corpului sau numai prin
anumite regiuni, cum se întâmplă în cazul
viermilor paraziţi.
• 2. Fagocitoza → înglobarea şi
introducerea particulelor alimentare în
celulă (citoplasmă). Ex: digerarea
microorganismelor de către leucocite.
 3. Ingerarea alimentelor pe cale bucală
specifică animalelor la care se diferenţiază un
sistem digestiv la nivelul căruia au loc
următoarele procese:
• – prelucrarea hranei;
• – digestia;
• – absortia;
• – sinteza substanţelor proprii în celule
• Celulele corpului sunt mari
consumatoare de energie.
• Grăsimile, zaharurile şi proteinele
conţinute în alimentele sunt
transformate în substanţe chimice
bogate în energie.
• Celulele recuperează pentru
propriile lor nevoi o parte din această
energie conţinută în legăturile
intramoleculare.
• Metabolismul este caracterizat de
reacţii de tip anabolic şi catabolic.
• Primele sunt reacţii de degradare.
• Ele sunt reacţii în care se
sintetizează substanţe cu structuri
complexe pornind de la molecule
simple.
• Aminoacizii, de exemplu, se
asociază între ei pentru a da naştere
la proteine
 Excreţia în funcţia de nutriţie
• Excreţia este procesul prin care se
elimină din organism produşi finali de
metabolism (amoniac, uree, acid uric), apă,
săruri minerale, precum şi diferite substanţe
ajunse incidental în organism, ca
medicamentele, substanţele aflate în exces,
neutilizabile sau cu acţiune toxică.
• Acesta este un proces esențial pentru toate
formele de viață existente. Excreția reprezintă
un proces total opus secretiei, prin care
substanțele secretate pot avea sarcini specifice
după ce au părăsit celula.

• In plămâni sângele nu se descarcă decât de

bioxidul de carbon adus de la ţesuturi; el mai
conţine multe resturi ale metabolismului care
sunt transportate la rinichi şi eliminate sub
formă de soluţie.
• Rinichii au proprietatea
de a absorbi din sânge
diferite substanţe
minerale şi organice
sub formă de soluţii,
producând astfel urina,
care este eliminată
Sângele care iese din
rinichi este curăţat,
filtrat de toate toxinele
metabolice cum ar fi
ureea.
• Plămâni şi pielea iau, de asemenea parte
la eliminarea substanţelor în exces. Dar
toxinele, deşeurile azotate şi reziduurile
medicamentelor sunt evacuate exclusiv de
rinichi.
 Aceste organe controlează şi conţinutul
apei, de săruri şi de elemente, precum fosfatul
sau calciul.
Ele expulzează în urină elementele în
exces şi le retrimit în sânge pe cele de care
organismul are nevoie.
Datorită acţiunii lor de filtrare şi
purificare, rinichii participă la echilibrul mediului
intern şi constituie unul dintre stâlpii homeostazei.
 Sistemul circulator în funcţia de nutriţie

Acest sistem, compus din sânge, limfă şi lichid

interstiţial are un rol crucial în funcţia de nutriţie a
organismului.
Prin procesele de nutriţie, ţesuturile şi organele
primesc substanţe energetice din mediul extern, pe care
le folosesc şi apoi elimină resturile.
 Deci, aceste procese cer existenţa
unui aparat care să asigure circulaţia rapidă
a mediului intern, să înlocuiască materiile
alimentare folosite de ţesuturi şi să elimine
substanţele rezultate din metabolism, care
devin toxice pentru organism.
 3. FUNCŢIA DE REPRODUCERE
• Concepţia
Celule responsabile de reproducere
sunt celulele sexuale sau gameţii. În timp ce
toate celulele corpului poseda 23 de perechi
de cromozomi, gameţii au doar câte un
exemplar unic al acestor 23 de cromozomi.
 Sistem reproducator feminin

Sistem reproducator masculin

 Începând de la pubertate şi până la
menopauza, se instaurează ciclul menstrual,
care durează aproximativ 28 de zile.
La debutul unui ciclu, ovulul este
adăpostit într-o cavitate mică, formată din
câteva celule aplatizate: folicul.
Acest folicul se maturizează şi creşte timp
de 14 zile, la capătul cărora se sparge şi
eliberează ovulul, care este captat de trompa
uterină.
 După aceasta ovulaţie, foliculul se
transforma în corp galben:
- el secretă un hormon care provoacă
îngroşarea mucoasei uterine în vederea
întâmpinării unui eventual ou.
- 14 zile mai târziu, dacă fecundarea nu a
avut loc, acest cuib se detaşează şi este
evacuat de menstruaţie.
Ovulul şi spermatozoidul
- fiecare contribuie cu jumătate de set din
materialul genetic propriu, cromozomial,
pentru a forma un zigot, adică produsul de
concepţie.
În timpul fertilizării, milioane de spermatozoizi
vor încerca să pătrundă în ovul pentru a-şi
oferi materialul genetic propriu.
 HOMEOSTAZIA MEDIULUI INTERN

Homeostazia este proprietatea sistemelor

biologice de a-si mentine parametrii in limitele
echilibrului functional.
- homeostazia organismului uman se realizeaza prin
actiunile coordonate ale sistemelor: nervos,
endocrin, cardiovascular.
- actiunile homeostatice se desfasoara in sensul
raglarii functiilor interne ale organismului si in
sensul echilibrarii acestora cu mediul ambient.
Homeostazia este un proces complex, iar din
punct de vedere didactic, poate fi privit sub mai
multe aspecte:
1. Homeostazia genetica – se realizeaza la nivel
individual prin biosinteza proteinelor specifice,
pe baza informatiei genetice din ADN si de-a
lungul generatiilor, prin transmiterea ereditara a
caracterelor speciei umane.
2. Bioritmul – reprezinta variatia
cronobiologica regulat a unor functii
ale organismului, rezultata din
sincronizarea ritmurilor endogene cu
ritmurile exogene (ex. alternanta
somn- veghe).
 3. Sresul – pe fondul unor
suprasolicitari fizice si
nervoase, agresiuni asupra
organismului, apar reactii de
adaptare si de aparare, care
caracterizeaza starea de stres.
Mecanismele adaptative pot
ceda in lupta cu agentii
stresanti, sensibilizand
organismul si favorizand starea
de boala.
- termogeneza – este rezultatul reactiilor
metabolice producatoare de energie, iar sursa
cea mai importanta de caldura este activitatea
musculaturii striate;
- termoliza – este rezultatul unor procese fizice
de tipul radiatiei (pierderea de caldura sub
forma de radiatii infrarosii), conductiei
(transferul de caldura intre doua solide aflate in
contact direct), convectiei (miscarea moleculelor
de aer incalzit prin contactul cu pielea spre zone
mai reci ale aerului din jur).
Mentinerea constanta a
temperaturii corpului implica
modificari metabolice,
circulatorii, respiratorii,
musculare, hidroelectrolitice si
hormonale, controlate de
hipotalamus.
 Pentru a participa eficient la
mentinerea homeostaziei, secretia
glandelor endocrine este reglata in
permanenta direct (independent de
controlul hipofizei, hipotalamusului sau a
sistemului vegetativ) sau indirect (umoral
sau nervos).
Controlul indirect se face in functie de
concentratia sangvina a hormonului
respectiv.
 Mecanisme de mentinere constanta a
parametrilor mediului intern
Principalele mecanisme implicate in
pastrarea constanta a parametrilor mediului
intern se realizeaza prin functiile sistemelor
circulator, respirator, excretor, sub comanda
nervoasa si umorala.
Pentru pastrarea si evidentierea legaturii dintre
structuri si functii, aceste sisteme au fost tratate
in capitolele respective.
• Mentinerea constanta a pH-ului sangvin:
activitatile celulare se desfasoara optim la un
pH al medilui intern de 7,32- 7,40.
• Produsii acizi de catabolism determina tendinta
spre acidoza.
• Excesul de acizi este neutralizat prin secretie
tubulara de H+, reabsorbtia bicarbonatului si
excretia amoniacului, orientare spre alcaloza.
 Mentinerea constanta a presiunii osmotice: se
realizeaza prin concentrarea urinii.
Daca filtratul glomerular este echilibrat osmotic
cu lichidul interstitial, de-a lungul tubului
urinifer, presiunea osmotica creste.
Aceasta crestere este rezultatul
transportului activ de Na+, Clˉ, uree, etc. si al
mecanismului de concentrare a urinii la nivelul
ansei Henle.