STRUCTURA UNUI SISTEM DE CALCUL

1. CONCEPTE GENERALE

1.1. Hardware, software şi Tehnologia Informaţiei (IT)

Orice decizie are la bază informaţii şi date referitoare la obiectul activităţii respective. Prelucrarea datelor
trebuie făcută în concordanţă cu cerinţele tehnologiei informaţionale. Se pot astfel contura diferenţele dintre
date şi informaţii:
 Datele desemnează elementele primare, provenind din diverse surse, fără o formă organizată care să
permită luarea unor decizii;
 Informaţiile sunt date ce au un caracter de noutate, care îmbogăţesc nivelul de cunoştinţe ale celui care
primeşte aceste informaţii.
O dată care nu aduce nimic nou nu se poate considera informaţie.
Definiţie. Prelucrarea datelor (numită şi procesare) presupune totalitatea transformărilor, ca formă şi
conţinut a datelor.
Dintre transformările cele mai importante:
1. GENERAREA – operaţia prin care se obţin date primare (sursă).
2. CULEGEREA ŞI PREGĂTIREA. Forma iniţială a datelor diferă de forma sub care acestea intră în
prelucrare. Pregătirea datelor în vederea prelucrării lor presupune etapele:
 Selectarea – alegerea dintre datele primare a celor necesare pentru obţinerea numitor informaţii;
 Codificarea – trecerea datelor într-o formă adecvată prelucrării (de exemplu, utilizarea
numerelor pentru a desemna lunile anului);
 Conversia – transferarea datelor de pe un suport pe altul;
 Copierea/multiplicarea – reproducerea pe un mediu identic a datelor, păstrându-se forma,
conţinutul şi semnificaţia acestora;
 Verificarea – analizarea corectitudinii datelor, ca formă şi conţinut, urmărind eliminarea
posibilelor alterări datorate culegerii, prezentării sau transmiterii.
3. PRELUCRAREA datelor în scopul obţinerii diferitelor rezultate se face cu ajutorul funcţiilor:
 Sortarea – aranjarea datelor într-o anumită ordine, conform unor criterii bine precizate;
 Clasificarea – gruparea datelor după caracteristici comune, fără stabilirea unor anumite priorităţi
în cadrul grupelor formate;
 Compararea – stabilirea asemănărilor şi/sau deosebirilor dintre două sau mai multe date;
 Analiza – examinarea unui grup de date, urmărindu-se condiţiile îndeplinirii uneia/mai multor
cerinţe de către fiecare dată a grupului în parte;
 Sintetizarea – stabilirea unor caracteristici esenţiale, generale, pe care le au datele dintr-un grup,
formându-se o nouă structură ce surprinde acele caracteristici comune;
 Calcularea – operaţii aritmetice sau logice efectuate asupra uneia sau mai multor date, simultan.
4. FURNIZAREA datelor este impusă de faptul că forma în care datele sunt disponibile în urma
prelucrării nu corespunde, de obicei, cerinţelor beneficiarului. Ca urmare, se impune furnizarea datelor
într-o formă clară, astfel încât să nu existe probleme de înţelegere sau interpretare eronată.
5. PĂSTRAREA datelor se face în colecţii de date, alcătuite după reguli bine definite, în vederea unor
prelucrări ulterioare. Asupra unei astfel de colecţii se pot face următoarele operaţii:
 Validare – precizarea modului în care o dată poate fi introdusă în colecţie;
 Regăsire – căutarea şi localizarea unei date;
  Modificare – transformarea unei date din colecţie prin schimbarea unor atribute;
 Distrugere – eliminarea din colecţie a unor date, cu precizarea condiţiilor în care se poate face
acest lucru.
6. TRANSMITEREA (COMUNICAREA) datelor se referă la modul în care datele trec de la o etapă la
alta, pe parcursul prelucrării.
Orice activitate, în orice domeniu, se desfăşoară pe baza unui flux informaţional.
Definiţie. Totalitatea fluxurilor informaţionale, cu o anumită organizare, care asigură legătura dintre
conducere (sistemul decizional) şi execuţie (sistemul de execuţie) se numeşte sistem informaţional.
Definiţie. Dacă desfăşurarea activităţii presupune utilizarea echipamentelor electronice de calcul,
sistemul informaţional se numeşte sistem informatic.
Rezultă că sistemul informatic este parte a sistemului informaţional însă, în ultimul timp, din cauza creşterii
susţinute a automatizării activităţilor, creşte importanţa sistemului informatic.
1.1.1. Structura unui sistem informatic
În structura unui sistem informatic, al cărui element principal este calculatorul electronic sau sistemul de
calcul, se identifică următoarele componente:
 cadrul organizatoric al societăţii şi datele vehiculate;
 resursele umane (pe de o parte analiştii şi proiectanţii sistemului informatic, pe de altă parte
beneficiarul sistemului şi utilizatorii acestuia);
 metodele şi tehnicile de proiectare;
 echipamentele electronice de calcul;
 sistemul de programe utilizat pentru realizarea obiectivelor sistemului informatic şi pentru utilizarea
eficientă şi corectă a echipamentelor.
Omiterea oricăreia din aceste componente face imposibilă funcţionarea sistemului informatic respectiv.
1.1.2. Structura unui calculator electronic
Din punct de vedere structural, pornind de la diferenţierea modulelor fizice şi logice, calculatorul (el însuşi
un sistem informatic) are două componente:
1. Hardware (pe scurt, hard) – constă din:
 ansamblul elementelor fizice şi tehnice cu ajutorul cărora datele se pot culege, verifica, transmite,
stoca şi prelucra;
 suporturile de memorare a datelor;
 echipamentele de redare a rezultatelor.
2. Software (pe scurt, soft) – ansamblul programelor, procedurilor, rutinelor care controlează
funcţionarea corectă şi eficientă a elementelor hard.
1.1.3. Noţiunea de tehnologie a informaţiei (TI sau IT)
Definiţie. Tehnologia informaţiei reprezintă normele şi procedeele de colectare, memorare,
transmitere şi prelucrare a datelor, în vederea obţinerii rezultatelor scontate, cu ajutorul calculatorului
electronic.
1.1.4. Structura unui calculator personal
Din punct de vedere funcţional, arhitectura unui sistem de calcul este redată în schiţa următoare:
Elementele din această schemă sunt:
1. UC (Unitatea Centrală), alcătuită din:
 UM – Unitatea de Memorie internă sau memoria internă (principală) – este destinată păstrării
datelor şi instrucţiunii programelor pe timpul prelucrării sau, în unele cazuri, pe toată durata
funcţionării sistemului de calcul.
 UCP – Unitatea Centrală de Prelucrare – este implementată cu ajutorul microprocesorului,
elementul de bază al sistemului de calcul.
 UCC – Unitatea de Comandă şi Control – primeşte instrucţiunile din memoria internă, le
interpretează şi, corespunzător acestora, emite comenzi către UAL şi UM, respectiv comenzi
de transfer către S I/O şi ME.
 UAL – Unitatea Aritmetică şi Logică – execută operaţii aritmetice şi logice cu date furnizate
de UM şi redepune în aceasta rezultatul obţinut.
2. S I/O (Sistemul de Intrare/Ieşire):
 Medii de stocare – reprezintă suportul fizic pe care se stochează informaţia (hard-disc, CD, DVD,
dischetă (floppy), disc ZIP, cameră foto/video, stick etc.). De fapt, ele reprezintă o memorie
suplimentară.
 Dispozitive periferice – se împart în:
 Dispozitive pentru accesarea mediilor de stocare: sunt unităţile de dischetă (floppy), CD, DVD,
ZIP. După poziţia lor în sistem, ele pot fi interne sau externe. Cele mai multe se găsesc, din punct
de vedere al firmelor furnizoare, în ambele variante.
 Dispozitive pentru interfaţa cu utilizatorul – reprezintă totalitatea dispozitivelor cu ajutorul cărora
este posibilă introducerea datelor în prelucrare şi furnizarea rezultatelor obţinute. La rândul lor,
acestea pot fi:
 Dispozitive periferice de intrare (DP I) – tastatură, mouse, joystick, microfon, scanner,
cameră video/foto;
 Dispozitive periferice de ieşire (DP O) – monitor, imprimantă, boxe.
3. Interfaţa – componenta ce asigură o conexiune între două elemente pentru ca acestea să poată lucra
împreună. Interfeţele pot fi de mai multe tipuri:
 Paralele – transmit simultan un byte (8 biţi de informaţie); se folosesc, în general, pentru conectarea
imprimantelor;
 Seriale – biţii unui byte se transmit pe rând, sub forma unor impulsuri; în general, sunt utilizate la
conectarea la un modem sau la alt calculator;
 USB (Universal Serial Bus) – pentru conectarea oricărui periferic.
4. ME (Memoria Externă sau memoria secundară) – este utilizată în cazul în care prelucrările depăşesc
capacitatea memoriei interne sau când se doreşte arhivarea datelor şi programelor. Este strâns legată de
mediile de stocare din S I/O, referindu-se, de fapt, la aceleaşi componente, privite dintr-un alt unghi.
 5. Magistrale de transmitere a comenzilor de control, informaţiilor şi instrucţiunilor – asigură
funcţionarea întregului ansamblu, stabilind legătura fizică între componente. Sunt sistem de
conductoare de semnal (cabluri sau trasee pe circuite imprimate) care transportă o anumită cantitate de
date mai repede sau mai încet, în funcţie de lăţimea magistralei (numărul de căi).
1.1.5. Principiul de funcţionare a unui sistem de calcul
În esenţă, un program (numit şi aplicaţie) este alcătuit dintr-un şir de instrucţiuni pe care sistemul de
calcul le înţelege, le interpretează şi le poate executa.
Paşii care se efectuează, în principal, la executarea unui program sunt:
1. La lansarea în execuţie a unui program de la un periferic de intrare (de exemplu, mouse), programul
este preluat de pe un mediu de stocare şi încărcat, prin intermediul interfeţei, în UM, împreună cu
datele de care acesta are nevoie (dacă este necesar, se vor introduce şi alte date de intrare, de la un
periferic de intrare).
2. Instrucţiunile se execută una după alta, lucru care se realizează prin transferul fiecăreia către UAL,
împreună cu datele de care are nevoie. După executarea fiecărei instrucţiuni, dacă aceasta a generat
rezultate intermediare, ele vor fi trimise înapoi în UM.
3. După executarea ultimei instrucţiuni din program, rezultatele sunt trimise fie spre una sau mai multe
periferice de ieşire (de exemplu, spre monitor şi spre imprimantă), fie sunt scrise în memoria externă
(pe un disc, pentru o utilizare ulterioară), fie sunt trimise în ambele direcţii.

2. REPREZENTAREA INTERNĂ A DATELOR

2.1. Reprezentarea internă a valorilor numerice

Sistemul de numeraţie binar foloseşte ca simboluri numai cifrele 1 şi 0. El este important deoarece, într-un
calculator, toate informaţiile sunt stocate în seturi de tranzistori, care pot fi în stare de blocare (3,5 V la ieşire,
adică valoarea binară 1) sau în stare de saturaţie (0 V la ieşire, adică valoarea binară 0).
La introducerea datelor în sistem, acesta le converteşte, automat, din zecimal în binar; invers, la extragerea
rezultatelor, acestea sunt convertite, automat, din binar în zecimal.
2.1.1. Conversia numerelor din zecimal în binar
Se face împărţind numărul la 2, apoi, fiecare cât la 2, atât timp cât este posibil. Resturile parţiale obţinute,
citite de la coadă la cap, sunt cifrele numărului binar.
2.1.2. Conversia numerelor din binar în zecimal
Se face prin dezvoltarea numărului binar după puterile lui 2.

2.2. Reprezentarea internă a şirurilor de caractere (textelor)

Pentru reprezentarea şirurilor de caractere s-au utilizat, în decursul timpului, mai multe codificări,
standardizate sau nu. Codul folosit actualmente, cvasiuniversal, este ASCII (American Standard Code for
Information Interchange), prin care fiecărui caracter i se asociază un cod numeric (0...255 în zecimal),
reprezentabil pe un octet. Tabela de asociere este:
 DE REMARCAT!
Literele au coduri consecutive, ceea ce e util, ulterior, la sortarea şirurilor de caractere.
Alte coduri folosite în decursul timpului au fost Hollerith, EBCDIC, RADIX-50, Baudot etc.

3. SĂNĂTATEA ŞI SIGURANŢA, MEDIUL DE LUCRU

3.1. Ergonomie
În această categorie sunt cuprinse acele elemente care duc la crearea unui mediu sănătos de lucru:
 păstrarea unei distanţe optime faţă de monitor (recomandabil 60 cm) şi utilizarea ecranelor de protecţie;
 poziţionare optimă a monitorului, tastaturii şi a mouse-ului;
 utilizarea unor scaune reglabile;
 poziţia adecvată a corpului (distanţă corectă pentru genunchi şi coapse de la biroul sau terminal);
 tastatură ergonomică pentru o poziţionare bună a mâinilor;
 luminozitate şi aerisire bună a încăperii;
 pauze de 10 min după fiecare 50 de min de lucru în faţa calculatorului.

3.2. Aspecte legate de sănătate (riscuri)

Folosirea calculatorului necesita realizarea unor mişcări stereotipe (ale coatelor, gâtului, umerilor, coloanei
vertebrale) ce pot duce la afecţiuni ale acestora. Acest concept se numeşte RSI (Repetitive Strain Injury –
Afecţiuni cauzate de mişcări repetate).
Probleme de sănătate cauzate de lucrul la calculator:
 afecţiuni oculare şi slăbirea vederii;
 oboseală;
 probleme cu spatele;
 dureri de umeri, cap, coate etc.

3.3. Norme de protecţie

Câteva norme de protecţie care ajută la crearea unui mediu de lucru sănătos pentru utilizatorii de
computere:
 Tastatură ergonomică pentru o poziţionare bună a mâinilor;
 Utilizarea unor scaune reglabile, confortabile, cu un spătar comod;
 Folosirea unui suport pentru cabluri;
 Legarea şi protejarea cablurilor; de asemenea, se impune evitarea supraîncărcării prizelor electrice cu
prea mulţi consumatori;
 Genunchii la maxim 70 cm de sol;
 Păstrarea unei distanţe optime faţă de monitor şi utilizarea ecranelor de protecţie;
 Poziţionarea optimă a monitorului, tastaturii şi a mouse-ului;
 Luminozitate şi aerisire bună a încăperii;
 Dotarea ferestrelor cu jaluzele ajustabile pentru evitarea strălucirii sau reflexiei luminii solare;
 Întreruperi frecvente ale lucrului la calculator.

3.4. Probleme de siguranţă

Termenul de siguranţă se referă atât la persoana care foloseşte computerul cât şi la datele prelucrate.
Astfel, lucrul la computer presupune respectarea tuturor regulilor ce trebuie luate în considerare ori de câte
ori se lucrează cu aparate şi dispozitive electrice şi electronice: evitarea atingerii surselor de curent, evitarea
folosirii de cabluri neizolate etc.
Este posibil să se întrerupă curentul sau să aibă loc creşteri bruşte de tensiune. Stricăciunile provocare hard-
discurilor şi fişierelor prin asemenea evenimente nedorite pot fi prevenite prin:
 folosirea unei UPS1 (sursă continuă de curent);
 folosirea unui dispozitiv de avertizare privind variaţiile de tensiune;
 salvarea regulată a fişierelor;
 realizarea regulată a unui backup (copieri) complet.

3.5. Mediul de lucru

Mediul de lucru şi mediul înconjurător trebuie protejat prin folosirea sistemelor de calcul şi a dispozitivelor
periferice cu consum redus de energie şi cantitate mică de radiaţii emise, prin reciclarea consumabilelor şi
reducerea utilizării documentelor imprimate.
De aceea se recomandă:
 Utilizarea monitoarelor şi imprimantelor care consumă cât mai puţin curent;
 Reciclarea hârtiei utilizate la imprimarea diferitelor documente;
 Reciclarea cartuşelor folosite de imprimante, prin reîncărcarea acestora.2

1
Uninterruptible Power Supply. Prin aceasta se asigură o continuitate de 5-30 minute, timp în care se pot salva datele şi închide
corect calculatorul.
2
De aceea, necesitatea păstrării documentelor pe suport material (hârtie) a scăzut foarte mult deoarece, în format electronic,
acestea prezintă o mobilitate mai mare, ele putând fi transportate foarte uşor şi putându-se realiza oricâte copii ale acestora.