Sunteți pe pagina 1din 6

Sistemul de producţie agricolă (S.p.a.

) (Sistemul agricol) reprezintă


totalitatea mãsurilor tehnice, organizatorice şi agronomice ce se aplică
pt obţinerea unei producţii agricole şi pentru a menţine, reface sau
ridica fertilitatea solului.
Solul ►principala resursă de producţie.
S.p.a. aplicat depinde de dezv. societăţii în perioada respectivă, de nivelul
cunoştiinţelor tehnice şi ştiinţifice ce se pot aplica în practică la momentul

MMDuda 2020
respectiv.
Legătura cu ştiinţele fundamentale (Matematica, Biochimia, Biofizica),
biologice (Botanica, Microbiologia, Genetica), tehnice (Topografia,
Maşini agricole) agronomice (Agrotehnică, Agrochimie, Fiziologia pl.,
Fitopatologie, Entomologie, Fitotehnie, Ameliorarea plantelor, Irigarea
culturilor etc.), economice (Marketing, Management ş.a.) este foarte
strânsă ş.a.
1. EVOLUŢIA SISTEMELOR AGRICOLE

- aprox. cu 7.000 î.H. – s-au folosit primele “pluguri” tractate de forţa


umană.
Lucr. solului →necesitate, pt realizarea unui mediu favorabil sem. cultivate
şi a reducerii îmbur.
- în etapa bronzului (2.000-1.000 î.H.) – s-a folosit plugul primitiv de lemn

MMDuda 2020
tras de animale.
- în epoca fierului (1.000 î.H. – înc. erei noastre) - plugul de lemn cu
brăzdar de fier →unealtã principalã pt lucr. pământului, specific geto-dacilor.
Lungimea brăzdarului →30-36 cm şi lăţ. de 8 cm, cu vârful triunghiular
►etapa agriculturii cu plugul geto-dacic.
Atunci au mai apărut grapele de mărăcini sau nuiele, tăvălugul de piatrã,
secera, coasa, săpăliga şi târnăcopul (în forme primitive).
în secolul al VIII-lea d.H. a apărut plugul cu cormanã şi răsturnarea
brazdei (într-o formã rudimentarã) → plugul bavarez. La sf. sec. VIII, în V
Europei, apar forme perfecţionate ale plugurilor cu cormanã.
În cultivarea plantelor, în per. Renaşterii (sec. XVI) ←numeroase lucrări şi
teorii privind cultiv. pl. Până la descoperirea Americii, în Europa s-au cultivat
preponderent cereale păioase de t-nă şi prim.
Terenurile desţelenite sau despădurite erau cultivate un nr. de ani până se îmbur. excesiv,
după care erau abandonate, luându-se în culturã alte supr.
Per. de folosire a terenului era de 2-3 ani în zona de silvostepã şi forestierã şi 7-10 ani în stepã.
Acest S.p.a. →denumit agricultura cu ţelinã.
Apoi, reducându-se migrarea populaţiilor spre noi supr. înţelenite sau cu păduri, a început
recultivarea, după un repaus, a supr. cultivate odinioară →agricult. cu pârloagã (nelucrat
câţiva ani) sau cu ogor (nelucrat un an). Ogorul sterp putea fi păşunat peste vară şi fertilizat
organic, frecvent prin târlire (târlă=loc de odihnă pt vaci, oi...). După răspând. porumbului (pb.),

MMDuda 2020
florii soarelui (fl.s.) şi cartofului supr. agricolă s-a ocupat mai mult.
Descoperirea influenței amelioratoare a unor culturi (ex. trifoiul) pt. fertilitatea solului, a dus la
includ. acestora în rotaţie* şi dezv. S.p.a. cu asolament altern (supr. împărţită în sole).
Prima lucrare de amploare în domeniul ştiinţei agric. →“Agriculturae Fundamenta Chimica” a
suedezului Wallerius din Upsala (1763).
Urmeazã teoria humusului a lui Thaer (1800), teoria azotului a lui Stoexhardt &Wolf şi teoria
mineralã a lui Sprengel şi Liebig (1848).
Arătura era consideratã princ. operaţie tehnologicã şi indispensabilã pentru încorporarea
ţelinei, a resturilor veget., a bur. şi pt afânarea solului.
Aceasta a reprezentat agricult. tradiţionalã extensivã, cu mijl. rudimentare (etapa uneltelor
cu tracţ. animalã).
*Rotaţia = succesiunea în timp pe o solă (parcelă).
Efectul favorabil pt fertilit. solului al gun. de grajd şi cenuşii ←cunoscut din vechime. Aceasta
+ intervenţia mecanică redusă asupra solului →agric. tradiţională raţională →menţ.
fertilităţii naturale a solului sau chiar îmbunătăţ. acesteia.
După dezv. teoriei minerale (“teoria restituirii integrale”) s-a intensificat folosirea îngrăş.
min. pt sporirea recoltelor ←interese econ.
În sec. XX s-a dezv. agricult. mecanizatã, modernã, convenţionalã, clasicã (etapa de

MMDuda 2020
“motocultură”) →creşt. continuã a prod./ha, prin mecanizare, cantit. sporite de îngrăş.,
irigaţii, soiuri şi hibrizi mai productivi.
În agricult. convenţională →2 etape (tipuri de S.p.a.):
 extensivã - până la sf. sec. XIX, prima jum. a sec. XX;
intensivã – după mijl. sec. XX. Au crescut şi supr. cu pl. industriale şi furajere.

Scopul declarat al asigurarea securităţii alim.


agric. convenţionale producerea de excedent
(dominantă şi în pentru export →rezult. pozitive
prezent) în comerţului internaţional
Mecanizarea şi modernizarea proceselor tehnologice a dus la
creşterea consumului energetic (de 10 ori) / unit. de supr.:

80 kcal/m2/an la agricultura 800 kcal/m2/an,


cu tracţiune animalã în agricultura mecanizată

MMDuda 2020
creșterea populației.
Intensific. agricult. →consecinţã fireascã, dacã ţinem cont cã supr. agric.
necesarã pt asig. hranei unui om era de:
aprox. 10.000 ha la omul primitiv (culegător şi vânător),
aprox. 0,3 ha în prezent (grafic).
Apariţia dezechilibrelor în agroecosisteme← intervenţia nechibzuită a
omului: exploat. neraţională a resurselor agric. din instinctul nativ de a
acumula cât mai multe bunuri materiale de la natură.

Cauzele dezechilibrelor în agroecosisteme sub intervenţia umană:


exportul continuu de elem. chimice nutr. din sol necompensat prin adaos
de materie organică şi/sau îngrăş. min.;

MMDuda 2020
supraîncărcarea cu animale peste capacit. de producție normală a
păşunilor;
apariţia şi creşt. nr. de specii străine agroecosistemului (fitofagi, bur.,
fitoparaziţi etc.), stimulată în prezent și de încălzirea globală;
eroziunea (deseori și datorită lucr. mecanice greșite) şi degradarea
solului;
poluarea ş.a.

Nevoile economice, cond. sociale şi de mediu impun adoptarea formei de


utilizare a pământului la un moment dat.