UNIVERSITATEATE ”ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE DREPT
Master – Drept european

Răspunderea disciplinară a funcționarului public în dreptul italian și

european

Coordonator științific,
Conf. dr. Dan Constantin MÂȚĂ Masterand,
Anca Iacob

Iași
2020
 CUPRINS

I. Răspunderea disciplinară a funcționarului public italian ............................................................... 2

I.1. Cadru legislativ ................................................................................................................................. 2
I.2. Temeiul răspunderii disciplinare .................................................................................................... 3
I.3. Pocedura disciplinară....................................................................................................................... 4
I.3.1. Procedura disciplinară „simplificată” ........................................................................................ 5
1.3.2. Procedura disciplinară „agravată” ..................................................................................... 6
1.3.3. „Ultraactivitatea” procedurii disciplinare ........................................................................... 7
1.4. Sancțiuni disciplinare în lumina Decretului Legislativ nr. 150/2009...................................... 7
II. Răspunderea disciplinară a funcționarului public european...................................................... 8
II.1. Temeiul juridic al răspunderii disciplinare .................................................................................. 8
II.2. Procedura disciplinară ................................................................................................................... 9
II.3. Sancțiunile disciplinare ................................................................................................................ 10
Concluzii .................................................................................................................................................... 11
Bibliografie ................................................................................................................................................ 12

1
 Răspunderea disciplinară a funcționarului public în dreptul italian și european

I. Răspunderea disciplinară a funcționarului public italian

I.1. Cadru legislativ
Încă din secolul al XX-lea s-au înregistrat în sistemul italian numeroase reforme privind
natura raporturilor de serviciu în administrația publică, iar evoluția legislativă din ultimii ani a
urmărit aceeași direcție, si anume „privatizarea” muncii în cadrul administrației publice. Acest
proces își are punctul de origine în anii ’90, iar ultimele reforme au fost decisive in sensul
marcarii sfârșitului monopolului de stat în favoarea unei structuri organizaționale și instituționale
descentralizate, care vizează creșterea eficienței aparatului birocratic al administrației publice.
Toate aceste reforme legislative au fost considerate ca fiind perturbatoare, atât de lumea
juridică și academică1, cât și de lumea sindicală și politică, părăsind definitiv sistemul vechi2 și
rigid al serviciului public în favoarea unui model mai eficient și mai dinamic, similar cu cel al
muncii în sectorul privat, pentru a contura un aparat administrativ care să poată susține noile
provocări rezultate din modernizarea și globalizarea piețelor.
Deși reformele au vizat întreg aparatul administrativ3, în cele ce urmează ne vom îndrepta
atenția către analiza răspunderii disciplinare a funcționarului public așa cum este reglementate de
actele normative în vigoare, incidente în materie.
Funcționarul public trebuie să respecte obligațiile care decurg din principiile
constituționale4, cum ar fi principiile loialității față de națiune5, imparțialitatea și buna
performanță, precum și cele cuprinse în codul civil, în normele naționale privind ocuparea forței
de muncă publice și în contractele colective ale diferitelor sectoare.

1
Maria Rosalia Megna, Il pubblico impiego tra etica del lavoro e responsabilita disciplinare, în Rev. Sindicalismo,
nr. 36. 2019, pp. 31-54.
2
Cu titlu de exemplu, facem trimitere la Paolo Maddalena, La responsabilità degli amministratori e dipendenti
pubblici: rapporti con la responsabilitàcivile e sue peculiarità, în Il Foro Italiano, vol. 102, 1979, pp. 61-68, pentru
o analiză a particularităților răspunderii civile a funcționarilor publici conform vechiului sistem.
3
Pentru o prezentare detaliată a reformelor privind „privatizarea serviciului public”, a se vedea Stefania Cantisani,
Evoluzione della normativa sul pubblico impiego dalle origini alla riforma “Madia”, articol disponibil la adresa
http://www.ildirittoamministrativo.it (accesat la data de 20.05.2020), Vito Tenore (coord.), Il manuale del pubblico
impiego privatizzato, Ediția a IV-a, Ed. EPC, Roma, 2020, pp. 37-86, Luisa Galantino, Massimo Lanotte, Diritto del
lavoro pubblico, Ediția a VIII-a, Ed. G. Giappichelli, Torino, 2019, pp. 3-19.
4
„Cetățenii cărora le sunt atribuite funcții publice au obligația să le îndeplinească cu disciplică și onoare, depunând
un jurământ în cazurile stabilite de lege.” Articolul 54 paragraful 2 din Constituția Republicii Italia (traducerea
noastră).
5
„Funcționarii publici sunt în serviciul exclusiv al națiunii” Articolul 98 paragraful 1 din Constituția Republicii
Italia (traducerea noastră).

2
 Având în vedere faptul că profilul unui „bun funcționar public” a fost conturat chiar la
nivel constituțional, legiuitorul a simțit nevoia de a specifica în detaliu obligațiile și îndatoririle
funcționarilor publici, precum și consecințele abaterilor acestora, încercându-se astfel
completarea unui profil moral și profesional.
Legea nr. 15 din 4 martie 20096 (așa numita „reformă Brunetta7”) a fost considerată ca
fiind „a treia privatizare” a serviciului public, urmărindu-se optimizarea productivității
serviciului public, a eficienței și a transparenței administrației publice.
Decretul legislativ nr. 150 din 27 octombrie 2009 a reprezentat o viziune inovativă în
materia faptelor sancționabile din punct de vedere disciplinar, sancțiunilor disciplinare,
procedurilor disciplinare și a relației dintre răspunderea disciplinară și cea penală, prevăzute de
articolele 55-558 din Decretul legislativ nr. 165 din 2001.
Principalele acte legislative care reglementează standardele unei bune conduite a
funcționarului public sunt Decretul prezidențial nr. 62 din 16 aprilie 20138 (denumit și
Regulament) care conține codul de conduită pentru funcționarii publici în temeiul art. 54 din
Decretul legislativ nr. 165 din 20019, pe care fiecare administrație este obligată să îl integreze
prin adoptarea propriului cod bazat pe caracteristicile sale specifice în conformitate cu punctul 5
al articolului menționat anterior.10
I.2. Temeiul răspunderii disciplinare
În încercarea de a contura profilul constituțional de „bun funcționar public”, au fost
adoptate codurile de conduită și codurile de etică ale administrațiilor publice, în care este
specificat comportamentul pe care funcționarii publici trebuie să îl aibă în relația cu publicul,
astfel că atitudinea acestora trebuie să fie caracterizată de maximă disponibilitate, amabilitate,

6
Legea nr. 15 din 4 martie 2009, publicată în Gazeta Oficială nr. 53 din 5 martie 2009, intrată în vigoare în data de
20 martie 2009, cu excepția articolului 6, care a intrat în vigoare pe 6 martie 2009.
7
Prin „reforma Brunetta” se face referire la un grup de norme (Decretul lege nr. 112/2008, Legea nr. 15/2009,
Decretul Legislativ nr. 150/2009) care au reformat funcționarea administrației publice italiene, denumirea fiind
inspirată din numele lui Renato Brunetta, ce avea calitatea de Ministru al Administrației Publice și al Inovației.
8
Decretul Prezidențial nr. 62/16 aprilie 2013, publicat în Jurnalul Oficial nr. 129, 04 iunie 2013, intrat în vigoare la
data de 19 iunie 2013. Textul integral al decretului poate fi consultat la adresa https://www.normattiva.it/uri-
res/N2Ls?urn:nir:stato:decreto.del.presidente.della.repubblica:2013-04-16;62!vig= (accesată la data de 20.05.2020).
9
Decretul Legislativ nr. 165 din 30 martie 2001, publicat în Jurnalul Oficial nr. 106/9 mai 2001 și intrat în vigoare
la data de 24 mai 2001.
10
În completarea cadrului legislativ privind reformarea serviciului public, amintim reforma „Madia” ( Legea nr.
124, din 7 august 2015, publicată în Gazeta Oficială nr. 187 din 13 august 2015, intrată în vigoare în data de 28
august 2015, este cunoscută și sub denumirea de reforma „Madia”, denumire inspirată din numele Ministrului
Administrației Publice) prin care s-au stabilit 14 delegări legislative în vederea reorganizării administrației publice.
În aceeași ordine de idei, amintim reforma „Bongiorno”, legea nr. 56 din 19 iunie 2019, publicată în Gazeta Oficială
nr. 145 in 22 iunie 2019, intrată în vigoare în data de 07 iulie 2019.

3
respect, colaborare, profesionalism si loialitate. Aceste reguli de comportament nu au doar o
valoare etică, având și o importantă relevanță juridică. Astfel, în temeiul articolului 54 paragraful
3 din Decretul Legislativ nr. 165/2001, abaterile de la obligațiile prevăzute în codul de
comportament atrag răspunderea disciplinară. Fiind parte a răspunderii juridice, menționăm
faptul că analiza abaterii conform criteriului gravității poate atrage răspunderea civilă,
administrativă sau penală.
Obiectivele urmărite de legiuitor prin intermediul acestui instrument important sunt
multiple, dar toate vizează în mod substanțial recuperarea componentei „valorice” care trebuie să
caracterizeze serviciul public.11 Intenția este, de fapt, „asigurarea calității serviciilor, prevenirea
corupției, respectarea obligațiilor constituționale de diligență, loialitate, imparțialitate și serviciu
exclusiv destinat interesului public”.12 Această enumerare poate avea o seminificație foarte
cuprinzătoare, iar aceste scopuri se traduc prin identificarea principiilor generale de conduită și a
îndatoririlor angajatului public.13 Primele includ cele ale corectitudinii, bunei-credință,
proporționalitate, obiectivitate, transparență, corectitudine, rezonabilitate, imparțialitate,
integritate personală. Printre acestea din urmă, demne de menționat sunt cele legate de relația cu
publicul, cum ar fi obligația de curtoazie și precizie, obligația de a oferi explicații, respectarea
standardelor de calitate, precum și îndatoririle referitoare la comportamentul în relațiile de
serviciu marcat de loialitate, integritate și corectitudinea în realizarea lucrărilor.
I.3. Pocedura disciplinară
Una dintre trăsăturile „Reformei Brunetta” a fost definirea punctuală și imperativă a unei
proceduri disciplinare. Altfel spus, legiuitorul a reformat întreaga procedură disciplinară. Astfel,
elementul de noutate14 consta în faptul că legea impunea guvernului adoptarea măsurilor
adecvate în vederea îndeplinirii a două obiective: simplificarea fazelor procedurii (mai ales
atunci când abaterile erau de o gravitate minoră) și optimizarea timpului de desfășurare a acestor
proceduri.15 Astfel, a fost introdus articolul 55-bis în Legea nr. 165/2001, care face diferența

11
Maria Rosalia Megna, Il pubblico impiego tra etica del lavoro e responsabilita disciplinare, în Rev. Sindicalismo,
nr. 36. 2019, pp. 31-54.
12
Articolul 54, paragraful 1, teza I din Decretul Legislativ nr. 165/2001, citat (traducerea noastră).
13
Federica Mariniello, Il rilievo giuridico dei codici di comportamento nel settore pubblico, con riferimento alle
varie forme di responsabilità dei pubblici funzionari, în Ressegna avvocatura dello stato, nr. 1, 2017, Roma, pp.
218-229.
14
Valentina Lostorto, Il Nuovo Procedimento Disciplinare, în Michele Tiraboschi, Francesco Verbaro (coord.), La
nuova Riforma del lavoro pubblico, nr. 150, Giuffrè, Milano, 2010, p. 477 și urm.
15
Conform articolului 7, alineatul 2, litera a) din Legea nr. 15/2009.

4
între procedura simplificată și cea agravată, care prezintă două deosebiri principale: gravitatea
abaterii și titularul acțiunii disciplinare.16
I.3.1. Procedura disciplinară „simplificată”
Așa numita procedură simplificată este declanșată dacă se costată săvârșirea unor abateri
minore pentru care sancțiunea aplicabilă este mai severă decât avertismentul verbal, însă mai
puțin severă decât suspendarea de la serviciu fără remunerație, pe o perioadă mai mare de 10
zile.
Pentru ca procedura în cauză să se desfășoare, este necesar să fie îndeplinită o a doua
condiție, și anume ca responsabilul structurii administrative în cauză să aibă „calificare
dirigențială”17. În scopul identificării persoanei responsabile pentru a desfășura acțiunea
disciplinară, se va face referire la clasificarea oficială a postului.18
Procedura disciplinară se deschide prin convocarea funcționarului. Dirigintele, având
cunoștință de faptele sancționabile săvârșite de către funcționar, îl convoacă pe acesta în termen
de maxim 20 de zile de la săvârșirea faptei. Scopul notificării funcționarului trebuie să fie clar
formulat și să nu lase loc de dubiu, pentru ca acesta să-și poată pregăti temeinic apărarea și
pentru a putea să își susțină punctul de vedere. Astfel, convocarea funcțioarului este o etapă
obligatorie19, pentru a putea fi respectat principiul contradictorialității.
Odată stabilită data audierii, funcționarul se poate prezenta pentru a-și susține apărarea,
având dreptul, așa cum se întâmplă în sectorul privat, să fie asistat de un avocat sau de un
reprezentant al sindicatului. Cu toate acestea, există și posibilitatea ca acesta să-și prezinte

16
Cu privire la angajarea răspunderii, de menționat este faptul că se aplică principiul răspunderii personale. Astfel,
prin aplicarea acestui principiu înțelegem faptul că răspunde persoana care a săvârșit abaterea. Cu toate acestea însă,
amintim faptul că acest principiu nu exclude cumulul a diferite forme de răspundere juridică.
17
Un diriginte, în administrația publică italiană, este un funcționar public care deține o calificare specifică și este
responsabil de conducerea unei structuri administrative. Acesta poate fi însărcinat cu atribuții de inspecție,
supraveghere, control, consultanță, studiu și cercetare, precum și reprezentare a administrației din care face parte în
contexte internaționale. Având în vedere statutul său particular, poate fi angajată si răspunderea dirigintelui, în
condițiile prevăzute de lege. Pentru mai multe detalii prinvind răspunderea disciplinară a dirigintelui, a se vedea
Franca Borgogelli, Responsabilità disciplinare e responsabilità dirigenziale. Una proposta di ricomposizione, în
Working Papers CSDLE „Massimo D’Antona”, nr. 112/2010.
18
În ceea ce privește necesitatea declanșării proceduri disciplinare de către o persoană care are calitatea de diriginte,
textul legal face referire atât la funcționarii recrutați și încadrați ca diriginți pe o perioadă nedeterminată, cât și
titularii unei funcții dirigențiale în temeiul unui contract pe o perioadă determinată. Lostorto, op. cit., p. 489
19
Conform sentinței Tribunalului din Catania, din 19 martie 2011, în timp ce în sectorul privat audierea salariatului
în vederea prezentării apărării sale este necesară doar în ipoteza în care salariatul solicită în mod expres o astfel de
audiere după ce a primit notificarea privind abaterea sa disciplinară, în caul în care abaterea este săvârșită de către
un funcționar public, această audiere este obligatorie chiar dacă funcționarul nu a solicitat-o în mod expres; sentință
citată conform Fabio Ravelli, Sanzioni disciplinari e responsabilità dei dipendenti pubblici, în Working Papers
CSDLE „Massimo D’Antona”, nr.122, 2011, pp.8-9.

5
apărările printr-un memoriu scris, iar acesta trebuie trimis în termenul stabilit în notificare, sub
sancțiunea decăderii. În ipoteza în care acesta nu își poate prezenta apărările în termen sau nu se
poate prezenta la audiere din pricina unui „impediment grav și obiectiv”20, poate formula o
cerere justificată pentru amânarea termenului21 în vedere exercitării apărării sale.
Procedura continuă cu investigarea circumstanțelor si a altor probe conexe, analizându-se
și apărările formulate. În termen de 60 de zile de la desfășurarea audierii, procedura disciplinară
trebuie să se finalizeze, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a aplica o sancțiune disciplinară.
După aplicarea sancțiunii disciplinare adecvate, legea nu fixează un termen pentru executarea
sancțiunii, însă pe cale jurisprudențială s-a făcut referire la sectorul privat, stabilindu-se că și în
sectorul public își găsește aplicabilitatea principiul caracterului imediat.
1.3.2. Procedura disciplinară „agravată”
Așa numita procedură „agravată” se poate declanșa în două ipoteze: în cazul săvârșirii
unor abateri de o gravitate redusă, în ipoteza în care responsabilul structurii nu are calificare
dirigențială, și în toate cazurile, atunci când pentru abaterea săvârșită este prevăzută o sancțiune
mai gravă, adică suspendarea activității și a plății remunerației aferente pe o perioadă mai mare
de zece zile sau concedierea disciplinară.
Procedura agravată va fi condusă de către biroul pentru proceduri disciplinare, care este
organizat în fiecare administrație conform reguamentului său intern.
La o primă analiză, procedura este foarte similară procedurii simplificate: audierea
funcționarului, investigarea faptei și aplicarea snacțiunii. Diferențele menționabile apar din
pricina implicării biroului pentru proceduri disciplinare și din perspectiva gravității abaterilor,
care pot avea cosecințe mai grave asupra făptuitorului.
Din perspectiva celui dintâi aspect, responsabilul structurii administrative în cauză,
având în vedere că nu poate declanșa procedura disciplinară în mod direct, luând la cunoștință
săvârșirea faptei, trebuie să notifice biroul competent în termen de 5 zile, comunicând notificarea

20
Norma legală nu definește natura „impedimentului grav și obiectiv” ce poate justifica amânarea termenului.
Astfel, acesta va fi interpretat în mod restrictiv de către administrația publică, ținându-se cont de cele două atribute
indicate în lege și de circumstanțele particulare ale cauzei. Ibidem, p.9.
21
Conform articolului 55 bis paragraful 2 din Decretul Legislativ nr. 165/2001 „în cazul în care amânarea depășește
10 zile (...) termenul pentru desfășurarea procedurii va fi prorogat în mod rezonabil”. Astfel, durata noului termen nu
este specificată, această decizie rămânând la discreția administrației publice, care trebuie însă să stabiliească un
termen suficient pentru pregătirea unei apărări. Rezonabilitatea termenului va fi analizată în funcție de două aspecte:
acesta nu poate fi prea scurt, pentru a nu încălca dreptul la apărare, dar nici prea lung, pentru a nu contraveni
principiului concentrării (acest principiu face referire la faptul că noua procedură disciplinară trebuie să se
desfășoare într-un timp cât mai scurt).

6
și celui interesat.22 Astfel, termenul pentru audierea făptuitorului se va calcula din momentul în
care fapta a fost adusă la cunoștința biroului competent și nu din mometul în care responsabilul
structurii sdministrative a cunoscut fapta. În aceeași ordine de idei, dacă biroul competent află de
săvârșirea faptei în mod nemijlocit, termenul va curge de la acea dată.
Din perspectiva celui de-al doilea aspect, dacă pentru abaterile săvârșite sancțiunile
prevăzute sunt grave23, atunci termenele pentru desfășurarea procedurii disciplinare vor fi duble
față de termenele pentru procedura disciplinară în cazul unor abateri minore.
1.3.3. „Ultraactivitatea” procedurii disciplinare
Una dintre noutățile procedurii disciplinare introduse prin articolul 55 bis din Drecretul
Legislativ nr. 165/2001 este „ultraactivitatea”24 acesteia. Altfel spus, acțiunea disciplinară va
produce efecte juridice relevate pentru funcționar și dincolo de simpla sa legătură cu structura
administrației publice în care s-a săvârșit abaterea. Astfel, sunt avute în vere două ipoteze
particulare: tranferul funcționarului, cu orice titlu, la o altă structură administrativă25 sau demisia
funcționarului.26
În cazul transferului, legea prevede ca procedura disciplinară să fie continuată sau
sancțiunea să fie aplicată la structura administrativă de destinație. Astfel, termenele procedurii se
suspendă și vor începe din nou să curgă din momentul realizării transferului.
1.4. Sancțiuni disciplinare în lumina Decretului Legislativ nr. 150/2009
O primă sancțiune prevăzută de „Reforma Brunetta” este suspendarea activității fără plata
remunerației pe o perioadă de minim 3 zile și maxim 3 luni. Astfel, neplata remunerației
reprezintă o compensație pentru prejudiciul adus administrației publice, astfel că la
individualizarea sancțiunii, durata suspendării va fi stabilită în funcție de valoarea prejudciului, și
nu în funcție de gravitatea27 abaterii comportamentale.28

22
Articolul 55 bis, paragraful 3 din Decretul Legislativ nr. 165/2001.
23
Adică suspendarea activității fără plata remunerației pe o perioadă mai mare de 10 zile sau concedierea
disciplinară.
24
Acest efect a fost criticat în doctrină, pentru detalii, a se vedea Fabio Ravelli, op. cit., p. 16.
25
Articolul 55 bis paragraful 8 din Decretul Legislativ nr. 165/2001.
26
Articolul 55 bis paragraful 9 din Decretul Legislativ nr. 165/2001.
27
De menționat este faptul că această analiză nu elimină complet analiza elementului subiectiv al faptei. Maria
Alessandra Sandulli, La responsabilita della pubblica amminstrazione dal danno civile al danno erariale.
L’elemento soggettivo della responsabilita, în Rev. Federalismo.it, nr.22/2005.
28
Acest criteriu de determinare a perioadei de suspendare reprezintă o aplicare destul de ciudată a principiului
proporționalității, având în vedere că avem de-a face cu o sanțiune disciplinară și nu cu o sanțiune compensatorie. În
acest sens, a se vedea Fabio Ravelli, op. cit, p. 17.

7
 Cea mai gravă sancțiune este concedierea disciplinară, iar legiuitorul italian face distincția
între situațiile în care este obligatoriu sau nu un preaviz.29
II. Răspunderea disciplinară a funcționarului public european
Asemeni dreptului italian, și funcționarul public european își desfășoară activitatea într-o
structură organizată, existând un set de norme a căror respectare este menită să asigure buna
funcționare a aparatului administrativ. Astfel, abaterile de orice fel de la regulile de disciplină
impuse sunt susceptibile să atragă răspunderea juridică a funcționarului, fie aceasta disciplinară,
civilă sau penală. Pentru că subiectul lucrării noastre constă în analizarea celei dintâi răspunderi,
în cele ce urmează ne vom îndrepta atenția către prima formă de răspundere menționată anterior.
II.1. Temeiul juridic al răspunderii disciplinare
Înain te de a analiza concret faptele ce pot atrage răspunderea disciplinară a
funcționarului public european, amintim faptul că pe lângă buna conduită pe care acesta trebuie
să o aibă în raporturile de serviciu, acesta poate să răspundă disciplinar şi pentru fapte care exced
disciplinei muncii în accepţiunea lato sensu. El va răspunde disciplinar şi atunci când, în afara
serviciului, comite fapte care afectează statutul sau imaginea publică proprie sau a instituţiei în
care îşi desfăşoară activitatea. Identificăm astfel o primă asemănare cu dreptul italian, în ceea ce
privește obligația de protecție a imaginii publice.
Constituie abateri disciplinare încălcarea cu vinovăție de către funcţionarii publici a
îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o ocupă și a normelor de conduită
profesională prevăzută de lege.
Cadrul juridic este asigurat de Statutul funcționarilor publici europeni30 care prevede
expres în Anexa IX31 procedura disciplinară. Neîndeplinirea de către un funcționar sau de către
un fost funcționar a obligațiilor ce îi revin în temeiul prezentului statut, cu intenție sau din
neglijență, îl face pasibil de sancțiuni disciplinare.32

29
Pentru o enumerare completă a situațiilor în care este sau nu obligatoriu preavizul, a se vedea articolul 55 quarter
paragraful 1 din Decretul Legislativ nr. 165/2001.
30
Publicat în Jurnalul Oficial nr. 45/1962.
31
Articolul 86 alin. (3) din Statutul funcționarilor publici „Regulile, procedurile și sancțiunile disciplinare, precum
și normele și procedurile care reglementează anchetele administrative, sunt stabilite în anexa IX”
32
Articolul 86 alin. (1) din Statutul funcționarilor publici.

8
 II.2. Procedura disciplinară
În fiecare instituție se instituie o comisie disciplinară, în afară de cazul în care două sau
mai multe instituții decid să instituie o comisie comună. Cel puțin un membru al comisiei, care
poate fi și președintele acesteia, este ales din afara instituției.
Consiliul de disciplină este o structură colegială compusă din preşedinte şi patru membri
permanenţi, dintre care, cel puţin unul, care poate fi şi preşedintele, trebuie să fie din afara
instituţiei. Membrii permanenţi pot fi înlocuiţi de supleanţi.
În cazul în care procedura disciplinară vizează funcţionari de un grad33 până la AD13,
Consiliul deliberează cu doi membri suplimentari aparţinând aceleiaşi grupe de funcţii sau având
acelaşi grad cu cel al funcţionarului vizat de procedură. Atât membrii permanenţi, cât şi
supleanţii lor sunt desemnaţi dintre funcţionarii care au cel puţin gradul AD 14 pentru toate
cazurile, altele decât cele conţinând funcţionarii de gradul AD 15 şi AD 16.
În situaţia în care procedura disciplinară vizează funcţionari de gradul AD 15 sau AD 16,
membrii permanenţi şi supleanţi sunt desemnaţi dintre funcţionarii de gradul AD 16.
Într-o ultimă ipoteză, avem în vedere acea procedură disciplinară care vizează funcţionari
afectaţi într-o terţă ţară, caz în care cei doi membri supleanţi suplimentari sunt desemnaţi printr-o
procedură ad hoc de Autoritatea de numire şi Comitetul personalului.
„Procedura disciplinară34 presupune următoarele etape:
1. Consiliul e sesizat de autoritatea de numire printr-un raport, care se înaintează şi
funcţionarului public în cauză, împreună cu toate documentele care au stat la baza întocmirii lui;
2. Funcţionarul are la dispoziţie un termen de cincisprezece zile pentru a-şi pregăti
apărarea, putând fi asistat de un apărător ales;
3. Funcţionarul poate să recunoască în faţa preşedintelui Consiliului fapta de care este
acuzat, după ce în prealabil a fost informat despre consecinţele pe care le poate produce
recunoaşterea faptei sale, caz în care Autoritatea de numire poate să procedeze la aplicarea
sancţiunilor prevăzute de art. 9-96 lit. a-d, respectiv avertisment scris, blam, suspendarea
avansării în grad şi reducerea gradelor;

33
Gradele privind funcțiile în administrația publică europeană reprezintă un element de noutate adus Statutului
printr-o decizie a Consiliului în 2004. Pentru mai multe detalii privind statutul funcționarilor în funcție de gradul
acestora, a se vedea Petru Tărchilă, Viorica Cornelia Grăjdeanu, Public office and the civil servant in the European
Union, în Perspectives of Law and Public Administration, Vol. 8, Mai 2019, pp. 90-99.
34
Pentru o prezentare detaliată privind procedura disciplinară în dreptul european, a se vedea Barbu Vlad,
Disciplinary liability of european officials, în Perspectives of Business Law Journal, Vol. 1, Nov. 2012, pp. 70-79.

9
 4. Preşedintele numeşte pe unul din membrii Consiliului să întocmească un raport asupra
cazului cu care a fost sesizat şi să îi informeze pe ceilalţi membri;
5. Funcţionarul este îndrituit să fie ascultat şi să facă observaţii scrise sau orale, personal
sau prin apărător ales. Autoritatea de numire e şi ea reprezentată în faţa Consiliului de un
funcţionar mandatat cu acest rol;
6. În cazul în care Consiliul nu se pronunţă în mod clar asupra faptei cu care a fost
sesizat, preşedintele dispune o anchetă suplimentară, care este condusă de preşedinte însuşi sau
de un membru;
7. În baza întregii cercetări întreprinse, Consiliul emite un aviz motivat, cu majoritate de
voturi, care se referă la faptele constatate şi, dacă este cazul, la sancţiunile propuse. Opiniile
divergente pot fi consemnate în aviz. Preşedintele nu ia parte la vot decât atunci când se pun
chestiuni de procedură sau în caz de paritate a voturilor;
8. Avizul se comunică Autorităţii de numire şi funcţionarului întrun termen de 2 luni, sau
dacă ancheta a fost efectuată la iniţiativa Consiliului, atunci termenul este de patru luni;
9. Preşedintele are ca atribuţie principală să pună în executare informaţiile şi documentele
referitoare la cauză;
10. În situaţia în care Autoritatea de numire decide clasarea dosarului, fără a aplica
sancţiuni disciplinare, ea îl informează în scris pe funcţionar, fără a fi ţinută de un termen.
Funcţionarul este îndrituit să solicite consemnarea deciziei de clasare în dosarul său personal.”35
II.3. Sancțiunile disciplinare
Conform articolului 9 alineatul (1) din Anexa IX din Statutul funcționarilor publici
europeni, autoritatea împuternicită să facă numiri poate aplica una dintre următoarele sancțiuni:
(a) avertisment scris; (b) mustrare; (c) suspendarea avansării în treaptă pe o perioadă cuprinsă
între o lună și douăzeci și trei de luni; (d) retrogradare în treaptă; (e) retrogradare temporară pe o
perioadă cuprinsă între 15 zile și un an; (f) retrogradare în cadrul aceleiași grupe de funcții; (g)
încadrarea într-o grupă de funcții inferioară, cu sau fără retrogradare; (h) destituirea din funcție,
însoțită, după caz, de reducerea pro tempore a pensiei sau o reținere, pentru o perioadă
determinată, din prestația de invaliditate, fără ca efectele acestei sancțiuni să poată fi extinse
asupra succesorilor în drepturi ai funcționarului. Cu toate acestea, în cazul efectuării unei astfel
de rețineri, venitul fostului funcționar nu poate fi mai mic decât valoarea minimului de
35
Diana Marilena Popescu Petrovszki, Statutul funcționarilor publici din România și din Uniunea Europeană.
Principii, drepturi și obligații, Ed. I.R.D.O., București, 2011, p. 429.

10
subzistență prevăzut la articolul 6 din anexa VIII la prezentul statut, majorat, după caz, cu
alocațiile familiale.
În cazul unui funcționar pensionat sau al unui funcționar care beneficiază de prestație de
invaliditate, autoritatea împuternicită să facă numiri poate decide efectuarea unei rețineri, pentru
o perioadă determinată, din pensie sau din prestația de invaliditate, fără ca efectele acestei
sancțiuni să poată fi extinse asupra succesorilor în drepturi ai funcționarului. Cu toate acestea,
venitul funcționarului în cauză nu poate fi mai mic decât valoarea minimului de subzistență
prevăzut la articolul 6 din anexa VIII la statut, majorat, după caz, cu alocațiile familiale.
Pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară,
însă răspunderea disciplinară poate fi înlocuită cu alte forme de răspundere juridică.

Concluzii

Datorită codurilor de conduită, valorile etice au căpătat o adevărată semnificație juridică,

prin intermediul cărora se poate îmbunătăți atât performanța, cât și calitatea serviciului public și
ridicarea nivelului de satisfacție al publicului.
Stabilirea unor reguli stricte atât pentru organizarea administrației publice, cât și
conturarea profilului funcționarului public eficient prin încadrarea conduitei sale într-un cadru
normativ, are drept consecință atât la nivel național, cât și la nivel european, creșterea încrederii
publicului în serviciul al cărui destinatar este, iar importanța deosebită acordată utilizatorilor de
către sistemul italian ar putea fi un model.
Existența posibilității angajării răspunderii disciplinare își găsește rațiunea în necesitatea
introducerii unui mecanism care să asigure o bună conduită din partea funcționarilor publici
asigurarându-se astfel calitatea serviciilor, prevenirea corupției, respectarea obligațiilor de
diligență, loialitate, imparțialitate și serviciu exclusiv destinat interesului public. Această
enumerare poate avea o seminificație foarte cuprinzătoare, iar aceste scopuri se traduc prin
identificarea principiilor generale de conduită și a îndatoririlor angajatului public. Primele includ
cele ale corectitudinii, bunei-credință, proporționalitate, obiectivitate, transparență, corectitudine,
rezonabilitate, imparțialitate, integritate personală

11
 Bibliografie

I. Lucrări de specialitate, articole

1. Barbu, Vlad, Disciplinary liability of european officials, în Perspectives of Business

Law Journal, Vol. 1, Nov. 2012;
2. Borgogelli, Franca, Responsabilità disciplinare e responsabilità dirigenziale. Una
proposta di ricomposizione, Working Papers CSDLE „Massimo D’Antona”, nr.
112/2010;
3. Galantino, Luisa, Massimo Lanotte, Diritto del lavoro pubblico, Ediția a VIII-a,
Ed. G. Giappichelli, Torino, 2019;
4. Lostorto, Valentina, Il Nuovo Procedimento Disciplinare, în Michele Tiraboschi,
Francesco Verbaro (coord.), La nuova Riforma del lavoro pubblico, nr. 150, Giuffrè,
Milano, 2010;
5. Maddalena, Paolo, La responsabilità degli amministratori e dipendenti pubblici:
rapporti con la responsabilitàcivile e sue peculiarità, în Il Foro Italiano, vol. 102,
1979;
6. Mariniello, Federica, Il rilievo giuridico dei codici di comportamento nel settore
pubblico, con riferimento alle varie forme di responsabilità dei pubblici funzionari, în
Ressegna avvocatura dello stato, nr. 1, 2017, Roma;
7. Megna, Maria Rosalia, Il pubblico impiego tra etica del lavoro e responsabilita
disciplinare, în Rev. Sindicalismo, nr. 36. 2019;
8. Petrovszki, Diana Marilena Popescu, Statutul funcționarilor publici din România și
din Uniunea Europeană. Principii, drepturi și obligații, Ed. I.R.D.O., București,
2011.
9. Ravelli, Fabio, Sanzioni disciplinari e responsabilità dei dipendenti pubblici, în
Working Papers CSDLE „Massimo D’Antona”, nr.122, 2011;
10. Sandulli, Maria Alessandra, La responsabilita della pubblica amminstrazione dal
danno civile al danno erariale. L’elemento soggettivo della responsabilita, în Rev.
Federalismo.it, nr.22/2005;

12
 11. Tărchilă, Petru, Viorica Cornelia Grăjdeanu, Public office and the civil servant in
the European Union, în Perspectives of Law and Public Administration, Vol. 8, Mai
2019;
12. Tenore, Vito (coord.), Il manuale del pubblico impiego privatizzato, Ediția a IV-a,
Ed. EPC, Roma, 2020;

II. Site-uri web

1. http://www.ildirittoamministrativo.it
2. http://www.normattiva.it
3. http://www.funzionepubblica.gov.it
4. http://lamministrativista.it
5. https://dipendentipubblici.eu

III. Legislație

1. Constituția Republicii Italia, promulgată la data de 28 decembrie 1947, publicată în

Gazeta Oficială nr. 298/28 decembrie 1947, și intrată în vigoare de la 1 ianuarie
1948.
2. Legea nr. 15 din 4 martie 2009, publicată în Gazeta Oficială nr. 53 din 5 martie 2009,
intrată în vigoare în data de 20 martie 2009, cu excepția articolului 6, care a intrat în
vigoare pe 6 martie 2009.
3. Decretul lege nr. 112/28 iunie 2008, publicat în Gazeta Oficială nr. 147/25 iunie
2008
4. Decretul Legislativ nr. 150/27 octombrie 2009, publicat în Gazeta Oficială nr.254/ 31
octombrie 2009
5. Decretul Prezidențial nr. 62/16 aprilie 2013, publicat în Gazeta Oficială nr. 129, 04
iunie 2013, intrat în vigoare la data de 19 iunie 2013.
6. Decretul Legislativ nr. 165 din 30 martie 2001, publicat în Gazeta Oficială nr. 106/9
mai 2001 și intrat în vigoare la data de 24 mai 2001.

13
7. Legea nr. 124, din 7 august 2015, publicată în Gazeta Oficială nr. 187 din 13 august
2015, intrată în vigoare în data de 28 august 2015, este cunoscută și sub denumirea
de reforma „Madia”.
8. Reforma „Bongiorno”, legea nr. 56 din 19 iunie 2019, publicată în Gazeta Oficială
nr. 145 in 22 iunie 2019, intrată în vigoare în data de 07 iulie 2019.
9. Statutul funcționarului public european.

14