UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ”SIMION BĂRNUȚIU”

MASTER SPECIALIZAREA ȘTIINȚE PENALE

PROCEDURI SPECIALE II

PROCEDURA ÎN CAUZELE CU INFRACTORI MINORI

COORDONATOR:
Conf. univ. dr. Ion POIANĂ

Masterand: Dănuț-Petru CÎRSTEA

-SIBIU 2020-
 CUPRINS:

Introducere.................................................................................................................... 3
1. Aspecte privind răspunderea penală.....................................................................4
2. Cauze care înlătură răspunderea penală...............................................................7
3. Sancțiunile aplicate minorilor................................................................................8
4. Masuri educative aplicabile minorilor...................................................................9
5. Procedura privind cauzele cu minori...................................................................11
5.1. Urmărirea penală a infractorilor minori.......................................................12
5.2. Completări procesuale aplicabile minorilor sub 14 ani................................13
5.3. Completări procesuale aplicabile minorilor între 14-16 ani.........................14
5. 4. Procedura de judecată a infractorilor minori..............................................14
5.4.1. Consideraţii preliminare................................................................................................14
5.4.2. Compunerea instanţei....................................................................................................16
5.4. 3. Persoanele chemate la judecarea minorului..................................................................17
5.4.4. Desfăşurarea judecăţii....................................................................................................18
5.4.5. Dispoziţii privind apelul şi recursul...............................................................................19
6. Punerea în executare a hotărârilor privind pe minori.......................................20
6.1. Punerea în executare a măsurilor neprivative...............................................21
6.2. Punerea în executare a măsurilor privative...................................................21
6.3. Schimbarea regimului de executare...............................................................24
Concluzii.................................................................................................................... 25
Bibliografie................................................................................................................28

2
 Introducere

Ca institutie, raspunderea penala, consecinta inevitabila a incalcarii

normelor de drept, cuprinde un ansamblu de dispozitii privitoare la realizarea
prin constrangere a normelor penale, la cauzele care fac ca aceasta sa fie
inlaturata sau in care paote fi inlocuita cu alta forma a raspunderii juridice.
In procesul constatarii si angajarii raspunderii penale in cazul
infractorului minor se intalnesc insa o serie de particularitati, cauzate de starea
bio-psiho-fizica a acestuia,1 care influenteaza in mod direct atat determinarea
capacitatii penale, cat si stabilirea regimului sanctionator, aspecte ce
deosebesc tratamentul infractorului minor in domeniul raspunderii penale fata
de cel al majorului. Totodata se impune a fi reliefat cadrul juridic in care se
desfasoara reeducarea minorului delincvent in tara noastra, in raport cu
viziunea actuala a legiutorului.
Actualitatea temei propuse este determinată de creşterea numărului
infractorilor precum şi diversificarea infracţiunilor săvâşite de către minori, a
factorilor ce contribuie la orientarea minorilor spre un comportament în
dezacord cu legea şi a condiţiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii
minorilor; modificarea şi completarea legislaţiei în domeniu.
Codul de procedură penală tratează cauzele cu infractori minori în art.
504-520 N.C.P.P. În lumina reglementării Codului de procedură penală şi a
Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, se poate
conchide că pentru cauzele penale cu infractori minori există o procedură
specială care cuprinde aspecte specifice atât în ceea ce priveşte urmărirea
penală şi judecata, cât şi în ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârii
penale. Prin Legea nr. 304/2004, s-au înfiinţat tribunale specializate pentru
cauzele cu minori şi de familie, precum şi complete sau secţiispecializate
1
Crisu Anastasiu, Tratamentul infractorului minor in materie penala. Aspecte de drept comparat, Editura
C.H.Beck, Bucuresti, 2006, p. 2;

3
pentru cauze cu minori şi familie pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de
apel, având competenţa de a judeca infracţiunile săvârşite de minori sau
asupra minorilor. Datele de la care vor începe să funcţioneze tribunalele
specializate pentruminori şi familie şi localităţile în care îşi vor desfăşura
activitatea se stabilesc, în modeşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu
avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii. Pe lângă tribunalele
specializate pentru cauze cu minori şi de familie funcţioneazăun parchet
specializat, care nu are personalitate juridică, Parchetele de pe lângă curţilede
apel au în structură şi o secţie pentru minori şi familie.

1. Aspecte privind răspunderea penală

Minoritatea face obiectul Titlului V din cadrul Partii generale a Codului

penal actual, legiutorul reglementand limitele raspunderii penale (art. 113),
consecintele raspunderii penale (art. 114), masurile educative ce le sunt
aplicabile (115), precum si pedepsele pentru minori (115-125).2
In literatura de specialitate s-au purtat numeroase discutii cu privire la
limita inferioara de varsta de la care poate fi angajata raspunderea penala a
minorului, stabilirea acesteia fiind influentata de conditii, realitati sociale,
umane, proprii fiecarui stat de-a lungul oranduirilor sociale, motiv pentru
care, datorita diversitatii conditiilor nu exista si nici nu s-a propus o limita de
varsta minima absoluta, adoptata de legile penale din diferite state. Exista insa
o tendinta generala de ridicare a nivelului acestei limite, cat mai multi minori
sa fie exclusi de la regimul sanctionator si supusi unui sistem educational.
Articolul 113 N.C.P. este consacrat expres problemei limitelor
raspunderii penale a minorului, precizandu-se ca minorul care nu a împlinit
vârsta de 14 ani nu raspunde penal, find consacrata o prezumtie legala
absoluta de incapacitate penala.

2
Legea 286 privind Codul penal, publicată în M. Of. al României, nr. 510 din 24 iulie 2009 pe www.ilegis.ro;

4
 Minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se
dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant, lipsa de răspundere penală fiind
relativă. Asadar, raspunderea este conditionata de existenta unei limite de
varsta si de constatarea discernamantului.
Notiunea de “discernamant” comporta o pluralitate de definitii in
doctrina juridical, retinandu-se ca o capacitate de a intelege si de a-si
manifesta constient vointa, in raport cu un anumit fapt. Pentru retinerea
discernamantului trebuie sa se dovedeasca in cazul minorului capacitatea de a
intelege sensul, valoarea sau urmarile unui anumit act pe care-l savarseste, si
totodata faptul ca acesta si-a determinat in mod normal vointa, in raport cu
acel act concret.3
Proba discernamantului ii revine acuzarii, instanta are obligatia ca in caz
de dificultate in constatarea acestuia sa administreze probele necesare sau
chiar sa dispuna efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Existenta
sau inexistenta acestuia se stabileste nu doar in raport de starea psihica a
minorului, ci si cu natura faptei savarsite si imprejurarile concrete ale
comiterii acesteia.4
O mentiune care se impune a fi facuta este aceea ca nu se confunda
constatarea existentei discernamantului sau lipsa acestuia cu iresponsabilitatea
prevazuta de art. 28 N.C.P. potrivit caruia nu constituie infractiune, fapta
prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârsirii faptei, fie
din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-si dea seama de
actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele. Minorul lipsit de
discernamant este insa normal din punct de vedere psiho-fizic.
 De asemenea, notiunea de “discernamant” nu poate fi confundata cu
notiunea de vinovatie care constituie o trasatura esentiala a oricarei
infractiuni. In situatia unui minor peste varsta de 16 ani, prezumat in mod

3
George Antoniu, Dicționar juridic penal, Editura Hamangiu, București, 2011, p. 152.
4
Constantin Butiuc, Răspunderea penala a minorilor, in Revista de drept penal, nr. 4/2002, pp. 22-23.

5
absolut a avea discernamant, se poate sustine si totodata dovedi ca a comis
fapta fara vinovatie.
Minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal potrivit legii.5
Într-un proiectul de Cod penal din 2007 legiutorul impunea ca limită a
raspunderii penale, varsta de 13 ani, apreciind ca minorul sub 13 ani nu
raspunde penal, însă acel proiect nu a trecut.
In privinta stabilirii limitelor raspunderii penale a minorilor in cazul
savarsirii de infractiuni instantanee intr-una din fazele in care el raspunde sau
nu penal, nu sunt dificultati. Limitele acestor faze sunt precis determinate de
art. 113 N.C.P.
In ceea ce priveste insa infractiunile continue, continuate, de obicei
sunt necesare cateva precizari, deoarece comiterea lor poate sa se incadreze in
limitele fazelor enumerate mai sus, sau sa-si produca efectul progresiv mai
tarziu. Daca o parte din actele componente ale infractiunii continuate au fost
savarsite de minorul intre 14-16 ani cu discernamant, iar alta parte dupa
implinirea varstei de 16 ani, faptuitorul urmeaza sa fie tratat din punct de
vedere al raspunderii penale dupa dispozitiile aplicabile minorului infractor
intre 16 si 18 ani.
Daca o parte din actele componente s-au savarsit in timp ce minorul era
in varsta de 16-18 ani, iar o parte s-au continuat dupa ajungerea la majorat,
raspunderea sa penala, ca si tratamentul sanctionator aplicabil, vor fi la fel cu
acelea prevazute de lege pentru majori. Ne aflam in prezenta unei situatii
asemanatoare si in cazul savarsirii infractiunii continue. Cand minorul a
savarsit atat intr-o perioada cand nu raspunde penal, cat si intr-o perioada in
care el este raspunzator penal acte ce constituie o infractiune de obicei, el va
fi tras la raspundere penala numai pentru actele savarsite in perioada de
raspundere penala. In ipoteza savarsirii de catre minor a unei infractiuni
progresive, de ex. o fapta de vatamare corporala in perioada in care el nu
5
Art. 113, alin. (3), N.C.P;

6
raspunde penal, el nu va fi tras la raspundere penala pentru urmarile
progresive aparute in perioada cand el a devenit raspunzator penal.6
Legea noastra penala in vigoare tine de asemenea seama de elementul
varsta si in raport cu persoanele care ar putea deveni victime ale unor fapte
prevazute de legea penala (subiecti pasivi). Astfel, uneori varsta subiectilor
pasivi constituie o conditie esentiala pentru existenta infractiunii (art. 220 –
actul sexual cu un minor, art. 221 – coruperea sexuală a minorilor și art. 222-
racolarea minorilor în scopuri sexuale). Dar chiar atunci cand in normele
penale nu se vorbeste in mod expres despre varsta, cu ocazia aplicarii sau
individualizarii sanctiunilor, trebuie sa se aiba in vedere varsta faptuitorului
cat si a victimei, putand fi retinute, cand este cazul, ca o imprejurare personala
de natura sa serveasca la stabilirea gradului de pericol social al faptei sau al
faptuitorului.

2. Cauze care înlătură răspunderea penală

Referitor la aceste cauze există anumite particularităţi care se referă

anume la minori. Astfel prescripţia răspunderii penale a minorilor are sub
aspectul termenelor o reglementare specială.7 Din conţinutul articolului 131
din codul penal reiese că aceste termene se reduc la jumătate, reducere ce se
aplică la termenul de prescripţie stabilit în raport cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea comisă. Termenele de prescripţie pentru minori sunt
reduse la jumătate atât în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale cât şi
în ceea ce priveşte prescripţia executării penale. Primele încep să curgă de la
data săvârşirii infracţiunii, pentru infracţiunea continuă termenul curge din
momentul epuizării, adică al încetării acţiunii ori inacţiunii continue, în cazul
infracţiunii continuate de la data comiterii ultimului act ce intră în conţinutul

6
Ilie Pascu, Drept penal. Partea generală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 187.
7
Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Ioan Oancea, Fodor Ioan, Iliescu Nicoleta, Bulai Constantin, , Stănoiu
Rodica, Vasile Rosca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, p.243.

7
 acesteia, în cazul infracţiunilor progresive şi de obicei – din momentul
producerii ultimului rezultat. Pentru infracţiunile săvârşite în concurs real,
termenul curge separat pentru fiecare infracţiune, iar în caz de concurs ideal –
de la data comiterii acţiunii ori inacţiunii infracţionale.

3. Sancțiunile aplicate minorilor

Legiuitorul Codului penal din 2009 instituie pentru infractorii minori

un sistem mixt de sanctiuni, alcatuit din masuri educative si pedepse. Trasatura
caracteristica a acestui sistem este data, in principal, de componenta masurilor
educative, sanctiuni de drept penal cu caracter eminamente educativ, destinate
unor personalitati in formare si susceptibile de influentare. Aceste sanctiuni
sunt adecvate conditiilor fizice, psihice si umane care deosebesc pe infractorii
minori de cei adulti. Cadrul sanctiunilor pentru minori infractori nu poate fi
insa redus, numai la masuri educative. Pe langa necesitatea unei reactii prin
pedepse fata de minorii care savarsesc infractiuni deosebit de grave si vadesc o
periculozitate deosebita, recurgerea la sanctiuni penale (pedepse) se impune
uneori si din ratiuni practice. Astfel, in cazul minorilor care ating varsta
majoratului pana in momentul judecarii sau a caror fapta a fost descoperita
dupa majoratul infractorului, aplicarea masurilor educative apare ca lipsita de
ratiune. Prevederea in lege a unor pedepse pentru minorii infractori are si un rol
preventiv general descurajand pe cei care ar fi tentati sa savarseasca
infractiunile astfel sanctionate.
In literatura de specialitate este mentionat totodata, ca pedepsele
aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun nu atat prin natura
lor, cat mai ales prin modul de aplicare si executare. Datorita acestor
particularitati, pedepsele aplicabile minorilor, alcatuiesc, alaturi de masurile
educative un sistem sanctionator special, care functioneaza alaturi de sistemul
general, comun, aplicabil adultilor.

8
 Prin Legea 304/2004 privind Organizarea judiciara s-au infiintat tribunale
specializate pentru cauzele cu minori si de familie, precum si complete sau sectii
specializate pentru cauze cu minori si familie pe langa judecatorii, tribunale si curti
de apel, avand competenta de a judeca infractiunile savarsite de minori sau asupra
minorilor. Pe langa aceste tribunale specializate functioneaza un parchet specializat
care nu are personalitate juridica, iar parchetele de pe langa curtile de apel au in
structura si o sectie pentru minori si familie. Asadar s-au infiintat parchete si
instante judecatoresti specializate, ceea ce asigura un cadru institutional
corespunzator celui judiciar european.8

4. Masuri educative aplicabile minorilor

De lege lata sunt prevazute in art. 115 N.C.P. patru masuri educative
neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea
la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică, alături de două măsuri educative
privative de libertate, respectiv internarea într-un centru educativ și internarea
într-un centru de detenție. Masurile educative, oricare ar fi ele, nu trebuie sa fie
confundate cu masurile de siguranta, care pot fi luate si fata de faptuitorii
minori, insa fara nici o legatura cu varsta acestora, ci exclusiv pentru
inlaturarea unor stari de pericol date in vileag prin savarsirea faptei prevazute
de legea penala.
Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal special, fiind
consecinţe ale răspunderii penale şi se iau numai dacă minorul a săvârşit o
infracţiune. În art. 117-120 N.C.P., respectiv 124-125 N.C.P., legiuitorul
definește măsurile educative după cum urmează:
- Stagiul de formare civică constă în obligaţia minorului de a participa
la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă
consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de

8
Grigore Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 955.

9
infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său
viitor.
- Supravegherea constă în controlarea şi îndrumarea minorului în
cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub
coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la
cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor
activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta
procesul de îndreptare a acestuia.
- Consemnarea la sfârşit de săptămână constă în obligaţia minorului
de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată
cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă,
are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite
activităţi impuse de instanţă.
- Asistarea zilnică este obligaţia minorului de a respecta un program
stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de
desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.
- Internarea într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o
instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de
pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi
programe de reintegrare socială.
- Internarea într-un centru de detenţie constă în internarea minorului
într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi
supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum
şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor
sale.
Când în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate
persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin
care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a
celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării

10
măsurii educative într-un penitenciar.

5. Procedura privind cauzele cu minori

Procedura specială în cauzele cu infractori minori se aplică tuturor

minorilor care răspund din punct de vedere penal, fiind între 14-18 ani. Cu
toate acestea, întrucât există o prezumţie legală relativă de lipsă de
discernământ pentru minorii între 14-16 ani, unele dispoziţii speciale de
protecţie sunt prevăzute pentru această categorie de minori9.
Astfel, una dintre condiţiile aplicării proceduri speciale, o reprezintă
starea de minoritate a învinuitului sau inculpatului precum şi a părţii
vătămate. În mod firesc, procedura specială ocroteşte pe infractor cât este
minor,considerându-se că singur nu şi-ar putea face apărarea în bune condiţii.
Însă, ca o prelungire a protecţiei procesuale, în art. 507 din Codul de
procedură penală (N.C.P.P.) se prevede că instanţa compusă potrivit
dispoziţiilor alin. (1) rămâne competentă să judece potrivit dispoziţiilor
procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a
împlinit vârsta de 18 ani.
O altă condiţie a aplicării procedurii speciale în cauzele cu infractori
minori, o reprezintă obligativitatea aplicării acesteia, în sensul că un minor nu
poate fi urmărit şi judecat potrivit procedurii obişnuite, întrucât acesta nu
oferă protecţia deosebită pe care o acordă procedura specială, toate hotărârile
pronunţate cu nerespectarea acestor normespeciale fiind lovite de nulitate.

9
G. Theodoru, Dicționar juridic penal, Editura Hamangiu, București, 2011, p. 955.

11
5.1. Urmărirea penală a infractorilor minori

În art. 504 N.C.P.P. se prevede că urmărirea şi judecarea infracţiunilor

săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la
aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările
prevăzute în prezentul capitol şi în secţiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părţii
generale.
Aşadar, urmărirea în cauzele cu infractori minori se desfăşoară după
dispozițiile generale din art. 285-477 care se completează cu dispoziţiile art.
243, 244, şi 505-520. În concret, urmărirea penală a infractorilor minori se
desfăşoară potrivit regulilor de competenţă şi de procedură obişnuite,
aplicându-se şi următoarele reguli derogatorii:
a) Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse faţă de un minor, în
mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea
asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de
scopul urmărit prin luarea măsurii.
b) La stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se
are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării,
prelungirii sau menţinerii acestei măsuri.
c) Când s-a dispus reţinerea sau arestarea preventivă a unui minor,
încunoştinţarea prevăzută la art. 210 şi 228 se face, în mod obligatoriu, şi
către reprezentantul legal al acestuia sau, după caz, către persoana în îngrijirea
ori supravegherea căreia se află minorul.
d) Când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16
ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală
citează părinţii acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în
îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum şi
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea
unde se desfăşoară audierea.

12
 e) Organele de urmărire penală pot să solicite, atunci când consideră
necesar, efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probaţiune de
pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are locuinţa
minorul, potrivit legii.
f) Instanţa de judecată are obligaţia să dispună efectuarea referatului
de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui
circumscripţie îşi are locuinţa minorul, potrivit legii. În situaţia în care
efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririi penale,
potrivit dispoziţiilor alin. (1), dispunerea referatului de către instanţă este
facultativă.
Deasemenea neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau
confruntarea minorului nu împiedică efectuarea acestor acte. Totodată, pentru
executarea reținerii și a arestării preventive, în cazurile cu minori, guvernează
un regimul special de detenţie al minorilor, în raport cu particularităţile
vârstei, astfel încât măsurile preventive luate faţă de aceştia să nu prejudicieze
dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală.

5.2. Completări procesuale aplicabile minorilor sub 14 ani

Asupra minorilor cu vârsta sub 14 ani sunt prevăzute unele derogări

privind audierea și examinarea fizică. Astfel în art. 124 și 190 se prevede că:
a) Audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în
prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului
instituţiei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.
b) Examinarea fizică internă a minorului care nu a împlinit 14 ani se
poate face în prezenţa unuia dintre părinţi, la solicitarea părintelui.

13
5.3. Completări procesuale aplicabile minorilor între 14-16 ani

Dispoziţiile speciale prevăzute pentru urmărirea infractorilor minori

între 14 și 16 ani sunt cele din art. 184, anume că în cazul infracţiunilor
comise de minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani, în cazul uciderii sau vătămării
copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum şi atunci când
organul de urmărire penală sau instanţa are o îndoială asupra
discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârşirii
infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei, se dispune efectuarea unei expertize
medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodată termenul de prezentare în
vederea examinării

5. 4. Procedura de judecată a infractorilor minori

5.4.1. Consideraţii preliminare

Potrivit reglementării Codului de procedură penală, judecarea

infractorilor minori se face de către instanţele judecătoreşti cu aplicarea
procedurii obişnuite, care se completează cu dispoziţiile din procedura
specială cuprinsă în art. 507-510. Dispoziţiile care reglementează judecarea
minorilor sunt cuprinse în Codul de procedură penală şi în Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată. Cauzele în care inculpatul este
minor se judecă potrivit regulilor de competenţă obişnuite de către judecători
anume desemnaţi potrivit legii. Inculpatul care a săvârşit infracţiunea în
timpul când era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu
infractori minori, dacă la data sesizării instanţei nu a împlinit 18 ani.
La judecarea cauzei se citează serviciul de probaţiune, părinţii
minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau
supravegherea căreia se află temporar minorul.

14
 Persoanele arătate la alin. (1) au dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri,
să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să
fie luate, iar neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică judecarea
cauzei.
Cauzele cu inculpaţi minori se judecă de urgenţă şi cu precădere,
ședinţa de judecată nu este publică, dar cu încuviinţarea instanţei, la
desfăşurarea judecăţii pot asista, în afară de serviciul de probaţiune, părinţii
minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau
supravegherea căreia se află temporar minorul şi alte persoane.
Când inculpatul este minor cu vârsta mai mică de 16 ani, instanţa, dacă
apreciază că administrarea anumitor probe poate avea o influenţă negativă
asupra sa, poate dispune îndepărtarea lui din şedinţă. În aceleaşi condiţii pot fi
îndepărtaţi temporar din sala de judecată şi părinţii ori tutorele, curatorul ori
persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul. La
rechemarea în sală a persoanelor prevăzute la alin. (1) preşedintele
completului le aduce la cunoştinţă actele esenţiale efectuate în lipsa lor.
Ascultarea minorului va avea loc o singură dată, iar reascultarea sa va fi
admisă de judecător doar în cazuri temeinic justificate.
Când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori
şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, judecata are loc potrivit
dispoziţiilor art. 507 alin. (1) pentru minori, respectiv potrivit procedurii
generale pentru inculpații majori.
În cazul în care s-a luat faţă de minor vreuna dintre măsurile educative
neprivative de libertate, după rămânerea definitivă a hotărârii se fixează un
termen pentru când se dispune aducerea minorului, chemarea reprezentantului
legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probaţiune pentru punerea
în executare a măsurii luate şi a persoanelor desemnate cu supravegherea
acesteia.

15
 Instanţa va rămâne competentă să judece şi va aplica procedura specială
pentru minori, chiar dacă între timp inculpatul devine major. Dacă inculpatul
a săvârşit fapta când era minor, dar la data sesizării instanţeiîmplinise vârsta
de 18 ani, judecata se va desfăşura după procedura obişnuită

5.4.2. Compunerea instanţei

Doctrina face distincţie între compunerea instanţei, care semnifică

alcătuirea completului de judecată din judecători şi constituirea instanţei, care
presupune participarea la şedinţa de judecată, alături de completul format din
judecători, a procurorului şi a grefierului. Una dintre derogările în ceea ce
priveşte compunerea completului de judecată constă în aceea că infracţiunile
săvârşite de minori (ori infracţiunile săvârşite asupra minorilor) sunt judecate
în cadrul secţiilor sau al completelor specializate care se organizează la
nivelul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor ori în cadrul tribunalelor
specializate pentru minori şi familie. În conformitate cu prevederile Legii nr.
304/2004 (art. 41 şi 52), judecătorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul
secţiilor şi completelor specializate sunt anume desemnaţi de către colegiile
de conducere ale respectivelor instanţe. În ceea ce priveşte judecătorii care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul tribunalelor specializate pentru minori şi
familie, prin interpretarea extensivă a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, desemnarea acestora se face de către
Consiliul Superior al Magistraturii, în urma promovării concursului organizat
conform art. 43-47.
În practica instanţelor de judecată s-a stabilit că dispoziţiile art. 507
N.C.P.P., potrivit cărora cauzele în care inculpatul este minor se judecă de
către judecători anume desemnaţi potrivit legii, nu se aplică şi cauzelor în care
inculpatul este major, iar infracţiunea a fost săvârşită asupra unui minor.
Nerespectarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei de judecată este

16
prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, ceea ce atrage, în cazul în care un
minor inculpat a fost judecat de judecători care nu au fost desemnaţi în
completele sau secţiile specializate pentru minori, desfiinţarea hotărârii
pronunţate art. 280, N.C.P.P.

5.4. 3. Persoanele chemate la judecarea minorului

În art. 508, alin. (1) N.C.P.P. se prevede că la judecarea cauzei se

citează serviciul de probaţiune, părinţii minorului sau, după caz, tutorele,
curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar
minorul. În baza rolului său activ instanţa trebuie să depună toate diligenţele
pentru ca persoanele menționate să fie prezente la judecată.
Privind prezența la judecată a inculpatului minor, procedura stipulează
în art. 509, alin. (5) că ascultarea minorului va avea loc o singură dată, iar
reascultarea sa va fi admisă de judecător doar în cazuri temeinic justificate.
Totodată , la alin. (3) este stipulat că atunci când inculpatul are vârsta mai
mică de 16 ani, instanţa, dacă apreciază că administrarea anumitor probe
poate avea o influenţă negativă asupra sa, poate dispune îndepărtarea lui din
şedinţă. În aceleaşi condiţii pot fi îndepărtaţi temporar din sala de judecată şi
părinţii ori tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea
căreia se află temporar minorul. Deasemenea la rechemarea în sală a
persoanelor inculpatului sau a celorlate personae prevăzute la alin. (3)
preşedintele completului le aduce la cunoştinţă actele esenţiale efectuate în
lipsa lor.
Potrivit alin. (2) al art. 508 N.C.P.P., persoanele arătate la alin. (1) au
dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte
propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate. În situația în care
persoanele prevăzute la alin. (1) nu se prezintă deși au fost legal citate, nu este
împiedicată judecarea cauzei.

17
 5.4.4. Desfăşurarea judecăţii

Dispoziţiile procedurale privind desfăşurarea judecăţii cauzelor cu

infractori minori cuprind norme derogatorii privind publicitatea şedinţei de
judecată. Astfel, art. 509 alin. (2) arată că şedinţa în care are loc judecarea
infractorului minor este nepublică, dar că totuși, cu încuviinţarea instanţei, la
desfăşurarea judecăţii pot asista persoanele arătate în articolul 508 N.C.P.P,
apărătorii părţilor, şi cu încuviinţarea instanţei, şi alte persoane. Logica
instituirii acestor reguli derogatoare a constituit-o preocuparea ca minorului să
i se creeze condiţiile cele mai favorabile, fără a fi influenţat de prezenţa unui
număr mare de persoane care să-i provoace reţineri în declaraţii. Totodată,
instanţa este interesată în crearea unui cadru cât mai apropiat de cel în care se
manifesta zilnic minorul, pentru a-l cunoaşte cu adevărat, a-i reţine
comportamentul normal, şi nu unul de conjunctură (de aceea, şedinţa de
judecată nu este publică şi sunt citate persoane din anturajul zilnic al
minorului).
În practica judiciară se arată că nerespectarea dispoziţiilor art. 508 şi
509 N.C.P.P. este sancţionată, potrivit dispoziţiilor art. 281 N.C.P.P., cu
nulitatea absolută.
Referatul de evaluare a minorului poate fi efectuat de către serviciul de
probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are
locuinţa minorul, însă în situaţia în care efectuarea referatului de evaluare a
fost solicitată în cursul urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor alin. (1),
dispunerea referatului de către instanţă este facultativă.
Prin referatul de evaluare, serviciul de probaţiune solicitat poate face
propuneri motivate cu privire la măsurile educative ce pot fi luate faţă de
minor.

18
 Aşa cum reiese din dispoziţiile art. 90 N.C.P.P., asistenţa juridică a
inculpatului minor este obligatorie. În cazul în care în cauză nu există un
apărător ales, art. 91 N.C.P.P. impune obligaţia desemnării unui apărător din
oficiu. Sancţiunea încălcării dispoziţiilor privitoare la asistenţa învinuitului
sau inculpatului minor de către apărător constă în nulitatea absolută a hotărârii
pronunţate, potrivit prevederilor art. 281. S-a decis că neasigurarea asistenţei
juridice învinuitului sau inculpatului minor, judecata având loc şi în lipsa
acestuia, constituie motiv de casare a hotărârii în recurs.

5.4.5. Dispoziţii privind apelul şi recursul

Art. 520 N.C.P.P. prevede că dispoziţiile speciale privind judecarea

minorilor se aplică şi la judecata în apel şi recurs. Aşadar, prevederile
referitoare la compunerea instanţei, chemarea unor persoane la judecata
minorilor, desfăşurarea judecăţii şi judecarea inculpaţilor minori împreună cu
inculpaţii majori se aplică şi la judecata în apel şi recurs. Regula se aplică şi
în cazul rejudecării fondului după desfiinţarea sau casarea hotărârii atacate în
apel sau în recurs.
În aceste condiţii, în practica judiciară s-a decis că, în măsura în care
instanţa de apel a judecat cauza la primul termen de judecată, în condiţiile
lipsei inculpatului minor şi a nedovedirii sustragerii acestuia de la judecată,
hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută şi supusă casării50
Dispoziţiile derogatorii sunt aplicabile dacă, la data sesizării instanţei
de apel sau derecurs, inculpatul este încă minor, chiar dacă în cursul judecăţii
în aceste căi de atac a devenit major.

19
6. Punerea în executare a hotărârilor privind pe minori

Potrivit art. 114 N.C.P., faţă de minorul care, la data săvârşirii

infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură
educativă neprivativă de libertate, cu excepția situațiilor în care :
a) minorul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o
măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte
de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
b) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este
închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei
săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de
comportamentul lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de
orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se
aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este
suficientă pentruîndreptarea minorului. Măsurile educative care pot fi luate
faţă de minor sunt:
A) Măsuri neprivative de libertate:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
B). Măsuri privative de libertate:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenţie.
În doctrină s-a subliniat că pedepsele şi măsurile de siguranţă aplicate
minorilor sunt puse în executare potrivit procedurii obişnuite, ca în cazul
condamnaţilor majori; în schimb, punerea în executare a măsurilor educative
faţă de minori este reglementată de norme special.

20
6.1. Punerea în executare a măsurilor neprivative

În cazul în care s-a luat faţă de minor vreuna dintre măsurile educative
neprivative de libertate, după rămânerea definitivă a hotărârii se fixează un
termen pentru când se dispune aducerea minorului, chemarea reprezentantului
legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probaţiune pentru punerea
în executare a măsurii luate şi a persoanelor desemnate cu supravegherea
acesteia.
Prelungirea măsurii educative neprivative de libertate în cazul în care
minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare şi obligaţiile
impuse se dispune de instanţa care a pronunţat această măsură.
Înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă
de libertate mai severă ori înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură
educativă privativă de libertate pentru vreuna dintre cauzele prevăzute la art.
123 din Codul penal se dispune de instanţa care a pronunţat această măsură.

6.2. Punerea în executare a măsurilor privative

În cazul în care s-a luat faţă de minor măsura educativă a internării

într-un centru educativ, punerea în executare se face prin trimiterea unei copii
de pe hotărârea organului de poliţie de la locul unde se află minorul, după
rămânerea definitivă a hotărârii, organul de poliţie trebuind să ia măsuri
pentru internarea minorului.
Cu ocazia punerii în executare a măsurii educative a internării într-un
centru educativ, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa
unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane
juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. Mai mult, dacă
minorul faţă de care s-a luat măsura educativă a internării într-un centru

21
educativ nu este găsit, organul de poliţie constată aceasta printr-un proces-
verbal şi sesizează de îndată organele competente pentru darea în urmărire,
precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un
exemplar al procesului-verbal se înaintează centrului educativ în care se va
face internarea. Copia de pe hotărâre se predă cu ocazia executării măsurii
centrului educativ în care minorul este internat.
Mai departe, conducătorul centrului educativ comunică de îndată
instanţei care a dispus măsura despre efectuarea internării. Măsura educativă a
internării minorului într-un centru de detenţie se pune în executare prin
trimiterea unei copii a hotărârii definitive prin care s-a luat această măsură
organului de poliţie de la locul unde se află minorul, când acesta este liber, ori
comandantului locului de deţinere, când acesta este arestat preventiv. Odată
cu punerea în executare a măsurii educative a internării minorului într-un
centru de detenţie, judecătorul delegat va emite şi ordinul prin care interzice
minorului să părăsească ţara. Dispoziţiile privind întocmirea şi conţinutul
ordinului în cazul punerii în executare a pedepsei închisorii se aplică în mod
corespunzător.
Dacă executarea măsurii revine organului de poliţie, dispoziţiile art.
514 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător. Copia de pe hotărâre se
predă cu ocazia executării măsurii centrului de detenţie în care minorul este
internat. Conducătorul centrului de detenţie comunică de îndată instanţei care
a dispus măsura despre efectuarea internării. Menţinerea măsurii internării
minorului într-un centru educativ, prelungirea ori înlocuirea acesteia cu
internarea într-un centru de detenţie în cazurile prevăzute la art. 125 alin. (3)
din Codul penal se dispune de instanţa căreia îi revine competenţa să judece
noua infracţiune sau infracţiunea concurentă săvârşită anterior.
Înlocuirea internării minorului cu măsura educativă a asistării zilnice
şi liberarea din centrul educativ la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun,
potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către instanţa în a

22
cărei circumscripţie teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în
grad instanţei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberării, în cazul
în care acesta nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii
educative ori obligaţiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea
serviciului de probaţiune, de instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.
În cazul prevăzut la art. 125 alin. (7) din Codul penal, revenirea asupra
înlocuirii se dispune de instanţa căreia îi revine competenţa să judece noua
infracţiune săvârşită de minor.
Prelungirea măsurii internării minorului în centrul de detenţie în
cazurile prevăzute la art. 125 alin. (3) din Codul penal se dispune de instanţa
căreia îi revine competenţa să judece noua infracţiune sau infracţiunea
concurentă săvârşită anterior.
Înlocuirea internării minorului cu măsura educativă a asistării zilnice,
liberarea din centrul de detenţie la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun,
potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de instanţa în a cărei
circumscripţie teritorială se află centrul de detenţie, corespunzătoare în grad
instanţei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberării, în cazul în
care acesta nu respectă cu rea-credinţă condiţiile de executare a măsurii
educative ori obligaţiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea
serviciului de probaţiune, de instanţa care a judecat în primă instanţă pe
minor.
În cazul prevăzut la art. 125 alin. (7) din Codul penal, revenirea asupra
înlocuirii şi prelungirea duratei internării se dispun de instanţa căreia îi revine
competenţa să judece noua infracţiune săvârşită de minor.

23
6.3. Schimbarea regimului de executare

În cazurile prevăzute la art. 126 din Codul penal, continuarea executării

măsurii educative privative de libertate într-un penitenciar de către persoana
internată care a împlinit vârsta de 18 ani se poate dispune potrivit dispoziţiilor
legii privind executarea pedepselor de instanţa în a cărei circumscripţie
teritorială se află centrul educativ sau centrul de detenţie, corespunzătoare în
grad instanţei de executare. Executarea măsurii educative a internării într-un
centru educativ sau a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie
poate fi amânată sau întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

24
 Concluzii

La nivel european, nu se poate vorbi despre un model unic în materia

justiţiei pentru minori, ci dimpotrivă, de o mare diversitate în abordarea
acestui domeniu. Această diversitate se reflectă în modalităţile de stabilire a
răspunderii penale, precum şi în tratamentul sancţionator aplicabil minorilor.
Noile instituţii consacrate de legislatia penala se circumscriu orientărilor
politicilor penale comunitare spre sancţiuni neprivative de libertate aplicate
infractorului minor, spre participarea tuturor instituţiilor, serviciilor,
organismelor şi persoanelor interesate la programele speciale de reinserţie
socială a acestuia, avându-se în vedere că minorul se află în plin proces de
formare şi definitivare a profilului personalităţii, ceea ce face ca intervenţiile
exterioare, restructurante şi recuperative, să fie mai eficiente decât în cazul
majorului. Aceasta pentru ca un minor nu devine liber odata ce a iesit din
detentie, el devine liber in momentul in care pedeapsa din partea societatii a luat
sfarsit, atunci cand stigmatizarea a disparut, cand societatea il accepta si cand
poate sa-si manifeste libertatea intr-un mod acceptat de societate.
Problema personalităţii umane constituie, actualmente, obiectul a
numeroase cercetări ştiinţifice în preocuparea de a descifra procesele psihice
care explică conduitaumană, inclusiv comportamentul minorului infractor.
Ideea după care în centrul preocupărilor organelor judiciare trebuie să stea nu
minorul ca infractor, ci ca om, ca personalitate supusă transformării spre a
identifica pe baza unei asemenea analize căilecele mai eficiente de influenţare
şi recuperare a acestuia, este cu atât mai valoroasă cucât delicvenţii minori se
află încă în faza de formare şi, deci, sunt deosebit de receptivişi sensibili la
acţiunile factorilor din mediul social. Necesitatea cunoaşterii personalităţii
subiectului asupra căruia se acţioneazăreeducativ are, în pedagogie, o lungă
tradiţie. Dar, dacă ar fi justificat să se ţină seama de particularităţile
personalităţii minorului (legate de vârstă, nivel de dezvoltare fizică şi

25
psihică), în ce priveşte individualizarea legală şi judiciară a sancţiunilor de
drept penal, în egală măsură ar trebui avute în vedere şi atunci când se
desfăşoară procesul de modelare a delicventului minor şi de pregătire a
acestuia pentru a fi redat societăţii ca element util. Reeducarea şi reintegrarea
socială pot fi privite ca două faze ale aceluiaşi proces de cunoaştere, puse în
relaţii de interacţiune la nivelul personalităţii în perspectiva orientării acestuia
în direcţia în care şansele ei de realizare sunt mai mari, iar dimensiunile de
valorificare a posibilităţilor de care dispune minorul sunt optime. Instituţia
minorităţii cunoaşte în dreptul penal o reglementare proprie, deoarece prin
tragerea la răspundere penală a minorilor – având în vedere capacitatea
psihică a acestor - se urmăreşte mai mult decât în cazul celorlalte categorii de
infractori, reeducarea lor şi prevenirea săvârşirii de fapte antisociale. Potrivit
art. 113 N.C.P. minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde
penal,minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă
se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ, iar minorul care a
împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
Reglementării penale privind instituţia minorităţii îi corespunde şi o
reglementare pe plan procesual penal, prin instituirea unei proceduri speciale
de urmărire şi judecare a infractorilor minori. Aceste dispoziţii speciale se
justifică prin faptul că minorul nu are maturitatea psihică, dezvoltarea
intelectuală şi experienţa necesară pentru folosirea eficientă a drepturilor
procesuale acordate de lege. Prin instituirea acestei proceduri, s-a urmărit să
se asigure minorilor un plus de garanţii procesuale care să-şi dovedească
eficienţa în îmbinarea laturii represive cu latura educativă a procesului penal.
Punerea în executare a hotărârilor privind pe minori se face în
conformitate cu dispoziţiile art. 511-520 N.C.P.P., prin individualizarea
executării fiecărei măsuri educative aplicabile minorilor.
În consideraţia celor expuse, putem conchide că tema abordată prezintă
un interes deosebit, în contextul în care delincvenţa juvenilă constituie un

26
fenomen social complex şi grav, prin consecinţele sale grave atât asupra
minorilor, cât şi asupra societăţii în ansamblul ei, problematica minorilor
infractori rămânând un domeniu de actualitate deschis investigării sociale şi
ştiinţifice.

27
 Bibliografie

1) ANTONIU, George, Dicționar juridic penal, Editura Hamangiu, Bucuresti,

2011;
2) BODORONCEA, Georgiana, Acordul de recunoaștere a vinovăției, în
Analele Universității București, Seria Drept, Supliment, 2014;
3) BUNECI, Petre, ŞERBAN Gh., CIOLCĂ I., DRAGNEA I., VASILACHE
A., CREȚU S., PICHLER A., VASILACHE I., STOICA V., TIȚIAN D.,
JIGANIC- ŞERBAN, M., Noul cod de procedură penală; Note, Corelații,
Explicații, Editura C.H.Beck, Bucureşti;
4) MICU, Bogdan, PĂUN, Alina-Gabriela, SLĂVOIU, Radu, Procedură
Penală, Curs pentru admitere în magistratură și avocatură, Editura
Hamangiu, București, 2014.
5) NEAGU, Ion, DAMASCHIN, Mircea, Tratat de procedură penală, Partea
specială, Editura Universul juridic, București, 2014;
6) THEODORU, Grigore Gr., Tratat de Drept procesual penal, Ediția a 3-a,
Editura Hamangiu, Bucuresti, 2013;
7) VOLONCIU, Nicolae, VASILIU, Alexandru, GHEORGHE, Radu, Noul
cod de procedură penală adnotat, Partea specială, Editura Universul
juridic, București, 2016;

Resurse electronice:

https://www.academia.edu
https://www.ccr.ro/
https://www.ilegis.ro/