UNIVERSITATEA DIN PETROSANI

FACULTATEA DE STIINTE

SPECIALIZARE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

REFERAT
DISCIPLINA
Tehnici de comunicare in asistenţă socială
Tipare defectuoase în comunicare
PROF.UNIV.DR. HIRGHIDUŞI ION

STUDENT

Pătrăşcoiu Cătălin Marius

ANUL III

ASISTENŢĂ SOCIALĂ , GR. 32

 COMUNICAREA

Conceptul de comunicare.
Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane, grupuri, ca relaţie
mijlocită prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn.
Prin intermediul ei, indivizii îşi împărtăşesc cunoştinţe, experienţe, interese, atitudini,
simţăminte, opinii, idei.
Privită ca proces, comunicare consta în transmiterea şi schimbul de informaţii (mesaje)
între persoane.
Comunicarea, înseamnă a spune celor din jur cine eşti, ce vrei, pentru ce doreşti un anumit
lucru şi care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ţi atinge ţelurile.
In acest sens, a comunica înseamnă şi a tăcea, a aştepta răspunsul, reacţia celui căruia ai
vrut să-l anunţi că exişti şi chiar vrei să-i spui ceva.
Comunicarea, este definită – de către majoritatea specialiştilor - ca un proces prin care un
emiţător transmite o informaţie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce
asupra receptorului anumite efecte.
Încercând să confere comunicării o nuanţă de riguoare, Şcoala de la Palo Alto, a formulat
principii (axiome) ale comunicării.
Acestea sunt:
- „comunicarea este inevitabilă” sau „non-comunicarea este imposibila”; conform
acestui principiu tot omul comunică, orice comportament are valoare comunicaţională, indiferent
dacă există sau nu indici, semne sau semnale.
- „comunicarea se dezvolta pe doua planuri: planul conţinutului şi planul relaţiei.
Primul oferă informaţii, iar al doilea oferă informaţii despre informaţii”
- „comunicarea este un proces continuu ce nu poate fi abordat în termeni cauzăefect
sau stimul- răspuns”; aceasta se datorează faptului că, omul, comunică în fiecare moment cu
întreg trecutul sau şi cu toate experienţele acumulate.
- „comunicarea se bazează atât pe informaţie în forma digitală (procesată de sistemul
nervos central), cât şi pe informaţie analogică(procesată de sistemul neurovegetativ)” -
comunicarea implică raporturi de putere între parteneri, iar schimburile care au simetrice loc
între ei pot fi simetrice sau complementare”; în schimburile parteneri comunica de pe poziţii de
egalitate, iar în schimburile complementare, adoptă comportamente compatibile sau joaca roluri
distincte, au putere diferită, statut social sau ierarhic diferit. - comunicarea implică procese de
acomodare şi ajustare a comportamentelor”; oameni sunt diferiţi, percep diferit realitatea şi au
interese obiective diferite.

Scopul comunicării.
Ori de câte ori vorbim sau scriem, încercăm să convingem şi să ne convingem, să
explicăm ,să informăm sau să fim informaţi, să educăm sau să fim educaţi,să impresionăm, să
amuzăm şi să ne amuzăm,a ne exprima puncte de vedere, sau să îndeplinim orice alt obiectiv,
prin intermediul procesului de comunicare, urmărim întotdeauna patru scopuri principale:
 - să fim auziţi sau citiţi (receptaţi);
- să fim înţeleşi;
- să fim acceptaţi;
- să provocăm o reacţie (schimbare de comportament sau de atitudine, a unei opinii).

Elementele comunicării.
In cadrul comunicări întâlnim, mai multe elemente :
- emiţătorul, este un individ, un grup sau o organizaţie care: posedă informaţie mai
bine structurată decât receptorul; presupune o motivaţie (stare de spirit); presupune un scop
explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmiteri mesajului, uneori necunoscut
receptorului);
- receptorul este, de asemenea, un individ, un grup sau organizaţie - căruia îi este
adresat mesajul sau intra în posesia sa în mod întâmplător; primeşte mesajul într-un mod
conştient şi sau subliminal. După tipul de ascultare a mesajului, receptorii sunt: cei care ascultă
pentru aflarea de informaţii; cei care fac o ascultare critica; cei care fac o ascultare reflexibilă;
cei care ascultă pentru divertisment, etc.
- mesajul, îl constituie ansamblul format din informaţii obiective, judecăţi de valoare
care privesc informaţiile şi judecăţii de valoare şi trăiri personale în afara acestor informaţii etc.;
de fapt mesajul include datele, informaţiile transmise şi cadrul de simboluri prin care se oferă un
înţeles specific, particular acestor date, informaţii.
- decodarea, presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operaţiunea
corespunzătoare codării, la nivelul receptorului de această dată.
- feedback-ul, element important al comunicării; ne arată măsura în care mesajul a fost
înţeles, crezut şi acceptat. Feedback-ul în calitatea sa de informaţie trimisă înapoi la sursă, poate
fi pozitiv (atunci când îndeplineşte un rol de motivare) sau negativ (când urmăreşte un rol
corector), imediat sau întârziat.
- canalul de comunicaţie, reprezintă calea care permite difuzarea mesajului. In sens
larg, el defineşte totalitatea posibilităţilor fizice de comunicare, iar în sens restrâns, este vorba de
modul de structurare a comunicărilor în cazul unui colectiv relativ la distribuţia în spaţiu a
persoanelor.
- contextul comunicării, reprezintă cadrul fizic şi psihosocial în care comunicarea are
loc. Contextul comunicării este influenţat de factori ca: contextul fizic; contextul psihosocial;
proximitatea (distanţa dintre emiţător şi receptor); similaritatea (dată de interese, credinţe,
activităţi şi scopuri comune); apartenenţa de grup. Dimensiunile contextului comunicării sunt:
fizică, psihosocială, temporală, climatul, etc.

Tipare defectuoase în comunicare

Studiind literatura de specialitate, Ioan-Ovidiu Pânișoară împarte factorii care
influențează negativ comunicarea în două mari categorii: bariere care țin de sistem și bariere
care țin de proces. În prima categorie sunt identificate aspecte comune atât receptorului, cât și
emițătorului. Autorul (Pânișoară, p. 47) enumeră câteva posibilități ce duc la apariția unor astfel
 de bariere care țin de sistem: deficiențele de transmisie și de recepționare a informației,
conceptualizarea mesajului în funcție de situație și de scop, statutul social al comunicatorilor,
limbajul și normele grupului. Aceste bariere se pot datora unor factori fizici permanenți sau
situaționali cum ar fi: deficiențe înăscute ale comunicatorilor, o acustică defectuasă a încăperii
unde are loc comunicarea, zgomote sau anumite interferențe. În ceea ce privește a doua categorie
de factori, aceștia sunt mai greu de surprins în ipostaza de bariere de comunicare: unii autori
vorbesc despre surse ale comunicării ineficiente, alții despre repere ale comunicării eficiente.

B. Sidney Shore identifică trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme în realizarea
procesului de comunicare și anume: blocaje de ordin emoțional (teama de a nu comie greșeli,
teama de a fi în minoritate, neîncrederea față de superiori, colegi colaboratori, dificultatea de a
schimba modelul de gândire, dependența excesivă de opiniile altora, lipsa capacității de a depune
un efort susținut în rezolvarea unei probleme: de la identificarea ei până la soluționare), blocaje
de ordin cultural (dorința de a se conforma modelelor sociale, dorința de apartenență,
conformism la idei vechi dar și la cele noi, slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile),
blocaje de ordin perceptiv (incapacitatea de a se interoga asupra evidentului, incapacitatea de a
distinge între cauză și efect, dificultatea de a determina o problemă sau declinarea capacității,
refuzul de a sesiza, de a releva).
Referindu-se la totalitatea barierelor care apar în comunicare, Torrington și Hall (Pânișoară,
p. 51) ne oferă un util tabel în care identifică cinci tipuri de bariere:
- Bariere în trimiterea mesajului care apar doar la nivelul emițătorului;
- Bariere la nivelul receptării ce aparțin în egală măsură celui care primește mesajul și mediului;
- Bariere de înșelegere ce se situează atât la nivelul emițătorului (semnatică și jargon, abilități de
comunicare, durata comunicării și canalul acesteia) cât și la nivelul receptorului (probleme
semantice, concentrarea, abilitățile de ascultare, cunoștințe despre mesaj, prejudecăți,
receptivitatea la idei noi);
- Barierele acceptării acționează la nivelul tuturor indicatorilor implicați (emițător, receptor și
mediu)
- Barierele acțiunii se constituie atât la nivelul emițătorului cât și receptorului;
O altă clasificare a barierelor ce intervin în procesul de comunicare este făcută de A.
Leonard Saules. Acesta enumeră: bariere de limbaj (dificultăți de exprimare, idei preconcepute,
 starea emoțională a receptorului ce poate deforma ceea ce aude, utilizarea unor cuvinte sau
expresii confuze), bariere de mediu (folosirea de suporturi informaționale neadecvate, poziția
emițătorului și receptorului), bariere de concepție (existența presupunerilor, exprimarea cu
stângăcie a mesajului către emițător).
Referitor la Pânișoară, acesta mai face o clasificare a barierelor de comunicare după
analizele făcute de Steers și anume: distorsiunea, omisiunea, supraîncărcarea, sincronizarea și
acceptanța. Distorsiunea se referă la faptul că mesajul suferă o alterare, cuprinzând: diferențe de
repertoriu între emițător și receptor, imprecizia limbajului, interpretarea eronată în receptarea
mesajului, necesitatea condensării informațiilordatorită scdopurilor transmiterii, distanța
socialăsau barierele de status între emițător și receptor.
La nivelul relației comunicaționale specific educativă apar si alte bariere. De la
comunicatorul-sursă la cel receptor se poate produce o pierdere smnifiativă în raport cu
atitudinea inițială. Pierderile din procesul de comunicare educativ se datorează mai multor
diferențieri între emițător și receptor: diferențe de sistem de cunoștințe, diferențe de cunoștințe,
de rol, de stare afectivă, de statut social, trăsături de personalitate. Aceste diferențe, dacă nu sunt
luate în calcul de către educator, se pot transforma și ele în bariere ce pot duce la perturbări
serioase ale comunicării educaționale.
Laurențiu Șoitu (1997, p. 57) împarte obstacolele în comunicarea educațională în obstacole
ale educatorului/profesorului și obstacole ale elevilor. Prima categorie de obstacole pot fi
generate de mai multe grupe de factori:
- elemente obiective, determinate de contextul și scopul urmărit;
- elemente specifice personalității profesorului, care vor lăsa amprente adânci în maniera de
prezentare, scoțând în evidență deprinderi depășite, prejudecățile de orice natură, experinețele,
opiniile, stereotipurile și ticurile sale;
- elemente psihosociologice, între care statutul social și rorul pe care și-l asumă, climatul
dialogului instituit, limbajul și normele grupului la care aparține;
Privite dinspre aceștia, dinspre clasă, obstacolele elevilor devin simetrice acelora existente la
emițător. În acest caz se pot distinge:
- elemente psihologice: atmosfera generală, starea conflictuală, de rumoare;
- elemente ale personalității pentru care orice dovadă devine relativă, orice mesaj poate suferi
modificări și interpretări conform propriilor cunoștințe, informații și interese;
- elemente obiective, date de inteligența și competența intelectuală a fiecăruia. În acest cadru poate
fi situat și fenomenul de saturație determinat de starea de oboseală a fiecăruia saui de interferența
mai multor mesaje convergente când, din punctul de vedere al elevilor, toți spun același lucru.
O serie de perturbări ale comunicării didactice sunt determinate de nestăpânirea în suficientă
măsură a limbajului sau comunicării în contextul unor discipline şcolare: matematică, fizică,
biologie, filozofie etc, situaţie în care pentru a înţelege este necesar ca elevii să înţeleagă
cuvintele de specialitate din domeniul respectiv. Ei trebuie să fie posesorii unor competenţe
cognitive (pentru a înţelege informaţiile ştiinţifice) dar şi a unei competenţe lingvistice (să
cunoască sistemul respectiv de semne care exprimă conţinutul de idei specializat). Evident că
elevii trebuie să înveţe treptat limbajele respective, iar profesorii să folosească termenii pe care
elevii îi cunosc, respectând astfel regula de bază a oricărei comunicări, aceea ca interlocutorii să
folosească acelaşi limbaj.

Trăgând o concluzie asupra celor prezentate mai sus, se poate spune că bariera în
comunicare este orice lucru, fenomen sau stare ce reduce eficiența și fidelitatea transmiterii
mesajelor. Barierele de comunicare pot fi determinate de: defecte fizice/psihice ale
participanților, modele culturale diferite, experiențe anterioare diferite sau contrare, prejudecăți,
atitudini, percepții false, neîncredere, lipsă de credibilitate, negativism în atitudini și
comportament, încărcarea emoțională a mesajului, particularutățile mediului.
Procesul de comunicare educațional, făcând parte din procesul de comunicare în sine, se
lovește de aceleași bariere ce pot interveni și modifica, perturba sau chiar bloca orice proces de
comunicare. O analiză extinsă a perturbărilor în comunicarea didactică și o sistematizare a lor ne
este oferită de Dorina Sălăvăstru. Aceasta clasifică blocajele astfel:
- blocaje determinate de caracteristicile persoaneo angajate în comunicarea didactică (profesorul
pe de o parte, elevul pe de alta);
- blocaje determinate de relațiile social-valorice existente între participanții la relația de
comunicare didactică;
- blocaje determinate de particularitățile domeniului în care se realizează comunicarea didactică
(Sălăvăstru, 2004)
Comunicarea nu are loc într-un mediu steril, omogen și protejat, ci, dimpotrivă, într-un
mediu încărcat de influențe dintre cele mai diverse: de la influențele naturale la cele sociale și
culturale, de la cele individuale la cele de grup și de masă, de la cele tehnice și organizatorice la
cele logice și lingvistice, de la cele obiective la cele subiective, etc. Aceste influanțe se regăsesc
începând de la simpla întârziere sau cosmetizare a informației, până la completa denaturare a
acesteia.
Unii autori din domeniul științelor comunicării grupează factorii care influențează negativ
comunicarea sub denumirea de ,,bariere de comunicare” (Samuel C. Certo, Niki Staton), alții sub
denumirea de ,,zgomot” (Denis McQuail).
Omisiunea apare atunci când emițătorul filtrează intenționat mesajul sau când nu este
capabil să cuprindă întregul mesaj, iar atunci când îl transmite o face utilizând informații
incomplete. Supraîncărcarea se referă la faptul că, de multe ori, receptorul trebuie să facă față
unei abundențe informaționale extreme.
Pentru o eficientizare a procesului de comunicare și pentru evitarea blocajelor și barierelor
ce pot apărea pe parcurs este necesar să se respecte o serie de reguli cum ar fi: să se utilizeze
mesaje adresate la persoana I focalizate pe ceea ce simte emiţătorul şi pe comportamentul
interlocutorului, prevenind relaţiile defensive în comunicare, să fim spontani în exprimarea
opiniilor personale, să nu ne impunem punctul de vedere. Manipularea este şi ea o formă de
comunicare însă transmite un mesaj de nonacceptare şi neîncredere în deciziile luate.
Alte reguli necesare pentru o comunicare eficientă pot fi:
-să ascultăm cu atenţie, căci ascultatul activ este o modalitate de a asculta şi a răspunde,
care duce la îmbunătăţirea înţelegerii reciproce şi la depăşirea obstacolelor în comunicare.
Comunicarea empatică conţine mesaje de înţelegere, compasiune şi afecţiune faţă de
interlocutor.
-să evităm stereotipurile şi prejudecăţile deoarece duc la opinii negative despre ceilalţi,
sunt cauze ce duc la discriminare şi chiar la violenţă.
-să utilizăm mesaje care să ajute interlocutorul în găsirea de alternative, posibilităţi noi de
rezolvare a unei situaţii. Uneori sfatul este perceput de cealaltă persoană ca o insultă la
inteligenţa sa, ca o lipsă de încredere în capacitatea sa de a-şi rezolva singură problema.
-să nu criticăm interlocutorul. Critica nu duce neapărat la schimbarea celeilalte persoane.
-să evităm ameninţările şi pedepsele. Insistând în aplicarea unei pedepse pentru
rezolvarea unei probleme ori situaţii, se vor genera sentimente negative;
 -să nu fim moralizatori deoarece aceasta cauzează sentimente de nelinişte, stimulează
resentimentele şi blochează exprimarea sinceră a celeilalte persoane;
-să ţinem cont de factorii sentimentali, să încercăm să convingem prin argumentare
logică, fără a duce la frustrare, pentru a nu bloca comunicarea;
Pentru eficientizarea procesului e comunicare educațională Laurențiu Șoitu recomandă o
serie de remedieri atât la nivelul clasei cât și pentru elev și profesor. Remedierile recomandate
profesorilor se împart în trei categorii
1. remedieri în plan obiectiv. Acestea se pot realiza dovedind precizie în gândire, făcând economie
de cuvinte, ferind limbajul de exprimări redundante și de excese de neologisme, pritr-o structură
argumentativă bine construită și riguros elaborată anterior.
2. în plan personal se cere: mult respect pentru informația utilizată în elaborarea mesajului,
fidelitate față de sursa folosită, capacitatea de a elabora sau prezenta și o altă idee, viziune,
demonstrație, argumentată despre subiectul lansat.
3. în plan psihologic, remedierile obstacolelor la nivelul profesorilor se pot obține prin cunoașterea
exactă a rolului și obiectivelor urmărite, cunoșteea așteptărilor grupului de elevi, cunoașterea
particularităților psihologice și a gradului de cultură dobândită.
În ceea ce privește remedierile la nivelul clasei și al elevului, acestea pot fi: să fie disponibil
să primească mesajul, să știe să recepționeze acest mesaj, să înțeleagă esmnele și simbolurile
folosite, să știe să întrebe, să pună probleme, să fie explicit și convingător în exprimarea și
precizarea ideilor și intențiilor.
Din prezentarea barierelor de comunicare rezultă o mare interferență a acestora. De altfel,
comunicarea are loc într-un mediu comunicațional complex, în care factorii favorizanți și cei
defavorizanți coexistă şi îşi modifică permanent locul şi importanţa. Se poate vorbi, în termenii
utilizaţi de specialistii în antropologia comunicarii, de un ,,sistem global de comunicare”. Acest
sistem este gândit ca ,,o constructie comună, în complementaritate, opoziții, contradicții, în
ambiguitati de orice fel”, rod al unei ,,ordini negociate” între actori si mediul social. Prin urmare,
comunicarea nu are loc doar într-un mediu social ca loc al întâlnirii, ci ca factor de constituire
asemnificațiilor, astfel încât nu poate fi neglijat nici intenţionalitatea şi sensurile date mesajului
de actorii comunicării, dar nici influenţa exercitată asupra acestora de mediul social, ca mediu
producător de cultură.
 În ceea ce privește comunicarea educațională contează foarte mult crearea unui mediu și o
ambianță plăcută pentru acomodarea și pentru depășirea barierelor apărute în calea comunicării.
Un cadru didactic este apreciat, respectat, ascultat şi iubit chiar, doar dacă ştie să realizeze, prin
conversaţie, un climat propice studiului, în cadrul colectivului pe care îl conduce.
O comunicare eficientă presupune identificarea şi depăşirea blocajelor ce pot interveni în
cadrul acesteia la un anumit moment dat, prin asigurarea alternativelor de eficientizare.
Realizarea acestui deziderat presupune dezvoltarea unor deprinderi şi abilităţi comunicative
interlocutorilor. Lipsa deprinderilor sociale sau insuficienta lor dezvoltare sunt asociate cu
probleme emoţionale şi comportamentale, cu dificultăţi de adaptare socială. Dificultăţile de
stabilire şi menţinere a relaţiilor interpersonale reduc calitatea şi frecvenţa experienţelor de
învăţare, ceea ce atrage scăderea performanţelor şcolare. Rolul comunicării este acela de a
favoriza experienţele de învăţare şi totodată de a asigura o protecţie faţă de comportamentele de
risc, de a preveni stările de afectivitate negativă (timiditate, pierderea stimei de sine etc.).

BIBLIOGRAFIE
1. Pânișoară, I.O., Comunicarea eficientă, Metode de interacțiune educațională, Editura Polirom,
Iași, 2003;
2. Peretti, A. de, Legrand, J.A., Boniface, J., Tehnici de comunicare, Editura Polirom, Iași, 2001;
3. Abric, J., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iași, 2002;