“Imi acordati acest dans?” este o intrebare care aduce cu sine si raspunsul.

Cine sa stie ca un simplu ‘’Da’’ sau ‘’Nu’’ poate sa intoarca din cale un destin,
poate sa schimbe o mie si una de vieti.Este una dintre acele carti care trebuie citita
macar o data in viata, fiind o poveste de dragoste care se transforma intr-o drama.
Romanul nostru se deschide prin apasarile sufletesti ale protagonistului,
tanarului Tudor Petrican fiind prezentat in postura de narator care se descrie pe
sine cu toate calitatile si defectele : un baiat inteligent, stralucit la invatatura, cu
mare succes la sexul opus, dar care-si foloseste atuurile pentru a-si spori stima de
sine: umileste profesorii cu cunostinte suplimentare si profita de farmecul personal
pentru a cuceri inimile fetelor, dupa care le paraseste brutal, fara explicatie.
In cadrul de vis in care ne este prezentat Bucurestiul interbelic  (pe care noi
il cunoastem doar in varianta povestirilor si filmelor alb-negru), tanarul Tudor este
student la Drept si locuieste cu chirie intr-o cladire din piata Amzei. Acolo, pe
langa o ceata de baieti amuzanti de aceeasi varsta, o intalneste si pe Micaela, o
tanara colocatara. Povestea de dragoste debuteaza in stilul sau personal, despre
care ne-a avertizat: cu dorinta de a cuceri numai pentru palmares si pentru
gadilarea orgoliului. Numai ca Micaela se va dovedi o personalitate diferita de
celelalte intalnite de Tudor, situatia ducand la o iubire cu scantei, al carei final nu
este dintre cele mai fericite.
Insa cartea – in cea mai mare parte – se bazeaza pe evocarea unor episoade
pasionale, a unor plimbari si discutii in care cei doi par ca executa un vals
perpetuu, prelungit cu mult dincolo de momentul intalnirii. Momentele de iubire
sunt aproape delirante, insa caracterele dificile ale celor doi, predispuse spre
obtinerea de satisfactii egoiste, intervine pentru a umbri ceea ce altfel era perfect.
Astfel, Tudor o paraseste pe Micaela nejustificat, exact dupa reteta “clasica”, iar ea
la randul sau va cauta sa rascumpere aceasta rusine printr-un gest extrem.
.Chiar daca stilul de scriere si unele dintre reflectiile personajelor sunt mult
diferite fata de ceea ce intalnim in prezent, “stilul” de a iubi nu se demodeaza, fie
ca il regasim in Bucurestiul interbelic sau in cel contemporan.
In finalul cartii, am intalnit si acea fraza, transformata in citat celebru, pe
care o stiam cu mult inainte de a citi cartea: “Iubirile cele mai mari sunt cele de
care te indoiesti cel mai mult”: cuvinte dupa care simt ca nu mai am ce sa adaug.