Sunteți pe pagina 1din 4

Transmitere de experiență

http://www.teologiepentruazi.ro/2010/09/13/
transmitere-de-experienta/
By Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
On 13 septembrie, 2010
In Fişe de lectură
Note de la Cursurile preoțești (septembrie 2010)
***
Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu : „Biserica e formată din tineri de diferite vârste”, tocmai de aceea
trebuie să fim atenți la sănătatea duhovnicească a acestei tinereți variate.  * Tinerele cupluri
își justifică concubinajul pe lipsa unei locuințe proprii, însă nu acesta e motivul principal. *
„Păcatul este o experiență dar nu te îmbogățește” interior. *
„Nu trebuie să privim viața doar sub aspect tehnic, pentru că ne tehnicizăm la maximum”. *
„Predarea Religiei în școală e o oportunitate”, pe care trebuie să o gestionăm foarte bine. *
***
Lect. Dr. Laurențiu Tănase: „Presa este un senzor de atitudine”. Însă nu întotdeauna obiectiv.
* În urma unui experiment personal, făcut cu proprii mei studenți, timp de două săptămâni,
înainte și după Paști, în 10 județe ale României, am constat că interesul ortodocșilor pentru
viața Bisericii și implicarea lor în comunitate este între 1, 5 și 4, 5% din numărul membrilor
comunităților respective. * Ne confruntăm în România cu începutul delocalizării parohiilor,
datorită numărului mare de români care migrează în Occident. *
Culte din România care au crescut numeric datorită prozelitismului furibund: 46%
penticostali, 17, 6% baptiști, 15, 6% adventiști, pe când Biserica Ortodoxă Română a
înregistrat un regres de 5%. * Asistăm din ce în ce mai mult la formarea unei „religiozități de
consum”. *
Într-un sondaj recent privind încrederea populației bucureștene în categoriile vocaționale,
statistică e următoarea: 1. medicii; 2. profesorii; 3. jurnaliștii; 4. preoții; 5. judecătorii etc.
***
Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon: „După cum te pregătești pentru Liturghie, așa te pregătești și
pentru predică”. * Predica este un act de cult și trebuie trăită ca atare. „Predica trebuie
considerată ca o slujbă”. * „Credincioșii sunt cei care stabilesc predica”, pentru că predica
noastră trebuie să îi vizeze. *
„Predica e un lucru foarte serios/grav” și fără această gravitate nu putem atinge inimile
credincioșilor. * Asistăm, din păcate, la „pericolul manelizării muzicii bisericești”. * Vă
recomand să citiți operele lui Simion Mehedinți, cu precădere comentariul său la parabolele
Domnului, cât și conferința „Optimismul lui Eminescu” (1936), pentru că avem în persoana sa
o mare personalitate ortodoxă. *
„Pentru un ateu boala e o tragedie, pentru un creștin ea este o șansă”.
***
Pr. Lect. Dr. Vasile Crețu : Nu e bine și nu avem de ce să trăim „complexul Ortodoxiei
marginalizate”. * Ora de Religie în școala românească nu e o invenție postdecembristă, ci ea a
existat și în Legea instrucțiunii publice (1864), sub numele de Religiunea. * În 25 din cele 27
de state ale Uniunii Europene există ora de Religie, sub diverse forme și aspecte confesionale.
*
Trebuie să avem în vedere legea 272/2004, prin care statul, școala, Biserica, poliția etc. sunt
parteneri în procesul de educare și de instituționalizare a copiilor.
***
Pr. Lect. Dr. Gheorghe Holbea: După congresul de Teologie din 1936, unde s-a dorit
întoarcerea la Sfinții Părinți în teologia ortodoxă, singurii care au creat „sinteze neopatristice”,
ca o „recuperare creativă” a Sfinților Părinți au fost Sfântul Iustin Popovici și Părintele
Profesor Dumitru Stăniloae. * Cartea părintelui George Florovsky, Căile teologiei ruse
(1937), a fost boicotată de către conaționalii săi, pentru că făcea trecerea de la gândirea
slavofil-euharistică la cea neopatristică, deși aceasta e punctul de cotitură în teologia
secolului al XX-lea.*
Augustin Heisenberg a fost cel care i-a facilitat Părintelui Stăniloae, la München, contactul cu
manuscrisele Sfântului Grigorie Palama. * În Dogmatica (1958), 11 capitole din carte sunt
scrise de către Părintele Dumitru Stăniloae, deși nu apare ca autor al manualului. * Teologii
greci Zikos Rosis și Hristu Andrutsos nu participă la teologia Sfântului Grigorie Palama. *
„Drama umanității nu e procentuală, ci personală”. * „Femeia se îndrăgostește de acea
persoană unică [de viitorul ei soț], care nu are substitut. * Icoanele ortodoxe au „o cromatică
care îndeamnă la taină”, la rugăciune. * ÎPS Ioan Zizioulas are o teologie episcopocentrică și
care nu mizează, în primul rând, pe conștientizarea adevărului de credință în fața împărtășirii
euharistice. *
L-am cunoscut pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae în anul 1986 și pe atunci îl traducea
pe Sfântul Atanasie cel Mare. Iar din aprofundarea Sfântului Atanasie s-a născut cartea, în
două volume: Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, pe când, după traducerea Imnelor iubirii ale
Sfântului Simeon Noul Teolog, a scris cartea: Iisus Hristos: Lumina lumii. * Secolul al XX-
lea a fost secolul în care s-a „oficializat relativismul” ca paradigmă existențială.
***
Pr. Lect. Dr. David Pestroiu: Nu există magie albă. Orice fel de magie e neagră, e satanism. *
Ocultismul actual încearcă să valorifice, într-un mod abuziv și blasfemic, harul dumnezeiesc.
* Din păcate, în legislația actuală, nu mai există sancțiune pentru portul ilegal de uniformă, de
aceea oricine se poate îmbrăca în reverendă. *
„Omul de la țară e plin de respect”. Și am constat-o din plin, atunci când, fiind preot în mediul
rural, am pus (cu ajutorul unui sponsor) covoare pe jos, în toată Biserica. Când au venit la
slujbă prima dată, credincioșii s-au descălțat la intrarea în Biserică, pentru că nu au vrut să
murdărească covoarele. *Trebuie să explicăm credincioșilor „valoarea Molitfelnicului”,
pentru ca să înțeleagă că Biserica are rugăciuni pentru tot felul de nevoi presante ale
oamenilor. *
***
Pr. Prof. Dr. Sterea Tache: Prozelitismul, astăzi, se practică în mod furibund deși, la nivel
declarativ, nimeni nu admite fenomenul. * „Misiunea Bisericii e strâns legată de
apostolicitatea ei”. * „În Biserică noi participăm la viața Sfintei Treimi”. * „Actul misionar
este și rămâne un act eclesial” * Adepții MISA folosesc numele lui Hristos din oportunism.
Pentru că, în realitate, membrii acestei grupări se declară superiori lui Hristos. *
„Activitatea prozelitistă este o contra-mărturie creștină”. * Martorii lui Ievoha, în planul lor
de „evanghelism privat”, încep dialogul cu un potențial adept de la următoarele elemente: 1. Îl
cunoști pe Hristos? Dacă nu Îl cunoști, atunci sfârșitul lumii e aproape și Judecata Domnului
te va băga în Iad; 2. cateheză ad-hoc; 3. ideea de noutate religioasă, prin care relativizează
toate celelalte credințe. *
Credincioșii noștri trebuie să se simtă eficienți și indispensabili pentru comunitatea lor. *
Manipularea prozelitistă e făcută planificat și are următoarele etape: 1. seducerea
credinciosului ortodox; 2. distrugerea personalității sale; 3. reconstrucția personalității după
tiparele noii religiozități. *
Procesul de manipulare prozelitistă se sprijină pe trei piloni: 1. pastorul, maestrul, gurul etc.,
care e persoana centrală în misiune; 2. grupul prozelitist, care îi receptează pe neofiți și
trebuie să îi responsabilizeze, până când grupul devine mai important decât familia, religia și
țara lor; 3. doctrina grupării religioase, care e mărturisită ca fiind căzută din cer, care le
exclude pe celelalte, prezentate ca periculoase. *
Iar noile grupări religioase sub „masca libertății religioase distrug totul” în jur. * MISA e o
grupare centrată pe hinduism și budism și în care tehnicile sexuale primează, aceasta fiind, de
fapt, reala „atracție” a grupării. *
***
Pr. Prof. Dr. Emanoil Băbuș: Ne îndreptăm spre o Europă cu alte valențe, datorită transferării
unei părți din suveranitatea noastră spre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
* Conceptul de stat-națiune a durat 4 secole * Războiul din Iugoslavia a născut în sârbi un
mare sentiment național. *
Preoții ortodocși din Occident trebuie să mai aibă un alt loc de muncă pentru ca să se
întrețină. * Prima publicație a diasporei române din Paris a fost Buciumul (1857). Prima
Biserică Ortodoxă românească din Paris a apărut odată cu cumpărarea, în 1885, a unei vechi
capele dominicane dezafectate.
***
Pr. Prof. Dr. Constantin Coman: „A asuma înseamnă a avea un răspuns”, a te poziționa într-
un anume fel față de problemele cu care te confrunți. * „Epoca Noului Testament este o epocă
de globalizare” datorită Imperiului Roman, fapt pentru care are multe lucruri în comun cu
conceptul de Uniune europeană. * Trebuie să promovăm oferta pozitivă a globalizării, iar
internetul trebuie folosit ca element special de informare, dialog și de misiune ortodoxă. *
„Confuzia este un semn al epocilor decadente”. * Trebuie să redescoperim dimensiunea
duhovnicească a realității. * În Biserică, gesturile și cuvintele sunt reduse. De aceea un lucru
sfințit, ca anafura, deși e o „cantitate mică are o importanță duhovnicească mare” pentru
credincioși. * Trăim într-o lume a „inflației cuvântului”, dar din care „lipsește Duhul” cel mai
adesea. * „Un cuvânt e mai puternic decât un tanc, o redută”. *
***
Pr. Prof. Dr. Adrian Gabor: Observăm o lipsă de umanitate tot mai marcantă a creștinilor, care
nu mai au simț filantropic * Din averea Bisericii secularizată de Cuza, în 1865 s-au
împroprietărit țăranii clăcași și apoi eroii și urmașii eroilor războiului din 1914-1918. *
Biserica Ortodoxă Română are 78 de preoți militari, 39 de preoți în penitenciare, 22 de preoți
în Ministerul de Interne, 16 preoți la SPP, SRI, Parlament, Aeroportul Otopeni și Instituțiile
militare și 364 de preoți în spitale și în așezămintele de caritate. *
În 2010 împlinim 125 de ani de la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și 85 de ani de
patriarhat. * După 1989, PFP Teoctist a fost cel care a înființat cele mai multe episcopii în
Mitropolia Munteniei și a Dobrogei. * Mănăstirile depind de ierarhul locului. * Stareții
mănăstirilor și protoiereii sunt aleși de către ierarhii eparhioți. *
***
Pr. Lect. Drd. Alexandru-Gabriel Gherasim: E o mare diferență între justiție și dreptate. *
„Echitatea nu-i tot una cu egalitatea”. La Schimbarea la față a Domnului, Sfinții Apostoli „au
văzut mai mult decât văzuseră”. * Păgânii sunt dependenți de legea morală naturală, evreii de
Legea Vechiului Testament iar creștinii de Legea Noului Testament. * Dreptul canonic
reprezintă baza Dreptului bisericesc și acesta a fost stabilit în primul mileniu creștin. *
„Neutralitatea Statului față de Biserică rămâne în cvasitotalitatea statelor actuale doar la nivel
teoretic”. * În drept există principiul legitimității revoluțiilor. Însă revoluțiile care eșuează
devin lovituri de stat. * În biserica coptă, episcopii sunt hirotoniți pentru o eparhie pentru
toată viața. Patriarhii lor se aleg dintre episcopii vicari și dintre stareții mănăstirilor. *
Dintre cei 13 Sfinți Părinți care au creat canoane, 6 dintre ei sunt patriarhi ai Alexandriei. *
Legiuirile bisericești ortodoxe române din 1953 au fost redactate, în principal, de Prof. Liviu
Stan.*
Patrimoniul bisericesc e format din bunuri sacre și bunuri comune. Bunurile sacre sunt
inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Iar bunurile sacre sunt: locașurile de cult,
odoarele și veșmintele Bisericii, cărțile de cult, cimitirele, casa parohială, vatra parohială și
mănăstirească, incintele și reședințele centrelor eparhiale, mitropolitane și a celui patriarhal,
chiliile mănăstirilor și ale schiturilor, bunuri de preț cu valoare religioasă, istorică sau
economică, cărțile rare, documentele, lucrurile din materiale scumpe. *
Canonul 2 de la Sinodul Trulan (691) a reconfirmat aproape toată colecția canonică anterioară
a Bisericii. *

S-ar putea să vă placă și