Aparatul genital masculine

0 Alcătuire
0 testiculul (gonada masculină)
0 căile spermatice
0 penisul
0 glande anexe
0 prostata
0 glandele bulbouretrale
0 veziculele seminale

TESTICULUL
0 produce spermiile şi hormonii androgeni
0 se găseşte în scrot
0 dezvoltare: initial la nivelul peretelui lombar , ulterior coboară în scrot
(descensus testis)
0 are formă ovoidală şi prezintă:
0 2 feţe (medială şi laterală),
0 2 margini (anterioară şi posterioară)
0 2 extremităţi (superioară şi inferioară)
0 acoperit de albugineea testiculului, mai groasă la nivelul marginii posterioare a
testiculului unde trimite o prelungire în testicul numită mediastinul testiculului.
Fiecare testicul este împărţit în aproximativ 300 de lobuli, fiecare conţinând circa 1-
4 tubi seminiferi contorţi.
Sunt circa 750 m. de tubi contorţi per testicul şi aceştia conduc în tubii drepţi care se
unesc în mediastinul testiculului unde formează reţeaua testiculară din care vor porni
ductele eferente (15-20 de ducte eferente perforează albugineea pentru a pătrunde în
capul epididimului).

Învelişurile testiculului
1/ pielea scrotului
2/ tunica dartos (compusă din celule musculare netede, fibre elastice şi colagene,
aderentă la piele şi la fascia spermatică externă; se continuă în perineu şi penis)
3/ fascia spermatică externă = provine din aponevroza m.oblic extern abdominal
4/ fascia cremasterică şi m.cremaster (acest muşchi cuprinde fibre din mm.oblic
intern şi transvers abdominal)
5/ fascia spermatică internă = provine din fascia transversalis
6/ tunica vaginală = membrana seroasă care acoperă testiculul şi epididimul
provine din peritoneul evaginat de testicul în cursul coborârii
are 2 lame: parietală şi viscerală între care este cavitatea virtuală a vaginalei

CĂILE SPERMATICE
Clasificare
0 CĂI SPERMATICE INTRATESTICULARE
0 tubii seminiferi contorţi
0 tubii drepţi
0 reţeaua testiculară
0 CĂI SPERMATICE EXTRATESTICULARE
0 canalele eferente
0 epididimul
0 canalul deferent
 0 canalul ejaculator

Canalul deferent
0 Cale spermatică extratesticulară.
0 Continuă epididimul şi se termină la baza prostatei unde se uneşte cu ductul
seminal formând canalul ejaculator.
0 Porţiunea terminală dilatată se numeşte ampula canalului deferent.
Are 4 porţiuni:
- epididimotesticulară,
- funiculară,
- inghinală,
- pelvină.

FUNICULUL SPERMATIC este alcătuit din canalul deferent şi elementele

vasculonervoase înconjurătoare, în intervalul dintre testicul şi orificiul inghinal profund:
0 canalul deferent
0 arterele testiculară, cremasterică şi deferenţială
0 plexuri venoase
0 vase limfatice
0 plexuri nervoase vegetative
Învelişurile funiculului spermatic sunt:
0 fascia spermatică internă
0 m.cremaster şi fascia cremasterică
0 fascia spermatică externă

Canalul ejaculator
0 canal îngust (0,5 mm.) cu perete subţire;
0 intraprostatic;
0 rezultat din unirea canalului deferent cu segmentul terminal al veziculei seminale;
0 străbate parenchimul prostatei şi se deschide în uretra prostatică.

VEZICULELE SEMINALE
Veziculele seminale au aspectul a doi saci lobulaţi de circa 5 cm. fiecare, dispuşi
la bărbat posterior de vezica urinară.
Pe partea medială a fiecărei vezicule seminale se află canalul deferent.
Posterior de veziculele seminale este rectul.
Inferior, fiecare veziculă seminală se uneşte cu canalul deferent de acea parte
pentru a forma canalul ejaculator.
Funcţia veziculelor seminale este de a produce o secreţie ce se adaugă lichidului
seminal; acest produs de secreţie conţine substanţe esenţiale pentru nutriţia spermiilor.
Veziculele seminale produc fructoză şi colină; fructoza nu mai este produsă de
nici un alt ţesut deci poate servi în medicina legală pentru confirmarea violului. Şi
cristalele de colină servesc depistării prezenţei lichidului seminal (testul Florence).
Pereţii veziculelor seminale se contractă în timpul ejaculării şi împing conţinutul
vezicular în ductele ejaculatorii, astfel împingând spermiile spre uretră.

PROSTATA
0 glandă din spaţiul pelvin subperitoneal, situată inferior de vezica urinară;
0 produce un lichid lăptos care constituie cea mai mare parte a spermei;
0 Are 2 lobi laterali + 1 lob mijlociu
LOJA PROSTATICĂ
0 anterior = oasele pubiene
0 posterior = septul recto-vezico-prostatic al lui Denonvillers
0 inferior = diafragma urogenitală
0 superior = fundul vezicii urinare, canalele deferente şi veziculele seminale
0 lateral = mm.ridicători anali

CONFIGURAŢIA EXTERIOARĂ A PROSTATEI

0 faţa anterioară - orientată spre simfiza pubiană
0 faţa posterioară - prezintă un şanţ median care o împarte în 2 lobi laterali
0 feţele infero-laterale - corespund mm.ridicători anali
0 baza prostatei = superior, cu un versant anterior (la nivelul colului vezical) şi
unul posterior (la nivelul veziculelor seminale şi canalelor deferente);
0 vârful prostatei se sprijină pe diafragma urogenitală

PROSTATA - anatomie aplicată

0 prostatita (inflamaţia prostatei) apare frecvent în cursul uretritelor; evoluează
spre formarea abceselor prostatice şi periprostatice
0 adenomul de prostată = hipertrofia glandulară ce apare frecvent la bărbaţii în
vârstă > conduce la stenozarea uretrei prostatice însoţită de tulburări de micţiune
0 adenocarcinomul de prostată este o altă afecţiune frecventă a prostatei la
vârstnici
0 explorarea clinică a prostatei = tuşeul rectal

Aparatul genital feminin

 Aparatul genital feminin cuprinde:
0 organe genitale interne;
0 organe genitale externe.
 Organele genitale interne se află în pelvisul mic şi sunt:
0 ovarele;
0 uterul;
0 tubele (trompele) uterine;
0 vagina.
 Organele genitale externe (vulva) sunt antero-inferior de simfiza pubiană:
0 labiile mari şi mici;
0 clitorisul;
 0 bulbul vestibulului;
0 glandele vestibulare mari;
0 vestibulul.

UTERUL
Organ genital intern al femeii; este:
• pasaj pentru spermiile ce trec dinspre vagin spre tuba uterină;
• sediul nidaţiei;
• sediul dezvoltării fetale (sarcinile intrauterine).
Localizare:
• organ pelvin subperitoneal;
• înaintea rectului;
• înapoia vezicii urinare;
• superior de vagină.

CONFORMAŢIA EXTERNĂ A UTERULUI

fundul uterului – superior;
coarnele uterine – la punctele de intrare ale tubelor uterine;
corpul uterului (2/3 superioare) – inferior de coarnele uterine şi superior de colul
uterin; cuprinde:
- cavitatea uterină – S-L comunică cu lumenul tubelor uterine;
- istmul uterin (1/3 inferioară) este regiunea de trecere de la corp la col; în sarcină
istmul este încorporat la corp şi este segmentul preferat pentru incizia din
operaţia cezariană.
colul uterin este porţiunea inferioară îngustă a uterului; se proiectează în vagină: colul
are o porţiune supravaginală şi una intravaginală.
Comunicarea cavităţilor uterină şi vaginală se face prin ostiul uterin.
Peretele uterin constă din:
0 seroasă sau perimetru;
0 miometru sau tunica medie musculară;
0 endometru sau stratul mucos intern în care se implantează (nidează)
blastocistul.

LIGAMENTELE LATE ALE UTERULUI

0 falduri de peritoneu;
0 trec de la marginile uterului la pereţii şi planşeul pelvin;
0 menţin uterul în poziţie relativ normală;
0 conţin în marginea liberă (superioară) tubele uterine; postero-superior conţin
ligg.proprii ale ovarelor iar antero-superior - ligg.rotunde ale uterului
- fiecare lig.lat are 4 porţiuni:
0 lig.suspensor al ovarului – postero-supero-lateral;
0 mezosalpingele – segmentul superior al lig.lat, conţinând tuba uterină;
0 mezoovarul – între foaia posterioară a lig.lat şi ovar;
0 mezometrul – partea inferioară a lig.lat – în baza acestuia ureterul ocoleşte
inferior artera uterină (ureterul trebuie protejat în ligaturile arterei uterine
din cursul histerectomiilor).
- lig.lat al uterului conţine:
0 ţesut conjunctiv numit parametru;
0 a.uterină. ram al a.iliace interne (a.hipogastrică)
0 în bază – ureterul;
 0 plexuri venoase şi nervoase.

RAPORTURILE UTERULUI
 rectul
 recesul rectouterin (fundul de sac peritoneal DOUGLAS)
POSTERIOR  anse subţiri
 colonul sigmoid

 vezica urinară
ANTERIOR  recesul peritoneal vezicouterin (! peritoneul nu coboară
pe faţa anterioară a colului)
fundul uterului are raporturi cu: peritoneul, ansele subţiri,
SUPERIOR
colonul sigmoid
 marginile laterale ale uterului au raport cu ligamentele
late (largi) ale uterului şi conţinutul acestora;
LATERAL  ureterul se află la circa 1 cm.lateral de colul supravaginal

OVARUL

CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
0 ovoid turtit
0 axul mare vertical
0 prezintă:
0 2 feţe (medială şi laterală),
0 2 margini (anterioară sau mezoovariană şi posterioară sau liberă)
0 2 extremităţi (tubară şi uterină)
SITUAŢIE: în foaia posterioară a lig.lat al uterului , în fosa ovariană.
0 Ovarul evaginează către posterior foaia posterioară a lig.lat al uterului formând
mezoovarul apoi „perforează” seroasa – breşa peritoneală respectivă corespunde
liniei Farre – Waldeyer şi astfel ovarul devine singurul organ real
intraperitoneal.
FOSA OVARIANĂ este la nivelul peretelui pelvin lateral iar limitele acesteia diferă la
nulipare faţă de multipare.
La nulipare ovarul se află între ramurile arterei iliace comune.
La multipare e deplasat posterior de artera iliaca interna.
MIJLOACELE DE FIXARE ALE OVARULUI
0 mezoovarul
0 lig suspensor al ovarului (lig.lomboovarian)
0 lig.ovarian propriu (uteroovarian)
0 lig.tuboovarian

TUBA UTERINĂ
0 Tubele uterine se întind de la coarnele uterului către lateral;
0 extremitatea distală (ovariană) prezintă un ostiu ce comunică liber cu cavitatea
peritoneală şi capturează ovocitul 2 rezultat prin ovulaţie.
 0 În tuba uterină are loc fecundaţia, doar în situaţia în care ovocitul 2 întâlneşte
spermii;
0 prin fecundaţie rezultă zigotul sau celula-ou care:
0 parcurge tuba (mucoasa tubară cuprinde un epiteliu cilindric ciliat;
zigotul este deplasat spre uter prin acţiunea cililor şi mişcări peristaltice)
0 este segmentat >> celule-fiice >> blastocist.
0 Tuba uterină este conţinută în marginea superioară a lig.lat al uterului;
mezosalpinxul este porţiunea ligamentului lat dintre tuba uterină şi mezoovar.
0 Salpingita este probabil cea mai frecventă cauză de sterilitate la femei.
0 Uterosalpingografia poate determina permeabilitatea tubei uterine.

Tuba uterină are 4 porţiuni; dinspre lateral spre medial sunt:

0 infundibulul (pavilion) – la capătul distal, marginea acestuia prezintă franjuri
numite fimbrii dintre care cea mai bine reprezentată este fimbria ovariană
(Richard); fimbriile au rol în captarea ovocitului 2. Infundibulul prezintă
orificiul abdominal al tubei uterine.
0 ampula tubei uterine – urmează infundibulului, este cea mai dilatată şi lungă
porţiune a tubei; de regulă aici are loc fecundaţia;
0 istmul – îngust, abordează cornul uterului;
0 porţiunea uterină a tubei – în grosimea peretelui uterin; tuba uterină se
deschide în cavitatea uterină prin orificiul uterin.
Deoarece tubele uterine comunică cu cavitatea peritoneală un ovul poate fi fecundat în
afara tubei uterine atunci când tuba nu captează ovocitul. De asemenea se poate produce
fecundaţie chiar şi în ovar. Dacă zigotul nu va urma una dintre tubele uterine el se va
implanta ectopic. Cea mai frecventă implantaţie ectopică rămâne însă cea tubară (faţă de
cele abdominală şi ovariană).