Petrine Controversies in Early Christianity: Attitudes Towards Peter in Christian Writings for

the First Two Centuries (Wissenschaftliche Untersuchungen zum Neuen Testament. 2. Reihe)
Paperback – June, 1985 by Terrence V. Smith

James F. Puglisi (ed.), How can the Petrine Ministry be a Service to the Unity of the Universal
Church? William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan/Cambridge, 2010,
369 p., ISBN 978-0-8028-4862-8
 
Primatul papal este o temă teologică de larg interes în egală măsură pentru istoricii bisericeşti, dogmatişti şi
ecumenişti. Prezentul volum colectiv este dedicat acestei teme.  Prefaţa semnată de James F. Puglisi SA,
intitulată: Proiectul Farfa, după numele Centrului Internaţional din Farfa Sabina, locul unde au fost iniţiate studii
teologice, istorice şi dogmatice despre rolul unităţii aşa cum este exercitat el de episcopul Romei, descrie pe scurt
atitudinea cu privire la slujirea petrină mai ales în mediul teologic catolic şi luteran de la Conciliul Vatican I
încoace. Introducerea volumului semnată de Peder Norgaard-Hojen explică procesul de dialog din cadrul
conferinţelor de la Farfa, precum şi conţinutul volumului de faţă: el cuprinde studii prezentate în cadrul a două
conferinţe ţinute la Farfa în primăvara anului 2003 şi în mai 2004.
Volumul cuprinde 21 de studii împărţite în următoarele secţiuni: Scriptură şi Patristică, Dezvoltările de după
Reformă, Secţiunea dogmatică şi Secţiunea ecumenică. În prima secţiune sunt publicate trei studii: (1) John P.
Meier, Slujirea petrină în Noul Testament şi tradiţiile patristice timpurii, prezintă pe scurt elementele biblice şi
patristice legate de primat, concluzionând că Biserica Romano-Catolică ar trebui să recunoască că doctrina primatului
papal a cunoscut o „dezvoltare doctrinară”; prestigiul Apostolului Petru din primele veacuri este strâns legat de cel al
Apostolului Pavel; în primele veacuri prestigiul Romei este legat de conducerea ei în general şi nu de un singur lider;
(2) Arhiepiscopul Roland Minnerath, Slujirea petrină în tradiţia patristică primară, după o expunere preponderent
istorică concluzionează că „Biserica Răsăriteană niciodată nu a luat în considerare dezvoltările despre episcopul roman
ca vicar, succesorul său ..., dar legătura dintre scaunul Romei şi Apostolul Petru nu a fost niciodată cu totul uitată în
Răsărit”. (3) John Reumann, Slujirea petrină în Noul Testament şi în tradiţia patristică timpurie, analizează tema
slujirii petrine în primele veacuri mai ales pe baza ultimelor studii în materie.
A doua secţiune cuprinde patru studii: (1) Günther Gassmann, Reacţia protestantă faţă de dezvoltarea de după
Reformă a autorităţii papale, identifică o oarecare deschidere între teologia catolică şi cea lutherană începând cu
sfârşitul secolului al XIX-lea, inclusiv în ceea ce priveşte slujirea petrină; (2) Hermann J. Pottmeyer, Dezvoltarea
istorică a formelor de autoritate şi jurisdicţie: slujirea papală – o abordare ecumenică cuprinde anumite propuneri
de natură hermeneutică legate de slujirea petrină; (3) Idem, A intenţionat Vatican I să nege tradiţia? – răspunsul
este, evident, negativ; (4) Michel Root, Vatican I şi dezvoltarea doctrinei: o perspectivă lutherană, concluzionează
că teologia lutherană nu a dat mare atenţie chestiunilor cu privire la dezvoltarea doctrinei, fapt care ar trebui
schimbat pe viitor.
 A treia secţiune, de natură dogmatică, cuprinde cinci studii: (1) Joseph A. Komonchak, Ce eclesiologie pentru
slujirea petrină?, pledează pentru o mai clară integrare eclesiologică a slujirii petrine; (2) Sven-Erik Brodd, Slujirea
papală într-o eclesiologie a comunicării: o cercetare pentru anumite teme posibile – pledează pentru încercarea
unui alt unghi în procesul de adâncire a înţelegerii sensului eclesiologic al oficiului petrin astăzi, anume Biserica
înţeleasă ca şi communio şi taină (sacrament); (3) Mitropolitul Ioan (Zizioulas) de Pergamon, Exercitarea viitoare a
slujirii papale în lumina eclesiologiei: o abordare ortodoxă – propune a originală „teologie a papalităţii” din
perspectiva eclesiologiei ortodoxe care ar face acceptabil primatul petrin pentru teologia ortodoxă; (4) Johannes
Brosseder, Infailibilitas Papae – Indefectibilitas Ecclesiae: O abordare sistematică şi ecumenică; (5) Peder
Norgaard-Hoden, Este infailibilitatea papală compatibilă cu lipsa de greşeală eclezială? Răspunsul este rezumat în
şapte principii care ar trebui acceptate pentru a se putea răspunde afirmativ întrebării din titlu.
Ultima secţiune, cea ecumenică, este cea mai largă, cuprinzând nouă studii. Acestea sunt: (1) Cardinalul
Walter Kasper, Consideraţii introductive din dialogul ecumenic cu privire la slujirea petrină din punct de vedere
catolic; (2) Harding Meyer, Primatul papal – un posibil subiect pentru teologia lutherană? (3) Peter
Lüning, Episkopé universal şi slujire papală: o privire de ansamblu critică a răspunsurilor la Ut unum sint; (4)
André Birmelé, Are vreo relevanţă Declaraţia comună cu privire la doctrina justificării pentru discuţia cu privire la
slujirea (ministerium-ul) papală? (5) Eero Huovinen, O slujire a unităţii în contextul conciliarităţii şi
sinodalităţii; (6) Geoffrey Wainwright, O slujire primaţială a unităţii într-un context conciliar şi sinodal; (7) Hervé
Legrand OP, Spre o înţelegere comună a slujirii papale: un punct de vedere catolic critic; (8) Harding Meyer, Spre
o înţelegere comună lutherană/romano-catolică a slujirii papale; (9) Jared Wicks SJ, Cum poate să slujească
ministeriul petrin unitatea Bisericii Universale?
Simpla listare a titlurilor studiilor cuprinse în acest volum sunt sigur că va trezi atenţia celor care sunt interesaţi de
subiectul slujirii petrine. Volumul poate fi util mai ales teologilor ortodocşi implicaţi în dialogul cu Biserica Romano-
Catolică, unde slujirea petrină este un subiect principal de discuţie. Din păcate, volumul nu cuprinde o listă a autorilor,
cu informaţii de bază despre aceştia (cu excepţia unei foarte scurte prezentări a editorului pe coperta IV a volumului). O
astfel de prezentare ar fi fost necesară pentru tinerii teologi, chiar dacă unii dintre autori nu au nevoie de nicio
prezentare datorită proeminenţei lor, iar apartenenţa lor confesională este evidentă după lecturarea studiilor lor.