Ați simțit vreodată, uitându-vă la un lucru, că e bine făcut de o persoană care

parcă și-a pus o parte din suflet acolo? Aceeași senzație am avut-o încă de la
primele pagini din “Iartă-mă că te-am iubit”. De la copertă la materialul filelor,
organizarea cuvintelor în pagini și sensurile din spatele frazelor, toate au o
amprentă a unui creator care s-a lăsat pradă creației și a pus pe hârtie esența
momentelor de maximă inspirație.
A fost plăcut să ating pagină după pagină, cu impresia că citesc din file de
mătase. Atât de plăcut e materialul pe care povestea a luat viață.
Sensibilitatea sentimentelor surprinse în titlu promite o poveste profundă, pe
care cuprinsul o redă despicată în felii cu diferite arome.
“Cât costă oare o clipă de fericire?/ Cam câte clipe de suferință trebuie să
producem/ Să acoperim acel scurt moment de fericire?!” (pag. 96)
Povestea îi are ca eroi pe Felicia și Alexandru. Cei doi sunt precum lumina și
întunericul, mierea unei albine și acul ei, căldura soarelui și înghețul iernii.
Această antiteză dintre ei dinamizează povestea și redă suspansul următoarei
pagini.
Am empatizat cu Felicia de la primele interacțiuni, m-a câștigat cu noblețea
sufletului ei, cu bunătatea și răbdarea față de evenimentele pe care viața i le-a
scos în cale. La polul opus, Alexandru mi-a stârnit curiozitatea prin răceala și
tăria de neînduplecat.
“O găsi pe Feli întinsă pe jumătate de pat, cu piciorul dezgolit pe pijamaua
scurtă, întins peste plapuma de un alb imaculat. Pielea ei era atât de fină și
corpul ei se vedea atât de senzual în lumina slabă a focului din
șemineu.” (pag.  64) 
Între nepăsarea lui Alexandru și iubirea fratelui ei Max, Felicia reușește să-și
mențină în viața ei un echilibru. Dacă îl va menține până la final sau nu, veți
afla savurând filele romanului presărate cu emoții vibrante.
Narațiunea se înfiripă într-un dans elegant cu dialogul și descrierile.
Exprimarea este clară și ușor de urmărit, iar personajele sunt prezentate într-o
manieră deschisă, sinceră, astfel încât cititorul să înțeleagă clar poziția
fiecăruia în orice ipostază.
Descoperim pe parcursul lecturării stări interumane de piatră sau personaje
cu stări interioare catifelat de gingașe. Acest aspect face ca romanul să fie
potrivit atât pentru femei, cât și pentru bărbați, pentru cei romantici sau pentru
cei care au romantismul la capăt de listă.
“E ciudat cum corpul se transformă după îmbrățișări. Două inimi aflate la
distanță foarte mică și despărțite doar de un gard de oase îmbrăcat în piele își
redau energie la fel ca două baterii de mașină conectate prin cabluri.” (pag.
241) 
În capitolul 18 personajul principal trece printr-un proces de maturizare.
Structura cărții ia o altă formă și sunt explicate stările conform analizei
sentimentelor. Vinovăția, victimizarea, negarea, semi-acceptarea, din nou
negarea, confuzia sau prăpastia durerii – toate sunt descrise astfel încât să le
înțelegi și apoi să știi cum poți jongla cu ele pentru ca armonia sufletului tău
să nu fie cutremurată.
Spre final, cartea conține scrisoarea terapeutică a Feliciei adresată lui Petru
Alexandru, prin formulări standard continuate de răspunsurile ei. Mi s-a părut
valoroasă această scrisoare și, la final, am aplicat formulările pentru o
persoană din viața mea. Vă pot garanta că funcționează pentru a scăpa de
greutatea sufletului lăsată de blocajele unei relații disfuncționale. 
Margaretele dintre pagini  sunt o altă particularitate a cărții care m-a dus, în
timpul lecturării, cu gândul la o grădină înflorită. Deși eram pe canapeaua din
dormitorul meu, mintea îmi alerga deseori spre o câmpie de flori delicate. Și
fiecare margaretă parcă ascundea o altă poveste în petalele ei.
Lecturarea acestei cărți a fost ca o călătorie într-o mireasmă de aer proaspăt
de munte: curat, fresh și tare. Au fost momente când aerul era rece, ca apoi
razele soarelui să iasă și să încălzească atmosfera, momente de relaxare pe
iarba verde și apoi momente de suspans în întunericul din pădurea sălbatică,
apoi acțiunea purta savoarea unui picnic la umbra unui copac, după o
drumeție lungă.
“Cât de ciudată poate fi natura. În timp ce oamenii își acoperă trupurile cât
mai mult pentru a se feri de frig, copacii își aruncă frunzele și se dezgolesc în
fața iernii. Și ai crede că natura moare iarna, dar poate doar atunci trăiește cu
adevărat pentru ea și nu pentru alții. Poate atunci se simte liberă și
îmbrățișează zăpada și iarna. Poate că iarna e ca o noapte de dragoste
pentru copaci, când ce văd și ce iubesc oamenii nu mai contează…” (pag. 79)
Este ideală pentru cei care vor să-și lase sufletul să respire într-o călătorie
memorabilă, alături de două personaje deschise să îi învețe tainele unei vieți
prinse în dansul iubirii.